Muzeul Marinei din Mangalia

TIPĂREȘTE

Salutare din nou!

Pentru a încheia cu „restanţele” din vacanţa de vara trecută, după ce în articolul anterior v-am povestit despre un obiectiv turistic pe care eu l-am catalogat a fi „Muzeul necunoscut al Constanţei” (vezi impresii), de această dată vă voi spune câte ceva despre un alt muzeu interesant, situat mai la sud dar oarecum având acelaşi specific, muzeu care deşi este văzut de foarte, foarte multă lume, nu este şi vizitat de prea mulţi – e drept că exprimarea este puţin ciudată dar (şi) în acest caz se poate spune că „a vedea” nu este similar cu „a vizita” şi o să aflaţi la timpul potrivit de ce zic asta.

Cu aproximativ patru ani în urmă vă povesteam despre vizita noastră la Muzeul Marinei Române din Constanţa (vezi impresii), unul dintre cele mai frumoase şi interesante muzee din ţara noastră – din punctul meu de vedere, chiar cel de pe prima poziţie a clasamentului. Încă de pe atunci plănuiserăm să dăm o fugă şi la Mangalia, pe la fratele mai mic al muzeului constănţean însă am tot amânat de la an la an, câteodată din lipsa timpului – alocat vizitării altor obiective sau altor activităţi estivale, altă dată datorită faptului că auzisem nişte zvonuri cum că acel muzeu ar fi închis.

Într-un final, în concediul petrecut pe Litoral vara trecută, toate “piedicile” au fost eliminate rând pe rând şi astfel am ajuns până la urmă să vizităm şi MUZEUL MARINEI din Mangalia – şi asta după trei ani în care pe cel din Constanţa l-am tot revăzut, fiindu-ne mai... la îndemână.

Deşi am constatat că practic nu au nici o tangenţă unul cu celălalt, acest mic muzeu din Mangalia ar fi defapt o filială a celui din Constanţa, acesta din urmă fiind însă mult mai cunoscut şi vizitat, iar între cele două neputându-se nici măcar face vreo comparaţie – nici ca mărime, nici ca patrimoniu, nici ca... nimic. Defapt ar avea totuşi ceva în comun şi anume domeniul de activitate. Oricum, chiar dacă nu pot rivaliza, fiecare dintre cele două muzee are farmecul său iar acest obiectiv din Mangalia, chiar dacă nu se ridică la valoarea celui constanţean, merită şi el vizitat măcar şi pentru o singură dată, măcar doar din curiozitate. Deocamdată o să încerc eu să vă fac cunoştinţă cu acest loc şi poate vă voi convinge şi să mergeţi să vedeţi live despre ce este vorba.

Înainte de toate, mi se pare destul de important şi aş vrea să subliniez faptul că anul acesta se împlinesc 50 de ani de la deschiderea în ţara noastră a primului muzeu dedicat Marinei Militare Române – trebuie să recunosc că mă bucur că o întâmplătoare coincidenţă a făcut în aşa fel încât să am ocazia de a scrie acest articol chiar în an de sărbătoare, mai ales că (o altă coincidenţă) acest prim muzeu a fost înfiinţat exact la Mangalia, oraşul care găzduieşte obiectivul ce constituie subiectul prezentului articol. Acestea fiind spuse, să revenim la începuturi.

Din punct de vedere militar (dar nu numai), se poate spune că pentru garnizoana Mangalia, anii 50 au constituit un adevărat punct de cotitură, o perioadă de reală dezvoltare, în anul 1949, în zona din sudul oraşului fiind demarate ample lucrări de construcţie şi amenajare a viitorului port militar. După finalizarea lucrărilor (ce au inclus şi clădirile şi alte amenajări conexe portului), a urmat perioada în care garnizoana şi-a atins apogeul, în anul 1962 întregul Comandament al Marinei Române fiind mutat în noua “casă”.

Trei ani mai târziu, mai exact în data de 25 octombrie 1965, la Mangalia se înfiinţa şi primul muzeu al Marinei Române. După doar patru ani însă, în mai 1969, se lua decizia ca întreg patrimoniul muzeal să fie mutat, astfel că două luni mai târziu, în ziua de 3 august 1969, era inaugurat la Constanţa actualul Muzeu al Marinei.

După o foarte lungă perioadă, timp în care activitatea militară din garnizoana Mangalia a suferit multe modificări (Comandamentul a fost readus la Constanţa, unele unităţi/subunităţi au fost relocate sau desfiinţate), a sosit şi momentul ca, la iniţiativa şi prin eforturile unui fost comandant al garnizoanei, într-unul din spaţiile dezafectate ale unei foste cazărmi, să fie amenajat un nou muzeu dedicat marinei militare.

Aşa cum menţiona fondatorul muzeului, ideea de a amenaja un astfel de obiectiv a apărut în anul 2002 iar doi ani mai târziu, spaţiul expoziţional deja îşi deschidea porţile. Totuşi, chiar dacă s-a putut vizita, inaugurarea oficială a avut loc de Ziua Mondială a Muzeelor, abia după patru ani de la deschidere, în 18 mai 2008, zi în care a fost resfinţită şi capela amenajată în interiorul muzeului.

Anul trecut, la zece ani de la deschidere, muzeul era (încă) funcţional, gata să-şi primească vizitatorii, ba chiar se zvonea că ar exista planuri de extindere, fapt care nu poate fi altfel decât îmbucurător.

Muzeul se află într-o zonă foarte uşor accesibilă, la limita sudică a oraşului Mangalia, chiar lângă drumul naţional 39 / european 87, ce face legătura între Mangalia şi Vama Veche (e pe partea dreaptă a şoselei, pe direcţia de deplasare dinspre oraş spre Vamă), drum care de altfel constituie şi singura cale de acces către această destinaţie.

Datorită poziţionării, este aproape imposibil să fie trecut cu vederea, în special datorită faptului că nava militară amplasată în curtea muzeului, chiar lângă şosea, nu are cum să nu atragă atenţia. De aceea ziceam la începutul articolului că acest muzeu este văzut de foarte mulţi (binenţeles, din mers) însă puţini sunt cei care se şi opresc să intre şi să-l viziteze. Cei drept, din câte am mai auzit, sunt destui cei care nici măcar nu ştiu că acolo este un muzeu, având impresia că (încă) este vorba de o unitate militară, mai ales că acel spaţiu se află în imediata vecinătate a unei alte unităţi şi a portului militar.

Că tot veni vorba de portul militar, cei care merg să viziteze muzeul şi vor să vadă şi o parte din navele militare aflate încă în activitate, nu trebuie decât să se deplaseze încă aproximativ 900 de metri înspre Vama Veche, mai exact până la podul de lângă şantierul naval – vezi harta. De pe pod vor avea ocazia să vadă nu doar mastodonţii plutitori contruiţi în şantierul naval ci şi corvetele, navele purtătoare de rachete şi vedetele torpiloare aflate în serviciul marinei militare române.

Revenind la subiectul principal, ca de obicei, o să menţionez şi coordonatele ce pot şi folosite atât pentru localizarea pe hartă cât şi pentru accesul cu ajutorul aparatelor GPS. Acestea sunt: 43.807880/28.567985 (coordonatele marchează intrarea în muzeu). Ar mai fi totuşi o mică problemă de menţionat şi anume parcarea – cei care merg cu mijloace auto proprii ar trebui să ştie că pot parca pe străduţa dintre Biserică şi muzeu, chiar în spatele navei expuse – vezi aici locul exact. Şi cu asta, am încheiat şi acest capitol.

Nu ştiu dacă şi în prezent programul de funcţionare este acelaşi dar anul trecut, la data vizitei noastre, ni s-a spus că muzeul este deschis de luni până vineri, între orele 09.00 şi 17.00.

Preţul biletului de intrare era de 5 lei iar pentru elevi, studenţi şi pensionari acest tarif era redus la jumătate. Pentru copii sub 6 ani, intrarea era gratuită. Trebuie menţionat că biletul de vizitare era valabil doar pentru expoziţia interioară, în cazul în care se opta doar pentru o plimbare prin curte, nu se scotea nici un ban din buzunar. Ca o părere personală, totuşi mi se pare chiar absurd să ajungi la muzeu şi să te limitezi la a vedea doar expoziţia exterioară doar pentru a nu cheltui (maxim) 5 lei pe un bilet, mai ales că şi ceea ce este prezentat în interior este interesant.

Cei care doresc să facă fotografii sau să filmeze ar trebui să ştie că pentru asta nu se percepe nici o taxă, fiecare putându-şi folosi camera foto/video după bunul plac, atât în curte cât şi în spaţiile interioare.

EXPOZIŢIA EXTERIOARĂ

Odată trecuţi de porţile spaţiului expoziţional, delimitat pe laturile de la şosea de un gard “specific” realizat din lanţuri şi ancore (acestea din urmă, pe post de stâlpi), ajungem în curtea din faţa clădirii muzeului, curte care găzduieşte expoziţia exterioară.

Datorită poziţionării exponatelor, se poate spune că această expoziţie se împarte în două secţiuni - delimitate de aleea ce face legătura între poartă şi clădirea muzeului.

Mai întâi facem o plimbare printre obiectele expuse în spaţiul din dreapta aleii, această primă parte a expoziţiei putând fi încadrată la... “Diverse”. Rând pe rând, aşa cum am spus trecând printre exponate (se merge pe spaţiul verde, fără nici o restricţie), putem vedea câteva bărci, antene radio, flotoare, plus încă vreo două obiecte care, sincer să fiu, nu prea am habar ce sunt cu exactitate şi la ce au folosit.

Că tot a venit vorba despre obiecte necunoscute, înainte de a continua ţin să precizez că din păcate, majoritatea exponatelor din curte nu aveau vreo plăcuţă informativă sau ceva de genul. Personal, pe cele mai multe dintre acestea le-am identificat – asta doar pentru că de-a lungul timpului am mai citit câte ceva despre tehnica militară, însă mulţi dintre vizitatori nu ştiu exact ce văd, de aceea această lipsă a plăcuţelor cu informaţii ar trebui să fie prima pe lista deficienţelor pe care reprezentanţii muzeului ar trebui să le corecteze. Şi încă ceva: chiar dacă poate din punct de vedere turistic nu prezintă vreun interes, în cele ce urmează o să menţionez şi denumirile exponatelor prezentate, cine ştie, poate printre cititori sunt şi cunoscători ai domeniului iar aceste denumiri îi vor ajuta să-şi facă o idee şi mai clară despre ce se găseşte la faţa locului.

Revenind la exponate, categoria “armament” este bine reprezentată, fiind expuse următoarele: un tub lanstorpilă plus o torpilă de calibrul 533 mm, două lansatoare RL-1000 de bombe/grenade antisubmarin, două mine MMMCA-1M, un protector de mine MZ-26 şi două rachete antinavă P-15 Termit.

Fără discuţie, cel mai mare, interesant şi atractiv exponat al acestei secţiuni şi de altfel al întregului muzeu, este nava militară expusă aici. Este vorba despre o vedetă torpiloare cu aripi portante, navă ce face parte din clasa Huchuan şi care cândva se încadra în elitele marinei române. Ceea ce făcea ca aceste ambarcaţiuni să fie deosebite era viteza foarte mare de deplasare, aripile portante făcând nava practic să zboare (la propriu) deasupra apei, cu viteze de până la 50 de noduri (93 km/h). Sper să nu mă înşel dar din câte ştiu eu, acestea sunt cele mai rapide nave care au existat vreodată în dotarea marinei militare din ţara noastră.

În total, România a avut 30 de VTAP-uri (denumirea prescurtată), construite după un proiect realizat de către chineji, în Şantierul Naval Mangalia în perioada 1974-1990. În prezent, aceste VTAP-uri nu mai fac parte din flota militară a României, fiind retrase din serviciu – din câte am aflat, sunt deja şi tăiate pentru fier vechi. Excepţie fac doar două exemplare, aflate încă în activitate dar care au fost modificate şi nu mai îndeplinesc rolul de vedete torpiloare (nici nu mai au în dotare tuburile lanstorpilă) ci de nave rapide de intervenţie pentru scafandri militari – acestea se pot vedea (de obicei) în timpul exerciţiilor demonstrative organizate anual la Constanţa, de Ziua Marinei.

Ca să închei cu această primă secţiune a expoziţiei, ar mai trebui menţonat că tot aici se găseşte şi un mic monument ridicat în memoria “Marinarului erou”.

Cea de-a doua parte a expoziţiei exterioare (spaţiul din stânga aleii) este dedicat exclusiv artileriei navale şi antiaeriene, aproape toate dintre tipurile de arme prezentate fiind încă folosite pe navele noastre militare. Prima “jucărie” pe care o studiem este o mitralieră MR-2N de calibrul 14,5 mm, cea mai frecventă armă din dotarea navelor militare româneşti, chiar şi în prezent.

Urmează apoi în ordine, un tun antiaerian 70-K de calibrul 37 mm, o miralieră DSK-38 de calibrul 12,7 mm (intrată în serviciu încă din anul 1956), un tun antiaerian B-11 tot de calibrul 37 mm, şi ajungem la o altă piesă celebră, tunul antiaerian AK-230 de calibrul 30 mm, considerat încă a fi “una din principalele mijloace de apărare antiaeriană a navelor de suprafaţă din dotarea Forţelor Navale”.

Mergem mai departe către “categoria grea” şi ajungem la tunul antiaerian ZIF-31 de calibrul 57 mm, intrat în serviciu în 1970 şi încă folosit pe una dintre navele flotei (Nava de suport logistic).

Ultimul exponat constituie şi piesa de rezistenţă a acestei colecţii, fiind vorba despre unul din faimoasele şi impresionantele tunuri antiaeriene KS-30 de calibrul 130 mm, folosite între anii 70–90 de către Artileria de Coastă. Deşi a fost demult redus la tăcere, parcă şi în ziua de azi te ia cu fiori doar când îl vezi cât este de mare. Mi-e groază să mă şi gândesc ce ravagii ar fi făcut în vremurile de glorie.

Şi cu asta încheiem plimbarea prin curte şi ne îndreptăm către intrarea în clădirea ce găzduieşte expoziţia interioară.

EXPOZIŢIA INTERIOARĂ

Înainte de toate, trebuie menţionat că accesul în clădirea muzeului nu se face pe intrarea principală ci pe una din uşile din lateral (mai exact, cea din dreptul sectorului dedicat artileriei), expoziţia interioară neocupând decât o treime din întreaga clădire.

Pentru început intrăm într-un mic hol, care s-ar putea spune că se alătură expoziţiei propriu-zise deoarece şi aici avem ceva interesant de văzut şi anume câteva panouri realizate de către elevii Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale, panouri ce prezintă o frumoasă colecţie de noduri marinăreşti. La acestea se adaugă şi alte câteva obiecte artizanale (noduri marinăreşti, vapoare din lemn, ancore împletite din sfoară), care alături de câteva reviste/pliante/cărţi, sunt scoase la vânzare ca şi suveniruri.

Tot în hol ne întâmpină şi una dintre angajatele muzeului, acesteia achitându-i contravaloarea biletelor de vizitare, primind în schimb şi un pliant de promovare a obiectivelor turistice din oraşul Mangalia.

Din hol se intră în cele două săli expoziţionale, neexistând o ordine impusă, fiecare alegând după bunul plac ceea ce doreşte să vadă mai întâi – oricum eşti tentat să alegi mai întâi sala mică şi apoi spaţiul expoziţional principal.

În prima sală putem vedea: câteva plachete aniversare (expuse pe perete), două motoare de ambarcaţiuni, un colac de salvare, două vitrine cu diverse cărţi de marinărie şi o alta ce prezintă câteva medalii.

Tot aici este prezentată şi o colecţie dedicată scafandrilor, reprezentată de un costum de neopren pentru scafandru de luptă, o butelie de scafandru, un scuter subacvatic, o cameră foto subacvatică – model 1965, o cameră de luat vederi subacvatică – folosită în prospecte de arheologie submarină, şi câteva greutăţi folosite pentru scufundare.

Cea de-a doua sală este mult mai mare ca precedenta şi implicit cu mai multe exponate. Făcând un tur complet al sălii, mai întâi aruncăm o privire către panoul ce ne prezintă comandanţii Marinei Militare Române, după care studiem obiectele expuse în vitrina amplasată lângă acest panou (sub el), descoperind astfel cum arată un anemomentru, un salinometru, un termomentru folosit în calculelele de navigaţie, o busolă circulară, două binocluri (dintre care unul infraroşu) şi un acumulator folosit la bordul navelor militare.

Mergem mai departe la următoarele trei vitrine unde găsim patru machete de nave şi alte obiecte specifice marinăriei, în special aparate de măsurare: un compas magnetic, o girosferă, o alidadă, un metronom şi altele. Pe perete, deasupra acestor vitrine găsim un alt panou unde sunt înşiruite numele comandanţilor unităţilor de marină din Mangalia.

Colţul sălii este rezervat unei ţinute de marinar şi unei alte vitrine ce ne prezintă un pistol-mitralieră şi o puşcă-mitralieră de calibrul 7,62 mm, ambele fiind modele de prezentare având făcute secţiuni astfel încât să se vadă parţial şi ceea ce ascund la interior.

Urmează apoi ceva interesant pentru pasionaţii de tehnică (dar nu numai) şi anume o torpilă, desfăcută în părţi principale (con, tub şi coadă) dar şi secţionată pentru a se putea vedea instalaţiile din interior, în special din conul de luptă şi sistemul de propulsie şi ghidaj.

După ce admirăm o altă ţinută de marinar, ajungem la vitrinele dedicate armamentului, unde ne sunt prezentate câteva proiectile şi tuburi (din alamă şi din oţel), zale de bandă port-cartuş şi instrumente folosite în timpul tragerilor: un aparat şi o grilă de ochire, un sextant, un vizor reflex (cel ce generează acel celebru “punct roşu” de ochire), la toate acestea adăugându-se şi două instrumente de iluminat.

Nu putem trece cu vederea nici o planşă de dimensiuni impresionante, cu portul militar Mangalia şi zona din împrejurimi, hartă care ar fi fost realizată în 1984, pentru a fi prezentată cu ocazia unei vizite a lui Nicolae Ceaşescu.

Ultimul colţ al sălii găzduieşte o colecţie de drapele de luptă ce au aparţinut unor unităţi ale Marinei Militare, o alta de noduri marinăreşti (expuse pe un panou) şi o vitrină cu câteva cărţi de marinărie, un înclinometru, un vechi telegraf şi două elici de torpile.

Turul se încheie în faţa unei ultime vitrine, unde sunt expuse alte câteva instrumente de navigaţie printre care un raportor, un compas magnetic, un radio-compas şi un staţiograf. Expoziţia însă nu se încheie aici căci nu doar lateralele sălii sunt folosite ca spaţiu expoziţional ci şi centrul acesteia, unde pe lângă două mici ancore, două lămpi de semnalizare (roşu-verde) şi un girocompas, putem vedea câteva staţii şi alte aparate radio folosite de către transmisioniştii militari.

După ce am încheiat vizitarea întregii săli, trecem mai departe şi intrăm să vedem şi capela ce face parte din muzeu, sfinţită (conform Pisaniei) în anul 1997 şi resfinţită în 2008, odată cu deschiderea “oficială” a muzeului. Iar după ce am văzut şi capela, putem spune că turul de vizitare a luat sfârşit.

Înainte de toate, ca o concluzie, aş spune că deşi ar fi ceva ce ar trebui rapid îmbunătăţit (mă refer la plăcuţele informative pentru exponatele din curte), totuşi acest muzeu merită vizitat şi fără nici o reţinere vă recomand să-i faceţi o vizită.

Pe de altă parte, sper ca planurile despre care am auzit să fie duse la bun-sfârşit şi acest mic muzeu să fie extins cât mai curând posibil, iar această extindere să cuprindă şi expoziţia exterioară, care ar trebui să se îmbogăţească nu doar cu câteva componente de nave ci cu cât mai multe nave militare (complete). Mi se pare chiar tragic faptul că în ultima perioadă (de când s-a început restructurarea flotei militare), deciziile luate “la nivel înalt” au făcut ca în cele două muzee ale marinei să nu avem nici o vedetă de patrulare, nici o vedetă torpiloare sau purtătoare de rachete, mai pe scurt, absolut nici o navă militară retrasă din serviciu, toate acestea fiind mai valoroase ca fier vechi decât ca exponate muzeale, care să păstreze şi să ducă mai departe o filă din istoria marinei militare. Să sperăm că măcar în ultimul ceas ne vom “trezi” şi vom învăţa să ne preţuim istoria.

Şi cu asta cred că ar cam fi momentul să pun punct acestui articol şi totodată, aşa cum am spus la început, să închei cu “restanţele” din vacanţa anterioară petrecută pe litoral. Foarte curând vom fi din nou la malul mării şi ca de obicei, cu siguranţă vom umbla, vom căuta şi vom vizita diverse obiective turistice. Şi dacă cineva crede că după atâtea articole deja postate de-a lungul anilor, nu voi mai avea despre ce să povestesc, îi spun de pe acum că se înşeală amarnic căci... sigur mai găsim noi ceva interesant de văzut;). Litoralul românesc a avut şi are foarte multe locuri frumoase care merită descoperite.

Toate cele bune şi vacanţe frumoase tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 8678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI