Revederea

TIPĂREȘTE

Mai da-mi o ora-n bar la Miorita,

Si ma voi duce inginer unde ma dati!

Poezii pe AFA cred ca ati mai vazut doar atunci cand @Costi a scris un review in memoria poetului Adrian Paunescu.

Daca totusi cititi acum poezia studentiei noastre (cu scuzele de rigoare pentru balbaieli ca e scrisa doar din memorie) inseamna ca echipa de moderatori a hotarat ca, ceea ce a inceput cu o poezie a studentilor de prin anii 1985, prezinta cat de cat valoare turistica.

Vorbim aici despre Complexul turistic Luminita din Moeciu de Sus, loc unde cativa dintre colegii de scoala ai partenerului meu de viata au hotarat sa se intalneasca, prima data de la absolvire, dupa douazeci si un pic de ani.

Colegul Mugur (multumim Mugur!), care s-a ocupat de organizare ne-a povestit ca a ales acest complex din mai multe motive: asezarea superba, in jur de 60 de locuri de cazare in trei corpuri de cladire diferite adica fix de cat avea nevoie pentru gasca mare de colegi cu neveste si copii, o sala de mese tot cam de atatea locuri, spatii verzi in curti la fiecare corp de cladire in parte (ceva mai putin la cel principal unde erau salile de mese), foisoare cu gratare, banci si mese din lemn asezate pe malul unei ape repezi pe nume Bangaleasca.

Nu in ultimul rand, pretul bun pe care l-a negociat cu proprietarii pentru cazarea pentru doua nopti, mic dejun, cina si masa festiva pentru toata gasca de aproape 60 de persoane.

Urmeaza cateva date despre Complexul Luminita, pe care le-am obtinut abia dupa ce am ajuns acolo, gandind ca nu are rost sa mai trezim GPS-ul (avem unul care se trezeste greu) pentru un satuc precum Moeciu. Lene pe care am platit-o ratacind drumul de vreo trei ori (el) si intreband trecatori de vreo cinci ori (eu). Se pare ca n-am fost singurii, majoritatea colegilor sunand de pe drum sa le spunem cum ajung la pensiune. Ca mergi si tot mergi... numai printre vile si pensiuni.

Noroc ca ajunsesera primii colegi inaintea noastra si unul dintre ei recunoscand ceva din trasaturile soferului meu schimbate totusi in cei peste 20 de ani, ne-a facut semn timid cu mana. Soferul meu zice: ” parca l-as cunoaste pe cel inalt, nu-i mai stiu numele dar il porecleam TAROM ca avea aproape de 2m inaltime si cand ne imbatam ii furam papucii nr. 46, faceam curse cu ei pe hol sa-i trezim pe toti si sa vedem care cade primul „. Intalnire, lacrimi barbatesti ascunse in coltul ochilor sau pe dupa ochelari... bucuria revederii.

Deci, daca vreti sa ajungeti fara probleme la pensiunea Luminita, coordonate GPS N 45.4329 E 25.3583, adresa Moeciu de Sus, strada Bangaleasca nr. 183.

Cele trei corpuri de cladire sunt asezate ca oile din bancul sec cu ciobanul care avea trei oi: una alba, una neagra si una ceva mai incolo.

Adica, cladirea in care am stat si a carei curte a devenit ad-hoc sediul central al intalnirii, vis-a –vis corpul de cladire unde se aflau salile de mese, bucataria centrala si o parte din camere iar ceva mai incolo, mai la vale, un alt corp de cladire unde au fost cazati colegii care au intarziat dintr-un motiv sau altul (GPS, sotie sau copii care se trezec greu).

Ajungand ceva mai devreme am putut sa ne alegem camera, am ales una la parter cu ferestre care dadeau in curtea din spate a cladirii. Gandind noi ca poate nu vom auzi „live” chiuiturile din timpul chefului care s-a intins pana la sase dimineata in curte si in foisorul de pe malul apei.

N-am gandit bine. In afara de toate zgomotele de afara: muzica, barfele, hohotele de ras, sticlele, lemnele, tipetele baietilor incinsi pe langa gratar, pe langa pahare si sticle cu licori din toate zonele tarii ca si cum aveau din nou 20 de ani, declaratiile de dragoste tardive si pupaturile zgomotoase ale baietilor (Vasile, mi-a fost dor de tine mai baiete!), una din tevile de apa calda scotea un zgomot infernal ori de cate ori cineva folosea apa calda in cladire. Aveai impresia ca dintr-o intreaga orchestra, solistul de la fagot avea cel mai mult de repetat. Si repeta si tot repeta...

Iar peste toate astea, usa de la intrarea in camera, din lemn, nu se inchidea bine si auzeam fiecare pas al celor care intrau pe hol sa mearga in camerele lor, usile lor trantindu-se si apoi scarile scartaind. Aveam impresia permanent ca unul din cei de afara ametiti (de oboseala) care tranteau usa de la intrare sa intre in bucatarie sa mai aduca cate o sticla sau cine stie ce, greseste usa si vine la mine. Am avut noroc.

Lemn, mult lemn peste tot. Geamuri termopan.

Camera destul de mare cu o baie cu cabina de dus, apa calda (cea zgomotoasa), la baie sapun, prosoape si hartie igienica. Toate de nivelul celor doua stele de pe AFA (pe site-ul pensiunii sunt trei). In ultima zi, deja imprietenindu-ma cu cateva din sotiile care eram pe post de... - sotii de colegi care nu se vazusera niciodata-, am auzit cateva plangeri legate de baile din celelalte corpuri de cladire, ceva gandacei, apa calda mai greu, usi de lemn care nu se inchid. Ma gandesc totusi, ca doamnele poate erau obisnuite pe la patru cinci stele si aici era mai greu de facut raportul calitate-pret tocmai pentru ca baietii erau atat de bucurosi de revedere incat bucuria lor devenise si a noastra iar in asemenea conditii, greu te mai deranja ceva.

Aproape toti, desi aveam masa platita, am adus cate ceva. Mici, peste, pui. Am fost lasate la bucataria centrala a restaurantului si chiar ajutate sa preparam pentru gratar pui si doi crapi imensi pentru care am facut si saramura.

Proprietarul, plin de solicititudine (a cantat si a dansat cu baietii pana la sase dimineata) ne-a adus orice i-am cerut. Carbuni pentru gratar, lemne, pahare si farfurii de unica folosinta, termos cu cafea in foisor, cutiute de lapte si zahar la cafea. Cine dorea putea merge in restaurant si comanda orice.

Am stat o dupa amiaza in soare, pe bancute de lemn la masuta, sau pe leagan, pe malul apei, privind dealul abrupt din fata noastra care parca se pravalea peste curte, cu capite de fan ce imi aminteau de desenele tatalui meu. Singurele pe care stia sa le faca pentru orele mele de desen. Pana cand invatatoarea i-a transmis ca nu-mi mai da note pe capite de fan inconjurate de garduri. Sa incerce macar niste flori de camp. Fara capite.

Nu am vazut bazinul cu pastravi despre care se spune pe site dar nu am fost pana la al treilea corp de cladire. In curtea noastra, in foisor era un bazin cu apa, in curs de umplere unde baietii au racit lazile cu bautura. Este posibil ca acolo, la un moment dat sa fie adusi niste pastravi. Crapii nostri nu mai puteau inota decat in saramura.

Seara tarziu ne-am strans cu totii in sala de mese de la etaj, sala de mese cam de 55-60 de persoane, cu mese asezate in U, cu lambriu din lemn pe pereti. Mi-a amintit de restaurantul unei cabane din varf de munte. Suficient pentru cei putin pretentiosi, cam prea simplu si rustic pentru cei invatati cu 5 stele UAI.

Am fost serviti de catre trei domnisoare (una sau doua dintre ele fiicele doamnei Luminita) cu mancare gatita, bine gatita si prajituri de casa foarte bune. Noi abia venisem de la gratarul cu mici si saramura de crap dar daca asa a fost facut programul, doar nu ne puteam impotrivi...

A doua zi dimineata (vorba vine ca era de fapt cam ora 12 pentru ca petrecerea se terminase la 6), am venit pe rand care cum se trezea si se putea tine bine pe picioare la micul dejun care a fost servit pe platouri cu: branza, gem de casa, salam, cascaval, muschi file, masline, ceai si cafea. Iar surpriza a fost ca fiind aproape de pranz era gata ciorba de burta. A fost destul sa ceara unul ca s-a intins apoi o ditamai masa de pranz cu ciorba, smantana, ardei si paine calda.

Seara ne-am intors. Pentru cina festiva. Am facut deja un efort de memorie sa va spun atatea amanunte pana acum (am fost cuminte, n-am dat lectii, nu v-am spus cum e bine sa faceti) asa ca, din seara festiva va spun ca mancarea gatita a fost foarte buna. Gazdele s-au straduit sa ne faca o seara frumoasa desi n-a fost usor deloc. Eram o gasca de 55-60 de persoane care, dupa 20 si ceva de ani nu mai aveau prea multe in comun. Aveam gusturi diferite, traiam diferit, ne dezvoltasem personal, profesional diferit. Fiecare dintre noi cerea cate ceva, copiii aveau varste intre 5 si 16 ani, aveau dorinte si preocupari diferite. Pe cei cu varste peste 18 nu-i adusese nimeni. Despre ei doar noi, mamele, povesteam ore intregi. In concluzie, gazdelor nu le-a fost usor cu noi.

Ne-am adus muzica pe care chefuiam in camine iar gazdele ne-au pus la dispozitie laptopul si boxele.

Si va mai spun ca emotiile fiecaruia cand i-a venit randul sa spuna ce a facut in toti acesti ani au fost mari, hohotele de ras cand s-au vazut in poze din camin de acum 20 de ani au fost puternice iar exprimari de genul” ce-ai fost si ce-ai ajuns „urmate de alte hohote de ras au fost dese.

Am dansat pana spre dimineata pe muzica studentiei noastre. Gazdele ne-au supravegheat discret din salonul de la parter, servind fiecare doritor cu orice altceva in plus fata de menu. Toate acestea s-au platit separat la sfarsit.

Dimineata am plecat la plimbare pe jos grupuri grupuri catre iesirea din localitate care era neasteptat de aproape. Am intrat in padure, am mers pe langa apa depanand amintiri (ei) si vorbinde despre copii (noi), am incercat chiar sa urcam pe un traseu marcat catre o cabana. Ne-am dat seama dupa primele minute ca avem o varsta si mai ales doua nopti nedormite in care baietii incercasera sa dea gata niste lazi cu sticle asa cum faceau in camin acum 20 de ani (pusca si cureaua lata...). Asa ca ne-am intors. La gratar, ca mai aveam niste peste si niste pui pe care le-au dichisit baietii cu simt de raspundere, pe trezie ca doar trebuia sa ne intoarcem acasa.

Am plecat aproape ultimii pentru ca am inghesuit masina undeva in spatele curtii sa incapa celelalte care tot veneau. Nu as fi crezut ca era atat de mare curtea. Au incaput toate. Iar noi, in poarta ne luam ramas bun de la fiecare familie in parte. Toti credeau ca faceam parte din comitetul de organizare/primire/ramas bun si ne multumeau pentru tot ce am facut... De fapt, noi nu putem scoate masina. Dar m-au imbratisat toti colegii...

Pe site-ul complexului, pretul unei camere duble este de 80 lei/zi. Cat am platit noi este irelevant cred, calculul fiind facut de catre organizatorul nostru Mugur in functie de multe alte criterii. Nu va pot spune cat a negociat camera si toate mesele dar ne-a spus ca proprietarii au fost deschisi negocierilor.

Daca m-as intoarce la Luminita?

Da.

Pentru locul de poveste in care este asezata, pentru mancarea buna si in primul rand pentru amintirile pe care le am eu dar mai ales partenerul meu legate de aceasta pensiune. Am mai vorbit despre asta. Cand ai starea si atitudinea potrivita, atata timp cat nu gasesti probleme majore, cat incerci sa faci un raport corect pret –calitate, cat vezi stradania gazdelor chiar daca nu are intotdeauna rezultatul asteptat, nu merita sa-ti consumi din neuroni.

Asa s-au simtit si majoritatea colegilor la REVEDERE. S-au despartit cu promisiunea sa se reintalneasca cat de curand. Foarte probabil, tot la Luminita.

Pana atunci... din nou inginer unde m-ati dat.

Fara „Carpati”. Nu cred ca mai exista. Si face rau la tensiune.

---

VIZUALIZĂRI: 2693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI