Restaurant Insula / O masa in copac!

TIPĂREȘTE

Desi pare dubios si arunca multe semne de intrebare asupra capacitatii mele intelectuale, totusi in weekendul care a trecut cam asta s-a intamplat. Mi-am luat familia, si am decis sa servim un dejun pescaresc in copac. Peste in copac! S-a scrantit de tot Pepsi asta, nu mai are nici o sansa de revenire... :)

Dar sa va povestesc... Un foarte bun prieten de-al meu m-a sunat sambata sa-mi spuna ca a descoperit un excelent restaurant in Neptun care serveste cel mai adevarat bors pescaresc de pe litoral, la un pret care face concurenta celor mai titrate si ieftine restaurante de profil.

Si nu e tot continua el, am fost serviti intr-un interesant copac printre frunze si randunici. Haida de, mi-am spus eu in gand, sa fiu tacanit sa urc pentru a manca in copaci. Bravo, interesanta experienta! l-am felicitat eu mintind cat mai frumos nestiind ce avea sa mi se intample si mie dupa numai o singura zi.

A doua zi plictisindu-ne teribil am incercat sa facem planul de bataie. De obicei iesim la o plimbare prin statiuni sau prin oras. Aveam doua variante. Padurea Hagieni de langa Mangalia sau o plimbare prin statiunile din sud pentru a lua pulsul litoralului la inceput de sezon.

Cum vremea de afara nu prea ne inspira foarte mare incredere am hotarat sa renuntam la Hagieni in favoarea statiunilor, unde in caz de ploaie aveam unde sa ne ascundem intr-un mod cat mai placut. La un moment dat nu stiu ce-i vine sotiei si arunca bomba:

Auzi bubu, zise ea noi n-am mai mancat de mult un bors pescaresc. Mi-arunca o privire care nu accepta nici cel mai mic refuz, stiind ca i-a ramas pe retina ceea ce mi-a spus prietenul meu cu o zi inainte, fiind si eu curios sa admir mesele din copaci, am acceptat, dar fara a fi entuziasmat. Eu nu prea mananc bors din peste dar parca as fi avut chef de mici, intrasem in wk. cu gandul gratarului in apropiere de Hagieni.

Ne-am urcat in masina, am luat aparatul de fotografiat cu mine (nu-l uit niciodata) si ne-am indreptat catre statiunea Neptun, acolo unde este amplasat restaurantul pe o insula care a capatat aceasta denumire:

Restaurantul Insula

Statiunea nu era asa de aglomerata precum m-as fi asteptat intr-o zi de weekend, am observat mai mult turisti de varsta a III-a care se plimbau agale pe aleile statiunii.

Cand nu sunt foarte multi turisti, parcarile sunt foarte incapatoare si nimeni nu se cearta, mai ales ca sunt free. Am profitat de acest fapt si am parcat in centrul statiunii, hotarati fiind sa facem o plimbare inainte de a lua contact cu restaurantul mult laudat de catre prietenii mei.

Am pornit catre plaja « La steaguri », pustie la acea ora si intr-o accentuata modernizare. Pretutindeni se lucra de zor pentru refacerea umbrelutelor din stuf de pe plaje sau pentru amenajarea teraselor si a restaurantelor. Am ramas placut surprins sa observ ca din loc in loc au aparut poteci din lemn catre sezlongurile de pe plaje, asa cum este necesar ca o plaje care se respecta sa detina, dar si cateva cabine de dus si toalete amplasate la distante relativ egale pe plaje. Cateva masini de sute de mii de euro parcate neglijent pe aleea pietonala, dar si un Mercedes 500slk ca al lui Becali cu faruri aprinse si motor pornit dar fara nici un sofer la bord.

Ne-am hotarat sa facem inconjurul lacului, pana ajungeam in dreptul restaurantului, activitate deloc usoara deoarece vegetatia existenta si necosmetizata camufla aleile si nu de putine ori, chiar marginea betonata care dadea in lac. Altadata am constatat prezenta musculitelor si a tantarilor de balta, ne-am gandit ca totusi este prea devreme pentru aparitia lor si inca nu este asa de cald.

In schimb am ramas impresionati de multitudinea de nuferi existenti pe lac, multi dintre ei infloriti. Pana si vrabiutele se bucurau de mireasma frumoaselor flori, iar albul acela imaculat pe apa verde creea un contrast izbitor de lumina, de poezie.

Cativa batranei se odihneau pe bancute privind acei nuferi minunati, am zambit privindu-i, mi-am luat sotia de mana si am intrebat-o daca vom mai prinde varsta lor. A zambit trist apoi ne-am continuat plimbarea.

Poteca ne duce in apropierea vilelor de protocol acolo unde cei care ne conduc obisnuiesc sa-si petreaca vacantele. Garduri inalte, metalice prin care totusi puteai privi inauntru sa descoperi alei pline cu flori, gazon impecabil, brazi, sere, o menajerie cu mai multi pauni, dar si doi rotweilleri care incepusera sa ne latre destul de periculos. Ma intrebam daca exista vreo gaura in gard, dar pana sa-mi dau seama ca de fapt poarta este deschisa si puteau iesi fara probleme, din spatele lor s-a auzit un fluierat si cainii au disparut imediat. Probabil ne vazuse pe vreo camera video paznicii si nu si-au facut probleme.

In scurt timp am ajuns la intrarea in restaurant, foarte impozanta, iesea in evidenta in mod pozitiv. Prietenul meu ma sfatuise sa sun la restaurant sa rezerv o masa deoarece ele sunt foarte solicitate iar in timpul pranzului este aproape imposibil sa gasesti un loc liber in copaci. N-am sunat fiind convins ca nu o sa fie foarte multa lume, statiunea era pustie, deci nu cred ca se impunea rezervare. , Si nu m-am inselat, restaurantul era gol la acea ora desi era timpul pranzului. Doua mese ocupate si acelea « la parter ».

- In copaci aveti locuri? intreb eu ospatarul zambind privind totusi in alta parte...

- Cate doriti! imi raspunse ospatarul cu acelasi zambet luand o pozitie impecabila in fata mea.

Ochiul meu vigilent incepuse sa cerceteze cele mai bune locuri insa oricat m-am chinuit sa descopar mesele din copaci, n-am reusit, privirile cazandu-mi pe separeurile ingenios amplasate pe marginea insulei, printre aleile cu trandafiri infloriti.

In dreapta am descoperit cateva mese asezate pentru un grup mai mare de clienti, pe un podium de lemn, cu o priveliste superba catre lac si nuferii care pluteau spre incantarea celor prezenti in restaurant. Exista in apropiere si un minisalon cu o masa si scaune din lemn, rustic, inchis cu ferestre si usi din lemn, unde probabil fumatul este interzis.

Mai departe, pe aleea principala descoperim un ponton din lemn unde sunt amplasate cateva mese de cate 4-6 persoane cu vedere la hotelul din care face parte si restaurantul, dar si la lac.

O alta alee ne conduce catre un vaporas din lemn, de fapt doar coca ambarcatiunii in interiorul careia descoperim mai multe mese din lemn pentru un grup mai numeros care doreste oarecum sa fie mai izolat de catre ceilalti meseni.

Restaurantul propriu zis, este structurat pe doua nivele, la parter se pot organiza mese festive, este dotat cu tot confortul unui restaurant cu pretentii si in zilele cu vreme rea este principalul loc unde gasesti ambianta necesara pentru o masa excelenta. Construit inainte de a ma naste eu, adica prin 1968, restaurantul a suferit mai multe modificari de-a lungul anilor, fapt care a permis marirea capacitatii de gazduire dar si confortul de la an la an.

Intr-un final am descoperit si mesele din copaci, de fapt niste cerdacuri ingenios amplasate. Am numarat vreo 7, dar este posibil sa mai fie cateva mai ascunse, in spatele unor salcii la semiinaltime. Scari din lemn intortocheate si foarte interesante ne conduc catre cerdacurile din copaci, acolo unde descoperim o masa cu sase scaune, din lemn, foarte frumos lucrate.

Nebunia fetelor care au ales masa aflata la cea mai mare « altitudine » in primul rand din cauza treptelor neregulate si destul de intortocheate care au constituit placerea lor si disperarea mea.

Prima data la noi? ne intreba intr-un zambet total ospatarul care in toata aceasta recunoastere s-a tinut dupa noi.

Da, pentru prima oara! a raspuns nevasta-mea admirand peisajul mirific de la inaltimea cerdacului.

Intr-adevar asemenea peisaj m-a lasat masca, cred ca este cel mai frumos restaurant unde am servit in ultimii ani pe litoralul romanesc si chiar pe cel bulgaresc. In primul rand aerul curat, este drept, intre timp a inceput si ploaia, atmosfera s-a rarefiat, insa mireasma trandafirilor si mai ales mirosul salciilor, iti creeaza o pofta de mancare nebanuita si o placere de a te relaxa pentru cateva zeci de minute, departe de galagie si muzica de prost gust. Pacat ca n-au amenajat si cateva hamace, relaxarea ar fi fost totala si unica in acelasi timp.

Sotia mea venise hotarata sa incerce borsul pescaresc recomandat nu a stat prea mult pe ganduri si a comandat unul, mai alesc ca pretul de 9, 99 lei nu i s-a parut piperat. Fata cea mare a comandat o tochitura dobrogeana care mi s-a parut destul de maricica si bogata in elementul principal – carnea, eu fiind chitit pe mici, am comandat 10 si o portie de 200 gr. hamsie cu lamaie in valoare de 5 lei care i-am impartit cu cea mica, fiindu-i pofta mai ales de mici. Am facut doua poze la meniu, nu stiu cat de bine au iesit, insa preturile nu mi s-au parut mari. Binenteles, preparatele de lux, calamar, rechini, crapi aveau preturi pe masura, insa in limita bunului simt.

Surpriza placuta a venit cand ospatarul ne-a adus o farfurie cu 4 portii de icre proaspete, de crap cu paine prajita, din partea casei. Frumos din partea lor, lucru pe care l-am apreciat cum se cuvine la final, cand am achitat nota.

Intre timp turistii fugariti de ploaie sau pur si simplu de foame au inceput sa ocupe mesele libere din restaurant, personalul a dat drumul in surdina la o muzica italiana, toata lumea radea si se simtea bine. Sotia mea a ramas foarte incantata de borsul pescaresc, chiar l-a intrebat pe ospatar din ce peste este facut, raspunsul a venit prompt: Din mai multi pesti! Ne lamurisem bustean!

Hamsia a fost extrem de proaspata si de gustoasa, am servit cu cea mai mare placere batandu-ma cu cea mica pentru fiecare pestisor. Ei nu-i placea capul, asa ca eu am fost in castig! :)

Nota de plata a fost asa cum socotisem eu initial, mi-a facut placere sa-l omenesc pentru buna lui servire si corectitudine, ne-a urat drum bun spunandu-ne ca ne mai asteapta.

Voi atasa cateva fotografii facute la restaurant si in jurul lacului, trebuie sa specific ca le-am facut cu teleobiectivul, din greseala l-am uitat montat pe aparat si cand am luat geanta n-am mai controlat sa vad care este montat. Din acest motiv unele aspecte mai apropiate n-au putut fi luate in calcul, insa eu sper ca va veti face o idee cat de cat.

Cu siguranta vom reveni cat de curand, atat pentru linistea si frumusetea zonei, cat mai ales pentru preparatele si servirea ireprosabila.

Vacante frumoase oriunde va veti afla!

---

VIZUALIZĂRI: 10593 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI