De la Valea Sambetei la Balea Lac

TIPĂREȘTE

De mai mult timp ne doream sa mai mergem pe cateva trasee din Munţii Făgăraş. In fiecare an ne propuneam, dar mereu nu mai era timp si pentru aceste drumeţii. Dar anul acesta am fost hotarâţi. Ne-am mai completat echipamentul cu bocanci noi şi saci de dormit şi am plecat la drum. Ne-am propus să plecăm de la Sâmbăta şi să ajungem la Negoiu, trecând prin Podragu şi Bâlea Lac.

Am plecat cu maşina la Sâmbăta de Sus şi am gasit cazare la pensiunea Miruna, pensiune din apropierea mănăstirii.

Nu am mai fost de caţiva ani in această zonă şi recunosc că am rămas surprinsă de schimbările care au avut loc in acest timp. Au fost construite multe pensiuni, unele chiar adevărate hoteluri. Vechiul camping din apropierea drumului forestier a fost desfiinţat, lâsând locul construirii unei noi pensiuni.

Vremea nu se anunţa prea bună. Se părea că nimerisem noi singura săptămână cu ploi dintr-o vară caniculară.

După o noapte in care am dormit aici, am lăsat maşina in parcarea pensiunii, ne-am luat ruccsacii în spate şi am plecat la drum.

Ploua mărunt şi norii acopereau vârfurile munţilor. După ce am trecut de drumul forstier am intrat în pădure. Pe marginea cărării erau tufişuri de zmeură cu fructe coapte şi aromate, drept pentru care ne opream din când in când să le savurăm.

Drumul prin pădure până la Valea Sâmbetei este unul dintre traseele mele preferate. Cărarea şerpuieşte de-a lungul râului iar care din loc in loc îl traversează prin podeţe suspendate.

Ploaia se oprise aşa că ne bucuram de frumuseţile din jur. Am oprit să facem câteva poze ca să le comparăm cu cele făcute acum aproximativ 8 ani. S-au schimbat şi locurile şi personajele...

Am ajuns la Cabana Valea Sâmbetei, situată la alt. de 1401 m, in jurul prânzului. Ne propusesem să rămânem să innoptăm aici, pentru ca aveam o intâlnire cu un prieten vechi, şef al Salvamontului Victoria.

In faţa cabanei era un măgăruş cu mama lui. Avea doar o săptămână şi era o mică vedetă, toţi turiştii fotografiindu-l.

Seara ne-am intâlnit cu câţiva prieteni şi am făcut un foc de tabără în jurul căruia am stat şi am povestit până târziu.

De la Valea Sâmbetei intenţia noastră era să ajungem la Cabana Podragu, traseu de 12 ore pe marcajul salvamont. Aşa că ne-am trezit de dimineaţă, şi pe la ora 8.00 am inceput să urcăm spre Fereastra Mare (un pic mai târziu decât trecusem noi în programul nostru).

La poalele muntelui, ne-am intâlnit cu căţel frumos care ne-a insoţit o bună bucată de drum.

Urcuşul până in Fereastra mare nu este unul greu. Doar ultima parte aş spune că ne-a solicitat puţin. De-a lungul cărării erau de data asta tufişuri cu afine care erau culese de culegători harnici. Nu este deloc o muncă uşoară să stai cocoţat pe munte şi să aduni fructele mici şi ascunse prin tufişuri. Incă o dată am recunscut că preţul cu care se vând aceste fructe în piaţă este pe deplin meritat.

După aproximativ două ore de urcuş, împreună cu însoţitorul nostru cu patru lăbuţe, am ajuns in Fereastra Mare, la alt. de 2.188 m. Aici am făcut o mică pauză pentru poze şi pentru masă, după care am plecat mai departe. Mai aveam multe ore de mers iar noi mergeam mai încet din cauza unei accidentări la picior mai vechi a soţului (avea o dureri din cauza efortului depus la urcare).

Contrar previziunilor meteo era o zi frumoasă. In depărtare se vedeau cele doua vărful Moldoveanu şi Viştea, locuri unde urma să ajungem peste câteva ore. Dar până atunci mai aveam de mers.

Din Fereastra Mare am urcat până aproape de Vf. Slănina (2268m) după care am coborât in Fereastra Mică (2196m), unde era un refugiu salvamont recent deschis. Nu era menţionat nici pe ultimele hărţi. Arată bine şi este oarecum şi in apropierea unei surse de apă (după o coborâre de aprox. 5 min.). Este un loc bun de popas pentru cei care nu mai au timp să coboare până la Valea Sâmbetei sau pentru cei care vor să împartă în două traseul de la Valea Sâmbetei la Podragu.

Din cauza verii foarte secetoase erau secate nenumărate izvoare şi lacurile glaciare de pe traseu, altădată cu o frumoasă oglindă de apă, arătau acum ca nişte bălţi mici.

Drumul pe creastă era aşa cum îmi aminteam, urcam un vârf ca apoi să coborâm câţiva metri pe pantă de nivel, şi pe urmă... iar urcuş.

Aşa că, am părăsit Fereastra Mică urcând până aproape de Vârful Gălăşescu Mic (2410m), pentru ca apoi iar să coborâm până la 2291 m, în Şaua Viştişoarei. De aici, am urcat uşor până in Portiţa Viştei (2310 m), unde se află şi refugiul Viştea. Aici se vedea semeţ, vârful Viştea, spre care trebuia să urcăm. Aceasta este una dintre cele mai grele porţiuni ale traseului Sâmbăta-Podragu.

Am urcat pieptiş, ajundu-ne de nenumărate ori şi de mâini, pe o pantă abruptă, până pe Vârful Viştea, la alt. de 2527 m. Am ajuns pe varf aprox. pe la ora 16.30. Era foarte târziu. Până la cabana Podragul mai aveam aprox. 5 ore, şi nu prea vroiam să ne prindă intunericul pe drum (deşi eram echipaţi cu tot ce este necesar). Din Viştea până in Moldoveanu, traseul se face in aprox. 20 min. Am făcut socoteala că ne-ar trebui aproape o oră ca să mergem până acolo şi să ne întoarcem, ceea ce însemna că sigur ne-ar prinde noaptea sus pe creastă. Pentru că am mai fost şi altădată pe Vârful Modoveanu, am renunţat şi am plecat mai departe spre Podragu.

Drumul nu este prea greu, dar este foarte frumos. In fara noastră am mai intâlnit doar un grup de patru tineri care mergeau tot spre Podragu. Practic, eram numai noi şi natura. Doar in vale se auzeau turmele de oi, probabil de la stânele din Podul Giurgiului.

Am coborât până in Şaua Ucişoarei (2312 m) şi, ocolind vârfurile Ucea Mare şi Corabia (ambele de peste 2400m), am ajuns în Şaua Ucii Mari. Acum aveam in spate Moldoveanu şi Viştea, şi, de cîte ori priveam spre ele, nu ne venea să credem că de acolo venim, şi că noi am fost aceia care am făcut traseul acesta. Din Şaua Ucii Mari a urmat un alt urcuş spre căldarea Podul Giurgiului, şi, după ce am ocolit Vârful Tărâţa mare, am intrat în Şaua Podragului (2307 m). De aici se vedea in vale Lacul Podragul şi cabana. Chiar dacă era pe punctul de a cădea intunericul, nu mai era o problemă, până la cabană mai era aprox o oră de mers (doar coborâre).

Am ajuns la cabană obosiţi şi înfometaţi. Parcursesem traseul in aproape 14 ore. Pe drum am mîncat puţin, mai mult fructe uscate şi energizante, aşa că, imediat ce am ajuns, ne-am dat ruccsacii jos şi am trecut la masă.

Cabana se află la alt. de 2136 m, iar aprovizionarea se face numai cu măgari, drept pentru care şi preţurile sunt pe măsura efortului depus pentru aprovizionare. Faţă de ultima dată când am fost aici, erau aduse câteva îmbunătăţiri, respectiv erau schimbate geamurile, astfel că nu mai sufla vântul prin ele.

După masa, ne-am ocupat locurile in camere, ne-am băgat in sacii de domit şi am căzut frânţi.

A doua zi ne-am trezit pe la 7 dimineaţa. Azi aveam un traseu mai scurt dar mai greu. Până la cabana Bâlea Lac erau aprox 6 ore de mers. Erau două variante, una pe creastă, prin Vârfurile Mircii şi Arpaşul Mare, şi cu trecere prin pasajul numit La Trei Paşi de Moarte, şi unul care ocolea creasta şi mergea prin văi.

De data asta, vremea nu mai era frumoasă. Nori negri acopereau Şaua Podragu şi vârfurile din jur. Pentru că prima variantă a traseului era mai periculoasă pe vreme rea, am ales să folosim cea de a doua variantă.

Am urcat până in curmătura de sub Piscul Podragului, de unde se vedea in vale Lacul Podragel. Incepuse o ploaie măruntă care s-a înteţit când am ajuns la lac. Era prima dată când am văzut Lacul Podrăgel, sau Podragul Mic, lac glaciar aflat la alt. 2.030 m.

Doar ploaia ne diminua din bucuria a ceea ce vedeam. Cărarea mergea pe lângă lac, şi urcă abrupt, prin Strunga Podrăgelului spre Căldarea Podrăgelului. Acest urcuş a fost cred, una dintre parţile grele ale traseului din acea zi. Ploua, panta era abruptă şi trebuia să urcăm pe un grohotiş alunecos. In schimb, când am ajuns sus, am constat că a meritat efortul depus. Ploaia se oprise şi in faţă se vedea Căldarea Arpaşului. In vale curgea pârâul Arpaş, peste care urma să trecem peste aprox. 45 minute, după ce coboram. Se auzea numai susurul apei şi strigătele unei păsări, probabil o pasăre de pradă.

După ce trecem de Căldarea Arpaşului şi Căldarea Pietroasa, ajungem in Portiţa Arpaşului, intrând pe traseul de creastă. In vale se vedea şeruind Transfăgărăşanul. Deja eram mai aproape de civilizaţie. Din vale răzbăteau zgomotele maşinilor, şi muzică, probabil a unor turişti care erau mult mai jos, cu maşini şi cort.

După câteva poze am pornit spre Lacul Capra. Drumul ni s-a intersectat cu o turmă d e oi care cobora vioi dinspre Lacul Capra şi care a urcat uimitor de repede spre portiţa Arpaşului.

In drum spre Lacul Capra a inceput din nou să pluă, de data asta mai tare decât in prima parte a zilei. Când am ajuns la Lacul capra eram cam uzi (deşi aveam echipament), aşa că nu ne-am mai oprit pentru poze. Am urcat in Şaua Caprei şi am vazut in vale Cabana Bâlea Lac. Acolo urma să ajungem după o coborîre de aprox. o ora, printr-o ploaie maruntă şi deasă.

Am avut mare noroc, să găsim o cameră la hotel. Era sâmbătă seara şi era foarte multă lume, majoritatea veniţi cu maşinile până acolo.

Dar am reuşit să găsim ultima cameră disponibilă. Aici am rămas două nopţi, ca să ne odihnim. Am renunţat de a mai merge la Negoiu, deoarece durerea pe care soţul meu o avea la piciorul accidentat era din ce in ce mai mare.

In ziua plecării, am găsit o ocazie, şi ne-am intors la Sâmbăta, unde aveam maşina.

Am fost fericiţi că am reuşit să mai mergem pe trasee pe care am mers cu mult timp in urmă, şi că ne-am petrecut câteva zile departe de zgomotul Bucureştiului şi de stresul zilnic.

---

VIZUALIZĂRI: 4436 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI