Circuit prin tara - 7 zile, partea II

TIPĂREȘTE

Incurajat de realizarea turului Romaniei in 13 zile, facut in 2007, despre care am povestit in 3 parti, doi ani mai tarziu ne-am propus sa facem o isprava similara, stabilindu-ne un traseu tot ca un fel de tur, dar prin interiorul tarii, incercand sa trecem prin locuri prin care nu mai fusesem, si care sa aiba relevanta turistica. Dupa asezarea pe hartie a planului de bataie si pregatirea logistica necesara (care a fost mult mai eficienta, avand in vedere experienta capatata!), am pornit la drum cu sotia, care a condus tot drumul si cu baiatul nostru, Adrian, care in momentul calatoriei avea 17 ani. Ca si in primul tur, am tinut impreuna cu Adrian jurnalul.

Aici - partea a doua, si ultima, continand zilele 5,6 si 7.

Ziua a cincea

Ne-am trezit mai tarziu astazi, desi ne propusesem o desteptare mai matinala. Plecarea se produce greu dupa luat de ramas bun, schimb de telefoane si promisiuni de revedere cu dragutii nostri prieteni.

Inapoi in Cluj de unde ne indreptam spre Alba Iulia - un drum foarte scurt, pentru a mai doza oboseala deja adunata.

Ploua din ce in ce mai des, dar asta nu ne sperie. Ne indreptam catre Ighiu, o localitate langa Alba Iulia, unde vorbisem pentru cazare in principiu.

Ajungem acolo in timp ce ploaia lupta cu sperantele noastre pentru un timp mai insorit. In Ighiu peisajul este sinistru, nu se vad munti, campia pare nesfarsita iar pensiunea la care vroiam sa mergem nu era de gasit.

Renuntam repede la planurile initiale, si mergem in oras, unde ne propunem sa ne cazam intr-un hotel confortabil pentru a ne reface puterile.

Ne cazam intr-un apartament mare, elegant, unde confortul primit ne bucura nespus. Ne schimbam repede si ne indreptam spre a vizita celebra cetate din Alba Iulia.

Initial vrem sa mergem pe jos, dar ploaia s-a intetit si ne obliga sa mergem cu masina. Parcam in apropierea Catedralei Ortodoxe si intram sa vizitam cetatea la „Traseul Celor Trei Fortificatii”. Aici vedem vestigii deosebite dintre care cea mai importanta este prima fortificatie, respectiv Castrul Roman, construit in anul 106.

Aflam lucruri deosebit de interesante din istoria Romaniei, si ne fotografiem cu membrii ai garzilor imbracati in uniforme austriece a secolului XVIII.

Spre seara vrem sa ne oprim la un restaurant dar ne lovim de nunti organizate si cu greu gasim o locatie unde reusim sa mancam dupa un meniu italienesc.

Alba Iulia este pustie sambata seara, nu are tentatii, dar are un aer de liniste si de calm care ne insoteste pana la hotel unde ne cufundam in asternuturile moi pentru siesta bine meritata. Ne uitam la televizor, ciugulim nimicuri cumparate din supermarket si adormim ca niste prunci nevinovati in timp ce ploaia ne face sa ne ingrijoram putin in legatura cu ziua de maine, cand urmeaza sa ajungem pe Transfagarasan.

Ziua a sasea

Odihniti si dornici inca de peisaje, ne pregatim de drum printr-un mic dejun bogat, servit in stil suedez.

Plecam spre Sibiu desi ploaia ameninta ca vor fi probleme mari. Drumul este usor si ajungem in frumosul Hermannstadt, unde urmeaza sa facem un mic popas pentru alimentarea masinii si pentru o cafea in zona centrala, amintindu-ne de vizita de acum 2 ani in plina perioada a capitalei europene. Plecam la plimbare printr-un Sibiu nefiresc de ploios dar respirand inca aer de civilizatie, curatenie, cultura.

Intram intr-o cafenea la intamplare, unde comandam specialitati pentru desfatare si reverie, privind cerul care plangea in continuare.

Senzatia de liniste, si usoara plictiseala este deodata sparta de o intalnire neasteptata cu rude apropiate de la Bucuresti, iar intalnirea pare neverosimila pentru ca se petrece dupa un timp indelungat intr-un oras cum este Sibiu. Stam la povesti pret de un ceas si jumatate, dupa care ne indreptam catre masina cu inima indoita de a merge spre cabana Balea Cascada, care se afla la baza Transfagarasanului.

Dam un telefon la cabana, si ni se spune ca putem merge pana acolo, dar prin jur rumoarea ne spune ca vestile anunta caderi de pietre, ploi abundente, si pericol de inundatii, fiind posibil ca traseul sa fie inchis circulatiei. Nu ne este teama de ceata sau ploaie si ne gandim ca singura parere de rau ar putea fi legata doar de lipsa vizibilitatii peisajului.

Intrati in capatul soselei, dinspre drumul european, suntem avertizati de politie ca sunt probleme si ca mergem pe raspunderea noastra.

Acceptam provocarea si ne adancim pe sosea catre munte, cu ploaia inca biciuind parbrizul si rezistenta noastra la teama. Se pare ca suntem printre putinele masini ce s-au incumetat sa se avante catre acest traseu periculos iar drumul pare ca duce niciunde, intr-un amestec de ceata, involburare de ploaie si alunecari de teren ce se vad ici-colo.

Ni se spusese de jos, ca sunt caderi de piatra, si chiar le vedem, dar ceea ce ne sperie cel mai mult este vizibilitatea tot mai redusa si paraiasele pe care le zarim iesite din matca, dar care nu au puterea sa afecteze soseaua principala. Spre seara, aveam sa aflam ca dupa ce am trecut noi, autoritatile au inchis accesul si pana la Balea Cascada, unde am reusit sa ajungem cu bine si sa ne cazam la orele amiezii.

Cat inca ploua – cand torential, cand bland, ca toamna – ne luam bagajele de la masina si, plouati la propriu si la figurat, intram in restaurant convinsi ca suntem salvati…

Cabana nu ofera un confort deosebit, dar privind din punctul de vedere al faptului ca ne ofera un adapost de moment pentru iadul ce se intampla afara, a fost o binecuvantare greu de uitat. Ne punem problema despre ce o sa facem maine, daca vom putea urca muntele pana la Balea Lac, si ajunge la Curtea de Arges, sau daca vom fi nevoiti sa facem cale-intoarsa catre soseaua Sibiu-Fagaras, de unde posibilitatile de intoarcere acasa exista in siguranta, chiar daca cu o decalare de timp si un consum suplimentar de benzina, nervi si bani.

Ne facem comozi in camera modesta pe care am primit-o si coboram la salonul restaurant unde avem parte de o servire foarte buna. Mancarea este pe gustul nostru si ne bucuram de zambetul, profesional sau nu, dar existent, in timp ce in difuzoare curge muzica de calitate. Afara ploaia vine in episoade, in reprize nestiute de nimeni, in etape ale rabdarii noastre de a aprecia, de a ne incuraja pentru plecarea de maine si ajungerea acasa.

Suntem la restaurant, bem vin, si mancam papanasi, facem poze, si ne imaginam ploaia ca se opreste peste o ora, doua, sau facem mintal scenarii apocaliptice ale unor posibile nenorociri, incurajati fiind de cativa oameni mai vechi ai locurilor, care spun ca de cativa zeci de ani, de cand sunt acolo, n-au mai vazut asa ceva.

Ne rugam sa nu mai ploua.

Ziua a saptea, ultima

Rugile noastre n-au fost in zadar pentru ca – iata! – peste noapte ploaia s-a oprit iar ceata a inceput sa se ridice usor, usor. Ne ingrozea gandul ca ar fi trebuit sa facem cale-intoarsa, pentru a ne intoarce spre casa fie prin Brasov, fie prin valea Oltului, pe la Ramnicu Valcea. Toate astea ar fi fost valabile daca Transfagarasanul s-ar fi inchis din cauza caderilor de piatra. Asa – soarele ne zambea de la ora noua dimineata, chemandu-ne la aventura spre varful muntelui, la peste doua mii de metri altitudine.

Chiar cu soarele zambind prietenos, plecam la drum prudent, pentru ca din loc in loc intalnim pe sosea pietre, bucati de copaci rupti, pamant si indicatoare insistente de avertizare privind lipsa parapetilor pe traseu si de reducere a vitezei in curbele deosebit de periculoase, cu care nu suntem obisnuiti. Pana la cabana Balea Lac si Paltinul sunt 12 km de urcare in serpentine care mai de care mai stranse, abrupte, insotite insa de peisaje de o frumusete straina de omenesc. Pe masura ce urcam, salbaticia se desface si mai mult si ne minunam de straniul unui peisaj in care se amesteca piatra, iarba rara, stancile drepte si curgerile de ape, modeland vaile, ori chiar spaland pe alocuri soseaua, probabil din cauza abundentei ploilor din ajun.

Mergand usor, catre varf, putem absorbi in trihna stralucirile de magie si magnetism ce parca vin din cerul atat de aproape, simtindu-ne totodata mai in siguranta in mijlocul unei lumi atat de aparte. Mai sunt masini care urca sau coboara, iar asta ne linisteste ca ceea ce facem este realizabil, tangibil, posibil. Ca nu e un vis.

Sus sunt doar cinci grade peste zero, iar vantul bate cu putere. Nu sunt foarte multi oameni si zabovim doar cat sa filmam putin cabana Balea Lac in departare, sa surprindem pe retina lacul si peisajul cu muntii pietrosi. Continuam filmarea in momentele imediat urmatoare, cand plecam si parcurgem tunelul cel lung, amuzati de intuneric dar impresionati de impunatoarea putere de patrundere a omului in munte. Dincolo de tunel incepe coborarea, iar peisajul este parca mai frumos. Se vede de acolo toata splendoarea Transfagarasanului din judetul Arges. Este o imagine pe care sunt sigur ca o vom revedea curand, atat de mult ne-a placut.

Inca o portiune de drum, soseaua ramane buna, chiar daca reintalnim pe alocuri, arar, pamant si pietre cazute. Dupa o vreme, insa, calitatea asfaltului lasa din ce in ce mai mult de dorit, asa incat, suntem nevoiti sa facem adevarate slalomuri pentru a ocoli gropi sau pietre pe sosea. Frumusetea peisajului se pierde treptat, dar nu total. Cand mai sunt cam 50 km pana la Curtea de Arges, inevitabilul se produce si luam frontal o piatra sub masina, in timpul mersului. Zgomotul puternic ce se aude anunta ca ceva s-a intamplat si oprim masina. La o prima privire, piatra a intrat in scutul din fata, indoindu-l, in plus in mers se aude un zgomot de vibratii de dedesubt. Nu gandim cu speranta sa ajungem pana la Bucuresti in regula. Chiar daca masina face zgomote comparabile cu ale unei masini de curse, dupa o pauza mica la barajul Vidraru, unde ni se citeste pe fata crisparea, continuam drumul si in Curtea de Arges intalnim un service auto.

Asta da noroc! In jumatate de ora masina este ridicata pe rampa, scutul desfacut si indreptat, mai sunt facute si alte reglaje, astfel ca, la plecare ne simtim nascuti a doua oara. Gonim spre Bucuresti pe autostrada si ne uitam la termometrul de bord care arata 34 grade, gandindu-ne ca acum cateva ore erau numai 5…

In fine, spre seara, din nou acasa, usor obositi, dar cu sufletul si tolba pline de atatea amintiri.

---

VIZUALIZĂRI: 2871 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI