GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cimitirul Vesel din Săpânţa - vizitat a 4-a oară
Primul obiectiv pe care l-am vizitat în Săpânţa a fost Cimitirul Vesel. Nu era pentru prima dată, cred că am mai fost incă de vreo trei ori, dar pentru că eram două cupluri în excursie, nu l-am putut ocoli. Eu îl ţineam minte aşa cum îl văzusem prima dată, cănd eram doar o copilă şi când impactul a fost atât de puternic încât mi s-a întipărit în minte pentru vecie. Crucile de acum arată mult mai bine, multe dintre ele sunt renovate, dar cele foarte vechi sunt aproape şterse…unele chiar au rămas total neîngrijite, puţine, dar există şi ele. Renovările crucilor se fac cu banii urmaşilor, costurile fiind substanţiale. Aşa se explică de ce unele au rămas abandonate.
Culorile vii ale crucilor, alb, galben, roşu şi verde, pe un fond albastru puternic, “Albastru de Săpânţa”, îţi sar în ochi chiar de la intrare. Pe cruci sunt pictate scene din viaţa persoanei decedate şi modul cum a trecul în lumea celor veşnici. Scrise la persoana 1, mesajele sunt adresate de persoana decedată celor care trăiesc. Ele prezintă femei torcând lâna, ţesând covoare sau făcând pâine, bărbaţi care taie lemne sau ară pământul, păstori cu turmele, lucrători în lemn, lăutari şi multe alte ocupatii.
Am văzut că au pus indicatoare spre principalele puncte de interes, care sunt marcate cu nişte cercuri galbene, numerotate. Este un lucru bun, altfel nu cred că ar avea cineva rabdare sa citească chiar toate epitafurile de pe cruci, mai ales că acum cimitirul este mult mai extins decăt îl stiam eu.
Bineînţeles că nu am ratat mormăntul creatorului acestui cimitir, Meşterul Stan Ioan Pătraş, care se află chiar în faţa intrării în biserică. Stan Ion Pătraş a fost un mare artist popular, sculptor, pictor şi poet în acelaşi timp. Cimitirul datează de la mijlocul anilor 1930, timp în care el a creat sute de cruci în stilul său caracteristic, iar după moartea lui în 1977 opera lui a fost continuată de ucenicul său Dumitru Pop Tincu.
Nu am putut să ne strecurăm printre morminte ca să citim mai mult pentru că majoritatea aleilor fiind cu pământ, nepavate erau pline noroi şi bălţi. Plouase cu o zi înainte. Am avut noroc de soare în acea dimineaţă, aşa că ne-am bucurat să putem face multe poze pentru colecţie.
Din păcate, în biserică nu am putut intra pentru că era în totală renovare, atăt pe dinăuntru, căt şi pe dinafară. Schelele exterioare mi-au lăsat o impresie puţin cam ciudată…
Cimitirul Vesel este intradevăr un obiectiv turistic unic! Am înţeles că acum se găsesc acolo aproximativ 800 de cruci şi morminte, dar în prezent nu se mai fac înmormăntări, cimitirul rămânând doar un muzeu în aer liber care stă mărturie inspiraţiei creatorului din cultura dacilor care, dupa cum ştim, se bucurau la moartea unui seamăn. Majoritatea culturilor văd moartea ca pe un eveniment trist, în timp ce înaintaşii nostri, dacii, nici măcar nu se îmbrăcau în negru la înmormântare, ci în alb, considerând moartea o continuare a vieţii într-o lume mai bună şi văzând-o ca pe o şansă de a-şi întâlni zeul suprem, pe Zamolxe. Mesajele scrise pe cruci - ele sunt cele care dau denumirea cimitirului, cu accente vesele, scrise într-un limbaj naiv şi ciudat la prima citire, de multe ori chiar greu de înţeles.
Cu cât citeşti mai mult poemele şi admiri desenele, cu atât ai senzaţia că te afli într-un nou sat unde oamenilor li s-a dat şansa la o nouă viaţă după moarte.
Cei cu care am fost noi au fost foarte impresionaţi de tot ce au văzut, nu mai conteneau cu pozele şi se strecurau printre morminte ca să citească căt mai mult.
Pentru cine nu a mai fost niciodată acolo, este indicat să nu-l rateze, mai ales dacă va fi şi biserica renovată.
Trimis de dixi220 in 08.09.14 08:02:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SĂPÂNŢA [MM].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dixi220); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.97137100 N, 23.69558300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2022 Săpânța - La Cimitirul Vesel și la Mănăstirea Săpânța Peri — scris în 26.02.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Cimitirul Săpânța — hai să ne veselim — scris în 20.02.22 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Feb.2021 Bucurie — scris în 23.02.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Mandria Sapantei: cimitirul ,,vesel” si cea mai inalta constructie din lemn a Europei — scris în 09.12.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Ce culoare are credința? — scris în 31.10.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 O locatie UNICA in Romania dar si in Europa cel putin.. — scris în 15.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Cimitirul „vesel” Săpânța — scris în 31.07.20 de nelu73 din AGNITA SIBIU - RECOMANDĂ