ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.03.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bacău
ÎNSCRIS: 08.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAR-2014
DURATA: 2 nopți
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
la PMM* = 48 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Omul sfinţeşte locul - Mistral Resort Moieciu

TIPĂREȘTE

Zilele trecute citeam nişte review-uri (destul de slăbuţe, acum să nu vă aşteptaţi ca acesta să fie senzaţional) despre Mistral Resort Moieciu şi mi-am dat seama, că deşi am fost (şi eu) acolo, nu mi-am făcut nici până acum datoria de membru AFA de a contribui la media reprezentativă a acestei locaţii, cu atât mai mult cu cât şederea noastră la Mistral a fost datorată, după părerea mea, unei foarte reuşite întâlniri anuale ale AFA, reuşită la care a contribuit din plin, atât locaţia unde s-a desfăşurat evenimentul cât mai ales minunatul staff cordonat de inimoasa doamnă Cornelia B. împreună cu tot personalul acestui resort.

Localizare - conform siteului oficial al hotelului, pentru a ajunge aici "după Bran mergeţi spre Moieciu de Jos, aici faceţi stânga la Primărie şi mergeţi spre Moieciul de Sus. Treceti prin Cheile Grădiştei şi mergeţi tot înainte. Când aţi ajuns în Moieciu de Sus, după ce aţi parcurs cca 1 km, la podul unde se întalnesc Valea Bangăleasa cu Valea Popii faceţi stânga şi mergeti tot înainte 4 km. Hotelul este situat chiar la baza muntilor, pe partea stangă. Ca să vă orientaţi mai bine, am instalat pentru dumneavoastră bannere indicatoare înca din Moieciu de Jos. " Trebuie să precizez că resortul se găseşte la altitudinea de 1130 de metrii, fiind ultima clădire din Moieciu de Sus, chiar în poala pădurii, prin faţa acesteia trecând un mic pârâiaş ce-şi are izvoarele undeva în munţii ce se văd la orizont… Odată ajunşi aici vom descoperii minunatul peisaj de jur-împrejurul resortului dar mai ales rezervaţia naturală Bucegi ce începe din imediata apropiere a hotelului ce ne invită parcă la o drumeţie către cereierul munţilor. Locurile de parcare par a fi destule, normal că cei care vin mai târziu să găsească locuri de parcare ceva mai departe de intrare… mai ales atunci când majoritatea camerelor sunt ocupate de către turişti…

Camere - cu toate că atunci când am fost noi aici, trecuseră mai bine de 5 ani de la deschiderea acestui resort, camerele pe care le-am văzut noi, binenţeles că şi camera în care am stat, arătau ca şi când hotelul s-ar fi deschis ieri, asta în sensul bun al cuvântului (s-au mai văzut cazuri de locaţii proaspăt deschise unde lucrurile nu stăteau prea bine…), adică, totul strălucea de curăţenie, ambianţă plăcută, curăţenie pe holuri, căldură, mirosuri plăcute. Camera nostră a fost la etajul doi cu vedere spre intrarea hotelului, adică spre parcare, curată, călduroasă şi dotată cu un pat matrimonial generos (camera, binenţeles…), de bun venit am găsit şi câte o bomboană pe fiecare pernă, spre bucuria juniorului, un gest mic dar care demonstrează că cei de aici chiar fac turism de calitate, mocheta din camera, cât şi pe holuri, nu e uzată, nu are tot felul de pete, cum am mai întâlnit prin alte părţi pe unde am mai fost… Hotelul are în total 50 de camera duble şi 12 duplexuri, asta aşa, dacă doriţi să veniţi în vre-un grup mai mare, aşa cum am fost noi… Totul în cameră e în stare bună, spre foarte bună, nu se văd urme exagerate de uzură, asta atât datorită calităţii mobilei cât şi a celorlalte dotări ale camerei (perdele, draperii, lămpi, fotolii, televizor, etc) cât şi probabil atât turiştilor ce am trecut de-a lungul anilor pe aici cât şi a faptului că se vede mâna de gospodar ce întreţine această locaţie. După toate cele spuse până acum, vă daţi seama că despre baie nu am despus decât că şi aici lucrurile stau la fel ca şi în cameră, adică nu am ce reproşa…

Restaurantul - acesta are o capacitate de 400 de personae, am servit aici micul dejun, prânzul cât şi cina, serile petrecute aici au fost extraordinare, şi am să vă spun şi de ce: am mai participat la nenumărate petreceri, particulare sau corporatiste, dar vă spun că aici a fost prima dată când era evident că personalul nu numai că făcea tot ce e omeneşte posibil că petrecerile să se desfăşoare în parametrii, ca să spun aşa, dar s-au şi implicat, cum nu am mai văzut în alte locuri. Ce-mi aduc aminte pe moment e faptul că la balul mascat organizat de către noi în prima noapte (de fapt în a doua pentru cei veniti de joi, sic!), au participat la un moment dat şi o echipă format din personalul locaţiei (ospătari, chelneri, etc), de apreciat e că această participare nu a fost ceva care să pară fals, ci ca un moment natural în care se vedea că personalul coalizează cu turiştii, ca să spun aşa… În concluzie, restaurantul spaţios, servirea ireproşabilă iar produsele servite, foarte bune.

Disco Club Heaven - după cum probabil bănuiţi, este vorba despre disco-clubul sau clubul-disco din cadrul resortului, pot să vă spun că am petrecut aici două nopţi memorabile (prietenii ştiu de ce!), DJ-ul şi-a făcut datoria cu prisosinţă, reuşind să ne ţină pe ringul de dans aproape până în zori, suptafaţa acestuia (a clubului…) e undeva în jur de 200mp, cred (să mă corectaţi dacă greşesc), e amplasat sub restaurant, aşa că nu trebuie şă ieşiţi în exteriorul hotelului pentru a merge la club (sau la discotecă, asta depinde de generaţia din care faceţi parte…

Alte facilităţi - având în vedere faptul că aici am participat, după cum vă spuneam, la întâlnirea anuală AFA, în cadrul căreia se fac mai multe premieri, am văzut şi sala de conferinţe a hotelului, ce are o capacitate de 200 de persoane şi care e dotată cam cu tot ce e necesar pentru a face faţă unor team -buildinguri sau alte diverse reuniuni sau conferinţe care să se încadreze în acest număr al participanţilor. Tot la capitolul facilităţi cred că se încadrează şi Centrul de distracţii pe care copii care au făcut parte din grupul nostru l-a folosit din plin.

Din păcate, nu am foarte multe fotografii făcute de mine aici, am fost prins cu altele (din cauza altora…), din fericire, pe AFA pot fi găsite multe fotografii care să compeleteze informaţiile scrise şi cu ceva imagini…

Normal, o locaţie pe care o recomand din tot sufletul, atât pentru turismul individual cât şi pentru grupuri organizate sau pentru organizarea diferitelor evenimente…

Alegeri înţelepte şi vacanţe plăcute tuturor!


[fb]
---
Trimis de kelyboy in 12.03.16 17:56:20
Validat / Publicat: 12.03.16 18:34:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOIECIU.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1382 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kelyboy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 O dovadă că cineva A fost acolo!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 48.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [12.03.16 18:30:27]
    »

    Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.

    Alina53
    [12.03.16 21:19:30]
    »

    @kelyboy - Amintiri frumoase, o nouă reîntâlnire AFA în curând... Da, și noi am fost acolo, mașina din fotografia cu numărul 20 este a noastră, iar autocolantul, drag mie, ne însoțește peste tot și atrage privirile...

    kelyboyAUTOR REVIEW
    [12.03.16 21:32:12]
    »

    @Alina53: ai vazut, nici o data nu se stie cine te urmareste! A fost o intalnire AFA de poveste!

    Si eu port cu mandrie peste tot autocolantul afa, mai bine zis, masina mea...

    Sa speram ca si la Cincis va fi o intalnire AFA cel putin la fel de reusita ca cea de la Mistral, pana la urma totul depinde de noi toti, dar, la fel ca la Mistral, un rol hotarator il va juca si gazdele nostre! Sper sa fie la inaltimea asteptarilor noastre! Daca nu, facem noi sa fie...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina53, kelyboy
    Alte impresii din această RUBRICĂMistral Resort Hotel [Moieciu de Sus]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04674506187439 sec
    ecranul dvs: 1 x 1