Drumeție de poveste - Prin Prăpăstiile Zărneştilor, spre Cabana Curmătura

TIPĂREȘTE

În acest articol vă voi prezenta o drumeţie frumoasă pe care am făcut-o luna trecută într-o zonă pe care nu am mai vizitat-o anterior. Citisem până atunci mai multe impresii de călătorie despre Masivul Piatra Craiului şi dorinţa de a ajunge acolo a tot crescut, pe măsură ce lecturam părerile celor care străbătuseră potecile Craiului şi în timp ce vizionam fotografiile care prezentau părticele din frumuseţile naturale ale acestei zone montane.

Pentru că urma să fim însoţiţi de către băiatul nostru (care are puţin peste 7 ani), am ţinut cont în primul rând de acest lucru atunci când am stabilit traseul pe care urma să-l abordăm. Trebuia să fie un traseu destul de uşor, pe care să-l putem parcurge fără mari probleme în ritmul nostru, un traseu pe care să putem admira spectaculoasele peisaje pe care le oferă acest masiv.

Încetul cu încetul, tot lecturând impresiile celor care au fost acolo şi căutând diferite detalii pe internet, am stabilit că vom parcurge traseul: Zărneşti – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Zărneşti. Traseul ales nu era unul foarte scurt, însă ştiam că vom avea o zi întreagă la dispoziţie să îl parcurgem; estimasem eu că ne-ar trebui 6-7 ore pentru a străbate acest traseu.

Zis şi făcut! Am tot urmărit întreaga săptămână prognozele meteo de la televizor şi de pe internet şi am stabilit că în weekend-ul ce urma vom pune în aplicare planul nostru. Am plecat vineri după prânz către Zărneşti, acest orăşel de pe meleagurile braşovene urmând să fie gazda noastră pentru următoarele două zile. Seara ne-am plimbat prin zona centrală a oraşului şi prin împrejurimi, apoi ne-am dus la culcare dorind să fim odihniţi bine pentru plimbarea de a doua zi.

Chiar dacă ne propusesem să fim mai matinali, acest lucru nu prea ne-a ieşit! Adică nu ne-a ieşit deloc! Aşa că la ora 10.00 ne aflam în faţa Oficiului Poştal 1 din Zărneşti, în curtea căruia se află un automat de unde am achiziţionat tichetele de vizitare valabile în Parcul Naţional Piatra Craiului. Un tichet de vizitare pentru un adult costă 5 lei (valabilitate 7 zile), iar copiii sub 14 ani (şi persoanele din comunităţile limitrofe parcului) beneficiază de gratuitate. Pentru cei care îşi propun să viziteze mai des Piatra Craiului există şi posibilitatea de a procura un abonament valabil de la 1 mai până la 31 octombrie – valoare 20 de lei/persoană. Mai trebuie spus că alte două automate pentru procurarea tichetelor de vizitare a Parcului Naţional Piatra Craiului se află la Centrul de Vizitare a Parcului Naţional Piatra Craiului (strada Topliţa, nr. 150; la vreo doi-trei kilometri de la ieşirea din oraş, pe drumul spre Plaiul Foii), respectiv la Cabana Plaiul Foii.

Lângă Oficiul Poştal se află Centrul de Informare şi Promovare Turistică din Zărneşti, pe unde am trecut şi noi preţ de câteva minute, solicitând nişte informaţii şi primind o hartă a oraşului şi un pliant cu traseele din Parcul Naţional Piatra Craiului.

Bucata de drum până la Fântâna lui Botorog am parcurs-o cu maşina, întrucât ne-am gândit că la întoarcere vom fi obosiţi şi va fi utilă maşina pentru a reveni la Zărneşti. Am ieşit din oraş şi am urmat drumul pietruit, întâlnindu-ne cu alte maşini, semn că această zonă este vizitată de mulţi (cel puţin la sfârşit de săptămână). Am trecut pe lângă un loc amenajat pentru campare şi picnic unde erau aşternute deja câteva pături, iar la Fântâna lui Botorog am avut surpriza să dăm peste o mare de maşini. Am găsit şi noi un loc liber de parcare pe marginea drumului, apoi am umplut sticlele cu apă rece de munte (era ora 10.30). Se poate ajunge şi din acest punct la Cabana Curmătura, urmând marcajul „dungă galbenă pe fond alb” (traseu Fântâna lui Botorog – Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura; timp estimat 2 ore – 2 ore şi jumătate). Noi am vrut însă să vizităm cu această ocazie şi Prăpăstiile Zărneştilor!

La intrarea pe traseul către Prăpăstiile Zărneştilor erau doi angajaţi ai Parcului Naţional cărora le-am arătat tichetele de vizitare, continuându-ne apoi drumul pe sub poala pădurii. Am văzut că acei bărbaţi eliberau şi ei tichete de vizitare celor care nu îşi cumpăraseră anterior.

După vreo jumătate de oră am ajuns la bariera care restricţionează accesul maşinilor în Prăpăstiile Zărneştilor. Ora 11.00, cerul era senin şi aerul răcoros, condiţii ideale de plimbare în natură! Cheile (sau Prăpăstiile) Zărneştilor reprezintă o arie protejată de interes naţional, având suprafaţa de 110 hectare. Această arie protejată reprezintă o zonă naturală de interes geologic, floristic, faunistic şi peisagistic. Gata, sunt suficiente astfel de detalii ce pot fi uşor găsite pe internet! Ceea ce trebuie să vă spun este că aceste chei sunt de-a dreptul fabuloase! Pereţi de stâncă având înălţimi ameţitoare se ridică pe ambele părţi ale văii, uneori părând că munţii se ciocnesc cap în cap. Soarele a dispărut şi el rapid şi s-a făcut mai răcoare imediat ce am început drumeţia prin măreţele chei! Râuleţul şerpuieşte de o parte şi de alta a drumului, ascunzându-se de multe ori printre stâncile întâlnite în cale pentru a crea în alte mii şi milioane de ani cine ştie ce noi minunăţii! Oare noi unde-om fi atunci?!

Din loc în loc apar panouri informative referitoare la flora, la fauna sau chiar la traseele de căţărare din acest areal. De exemplu, am aflat că în Piatra Craiului trăiesc –dintre speciile de carnivore mari- aproximativ 20 de lupi, 25 de urşi şi 5-6 râşi. În ceea ce priveşte ierbivorele, cerbii numără cam 50 de indivizi, în timp ce caprele negre sunt în număr de aproximativ 150 de exemplare. Mai sunt oferite explicaţii cu privire la etajele de vegetaţie din Piatra Craiului, se oferă informaţii referitoare la calcare şi la grohotişuri şi este prezentată în diverse imagini Garofiţa Pietrei Craiului, o floricică superbă ce creşte numai printre stâncăriile din acest masiv.

În timpul plimbării noastre am observat mai multe peşteri prin pereţii stâncoşi, în unele dintre aceste cavităţi accesul fiind restricţionat prin montarea de gratii. Oricum noi nu eram echipaţi pentru a explora asemenea grote, nouă ne plac plimbările pe munte!

Am trecut de locul numit „La Refugiu” şi am continuat plimbarea noastră prin chei. Din când în când, ne-am întâlnit cu alţi iubitori de drumeții şi am fost depăşiţi de câţiva biciclişti. Am făcut numeroase fotografii şi tot mi se păreau puţine, atât de frumoasă este zona! Am pus aparatul înapoi în buzunar doar la gândul că ar fi păcat să descarc acumulatorul încă de la începutul plimbării. Pe la ora 12.00 am ajuns într-un punct unde traseele se despărţeau, acest lucru fiind exemplificat prin indicatoare vizibile: spre stânga apărea marcajul „cruce roşie pe fond alb” – spre Refugiul Grind prin Valea Vlăduşca (timp estimat 2 ore şi jumătate – 3 ore) şi spre Vârful La Om (altitudine 2238 de metri, timp estimat 4 ore – 4 ore şi jumătate). Înainte -pe poteca prin chei- am continuat noi către Cabana Curmătura urmând marcajul „dungă albastră pe fond alb” (timp estimat din acel punct o oră şi jumătate – două ore).

Cam peste un sfert de oră, poteca prin chei a continuat spre stânga şi, chiar înainte ca drumul să înceapă să urce, am observat două indicatoare aflate aproape unul de celălalt, ambele arătându-ne intrări pe poteci distincte către ţinta noastră – Cabana Curmătura. Ambele indicatoare se află pe partea dreaptă a drumului, primul fiind unul despre care nu citisem anterior – este vorba despre o potecă având marcajul „punct galben pe fond alb” (timpul estimat până la Curmătura urmându-se acel marcaj este de 2 ore – 2 ore şi jumătate). Am aflat abia după ce am ajuns acasă că acesta ar fi un traseu marcat ceva mai recent, care urcă spre cabană pe Valea Curmăturii, în timp ce noi am urmat poteca de pe Muchia Curmăturii.

A doua potecă ce urca pe partea dreaptă a drumului şi dispărea în pădure este cea pe care am urmat-o noi – este vorba despre marcajul „dungă albastră pe fond alb”, estimarea fiind de o oră şi jumătate – două ore.

Din acest punct a început pentru noi cea mai dificilă parte a traseului. Am tot urcat pe cărarea şerpuită prin pădure timp de vreo 45 de minute, ţinându-ne pe alocuri de rădăcinile copacilor sau chiar de plante de pe marginea cărării. Poteca era pe alocuri destul de alunecoasă deoarece soarele nu prea pătrunde acolo, umbra pădurii fiind mult mai deasă. La un moment dat am ajuns într-o porţiune unde pădurea de brad este foarte deasă şi pe acolo este destul de întunecat; am vorbit tare, am râs, am cântat şi am chiuit, tocmai pentru ca eventualele animale sălbatice să ştie că ne apropiem şi să se retragă din drumul nostru. Ştiu, aveam şi pretenţii...

La un moment dat (pe la ora 13.00) urcarea s-a domolit şi drumeţia noastră s-a transformat într-o frumoasă plimbare prin pădure, urmând poteca ce continua într-o urcare uşoară spre dreapta. Am mai făcut pauze şi am aruncat priviri uimite prin locurile unde copacii se mai răreau către părţile din porţiunea de creastă a masivului care se zărea din loc în loc. Pe cărare mai apar din loc în loc arbori căzuţi, însă mulţi dintre aceştia au fost tăiaţi cu drujba, tocmai pentru ca poteca să rămână abordabilă, uşor de străbătut.

După o altă jumătate de oră am ieşit din pădure într-o poiană, iar peisajul care ne-a apărut în faţă te lăsa fără cuvinte: mai multe văcuţe păşteau liniştite pe pajişte, iar piscurile ascuţite ale Pietrei Craiului deasupra cărora pluteau norişori alburii asigurau un fundal de vis! La intrarea în această poiană este amplasat un alt panou informativ, astfel că am putut lectura unele informaţii despre pădurea de conifere. Întrucât trecuseră cam trei ore de când coborâsem din maşină la Fântâna lui Botorog, am decis că este momentul să mâncăm sandvişurile pe care le pusesem de dimineaţă în rucsac. Cel mic mai ronţăise câte ceva pe drum, însă şi-a mâncat cu poftă sandvişul lui! Eram puţin obosiţi toţi trei, iar băiatul a făcut faţă acestui traseu, doar pe alocuri (atunci când am urcat abrupt prin pădure) având nevoie de câte o mână de ajutor. Mâncarea, apa încă rece din sticlele noastre şi odihna în această frumoasă poiană la umbra pădurii au avut darul de a ne reda forţele, astfel că am pornit după vreo 20 de minute spre cabană.

Am urmat marcajul prin poiană spre dreapta, am coborât într-o văioagă şi am trecut prin dreptul unui jgheab de lemn care capta apa unui izvor (probabil că acolo se adapă văcuţele); la un moment dat, am zărit printre copaci, ceva mai sus în dreapta, un acoperiş care s-a dovedit ulterior a fi al Cabanei Curmătura. Imediat după aceea, poteca noastră s-a întâlnit cu cea marcată cu „punct galben pe fond alb”, iar din acest loc timpul estimat era de 20 de minute până la cabană. Cam atât timp am făcut şi noi până acolo, trecând pentru început pe pietre peste firişorul de apă al unui izvor din zonă şi urcând apoi destul de abrupt pe o altă pajişte, această potecă urmând să ne scoată în spatele cabanei.

Acolo am găsit un izvor captat printr-un jgheab de lemn şi ne-am spălat bine pe mâini, pe ochi, umplându-ne şi sticlele cu apă de munte rece ca gheaţa. Era ora 14.20, aşadar am străbătut bucata de traseu Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor – Cabana Curmătura (pe marcajul „dungă albastră pe fond alb”) în 3 ore şi 50 de minute!

Poate vă întrebaţi cum de am reuşit să reţin atât de bine timpii în care noi am parcurs diferitele porţiuni de traseu. Ei bine, de fiecare dată când am ajuns într-un anumit punct al traseului, am făcut şi câte o fotografie ceasului pentru a reţine ce oră era! Totodată, în acea seară am întocmit repejor o schiță a prezentului articol, care mă ajută mult (alături de fotografii) la povestirea cât mai exactă a drumeţiei noastre!

Cabana Curmătura se află la altitudinea de 1470 de metri, beneficiind de un cadru natural fabulos! Acolo sus aveam să constatăm că nu suntem singuri. Dimpotrivă! Mesele de pe terasa exterioară erau ocupate toate, iar unii oameni serveau câte ceva direct pe iarbă sau aşezaţi pe câte o piatră din vecinătatea cabanei. Pe tăpşanul din faţa cabanei erau amplasate mai multe corturi, acestea fiind instalate în nişte mici terase pe coasta respectivă. Pretutindeni voie bună, mâncare, zâmbete şi chipuri pe care se putea citi efortul (la cei care soseau atunci, la fel ca noi). Am văzut faptul că multă lume ajunge la Cabana Curmătura pe traseul de la Fântâna lui Botorog; poteca pe care am folosit-o noi la urcare este mai puţin frecventată (ce-i drept, traseul abordat de noi este mai lung, adăugându-se porţiunea prin Prăpăstiile Zărneştilor).

Deşi ronţăisem câte un sandviş mai devreme, am considerat că nu se cade să urcăm până acolo şi să nu servim câte ceva din meniul cabanei! Pentru asta, am intrat în restaurantul cabanei şi m-am aşezat la coadă (erau vreo 5-6 persoane în faţa mea); între timp, soţia şi băiatul au ochit o masă liberă în interior.

În cele câteva minute cât mai stat la coadă, am avut timp să studiez (şi să fotografiez :) ) meniul de la Cabana Curmătura! Se puteau servi acolo următoarele: ciorbă ţărănească de legume – 7 lei; ciorbă de pui – 9 lei; ciorbă de fasole cu afumătură – 9 lei; tocană de cartofi cu cârnăciori – 10 lei; salată de murături – 5 lei; salată de roşii cu telemea – 7 lei; ceapă roşie – 0,50 bani; smântână – 2 lei; ardei iute – 1 leu; pâine (2 felii) – 1 leu. Ca desert, era menţionată plăcinta cu mere (cu răvaşe) – 7 lei porţia. În ceea ce priveşte băuturile calde, un ceai costă 2 lei (ceai+rom = 6 lei), ciocolată caldă – 3 lei, cafea mică şi mare – 4 lei/8 lei şi vin fiert - 5 lei. Micul dejun se poate servi între orele 08.00 şi 10.00, iar masa de prânz se serveşte în intervalul 12.00 – 18.00, programul sălii de mese fiind în intervalul 08.00 – 23.00.

Am comandat o ciorbă de fasole cu afumătură, o ciorbă de pui, o porţie plăcintă de mere cu răvaş, o ciocolată caldă şi 2 felii pâine, pentru toate acestea achitând 30 de lei. Preţurile sunt cât se poate de rezonabile, iar mâncarea a fost foarte bună! Pe răvaşul din plăcinta noastră am găsit următorul mesaj: „Simpla căţărare nu înseamnă nimic dacă nu îi dai înţelesul cunoaşterii! ” (Ionel Coman)

În timp ce am stat la masă şi în cele câteva minute de după cât ne-am mai odihnit, am remarcat faptul că pe pereţii cabanei sunt expuse fotografii, bucăţi din articole vechi, fanioane, diferite piese de echipament montan şi alte obiecte. Dintr-un mic panou informativ am aflat că această cabană a fost construită de către asociaţia SKV şi inaugurată la 22 august 1937. Ne-am simţit ca într-un mic muzeu tot studiind exponatele din interiorul cabanei! Pe un perete din apropierea bucătăriei erau afişate şi tarifele pentru cazarea la Cabana Curmătura: 100 de lei/camera cu două locuri; 150 de lei/camera cu trei locuri; 30 de lei/persoană pentru camera cu 12 locuri; 30 de lei/persoană pentru camera cu 14 locuri.

Pentru că ceasul indica puţin peste ora 15.00, am hotărât că este momentul să plecăm de la Curmătura! Am ieşit în curtea cabanei şi am mai făcut câteva fotografii, tot atunci făcându-şi apariţia un căţel impunător, probabil paznicul acestei cabane!

Am mai remarcat faptul că de la acestă cabană continuă mai multe trasee către zona de creastă a Pietrei Craiului – am văzut indicatoare spre Refugiul şi Vârful Ascuţit (prin Padinile Frumoase), spre Refugiul Grind prin Poiana Vlăduşca, spre Vârful Turnu, spre Vârful Padinei Popii sau spre Vârful Piatra Mică (voi ataşa la finalul articolului fotografii cu indicatoarele şi marcajele de pe aceste trasee).

În partea cealaltă a cabanei există un alt izvor de unde vă puteţi umple sticlele cu apă rece; noi aveam deja provizii de mai devreme, aşa că am ieşit din curtea cabanei şi am început să coborâm încet pe potecă, urmând de data aceasta marcajul „dungă galbenă pe fond alb” (spre Fântâna lui Botorog prin Poiana Zănoaga).

După vreo jumătate de oră am ieşit în Poiana Zănoaga şi acolo am mai făcut două pauze scurte, fascinaţi din nou de frumuseţea zonei. Pe traseu ne-am întâlnit cu mai multe persoane care urcau spre Curmătura, iar în poiană am fost depăşiţi de două grupuri. În Poiana Zănoaga am observat un indicator spre Vârful Piatra Mică (marcajul „punct albastru pe fond alb”, timp estimat o oră – o oră şi jumătate). Am remarcat faptul că acest traseu urcă prin poiană destul de abrupt şi apoi intră în pădure în partea de sus a poienii. Mi-ar plăcea să ajungem cândva acolo şi apoi să coborâm pentru un popas mai lung la Cabana Curmătura! Astea sunt planuri de viitor, să revenim...

Am traversat această poiană în aproape jumătate de oră deoarece am mers încet, ne-am oprit des şi am făcut mai multe fotografii. În poiană cresc brazi răzleţi, iar văcuţele păşteau printre stâncile albe care apăreau din loc în loc, străpungând covorul verde de iarbă.

În partea de jos a poienii, traseul a început să coboare ceva mai brusc şi apoi cărarea a intrat din nou în pădure... de unde nu aveam să mai ieşim decât atunci când am ajuns la Fântâna lui Botorog. Am coborât prin pădure timp de aproape o oră, unele porţiuni fiind destul de solicitante chiar şi la coborâre. Am ieşit la Fântâna lui Botorog la ora 17.15, aşadar drumeţia noastră a durat aproape 7 ore!

Ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Zărneşti, iar seara am ieşit din nou la plimbare, apelând de data aceasta la maşină întrucât eram destul de obosiţi. În acea noapte probabil că am prins cu toţii una dintre cele mai profunde reprize de somn din ultimul timp! :)

Concluzii – Aceasta a fost probabil una dintre cele mai frumoase drumeţii făcute de către noi în ultimii ani şi cu siguranţă că nu va fi şi ultima! Ne-am bucurat de peisaje „prăpăstioase”, am mers prin păduri dese de brad, am admirat măreţia muntelui, am servit masa de prânz „la înălţime” şi am băut apă de izvor rece ca gheaţa! Ce ne-am mai putea dori?! Ştiu, să ne întoarcem acolo!

Este evident că recomand tuturor această drumeţie! Mai trebuie spus că această plimbare nu a fost prima din acest an, ne-am mai „antrenat” câte puţin atunci când am avut timp pe alte poteci la fel de frumoase, însă ceva mai scurte! Ar mai fi de adăugat faptul că sus, la Cabana Curmătura, erau şi copii ceva mai mici decât băiatul nostru, dar şi persoane trecute probabil de 60 de ani, aşadar se poate! Doar voinţă să avem şi sănătoşi să fim...

În ceea ce priveşte fotografiile pe care le voi ataşa, am să încerc să redau drumeţia noastră pas cu pas, aşa că vă invit să vizionaţi pozele până la capăt întrucât peisajele au fost extraordinare pe tot traseul parcurs!

În încheierea acestui articol, voi reda o legendă a Cabanei Curmătura, legendă expusă pe unul dintre pereţii din interiorul cabanei: „Încă din vremurile de demult, legenda spune că pe aceste meleaguri trăia un om vrednic şi neînfricat, pe nume Hantz. Munţii şi pădurile erau pline de sălbăticiuni, iar întâlnirile cu ele erau la tot pasul. După un timp, Hantz şi-a construit o căsuţă din buşteni chiar pe locul pe care acum este actuala cabană.

Cu timpul, Hantz, pe lângă vânătoare şi creşterea animalelor, a început –la cererea drumeţilor- să confecţioneze el cuţite de urs. Lemnul de brad din pădure era un material foarte bun şi uşor de prelucrat, iar Hantz a început să fabrice şi alte tipuri de cuţite, dar cele mai apreciate au fost cele mari şi late, care reuşeau să cureţe destul de bine pantalonii celor care aveau ghinionul să se întâlnească cu ursul. :)

Anii au trecut, iar cuţitele făcute de Hantz au ajuns cunoscute de toţi cei care veneau în Piatra Craiului şi mulţi dintre cei care mergeau în alţi munţi veneau aici, la Hantz, înainte de a pleca în sălbăticia munţilor.

Şi în zilele noastre mai pot fi văzuţi călători care poartă la brâu vestitele cuţite dar, din păcate, acum cuţitele nu mai sunt din lemn moale, ci sunt din metal, care nu ajută prea mult la întâlnirea cu ursul, din contră, chiar pot să rupă sau să taie ţesătura pantalonilor când sunt folosite de ghinionist. ” :)

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 8158 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI