GRAD SATISFACȚIE
Hotel Belvedere - Predeal, gazda Întâlnirii AmFostAcolo 2015
Construit acum 40 de ani, Hotel Cioplea din Predeal a fost renovat în 2003 când a căpătat şi un nume nou: Belvedere. Nu am fost aici nici înainte şi nici imediat după aceste schimbări. Întâlnirea AmFostAcolo 2015 a fost prilejul primei cunoştinţe. Forma piramidală a hotelului, în contrast cu clădirile din jur, aerul solemn cu care priveşte spre crestele semeţe ale Munţilor Bucegi, Postăvarul şi Piatra Mare mi-au plăcut de la bun început.
Conform informaţiilor de la faţa locului, hotelul are 135 de camere de diverse tipuri, dispuse pe 7 etaje. Dacă priveliştea promite a fi tot mai atrăgătoare cu cât te cazezi mai sus, tentaţia ei diminuează atunci când afli că hotelul are doar un singur lift pentru turişti. Pentru că ne-a fost repartizată o cameră la etajul 1, noi nu am făcut uz de lift decât atunci când am fost împovăraţi de bagaje, adică doar la venire şi la plecare.
Hotelul are la subsol o sală de conferinţe încăpătoare, aceasta fiind şi gazda întâlnirii oficiale AmFostAcolo 2015. Parcarea este destul de mică şi nu cred că ar face faţă dacă hotelul ar fi ocupat la capacitatea maximă. Despre alte facilităţi oferite de hotel - SPA, transport gară-hotel şi altele despre care ştiu doar din auzite - nefiind în temă, nu mă pot pronunţa.
Lobby
Suficient de încăpător, cu măsuţe şi fotolii confortabile, holul hotelului este ornamentat cu plante şi un acvariu cu peşti exotici lângă care - atunci când am fost noi - trona un afiş care anunţa perceperea unei taxe "de dop" pentru băuturile aduse din exterior.
De o parte şi de alta a liftului şi a scării de acces în restaurant se află recepţia şi barul. Geamurile mari oferă largi şi frumoase perspective spre exterior, dar pe timp de ploaie, pe la îmbinări, picăturile de apă se infiltrează şi ajung pe mobilier. Păcat! La cât de mult plouă în zona de munte, confortabilele fotolii se vor deteriora curând.
Camera
Camera 108 care ne-a fost repartizată, cu două paturi, ne aştepta pregătită. Nu ne putem plânge de nimic. Ca suprafaţă a fost potrivită pentru două persoane de calibrul nostru, iar saltelele, pernele şi lenjeria au fost fără cusur.
Dotările camerei se pot vedea în pozele ataşate. Nu voi insista. Menţionez doar că am observat că oglinda avea o fisură într-un colţ, iar taburetul de sub birou avea picioarele şubrede. Am semnalat aceste aspecte la recepţie nu pentru a revendica ceva (înlocuirea lor sau schimbarea camerei), ci pentru a nu ni se imputa nouă, la plecare, aceste defecţiuni. Nu era cazul. Faptul era cunoscut deja.
De o parte şi de alta a uşii de la baie sunt cele două compartimente ale şifonierului. Ambele doar cu câte un raft în partea de sus (cu pături de rezervă), ne aşteptau cu 5 umeraşe. La curent cu avertismentul colegei noastre @alina53 căreia îi mulţumim şi pe această cale, noi am mai adus în bagaj 4 umeraşe. Jos, într-unul dintre dulapuri, am găsit o perie şi cele necesare pentru lustruit încălţămintea.
Ultimele menţiuni în legătură cu camera. Ar fi fost minunat dacă nu s-ar fi oprit căldura în timpul zilei. Conexiunea la internet, deşi slăbuţă, a existat întotdeauna.
Baia
Baia curată, bine luminată şi încălzită, ne aştepta pregătiră cu săpun şi spumant în doze mici, turistice, precum şi cu două căşti de baie şi cinci prosoape de diferite mărimi. Cu singura observaţie că uşile de la cabina de duş culisează cam anevoie, totul a fost mulţumitor.
Balcon
La fel ca toate celelalte, camera 108 de la Hotel Belvedere - Predeal are balcon. Acesta nu este dotat în nici un fel (scăunel, măsuţă), dar nici vremea nu a fost favorabilă pentru a sta pe balcon admirând minunata panoramă care se deschide privirilor de aici.
Unul în continuarea celuilalt, balcoanele sunt separate doar printr-un grilaj de fier ceea ce poate deveni stânjenitor în momentele cu aflux turistic mai mare. Balconul camerei 108 nu era curăţat de mult, iar o placă de gresie care nu provenea de acolo, zăcea sprijinită de zidul lateral. Sus, în colţul de lângă uşă, un cuib de rândunele aştepta migraţia de primăvară.
Restaurant
Restaurantul Hotelului Belvedere - Predeal se află la demisol, accesul făcându-se pe scările de lângă bar. Din informaţiile tipărite găsite în cameră, am aflat că restaurantul, renovat şi modernizat, dispune de două saloane: "Salonul Clasic", cu o capacitate maximă de 200 locuri şi "Salonul Modern" cu o capacitate maximă de 80 locuri. Nu am delimitat cele două saloane, restaurantul fiind probabil aranjat astfel încât să ne cuprindă pe toţi cei care am participat la Întâlnirea AmFostAcolo 2015. Totuşi, mesele au fost amplasate cam prea aproape una faţă de cealaltă. Strâmtoarea genera momente stânjenitoare. Când te ridicai pentru dans (şi noi am făcut-o adesea), deranjai în spate, dar şi în părţile laterale.
Mi-au plăcut tablourile care decorează pereţii, de asemenea m-a surprins plăcut ringul de dans care nu este chiar atât de mic pe cât mă aşteptam.
În privinţa meniului inclus în preţ (nu am servit nici un prânz la restaurantul Hotelului Belvedere - Predeal), pot spune următoarele:
Micul-dejun a fost suficient de variat încât să ne putem alege ceea ce ne place şi ne prieşte. Şi eu şi soţul meu mâncăm puţin şi nu suntem dintre aceia care, la un bufet suedez, încarcă farfuria cu de toate numai pentru că toate sunt la dispoziţia noastră. Nu am gustat toate preparatele, deci nu mă pot pronunţa în privinţa tuturor. Ouă ochiuri, caşcaval, unt, gem, miere, pâine neprăjită, ceai fără zahăr şi cafea cu lapte tot fără zahăr, acesta a fost micul nostru dejun. A fost bun şi suficient pentru noi.
La cină am acceptat tot ceea ce ni s-a adus, dar am consumat cu precauţie. Zacusca, brânza şi pateul din seara de vineri au fost doar gustate. Nu-mi plac sărăturile. În schimb primul aperitiv de sâmbătă mi-a plăcut. N-am consumat peştele - şalău, pangasius sau ce o fi fost - preferând doar legumele la abur care însoţeau fileurile de peşte. Am fost surprinsă că nu au fost schimbate farfuriile pentru peşte. De tacâmuri speciale… nu mai vorbesc.
Deserturile - plăcinta cu mere de vineri şi tortul de sâmbătă - mi-au plăcut mult. Dacă porţiile la tort au fost cam mici, motivul a fost că tortul aniversar nu a fost atât de mare pe cât ni l-am fi dorit. Dar eu n-am voie să mă plâng pentru că - graţie amabilităţii doamnei Michi - am consumat două porţii. Mulţumesc, mama Michi!
Despre băuturi ce să spun? Am băut doar apă, iar de garrone abia dacă m-am atins. Dacă sâmbătă noaptea, târziu după miezul nopţii, cu carafa goală în faţă, soţul meu a mai cerut un pahar cu vin (şi i s-a adus o carafă plină din care a mai băut puţin), atunci, prin perspectiva lui, pot spune că vinul alb a fost bun.
În legătură cu servirea la mese. Personalul a fost amabil şi prompt atât cât a fost cu putinţă la un aflux de 250 de persoane. Nu-mi explic de ce nu au fost schimbate farfuriile şi tacâmurile pentru servirea peştelui.
Programul artistic
Formaţia muzicală din care (nu ştiu de ce şi cum) lipsea bateristul, a fost la un nivel peste medie pentru o formaţie angajată a unui restaurant de hotel. Repertoriul a fost variat. Într-o succesiune aleatoare, s-a cântat cam tot ceea ce se cântă la petreceri. Horă, sârbă, vals, tango, rock, "braşoveanca", meneaito, greceşti, turceşti… ce ne-am fi putut dori mai mult? DJ-ul, cel care a preluat frâiele muzicale după miezul nopţii, un adevărat profesionist, a fost la înălţime.
Şi pentru că spiritul meu critic, de vechi membru AFA, nu-mi dă pace, iată cârcotelile mele la acest capitol. Ca şi pe ceilalţi, m-a lovit în timpane "ALFA să trăiască!" intonat în mod repetat la sosirea tortului aniversar. Şi nu mi-a plăcut nici că partea finală a dansului cadânelor, cea desfăşurată printre mese, a fost atât de lungă. Despre faptul că aşteptam în tăcere, fără nici un fond sonor, ca fetele să-şi schimbe costumaţia şi să reapară pentru numărul următor, ce să mai spun? Oare nu ne-au răpit dansatoarele cam mult din timpul nostru de petrecere?
În final...
Nu cred să mai fi fost undeva, cândva, în aceleaşi condiţii şi să fi plătit aceeaşi sumă. Raportul calitate-preţ a fost - în opinia mea (a mea şi a soţului meu) - mai mult decât favorabil pentru buzunarele noastre, ale participanţilor la întâlnire.
Acesta a fost şi factorul - primordial - care a determinat strângerea laolaltă a unui număr atât de mare de membri AmFostAcolo. La banii daţi, noi nu am plecat de acasă cu aşteptări prea mari, de aceea nu am fost surprinşi în nici un fel.
Suntem convinşi (din nou vorbesc în numele meu şi al soţului meu) că Hotel Belvedere - Predeal face parte dintre unitățile turistice cu un mare potențial. Dacă experienţa de loc uşoară de a fi gazda Întâlnirii AmFostAcolo 2015 va fi o lecţie de învăţat şi de aprofundat pentru managerii locaţiei, cu siguranţă Hotel Belvedere - Predeal va atrage mai mulţi vizitatori.
Apreciem eforturile tuturor celor implicaţi în pregătirea şi desfăşurarea unui eveniment de anvergura Întâlnirii AmFostAcolo 2015, deopotrivă organizatori AFA, personal al hotelului, sponsori. Mulţumim Hotel Belvedere - Predeal pentru că ne-ai acceptat pe noi, atât de mulţi şi atât de pretenţioşi, iar eu, personal, afirm că aş reveni oricând, chiar şi în aceleaşi condiţii, pentru o nouă întâlnire AmFostAcolo organizată aici!
Trimis de iulianic in 02.04.15 19:49:24
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.51029600 N, 25.59220300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.
@webmaster - Ştiam că "nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii", dar a trebuit să dau note pentru că altfel sistemul nu-mi accepta articolul la publicare.
”iar eu, personal, afirm că aş reveni oricând, chiar şi în aceleaşi condiţii, pentru o nouă întâlnire AmFostAcolo organizată aici!
Subscriu!
@iulianic: O evaluare obiectiva si ne-patimasa, cu care sunt si eu, in mare, de acord.
Citinand dar mai ales vazand pozele mi-am reamintit de sejururile pe care le-am facut la acest hotel. Era insa inainte de 2003 cand a fost renovat.
Nu aveam conditii nemaipomenite, insa mobilierul era din lemn nu din inlocuitor, baia era mai solida si ce era cel mai important eram toti 4, adica si cu copii.
Pacat ca l-au trasformat intr-un hotel ce pare de pe litoral (asa arata fatada din poze) nu cum era el inainte cu specific montan.
Scuza-ma dar sunt cam nostalgica!
Am avut placerea sa citesc o expunere neutra si obiectiva a cazarii si serviciilor... as spune "profesional" facuta si parca... parca mai au sanse de reabilitare daca privesc totul prin prisma acestor randuri.
E drept ca sa dorit un eveniment pt toate buzunarele insa macar pe viitor ar fi de preferat o alegere pe criterii mai stricte.
Sunt lipsuri clare, insa nu atat de suparatoare ca delasarea personalului... asta e parerea mea proprie si personala.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2023 Vacanța de cosmar — scris în 08.03.23 de Ady970 din CONSTANţA - nu recomandă
- Feb.2023 Chiar a meritat!!! Ma întorc la voi! — scris în 04.03.23 de Creola din BâRLAD [VS] - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Bine pentru ce am avut nevoie — scris în 24.01.23 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Liniște și cam atât! — scris în 30.04.21 de istratescu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Daca managerul si-ar verifica angajatii... — scris în 16.01.21 de ux118372 din CăLăRAşI - nu recomandă
- Dec.2019 Hotel Belvedere (Cioplea) - In căutarea “gloriei” de altă dată… — scris în 04.01.20 de malganis din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Asa si asa... — scris în 26.09.19 de Aura_Mariana din PITEşTI - nu recomandă