Un conac boieresc românesc... pe urmele lui Nicolae Bălcescu

TIPĂREȘTE

Un conac boieresc românesc, devenit Memorialul Nicolae Bălcescu

In comuna vâlceană Nicolae Bălcescu am fost ultima dată acum 20 de ani, în vizită la niște prieteni, care vindeau curcani, la ferma lor proprie... primăvara trecută am ajuns acolo, doar cu un scop turistic, dictat de toanele mele sufletești

De la Pitești la Râmnicu Vălcea, după ce treci de Dedulești, unde eu cobor de regulă să-mi cumpăr o roată de de covrigi crocanți, aflați în concurență cu celebrii mititei, apare în dreptul comunei Milcoiu, un panou indicator spre Memorialul Nicolae Bălcescu, aflat la 5 km. O voce lăuntrică mă tot zorea să merg să vizitez conacul boieresc, pe care nu-l mai văzusem din copilărie, exact după inaugurare în 1968.

Am avut și un început de răzvrătrire în mine la citirea știrilor apărute în mass media națională :

,,Singurul muzeu din România, dedicat memoriei lui Nicolae Bălcesu, ar putea dispare din circuitul turistic. Este vorba de un superb conac construit în stil brâncovenesc în anul 1824, în care și-a petrecut mulți ani din viață revoluționarul pașoptist’’... ce ție și cu descendenții...

Pe scurt, un pretins moștenitor visează să ia în stăpănire casa donată irevocabil Statului român, de un strănepot al marelui Bălcescu, Radu Mandrea, în anul 1948...

Am plecat cu bidiviul motorizat al unor prieteni din Râmnic, spre comuna Nicolae Bălcesu, dorind cu orice preț să pătrund cu ochii minții pe urmele unui pelerin uscățiv, al cărui suflet a ars pentru înălțarea neamului românesc, numele lui Bălcescu, e respectat de vâlceni și argeșeni deopotrivă.

Am părăsit șoseaua națională la Milcoiu, la indicator, am virat la dreapta spre obiectivul propus, pe un drum asfaltat la început cu năbădăi, am mers în pas de cangur, sărind cu mașina peste niște gropi ce le vedeai cred și din satelit, am scos și un cântec ,,văleleu măicuța mea’’, sărind din scaun, peste o groapă mai măricică, ca Jack in the Box :((, peticile vor pigmenta apoi sporadic covorul asfaltic, până la următoarea bifurcație, apoi șoferul a cotit-o pe un drum îngust spre conac, fără alte condimente pentru stomacul meu, pupându-ne cam tare în mers, cu un tractor ce aduna crengile uscate ale pomilor de pe marginea drumului.

Comuna Nicolae Bălcescu, fostă Bălcești, e cuibărită ca un cuib de vulturi, în strânsura dealului Gruiului, pe o pantă molcomă, acolo unde se ascunde semeț conacul boieresc din secolul 19.

Ajung în fața unor porți simple de lemn, împodobite simbolic cu steagul României și al Uniunii Europene, parcăm mașina pe o margine a drumului, după un tir, care blocase drumul, la 5 m de intrare.

,,Cu emoție și pietate te apropii de casa în care a trăit și a gândit marele Nicolae Bălcescu... vizitarea muzeului adăpostit în casa memorială Nicolae Bălcescu îți oferă posibilitatea și-ți sporește înțelegerea dintre oamenii deosebiți și năzuințele cele mai înalte ale mulțimilor și ale poporului înteg... nu te poți despărți de acest lăcaș de binecuvântată aducere aminte fără să mulțumești din inimă celor ce l-au plănuit, l-au organizat și-l întrețin prin inima lor caldă și conștiința lor curată ,,(Academician Ștefan Pascu).

Doi ghizi de la muzeu așteptau musafirii ca niște buni amfitrioni și dirijau vizitele unor mici turiști veniți cu autocarul în Săptămâna Altfel, dar în curtea boieilor nu văd nici o trasură și nu aud nici un nechezat de cai.

Pătrund în curte, prin spatele conacului, salut un câine, ocolesc clădirea și ajung în parcul desenat de jur împrejur, nu foarte amenajat, dar larg, peisajul este neînchipuit de blând, conacul mare, o clădire cu etaj, de culoare albă, e strâns cuminte, în propria lui frumusețe, respiră mândru și misterios, invitându-ne înăuntru, să-i ascultăm poveștile de demult și să-i mirosim parfumul de epocă.

Am avut ocazia sa-l cunosc pe Horia Nestorescu -Bălcești după 1980, el este un nume de prestanță pe arena vălceană istorică, a fost director al acestui muzeu în două etape (1968-1974) și (1975-1980), el este de fapt directorul fondator al Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu, ctitoria de la Bălcești este opera sa, care va fi dusă mai departe de succesorii săi.

El a scris o pagină de istorie pe aceste meleaguri : ,,I-am înălțat o casă lui, Bălcescului, aici în Bălceștii săi ‚’’, da... a rămas o casă ca un loc de pelerinaj istoric în memoria celui ce a fost un european de elită.

Imi amintesc că în 1977, o prietenă muzeograf de la Muzeul de Artă local îmi povestea emoționata că Horia Nestorescu a plecat pe urmele lui Bălcescu chiar la Palermo, într-o delegație cu specialiști români, în vederea identificării și căutării rămășițelor lui pămăntești. Il voi revedea pe acest domn, care rămâne pentru mine înconjurat de o aură enigmatică la Râmnic în 2010, când va lansa la biblioteca judeteană cartea sa de studii, ; Dosarul Palermo’’, apărută la 155 de ani, după trecerea în eternitate a lui Nicolae Bălcescu.

Istoricul conacului boieresc

Conacul și parcul au fost proprietatea lui Barbu Bălcescu și a Zincăi Bălcescu, părinții lui Nicolae Bălcescu (1819-1852). El a fost ridicat de Iancu Bălcescu, împreună cu sora sa Zinca în 1824, forma de odinioară a conacului poate fi vizionată într-o pictură realizată de nepoata revoluționarului Zoe Mandrea.

După moartea soțului și a fratelui ei Zinca, nepoata preotului Nicula, care a cumpărat moșia in 1766, rămâne să aibă singură grijă de cei cinci copii, Barbu, Costache, Sevastia, Marghioala, Eleni și Nicolae, dând dovadă de multă energie în administrarea conacului.

In 1856 ea va lăsa moșia fiicei sale Sevastiția, împreună cu toate acareturile. Tanti Sevasti este cea care va rămâne acasă, alături de unchiul Iancu, în glia străbună, ea nu a dorit să plece în lume ca frații ei, în cele patru zări.

Ea era considerată floarea familiei și aici la conac, va primi vestea morții lui Nicolae Bălcescu, plecat la Palermo în lumea tenebrelor.

Această femeie cu un temperament incandescent, îsi doarme somnul de veci langa biserica de lemn din parcul conacului. După moartea ei în 1883, conacul ajunge în posesia fratelui Barbu, iar Zoe Mandrea, fiica lui, dăruiește cu acordul soțului, moșia Bălcesti-Găltofani, fiului său Radu Mandrea. In 1948 acesta donează statului român întreaga avere de pe valea Topologului.

In 1968 Nicolae Ceausescu inaugureaza Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu. El va deveni loc de meditație și de popularizare a valorilor păstrate în colecțiile acestei instituții si va primi vizitele multor oameni de cultură, președinți, turiști, elevi, eu l-am vazut prima oara în copilarie, prin 1970.

Vizita în conacul boieresc

Taxa de intrare în muzeu :3 lei, pliante nu mai aveau, așa că am cumpărat tot cu 3 lei un pliant redactat de fostul director, Nicoae Bănică Ologu cu un rezumat și poze explicative din incinta conacului.

Conacul are trei corpuri, cel din stânga e foițorul, cel central e ca o loggie și cel din dreapta are două etaje.

El are două intrări opuse, eu am intrat prin spate și am pătruns înt-un hol pavoazat cu ghivece de flori, cu arhitectură de influență gotică, de aici pătrunzi în birou, salonul literar, sufragerie și un dormitor

A venit momentul să răscolim tacticos conacul pe interior, să-i tocim puțin povestea sub bagheta ghidului, ce e plină de clipe magice, parcă simți umbrele copiilor ce se jucau pe aici, pe hol și în camere.

La parter observ arborele genealogic al familiei, prin fresce, portrete, grafice, el apare și în pliant.

Muzeul păstrează amintirile trecerii lui Bălcescu pe aceste meleaguri, colecțiile (memorială, artă plastică, decorativă, documente), numără după spusele ghidului 15000 de bunuri culturale și de patrimoniu.

Am trecut prin 8 camere ce prezintă exponate ce pun în valoare momentele semnificative din viața marelui gânditor, m-au fermecat mai ales niște sobe de teracotă din cahle de Renania, realizate la mânăstirea Vacărești, în manufacturile sale, ele au modele diferite pentru fiecare cameră. Expoziția reface atmosfera de epocă âncepand chiar din birou, pe perete observ portretele de familie.

Salonul literar este destul de simplu, mă uit la o soba mare și la portretul Zincăi Golescu de pe perete. Un covor oltenesc cam șters, este pus pe perete deasupra unor canapele vechi... Caut apoi o bibliotecă veche, cred că e cea cu motive masonice, unde văd carti vechi ce au aparținut lui Bălcescu.

Sufrageria conacului păstrează aceleași linii simple, o masă mare este plasată în centrul ei, ghidul ne atrage atenția asupra unor policioare cu farfurii de ceramică emailate, unele fiind unicat și ne deschide apoi și usile unui dulap vechi de lemn, unde se păstra vesela.

Ochii îmi cad apoi pe un ceas vechi de lemn, ce a apartinut lui Costache, zis și Printul Negru. Este o companie caldă ce se potrivește și cu mobilieul neoclasic Biedermeier.

Ajung în singurul dormitor cu un pat mare, unde a stat Zinca și mă uit la tabloul ei pus deasupra, lângă pat, aproape de ușă... ghidul ne invită apoi să admirăm o cutie veche pentru bomboane aflate pe o măsuță.

Mă reîntorc într-un hol de trecere și pornesc spre partea a doua a expoziției, unde există niște săli mici, ce prezintă aspecte documentare din viața și activitatea lui Nicolae Bălcescu, secvențe din timpul anilor lui de studiu, scrisori ale familiei, fotografii, am descoperit apoi cu încantare pozele și portretul Luxiței Florescu, iubita lui Bălcesu și a fiului lor Bonifaciu.

In vitrine sunt expuse texte și imagini ce reflectă flash-uri din participarea lui Nicolae Balcescu la mișcarea revolutionară, o copie a sigililui său din 1848, cand el îndeplinea funcția de secretar al guvernului revolționar și undeva pe un perete admir un tablou, pictat de Gheorghe Tătarescu în 1851, când Nicolae Bălcescu era în exil.

Expoziția memorială se incheie cu testamentul lui Bălcescu, text redactat la Palermo în 1852. Intr-un loc din memorial se află tabloul realizat de Camelia Demetrescu, care își imaginează înmormântarea lui Nicolae Bălcesc u, în groapa comuna din orașul italian.

Multe vor fi intrebările puse ghidului asupra locatarilor ca au locuit în conac, al meu nu prea avea chef sa mă desfete cu povești secrete, fiind înghesuit de grupuri de copii de grădinită, si chinuit de o viroză, așa ca am iesit în hol, uitându-ma la scara de lemn ce ducea în foișor si care a fost luata cu asalt de alt grup de copii.

Aș fi dorit să aflu mai multe lucruri despre colectția masonică ascunsă vizitatorilor, citisem într-un articol vâlcean mai vechi, ca ea are 400 de valori, ghidul m-a informat ca sunt cam in jur de 100. de obiecte.

Biserica de lemn stramutata in parcul muzeului

Orice biserică de lemn veche e un dar dumnezeiesc, dar biserica din inima Bălceștilor e mai aparte.

Am ieșit afară în parcul larg si am admirat de la distanță conacul boieresc, cu un aer boem, purtându-mi pașii spre mormintele Sevastiției și ale lui Barbu, care se află lângă Biserica de lemn.

Este vorba de o bisericuță din satul Gâltofani, locul de baștină al boierilor Ruteni, de pe vremea lui Mihai Viteazul. Este posbil ca vechiul lăcaș de cult să fi fost ridicat pe atunci.

Biserica, norocoasă prin voia domnului, este strămutată de localnici pe moșia Bălceștilor în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, adăugândui-se și un pronaos

. După moartea Zincăi Bălcescu în 1862, Costache și Sevastița vor repara vechea biserică și vor construi un pridvor și o turlă pe post de clopotniță.

Deasupra intrării poate fi admirată icoana Adormirii Maicii Domnului, acesta e și hramul bisericii din 1862.

Mai târziu, Radu Mandrea ridică o nouă biserică și surprins de frumusețea celei vechi o repară și îi adaugă noi elemente.

In 1974 biserica de la Gâltofani va fi strămutată în parcul muzeului cu ajutorul lui Horea Nestorescu Balcesti.

Biserica este diferită de celelalte din zonă, ea are un pridvor deschis ce se sprijina pe 8 coloane. Pronaosul e semiboltit, iar ușa de acces în naos e cioplită. Catapeasma e o ,,replica din cărămida a celei vechi, din care se mai păstreaza doar câteva fragmente de pictură. Sfăntul altar, în forma de poligon cu cinci laturi, e boltit semicilindric... ’’, iar iconostasul este alcătuit din icoane de lemn pictate de un meșter popular.

Pe exterior, altarul si naosul sunt inconjurate de o funie împletită decorată pe margini. Fragmente de zugraveala se mai văd și astăzi, vizitatorii pot urmări pe un panou din interior etapele de restaurare a icoanelor.

Am zăbovit 10 minute în poiana de lângă biserică, uitându-mă la mormântul Sevastitei ce pare că privește și după moarte conacul, bucurându-se în tihnă de verdele ierbii și priveghiind asupra oamenilor locului.

... Așa că dragi turiști accidentali sau programați, dacă ajungeți în zonă, priviți cu un colț de ochi indicatorul ce te invită sa mergi spre memorial și de vă lasă inima, apropiati-vă de casa ce păstreaza memoria lui Nicolae Bălcescu.

Conacul închide în el trecerea timpului, ca un mesaj de departe, un loc unde te întâlnesti cu flash-urile trecutului familiei Balceștilor, e o casa boiereasca veche, orice vizită devine și o lecție de noblețe.

---

VIZUALIZĂRI: 4069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI