Să vizităm împreună castelul Pelişor!

TIPĂREȘTE

Cu 150 de ani în urmă pe locul unde sunt amplasate castelele Peleşului şi construcţiile anexe era o mare pustietate. Doar un schit ridicat de boierul Mihai Cantacuzino în 1695 ca mulţumire că a scăpat de urmăritorii care-i voiau capul. Schitul a fost închinat Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai, de unde şi numele Sinaia pentru localitatea care începea să se formeze abia peste o sută de ani. În sec. XVII pădurea era străpunsă doar de câteva case razleţe de tăietori de lemne pe locul actualului cartier Izvor.

Principele Carol după preluarea domniei obişnuia să călătorească pentru a-şi cunoaşte ţara. A venit pentru prima oară în aceste locuri în 1866 şi a fost atât de impresionat de frumuseţea şi sălbăticia peisajului încât a hotărât să construiască din fonduri proprii un castel cu menirea de reşedinţă de vară. În 1872 a cumpărat 30 ha teren iar în 1873 a început lucrările de amenajare a terenului pentru care 300 muncitori au lucrat doi ani. După stabilizarea terenului şi abaterea micilor pâraie care-l brăzdau au început construcţiile pentru ceeace se cheamă domeniul Peleş. Rând pe rând s-au desfăşurat şi au fost finalizate lucrările celor 3 castele, 19 pavilioane, vile, anexe, corpuri de clădiri care însumează 570 camere.

Arhitectul ceh Leman, coordonatorul lucrărilor a lucrat şi a locuit aproape 50 de ani într-o vilă pe domeniu până în 1929 când a decedat. Principalul edificiu castelul Peleş a fost construit între 1875 şi 1883 dar ani de zile a mai fost extins şi îmbunătăţit. În documente oficiale este stipulat că lucrările care au durat până la moartea regelui Carol I în 1914, au fost finanţate ˝exclusiv din caseta particulară˝ a regelui spre deosebire de palatele din Bucureşti care aparţineau Domeniilor Coroanei şi sunt proprietate de stat.

Castelul Pelişor a fost construit de regele Carol I intre 1899-1902 pentru folosinţa exclusivă a principilor moştenitori Ferdinand şi Maria şi a celor trei copii care se născuseră până atunci. Înainte de construcţia Pelişorului, Mariei care era încă un copil i s-a realizat o dorinţă: construcţia unei căsuţe de lemn într-un copac, idee acceptată până şi de austerul Carol. Fusese visul ei din copilărie dar ca orice vis a fost spulberat de o furtună. De acum întreaga ei energie creatoare s-a concentrat asupra castelului în care avea să locuiască. În actul inaugural din 1903 al Pelişorului, act pictat de principesa Maria pe un pergament, reiese pe deoparte grija unchiului pentru moştenitori, pe de alta respectul acestora.

Castelul a fost ridicat la câteva sute de metri de impunătorul Peleş, exteriorul acestuia armonizându-se cu celelalte construcţii de pe domeniu: Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Casa Arhitecţilor, Casa Grădinii. Arhitect şef a fost acelaş Karel Leman care a avut o viziune unitară asupra tuturor construcţiilor. La Pelişor apar însă şi elemente originale româneşti cum sunt cele două turnuri acoperite cu olane colorate cât şi câteva coloane în stil brâncovenesc.

Decoratorul castelului a fost ebenistul vienez Bernhardt Ludwig. Acesta din urmă s-a lăsat condus de gustul pentru frumos şi talentul artistic al Mariei, creînd ceeace ea avea să numeacă curând ˝ casa de vis˝. Pelişor este un castel mic cu numai 99 încăperi faţă de sobrul şi impunătorul Peleş care are 160 de camere. Mobilierul şi decoraţiunile sunt tributare stilului Art Nouveau de la începutul sec. trecut, totul fiind realizat în culori calde, sugerând˝ la joie de vivre˝.

Am fotografiat în toate sălile în care ni s-a permis să intrăm. Deşi nu am avut ghid, aproape în toate sălile am găsit panouri explicative cu denumire, obiecte principale, stil, autor al mobilierului. Tot în aceste tablouri explicative sunt enumerate şi prezentate operele de artă din încăperi tablouri, statuete, vase, tapiserii, detalii importante pentru cunoscători. Pentru ca cei care vor să benficieze de un plus de cunoştinţe, am postat aceste panouri explicative înaintea fotografiilor din camera repectivă. Din ele am aflat că majoritatea pieselor de mobilier au fost executate şi sculptate în lemn de tei, cireş sau stejar în Atelierele de Arte și Meserii de la Sinaia (școală înființată de regele Carol) şi că desenele după care au fost realizate interioarele au fost făcute de principesa Maria. În cele ce urmează voi face o trecere în revistă succintă a principalelor încăperi ale castelului în ordinea vizitării, lăsând pozele să completeze ceeace eu nu am putut/ ştiut exprima.

Holul de onoare de la parter (unde am vizionat expoziţia cu sticluţe de parfum) are pereţii placaţi cu casete de lambriuri de stejar. Are pe plafon un luminator cu vitralii aşa cum era moda în anii 1900. Din hol porneşte spre etaj scara de onoare tot din lemn sculptat. Castelul fiind folosit ca şi locuinţă nu s-a vrut o scară monumentală de marmură. Pe peretele scării de onoare sunt două tablouri de mare popularitate: regina Maria la maturitate şi ca principesă, practic o tânără adolescentă cu trei copii.

Sufrageria mare apare în culori luminoase date de lambriurile din esenţe de paltin şi frasin creţ. Pe masa cu colţuri rotunjite se găseşte un serviciu Rosenthal, serviciu de pahare de cristal, tacâmuri de argint executate la Paris. Biroul regelui Ferdinand este simplu şi auster. Garnitura este în stil german renascentist din nuc masiv.

Dormitorul reginei Maria este cu adevărat princiar. Executat din tei aurit în atelierele din Sinaia, el îmbină o serie de stiluri din artele mai multor curente, în viziunea artistică a reginei.

Apartamentul reginei Maria este compus din capelă şi salon. Au fost preluate elemente celtice, scandinave, bizantine într-un tot cu efect teatral. Senzaţia pe care o ai este că admiri un decor de teatru retro. Capela de exemplu este mărginită de o arcadă cu coloane aurite, restul fiind placat cu marmoră de Ruşchiţa. O serie de vitralii filtrează o lumină nereală. Biroul reginei este decorat în stil românesc cu coloane, un cămin ţărănesc, scaunele şi masa cu emblema crucea celtică şi crinul.

Salonul de zi este realizat conceptual în maniera apartamentului în timp ce în budoar mobila albă dă o senzaţie de linişte.

Sala micului dejun este simplă fără efecte decorative. Alături un salon de ceai are mobilă franţuzească.

Camera de joacă a copiilor evocă universul copilăriei cu mobilier alb, măsuţă joasă, pat din împletitură de nuiele, ca un interior de păpuşi.

Apartamentul francez are două încăperi. Salonul breton este o sufragerie din lemn de stejar executată în Franţa în care mobilierul are panouri cu scene din viaţa ţăranilor bretoni; salonul Loouis Philippe conţine o garnitură sculptată de lemn de nuc şi ca obiecte decorative un vas japonez de mare valoare şi tablouri.

Atelierul reginei este spaţiul în care Maria îşi exprima talentul de pictoriţă şi gravoare. Ei, aici am găsit o scădere a muzeului. Prea aranjat, prea pus la punct, nici măcar o dezordine artistică pentru a da impresia că acolo s-au folosit guaşe şi acuarele.

Salonul Oriental, este un conglomerat de piese exotice din lemn de nuc cu intarsii sidefate printre care sunt expuse vase de aramă şi statuete antropomorfe. Alături de salonul de aur acest spaţiu ilustrează dragostea de exotism a reginei,

Apartamentul principilor Carol şi Nicolai răspund necesităţilor unor tineri adolescenţi. Mobilierul a fost executat la Viena după concepţia ebenistului Bernhardt Ludwig.

În castel mai sunt o serie de încăperi cum sunt apartamentele oaspeţilor, ale copiilor, ale principeselor dar piesa de rezistenţă este Salonul de Aur. La 62 de ani, chinuită de o boală necruţătoare şi ştiindu-şi sfârşitul aproape, după ce a părăsit spitalul din Viena şi după ce a mers câteva zile cu trenul, regina Maria a vrut să treacă în eternitate în Salonul de Aur. Acest salon şochează aşa cum în viaţă a şocat întreaga personalitate a reginei. Forma încăperii este conică terminată cu un luminator reprezentând o cruce celtică pe plafon, pereţii sunt de stuc aurit împodobiţi cu frunze de ciulini, aceasta fiind o amintire a Scoţiei natale. Mobilierul este decorat cu motive celtice şi bizantine. O uşă grea de lemn masiv desparte acest univers de coridorul principal.

Castelul Pelişor conţine o colecţie de artă decorativă aparţinând Art- Nouveau, numele artiştilor ca Galle, Tiffany, fraţii Daum, fiind menţionate în tablourile explicative ale multor încăperi. O contribuţie a avut şi regina Elisabeta, Carmen Sylva, care a scris versuri postate în camerele copiilor. O grupare de pictori încurajaţi de regina Maria şi care se numea ˝ Tinerimea artistică˝ şi-au adus contribuţia la desăvârşirea decorării castelului.

Castelul Pelişor a cunoscut două etape de decorare 1902-1903 şi 1925-1928, această perioadă din urmă marcând maturizarea gustului artistic al reginei şi aplecarea ei spre ezoterism. După 1948 şi până în 1990 castelul a devenit Casa de Creaţie a Scriitorilor. În această perioadă multe din operele de artă au dispărut iar mobilierul original a fost înghesuit în depozite pentru a lăsa loc spaţiilor standard de locuit. După o muncă asiduă a muzeografilor şi o amplă documentare din înscrisuri, fotografii de epocă şi mărturii, muzeul Pelişor a fost deschis în 1993. Abia în 2007 muzeul a fost reamenajat pe baza unei noi tematici apropiate de aceea pe care a gândit-o regina Maria în 1920. Castelul Pelişor rămâne singurul muzeu Art Nouveau din România.

Nu pot încheia fără a cita din testamentul reginei „dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez“.

---

VIZUALIZĂRI: 2349 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI