Traversarea muntilor Ciucas - o noua zi

TIPĂREȘTE

Notă: acest articol este urmarea celui de aici.

Ciucasul este un masiv nu foarte greu de abordat dar care are farmecul lui caracteristic, cu peisajele lui aparte, ce incanta privirile indiferent de anotimp. De aceasta data vorbim despre sfarsitul verii, mai exact despre drumetia noastra de doua zile pe potecile ce traverseaza acesti munti. Asa cum ne planificasem, noaptea ne-am petrecut-o la adapostul cortului, ce ne-a oferit protectie mai ales impotriva recunoscutelor vanturi din Ciucas, fenomene care nici de aceasta data nu s-au dezmintit catusi de putin. Am adormit in vuietul puternic al acestora, nu inainte insa de a admira cerul instelat, lipsit in totalitate de nori, “animat” de cateva stele cazatoare. A doua zi nu ne-am trezit decat atunci cand o turma de oi si-a facut simtita prezenta, behaitul acestora inlocuind ceasul desteptator. Sub privirile cercetatoare ale catorva caini ce insoteau mioarele, ne-am facut “tabieturile” de dimineata, dupa care am pornit la drum, indreptandu-ne iarasi spre cabana Ciucas, aflata la cateva sute de metri distanta de locul unde am campat.

Chiar in dreptul cabanei (privind-o din fata, in dreapta ei) se afla un stalp metalic unde am gasit, de aceasta data intacte, sagetile cu detalii despre traseele ce se desprind din acest punct. De aici, ghidati de patru marcaje – cruce, respectiv banda albastra si rosie (CA, CR, BA, BR), ne-am orientat spre stanga si dupa o foarte scurta coborare am inceput sa urcam usor prin pasunea care, dupa un sfert de ora de la plecare, a luat sfarsit, poteca inscriindu-se pe Culmea Chirusca, printr-o padure rara de conifere. Dupa aproape jumatate de ora de la cabana am ajuns in Saua Chirusca (1567 metri), loc in care marcajele se despart. Ghidati de aici inainte doar de CR si BR, a urmat un urcus mai susutinut dar scurt prin padure dupa care poteca s-a mai domolit, traversand o zona intinsa de afinis. Dupa un ultim urcus moderat am ajuns in Saua Gropsoarele (1663 metri), loc din care incepe culmea cu acelasi nume. Din acest loc, aflat deasupra obarsiei Vaii Stanii si pe care l-am atins dupa o ora si 15 minute de la cabana, am putut vedea pentru prima data (pe acest traseu) imprejurimile estice ale Ciucasului, cel mai usor de remarcat fiind muntii Siriului si intinsele poieni de la Tabla Butii. Din aceasta sa ne-am continuat drumetia insotiti doar de marcajul CR. Tot aici cararea coteste brusc la dreapta, urmand culmea inierbata. Dupa un scurt urcus mai accentuat, poteca se domoleste si dupa douazeci de minute, socotite de la iesirea in culme, ajunge la o bifurcatie de trasee (semnalizata corespunzator), in locul numit “La Rascruce” (1815 metri). De mentionat ca de aici se desprinde spre dreapta o carare marcata, foarte des folosita de turisti, ce face legatura cu mai bine cunoscuta cabana Muntele Rosu, poteca ce constituie poate cea mai usoare varianta de a atinge linia de creasta. In continuare am mers pe culmea dominata de pasune, foarte usor de abordat, cu pante ce urca si coboara domol, depasind cateva varfuri despartite de cate o mica sa. Pe unul din aceste varfuri inca se mai gasesc doua foste statii seismice (doua casute din tabla).

Surprinzator poate, desi in aceasta zona ne-am intalnit cu trei turme de oi, nu am intampinat nici o problema cu cainii. In schimb, chiar am stat de vorba cu ciobanii, care pareau bucurosi sa mai schimbe o vorba cu cate un semen de-al lor. Cu toate ca recunosc senin ca de foarte multe ori, din cauza comportamentului cainilor dar si a stapanilor, i-am criticat si dezagreat pe multi din aceasta breasla, de aceasta data le-am dat dreptate, mai ales ca am avut parte si de un exemplu. Nu am sa insist cu acest aspect. Am sa spun doar ca faptul ca suntem oameni ar trebui sa fie mai presus de ocupatia sau de categoria sociala a fiecaruia.

Sa revenim la traseul nostru, care dupa portiunea usoara de care mentionam, a ajuns intr-un loc de unde am putut admira imprejurimile, facand cu privirea un frumos tur de orizont. Acest punct constituie cel de-a doilea varf al Ciucasului, ca inaltime. Este vorba despre varful Gropsoarele (1883 metri), pe care l-am atins dupa aproximativ doua ore si 15 minute, trecute de cand parasisem cabana. Pentru a ne putea desfata privirile, aici am facut o pauza destul de lunga.

Ne-am continuat drumetia lasand in urma varful mentionat, cobarand usor pe culmea inca dominata de pasune. Dupa cateva minute decorul insa s-a schimbat iar poteca ne-a supus la o coborare accentuata, printr-o zona impadurita, pe un teren cu pietre instabile. Acest pasaj se sfarseste intr-o sa adanca, ce desparte culmea Gropsoarele de urmatoarea culme, una deosebita, dominata de stancile ce ne-au acaparat privirile inca de cand am ajus pe varf. Asadar, din aceasta sa, am intrat in fascinanta lume de piatra a Zaganului. Desi aceasta zona da initial impresia ca ar fi foarte dificila, cu mici exceptii ea se traverseaza fara dificultate deoarece traseul marcat nu se inscrie pe linia de creasta ci se desfasoara aproximativ pe curba de nivel, cu usoare suisuri si coborasuri, ocolind prin stanga varfurile stancoase. Din saua amintita ne-am abatut intr-un urcus usor spre stanga, intrand pe fata estica a muntelui. In scurt timp am ajuns “La Lanturi”. Locul se numeste astfel datorita cablului metalic ce faciliteaza traversarea unei lespezi inclinate de piatra. Pasajul nu are nici zece metri lungime dar in conditii meteo nefavorabile ar putea pune ceva probleme, in special de aderenta. Mergand mai departe am ajuns in preajma varfului Zaganu (1817 metri), pe care traseul marcat il ocoleste. Coborand cateva “trepte” naturale sapate in piatra, am trecut printr-o strunga ingusta, formata de peretii varfului mentionat si Turnului de Arama, o alta stanca inaltata in stanga potecii care dupa ce depaseste aceasta portiune, incepe sa urce, indreptandu-se din nou spre culme. Dupa coborarea scurta a unei “fisuri” stancoase am ajuns in Curmatura Zaganului, o sa inierbata de unde in stanga se desprinde un alt traseu marcat, ce face legatura cu Poiana Stanii, pe Valea Paraului Sterp. Pentru a ajunge de pe varful Gropsoarele pana aici am avut nevoie de 35 de minute. Si tot din acest loc, semnalizat corespunzator cu stalp metalic si sageti indicatoare, poteca marcata in continuare cu CR, paraseste din nou culmea, de aceasta data pe versantul vestic.

Avand in dreapta stancariile abruptului vestic am inceput sa coboram destul de sustinut printr-o zona pietroasa. Ne-am lasat apoi usor spre stanga urmand cararea ce se desfasoara pe la baza unor pereti stancosi. Am cotit apoi la stanga, in dreptul unui “umar” acoperit de iarba, loc numai bun pentru un scurt popas. Dupa 25 de minute de la parasirea crestei, am intrat intr-o zona impadurita, pe care am depasit-o dupa alte 10 minute. Am iesit astfel intr-un mic luminis, in Saua Culmii Cazaturii, sa formata intre Zaganu si Coltii Vanatorului. Aici o sageata ne-a abatut brusc la dreapta. Am continuat sa coboram pe cararea ce serpuieste usor cand prin pasaje mai impadurite cand prin zone inierbate si dupa 20 de minute socotite din sa am ajuns in poiana Stanii din Zaganu. Cu toate ca eram pregatiti moral, nu am intampinat nici o problema din partea cainilor de aici, recunoscuti pentru agresivitatea lor. Din fericire, la stana domnea pustietatea, asa ca ne-am continuat nestingheriti drumul si dupa ce am traversat poiana, am intrat in padure, nu inainte de a mai arunca o privire inapoi, spre falnicii colti de piatra ai muntelui. De aici cararea coboara usor numai prin padure. Dupa 25 de minute de la stana am ajuns la intersectia cu un alt traseu, ce face legatura cu Poiana Stanii. Insotiti in continuare atat de obisnuita CR cat si de BA, am avut nevoie de o jumatate de ora pana in locul unde am traversat un drum forestier, apoi de inca 5-10 minute pentru a ajunge in drumul national 1A, in zona unui pod ce traverseaza apa Tampei. Chiar de langa acest pod pleaca un drum pietruit, ce face legatura cu centrul statiunii Cheia.

Deoarece planurile noastre includeau petrecerea noptii in Cheia, am urmat acel drum, in cautarea unui loc de campare, urmand ca in ziua urmatoare sa vizitam aceasta localitate si obiectivele existente aici. Ei bine, pana la un punct totul a decurs asa cum stabilisem: am gasit locul de campare iar a doua zi am avut suficient timp sa vizitam zona. Eram hotarat chiar sa scriu un review separat despre Cheia insa faptul ca doua din cele trei obiective pe care le stiam si doream sa le vedem erau inchise (nu am stiut ca in ziua de luni nu au program de vizitare) m-au facut sa bat deocamdata in retragere, ezitand sa scriu acel review.

Cu speranta ca nu v-am plictisit, inchei povestea acestei frumoase drumetii. Asa cum am mai spus, deoarece potecile acestui munte sunt destul de accesibile unui numar mare de turisti, am incercat sa ofer o descriere ceva mai amanuntita. Poate vor exista si persoane care dupa ce au citit si mai ales dupa ce au vazut imaginile, se vor hotara sa incerce o excursie pe aceste carari iar detaliile le vor fi de folos. Dar chiar daca vorbim despre un munte mai usor de abordat, totusi este un munte si trebuie respectat ca atare, asa ca nu voi ezita nici de aceasta data sa va reamintesc sa nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, sa nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, sa fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara.

P. S. Desi anticipasem ca voi absenta doar doua saptamani (de concediu), din pacate au aparut unele probleme neprevazute (de ordin tehnic, sa zicem) care m-au tinut departe de calculator, obligandu-ma sa postez acest review cu o intarziere mult mai mare decat am crezut.

---

VIZUALIZĂRI: 2621 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI