ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.09.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Festivalul Borşului de Peşte

TIPĂREȘTE

Weekendul trecut, adică în perioada 7-8 septembrie, am participat la prima ediție a FestivaluluI Borșului de Pește, organizat în localitatea Crișan din Delta Dunării. Impresiile sunt multe și foarte proaspete, satisfacția personală referitoare la eveniment fiind la superlativ, din acest motiv vreau să împart cu voi această bucurie, poate la ediția cu numărul 2 vom fi mai mulți iubitori de Deltă și de ce nu, poate reușim organizarea unei Întâlniri AFA în mijlocul acestui regal culinar.

Pentru a poziționa în inimile voastre localitatea Crișan, reamintesc că se află la aproximativ 48 de kilometri de Tulcea, luând ca reper Primăria, deoarece localitatea se întinde pe 8 kilometri, pe ambele maluri ale canalului Sulina, iar distanțele pot oscila ușor.

Crișan se află amplasată pe canalul nou, Dunărea Veche fiind mai la nord și formând un „m” mic, există un monument pe brațul Sulina în memoria celor care și-au pierdut viața în construcția noului canal început în anul 1894, acest canal urma să taie acel m, pentru a facilita un acces mai rapid către Sulina și mare... Crișan este în inima Deltei, din acest loc se organizeaza excursii către cele mai pitorești locuri din Deltă, Lacul Roșu, Lacul Puiu, Caraoman sau Pădurea Letea.

Localitatea are o mulțime de pensiuni de 3 și 4 margarete amplasate pe ambele brațe ale canalului, clasificate, dar din câte am observat există și o mulțime de particulari care oferă cazare, dar pe riscul celor care aleg să se cazeze acolo. Eu cu sotia ne-am cazat la Pensiunea Anca, despre care voi scrie ulterior un review separat.

Și acum să vă povestesc despre Festivalul Borșului de Pește, căci pentru asta am fost acolo. J Evenimentul a fost organizat chiar în centru, lângă debarcader, au participat opt echipe de bucătari din diferite zone ale Delte, le voi enumera în ordinea amplasării corturilor, sper să nu le încurc: Sulina, Caraorman, Crișan 2, Mila 23, Crișan 1, Măcin, Mahmudia și Jurilovca care a avut cea mai tare imagine, prin prezența unei superbe fetițe, Anastasia, costumată în portul tradițional lipovenesc.

Organizatorii evenimentului au fost Asociația Națională de Turism Rural și Ecologic Cultural (ANTREC) Tulcea, cu sprijinul Asociației Litoral Delta Dunării și al Ministerului Fondurilor Europene, care a conceput și finanțat acest program. La deschiderea oficială nu a lipsit ministrul Fondurilor Europene, domnul Eugen Teodorovici, guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, domnul Bratfanov Edward, prefectul Tulcei, domnul Lucian Simion, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, senatorul Motoc și primarul comunei Crișan, Ilie Munteanu... Binențeles că nu a putut lipsi Silviu Gheorghe, presedintele ANTREC Tulcea, cel care a avut ideea și puterea de a duce până la capăt acest pariu făcut cu el însuși într-un anumit moment din viața sa, așa cum mi-a povestit la o țuică din salcâm în așteptarea carasului marinat. De altfel el a stat în mijlocul participanților la Festival, încercănd să schimbe impresii, să glumească sau pur și simplu să condimenteze preparatele excelente cu un zâmbet sau o vorbă caldă. Un om de milioane!

În a doua zi de Festival, singura oficialitate prezentă în afara primarului și a lui Silviu Gheorghe, a fost doamna Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării, care a reușit să mobilizeze la dans, căntec și voie bună participanții, așa cum n-au reușit să o facă toate oficialitățile la un loc prezente în prima zi. Voi pune câteva filmulețe pe youtube și veți observa diferența. Când doamna Martin, cu o tonalitate deosebită și o voce puternică a cântat “Mai ții minte măi, dragă Mărie” și „Dar-ar naibii dragoste, în tine” a catalizat întreaga audiență, reușind să invite la dans și să monopolizeze întreaga atenție. Felicitări doamnă Corina Martin pentru faptul că știți să fiți alături de oameni, pentru oameni, mulți dintre ei simpli, cu mult bun simț, cu suflet, multă căldură și dragoste fără talente de supervedetă.

În prima zi de Festival, bucătăriile celor 8 echipe au avut de pregătit preparate deltaice reprezentative pentru zonele din care făceau parte, s-au gătit o mulțime de preparate, toate din pește, chifteluțe din pește, ardei umpluți cu pește, s-a folosit plătică și somn pentru compoziție, ciorbă de perișoare din știucă, sos de platie, caras marinat, somn, știucă sau biban prăjit, cu multe legume și roșii, dar echipele au pregătit și câte un desert, cele mai apreciate fiind plăcinta din mere și colțunașii din struguri, preparați de team Jurilovca, un preparat tradițional transmis din generație în generație.

După ce s-a încheiat prepararea, a urmat jurizarea, juriul compus din profesorul Ștefan Coman, directorul Ansamblului „Baladele Deltei”, care în același timp a fost și amfitrionul evenimentului, Roland Brânză, Mișu Chiruc, președinte ANTREC Romania și Cristi Dogaru au avut o misiune dificilă, dar în același timp deosebit de plăcută de a departaja preparatele în funcție de gust, aspect sau ingrediente speciale.

Ziua a doua a fost dedicată borșului de pește, fiecare dintre echipe mobilizându-se pentru a realiza cel mai bun borș, rețete tradiționale pe care nimeni n-a vrut să ni le divulge. Întrebam de ingrediente și mai toate bucătariile îmi răspundeau că folosesc apa din Dunăre la foc de lemne, pun cartofi și legume, leuștean, capete de crap și știucă, dar și caras, biban șalău sau lin. La sfărșit se adaugă puțin mujdei, funcție de ceea ce se bea la masă. Iar ingredientul principal este „sufletul de lipovean”.

Jurizarea s-a desfășurat destul de dificil în sensul că juriul nu se mai sătura de degustat, însă în cele din urmă a venit și momentul mult așteptat al premierii, premiile au fost acordate de către Corina Martin, Silviu Gheorghe și primarul localității Ilie Munteanu.

Au fost alocate premii pentru gastronomia deltaică desfășurată în prima zi, iar câștigători au fost bucatăria Caraorman, primul loc, Jurilovca – locul al doilea și Crișan 1, locul al treilea.

Pentru secțiunea borșului de pește, din a doua zi, premiile au fost acordate bucătăriei Jurilovca- premiul întâi, Sulina – premiul al doilea și Crișan 1, premiul al treilea.

Au mai fost acordate diplome pentru diverse aspecte legate de bucătărie celorlalți participanți la Festival.

Vinul de Măcin prezent în diverse sortimente la Crișan, a constituit liantul principal între preparatele concepute cu mult suflet și buna dispoziție generată de atmosfera caldă de la Festival.

În cele două zile de eveniment, turiștii și localnicii s-au putut delecta cu muzică bună, folclor de calitate, dansuri susținute de formațiile „Dobrogeanca” din Sulina, a comunității de ruși sau a lipovenilor din Jurilovca, dar și cântece ale formațiilor din Crișan, Sulina sau Jurilovca.

Pentru 2014 se promite o participare dublă atât în rândul „bucătăriilor” comunităților din Delră, cât mai ales în rândul turiștilor dornici de a gusta preparate originale transmise din generație în generație, unice în România.

Cu voia voastră voi adăuga compoziția borșului de pește lipovenesc, însă fără sufletul deltaic, nu garantez succesul produsului.

Ingrediente necesare: cartofi, ceapă, ardei gras, roșii, leuștean, sare ulei și oțet. Un borș adevărat iese cu cât mai multe feluri de pește, crap, știucă, somn, șalău, caras, plătică.

Se fierb legumele după ce în prealabil s-au copt câteva minute pe jar, se pune puțină sare în ciorbă pentru ca zeama să fie sărată, peștele în general trage din sare. Apoi se pune peștele în ceaun, tăiat în bucăți potrivite și NU se mai amestecă pentru a împiedica fărămițarea lui. După 20 de minute se pune puțin oțet și câteva linguri de ulei. Când este gata se pune puțin pătrunjel și leuștean și se drege cu un ou.

Se prepară mujdeiul și se pregătesc platourile pentru borș. Se consumă întâi peștele cu mujdei de usturoi după gust, apoi se consumă zaeama cu mujdei, ardei iute și mămăligă.

Or mai fi existând și ingrediente secrete care dau un gust aparte borșului, însă acestea diferă de la o comunitate la alta, însă în general respectând această rețetă ar trebui să serviți un borș ca în inima Deltei.


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 10.09.13 12:50:06
Validat / Publicat: 10.09.13 14:34:01

VIZUALIZĂRI: 2948 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P29 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2920 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

amero
[10.09.13 16:15:49]
»

ce mi-ai facut!!! chiftelutele din P17 sunt tot din peste?

P20 este de premiat. iar rew. si autorul de felicitat

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[10.09.13 16:18:47]
»

@pepsi70ro: Citind pe blog comunicatul privind Festivalul Borşului de peşte din Delta Dunării, mă întrebam dacă vom afla şi amănunte din timpul desfăşurării lui. Iată că astăzi, la cald, am citit şi primele impresii. Mi-ar fi plăcut să fiu în miezul evenimentului de la Crişan. Chiar dacă nu sunt o mare mâncăcioasă, apreciez un peşte bine preparat.

Am citit cu interes şi reţeta borșului de pește lipovenesc. Sunt conştientă că fără sufletul deltaic minunea din ceaun nu se poate înfăptui până la capăt, dar am o mare nedumerire. Oamenii deltei acresc borşul cu oţet? Dacă pentru a acri borşul de peşte nu folosesc borş (acel lichid cu gust acru, obţinut prin fermentarea în apă a tărâţelor de grâu opărite), atunci de ce îl mai numesc borş? Prin definiţie, doar felul de mâncare acrit cu borş se numeşte borş. Celelalte sunt ciorbe (acrite cu orice) sau supe şi creme (neacrite).

pepsi70roAUTOR REVIEW
[11.09.13 13:27:52]
»

@amero, tot ce am prezentat a fost preparat din peste, inclusiv în poza 12, ardei umpluti cu peşte

@iulianic, părerea mea este că adevăratele ingrediente sunt secrete şi păzite din generaţie în generaţie. Nici dacă aş fi stat cu o cameră video lângă ei, n-aş fi reuşit să surprind toate tainele borşului.

Anul viitor poate organizăm întâlnirea AFA la Crişan, la a doua ediţie a Borşului de Peşte.

Am văzut si doua voturi negative, mulţumesc cu un borş lipovenesc, la anul, dar tare sunt curios care sunt nemultumirile... dacă are simţul răspunderii

alinaro
[11.09.13 13:56:52]
»

@pepsi70ro: M-ai omorat, ce sa mai!!! Mai am o ora pana la masa si-mi curg balele pe tastatura...

Felicitari pentru participare, mie-mi plac tare mult asemenea evenimente.

dorgo
[11.09.13 15:38:56]
»

@GYL, te-ai inecat vreoadata cu vreun os de peste? Pestele este cea mai sanatoasa proteina existenta, dovada ca japonezii, care mananca mult peste, sunt populatia cea mai logeviva de pe pamanat...

zapacitu
[11.09.13 16:25:03]
»

Am încercat să citesc acest review, dar recunosc că după vreo 4-5 pragrafe, a trebuit să abandonez lectura. Bașca fotografiile care ”săreau” obraznice, din lateral drept la ”felinare”, trimițând impulsuri spre glanda fomistului. Mi-am propus ca să continui lectura după ce fac plinul, ca să nu mai fie nevoie de șervețele absorbante.

Vino și postează de-astea culinare, mai spre seară, după ce ajunge omul acasă. Altfel, postarea după ora prânzului este ca un supliciu aplicat pălmașilor care trag în jug la ”scârbici”, amețiți de o jivină de sandvici

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
GYL*
[11.09.13 16:44:37]
»

@dorgo: De ce citesti pe aici?parca condamni astfel de review-uri gastronomice si despre manifestari gastronomice?

zapacitu
[11.09.13 19:28:23]
»

Acum am putut citi, după ce am ajuns acasă. Faine reţete şi faine locuri...

pepsi70roAUTOR REVIEW
[12.09.13 19:22:06]
»

Facem la anul Întâlnirea AFA în Deltă? Să încep să obţin preţurile cele mai bune

MCM
[14.09.13 18:40:02]
»

@pepsi70ro: ce servetele absorbante (vorba celui mai zapacit coleg ), nu s-au inventat servetelele care sa poata opri Dunarea asta care curge pe aici. Bravo Ovidiu, saru' mana pentru masa

Am văzut si doua voturi negative

cred ca sunt fake-uri. De cand cu mutatu' voturilor - la deruta cititorului - era sa dau si eu freo cateva, din repezeala muieristica, desigur.

Anul viitor poate organizăm întâlnirea AFA la Crişan, la a doua ediţie a Borşului de Peşte.

aprob pozitiv ))) si ma si bag. In grup... dar si in seama... )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, amero, dorgo, GYL*, iulianic, MCM, Michaell, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Crișan:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073966026306152 sec
    ecranul dvs: 1 x 1