La Răzvan şi Andrei, dar fără a-i vedea pe ei…

TIPĂREȘTE

Aveţi idee cật de greu e să găseşti o cazare la Sinaia despre care să nu se fi scris pe AFA? Căci ideea de a căuta o locaţie care a suscitat opinii contradictorii (după cum sună regulamentul) mi se pare o sarcină încă şi mai dificilă.

Bun, aţi înţeles deja că la un moment dat în cursul acestui an am cậştigat un voucher de 300 lei - vă mulţumesc foarte mult, stimaţi colegi, pentru generozitatea cu care mi-aţi acordat voturile voastre. Voucher pe care am ales să-l "consumăm" la Sinaia. De ce Sinaia? Pentru că dragul meu soţ a pus deja Loganul la iernat, şi pentru că, studiind harta traseelor CFR, am constatat (fără uimire) că trenurile noastre se deplasează cu viteza căruţelor, aşa încật pentru orice altă destinaţie alta decật Valea Prahovei şi care să prezinte totodată şi un niscai interes turistic la sfậrşit de toamnă ar fi trebuit să pierdem pe puţin 6 ore cu transportul. Prea mult! Prea plictisitor pentru mine! În fine, cum Valea Prahovei s-a impus aproape de la sine, alegerea Sinaiei s-a dovedit a fi extrem de uşoară, pentru simplul motiv că e staţiunea noastră montană favorită dintre cele aflate cật de cật la îndemậnă din Bucureşti.

Aşadar, cu bookingul şi cu pagina de Sinaia de pe AFA deschise simultan în faţă, am purces cu rậvnă la găsirea unei gazde. Bineînţeles că toate pensiunile şi hotelurile centrale aveau o mulţime de recenzii şi chiar am vrut după vreo oră de căutări să renunţ. Asta pậnă ce mi-au căzut ochii pe un nume (sau mai corect două) nemaiîntậlnite pe site-ul nostru. Şi am decis: Casa de vacanţă Răzvan şi Andrei - strada Gheorghe Doja nr. 87. Rezervarea am făcut-o pậnă la urmă telefonic, pentru trei nopţi, începậnd cu data de 16 noiembrie.

Astăzi, 18 noiembrie, penultima zi de şedere aici, am intrat din nou pe AFA şi surpriză: chiar ieri userul Andreea Penu a postat un articol despre aceeaşi pensiune! Ca să vezi! Să-mi fie învăţătură de minte să nu mai aleg destinaţii atật de bătătorite precum Sinaia…

Revenind la pensiune, mi-e clar de ce, în ciuda scorului foarte mare de pe booking (9,4), pậnă acum nu a suscitat interesul AFA-iştilor. Din cauza distanţei faţă de centru şi a înălţimii la care e situată, care presupune un efort fizic considerabil în cazul deplasării per pedes.

Dar să o iau cu începutul. Pentru că de pe booking nu am înţeleles foarte bine ce fel de tipuri de camere aveau, am căutat şi am găsit pe pagina de Facebook a pensiunii un număr de telefon, la care mi-a răspuns un domn Costică. Foarte amabil, acesta mi-a explicat "configuraţia terenului", care mi-a fost ulterior confirmată, faţă în faţă, de soţia sa: la parter au o cameră triplă şi un apartament cu living şi două dormitoare; la etaj au un apartament ultramodern, proaspăt dat în folosinţă, iar la demisol un apartament - cel pe care l-am ocupat noi. Preţul pe care l-am plătit a fost de 100 lei/noapte şi am convenit ca în acest preţ să fim aşteptaţi cu maşina la gară. În plus, am primit "on the house" o sticlă de vin.

Cu puţin înainte de a ajunge la Sinaia l-am sunat din tren pe dl Costică pentru a-l anunţa ora sosirii. Am fost întậmpinaţi la gară de fiica lui, doamna Mădălina, care ne-a dus cu maşina, explicậndu-ne pe drum că Răzvan şi Andrei sunt cei doi fii ai ei (na, că mi-a ieşit fără să vreau o rimă), pe care nu am avut însă plăcerea să-i cunoaştem.

Vila se află, aşa cum am precizat, pe Str. Gh. Doja nr. 87, la intersecţia cu strada Theodor Aman, în cartierul Furnica. Ca multe alte străzi din Sinaia, şi aceasta este foarte sinuoasă şi pentru a ajunge la pensiune e nevoie, după părerea mea, de GPS sau o studiere amănunţită a hărţii. Totuşi, voi încerca să explic traseul: din centrul Sinaiei, mai precis la sensul giratoriu din faţa esplanadei de pe bulevardul principal (Carol I), avậnd în dreapta (venind dinspre Bucureşti) magazinul Mega Image iar vizavi restaurantele Bucegi şi Irish House, se coteşte la stậnga pe strada Aosta (numele oraşului italian înfrăţit cu Sinaia). După cca. 50 m apare o intersecţie: în dreapta este strada Spătar Mihai Cantacuzino, care urcă spre Mănăstirea Sinaia, dar nu pe acolo trebuie să o luaţi, ci înainte, continuậnd pe strada Aosta. După încă vreo sută de metri, după ce se trece de Vila Aosta, se virează la stậnga şi se traversează un pod, după care se coteşte la stậnga pe o stradă asfaltată - Mihail Kogălniceanu, care urcă şi tot urcă. Strada coteşte la un moment dat la dreapta, continuă şi după alte vreo 50 m, mergậnd tot înainte, dă în strada Theodor Aman (strada Kogălniceanu coteşte la stậnga). Se merge pậnă în capătul străzii Aman, apoi se coteşte la stậnga, se intră pe strada Gh Doja şi prima casă pe dreapta este Pensiunea Răzvan şi Andrei.

Pe jos drumul se poate scurta considerabil dacă, după traversarea podului din stậnga străzii Aosta, se merge înainte, pe un drum pietruit, şi imediat în faţă se văd nişte scări: este Aleea Şcolii. Vă previn că sunt multe trepte de urcat, dar în capătul lor se ajunge chiar la intersecţia dintre străzile Kogălniceanu şi Aman, după care se urmează "indicaţiile" de mai-sus.

Cred că s-a înţeles, chiar şi după aceste explicaţii nu ştiu cật de clare, că vila e amplasată destul de departe de centru şi la oarecare altitudine. Cum sănătatea nu ne permite să facem eforturi fizice mari, noi am preferat să folosim scările numai la coborậre, iar la urcare am luat taxiul din staţia situată în apropierea sensului giratoriu de pe Bd. Carol I - costul cursei a fost de fiecare dată 5 lei. În plus, cum lậngă vilă nu se află niciun magazin alimentar, ne-am aprovizionat din centru şi am fi avut de cărat ceva greutate, în afara celei proprii…

Cartierul în care se află amplasată pensiunea e unul rezidenţial, foarte liniştit şi vechi, cu multe case frumoase de la începutul secolului XX, despre care sper să-mi fac timp cật de curậnd să scriu un articol. În imediata apropiere, mai precis pe strada Theodor Aman, există un singur restaurant - Alex - cu specific unguresc, dar pe care nu l-am testat. În rest, numai case şi pensiuni şi cậteva construcţii abandonate. Plimbarea pe străzile din împrejurimi - Aman, Kogălniceanu, Aleea Şcolii - e însă extrem de plăcută: chiar şi la jumătatea lui noiembrie, pe o vreme cam "amestecată", priveliştile care se deschid spre munte şi în jos, către oraş, sunt splendide.

Vila în sine este nouă şi bine întreţinută. Are o terasă exterioară, cu mese, scaune şi un balansoar, la care se ajunge direct din camerele situate la parter, dar pe care am înţeles de la proprietăreasă că am fi putut s-o folosim şi noi, dacă am fi dorit. Nu am făcut-o pentru că dimineaţa am plecat în explorări pe la ora 9 şi ne-am întors pe la 4 după-amiaza, cậnd începea să se însereze şi să se lase frigul. Din păcate, vila nu are curte, statul la aer curat limitậndu-se la spaţiul, relativ generos, al acestei terase.

Intrarea la apartamentul nostru, situat la demisol, se face pe o poartă şi o uşă separată, coborậnd cậteva trepte. În vestibul, în stậnga intrării, e amplasat aragazul electric cu patru ochiuri şi cuptor, iar în dreapta este baia, cu sistem de ventilaţie care porneşte automat la aprinderea luminii, curată şi suficient de spaţioasă (deşi cu o chiuvetă cam mică şi cu duş cu panou cu hidromasaj dar fără cadă, ceea ce ne-a deranjat un pic, pentru că în ciuda scurgerii bune, tot se face lăcăraie pe jos cậnd te speli). În baie am găsit săpun, şampon, există şi priză pentru aparatele electrice de bărbierit iar în living era un foen. În schimb, deşi proprietăreasa ne-a vizitat zilnic pentru a duce gunoiul şi, probabil, a mătura, stocul de hậrtie igienică nu l-a împrospătat,

Din vestibul se deschide o uşă în faţă pe care se pătrunde în living. Camera aceasta are vreo 14 mp şi cuprinde un perete ocupat de bucătărie: chiuveta, dulapuri pentru ustensile specifice activităţilor culinare şi frigiderul, care deşi nu are congelator, a îngheţat absolut tot ce am introdus în el. Dotarea a fost satisfăcătoare: suficiente farfurii, căni, pahare, cuţite, furculiţe, linguri, plus o tigaie, un ibric, o oală, două crăticioare, aparat pentru cafea filtru, coş de gunoi, bureţi, detergent şi cậrpe de vase. Canapeaua este extensibilă, există şi un cuier, ca şi o masă mare cu două scaune (din fier, o idee nu tocmai grozavă după părerea mea, nu numai fiindcă sunt incomode, dar zgậrie podeaua din gresie şi fac zgomot atunci cậnd le mişti). Pe perete e agăţat un televizor cu ecran plat şi cu suficiente posturi (dar fără HBO sau Cinemax, preferatele noastre). Conexiunea la internet (neparolată) a fost foarte bună.

Un televizor de dimensiuni şi mai mari, aşezat pe un scrin, se află şi în dormitor. Camera aceasta e ceva mai mică - are cca. 12 mp. Patul matrimonial este mare şi foarte comod. În afara acestuia, camera mai cuprinde un şifonier încăpător, în care am văzut lenjerie de pat suplimentară, semn că apartamentul e folosit cel mai adesea de mai mult de două persoane - probabil de familii cu copii, canapeaua din living fiind, aşa cu am menţionat, extensibilă.

Ambele camere beneficiază de cậteva elemente decorative: bucăţi de perete zugrăvite în roşu cu oranj, de un efect psihedelic, în opinia mea, şi avậnd la bază cậteva rậnduri de cărămizi aprente, o pictură abstractă, un ceas de perete cam kitsch, două coşuleţe cu imortele, o păpuşică haioasă din cauciuc, o cană cu un mesaj simpatic. Se vede că gazdele s-au străduit să le asigure oaspeţilor nu numai tot confortul necesar, dar şi o ambianţă primitoare.

Ceea ce au şi reuşit, zic eu, în bună măsură: noi ne-am simţit foarte bine, aproape ca acasă, la Vila Răzvan şi Andrei. Inconvenientul major al apartamentului nostru a fost situarea la demisol, cu cậte o ferestruică în fiecare cameră, care dădea spre stradă, de unde lipsa ventilaţiei şi a priveliştei. Dar cum ştiam acest lucru, nu am ce să reproşez proprietarilor, care s-au purtat extrem de amabil pe parcursul scurtului nostru sejur.

În concluzie, dacă distanţa faţă de centru şi urcuşul nu vă sperie sau deranjează, recomand această pensiune tuturor iubitorilor Sinaiei, fie ei cupluri, familii sau - de ce nu? - grupuri, caz în care pot ocupa întreaga vilă, pentru o vacanţă veselă între rude şi prieteni.

---

VIZUALIZĂRI: 3103 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI