În vizită la Mănăstirea Agapia

TIPĂREȘTE

În această vară am vizitat Mănăstirea Agapia, o locație unde am ajuns pentru întâia oară. Am citit înainte pe internet impresii deosebite referitoare la obiectiv, mai mulți prieteni ne-au recomandat zona, însă trebuie să recunosc faptul că impresia pe care am avut-o la fața locului ne-a depășit cu mult așteptările.

Am ajuns la acest lăcaș de cult într-o frumoasă duminică din luna august, o zi în care soarele a ținut cu noi și ne-a facilitat un scurt periplu pe superbele meleaguri nemțene. Despre calea de acces pot spune că este una accesibilă față de alte mănăstiri pe care noi le-am mai vizitat de-a lungul timpului. Mănăstirea se află la câțiva kilometri de orașul Târgu-Neamț. Urmând DN 15 C pe direcția de deplasare Piatra-Neamț către Târgu-Neamț, am ajuns la o intersecție unde am văzut un indicator care ne îndruma către stânga pe un drum secundar asfaltat, distanța rămasă până la obiectiv fiind de opt kilometri. Am trecut prin localitatea Agapia și am intrat imediat într-o zonă superbă, drumul șerpuind pe marginea unui pârâiaș și pe sub poala pădurii până la câteva sute de metri de lăcașul de cult. Am intrat într-o parcare generoasă pe partea stângă unde am lăsat autoturismul și am pornit agale către intrarea în curtea obiectivului.

Descrierea Mănăstirii Agapia

Accesul în curtea mănăstirii se face pe sub turnul clopotniță, trecând de poarta masivă din lemn. Am putut observa astfel grosimea zidului exterior, cu adevărat impresionantă, care creează impresia unei adevărate fortărețe. La intrarea în curte există un punct de taxare pentru turiști, însă atunci când am vizitat obiectivul nu era nimeni aici, astfel că nu am plătit nimic. Oricum, pentru informare, tarifele afișate erau următoarele: 5 lei pentru adulți și 2,5 lei pentru elevi și studenți.

Odată intrați în curte, am zăbovit clipe bune admirând florile multicolore și alte forme de vegetație care se îmbinau armonios, dovedindu-se a fi o adevărată desfătare pentru ochi și pentru suflet. Zidul din jurul lăcașului de cult este masiv și adăpostește numeroase chilii, iar într-o aripă a acestuia este amenajat muzeul mănăstirii. Călcând mărunt pe una dintre aleile din curte, aveam senzația că am pătruns într-o adevărată lume a florilor. Am fotografiat aceste minunății din diverse unghiuri (cu siguranță vom răsfoi aceste fotografii la iarnă, când viscolul va sufla îndârjit pe la fereastră), apoi ne-am îndreptat către biserica lăcașului de cult, având hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” .

Imediat ce am trecut pragul bisericii, am știut că aici vom descoperi ceva cu adevărat impresionant – pe pereții și pe tavanul lăcașului de cult sunt pictați sfinții lui Grigorescu... da, da, pictura interioară este opera marelui nostru pictor Nicolae Grigorescu! Chiar dacă încerc să-mi aleg cu grijă cuvintele pentru a vă conduce cât mai aproape de trăirile pe care le-am încercat noi admirând aceste comori spirituale ale neamului românesc, nu cred că voi reuși... cuvintele sunt uneori prea sărace; adevărul este că pictura arată deosebit, chiar fabulos aș putea zice, fără a simți că exagerez cumva! De ce susțin acest lucru?! Deoarece sfinții pictați de Grigorescu nu seamănă cu niciunii văzuți de noi până acum... sunt mai umani, cu trăsături reale și cu privirea caldă! Am observat foarte clar diferența dintre pictura de la Agapia și picturile realizate recent, în tehnica fresco, care arată bine și ele, dar sunt uneori parcă lipsite de căldură și nu transmit acel fior interior pe care l-am încercat aici. Și când ne gândim că Nicolae Grigorescu a primit sarcina de a picta biserica mănăstirii la vârsta de 20 de ani, ce mai putem adăuga?! Pictorul avea de la o vârstă fragedă un talent uriaș. Se spune că el a realizat aceste picturi lucrând după modele vii, sfinții săi împrumutând trăsăturile feței de la oamenii locului, de la călugărițe sau de la diverși vizitatori.

Am înaintat încet printre numeroșii oameni aflați în interiorul bisericii pentru a admira pe îndelete fiecare icoană, cu regretul că în interior realizarea de fotografii este interzisă. Probabil că aș fi descărcat aici bateria umilului nostru aparat fotografic. Printre picturile care ne-au rămas în memorie, aș putea aminti icoanele Sfinților Apostoli Petru, Pavel sau Andrei, dar și scene biblice precum Binecuvântarea Pruncilor sau Sfânta Treime, pictură de pe tavanul lăcașului de cult. La ieșire, am trecut peste gesturile dezaprobatoare ale consoartei și am fotografiat pictura Sfintei Treimi, gândindu-mă că Divinitatea nu se va supăra dacă voi reuși să vă prezint și vouă, dragi membri AFA, o pictură atât de frumoasă!

Am ieșit în curte și am aprins câteva lumânări în spațiul special amenajat, apoi ne-am îndreptat spre o cișmea din curte, de unde ne-am potolit setea. Am privit astfel pe îndelete exteriorul bisericii mari a mănăstirii, remarcând brâul din piatră de la bază, dar și arcadele arhitecturale albe, în exterior biserica nefiind pictată. Acoperișul este destul de lin, iar deasupra naosului se înalță o turlă zveltă, care se observă din depărtare, depășind în înălțime zidurile exterioare.

Un indicator aflat în curte ne-a îndrumat pașii către partea din dreapta a curții, spre Muzeul Mănăstirii Agapia. Acesta a fost înființat în anul 1927, în vremea stareței Epraxia Macri, fiind primul muzeu de acest fel din Moldova. Am trecut încet prin cele patru încăperi ale muzeului, amenajate la etajul de pe aripa nordică, unde am putut admira obiecte deosebite specifice artei religioase românești, expuse respectând anumite etape istorice. Am descoperit în prima sală icoane din secolele XVI – XIX, două panaghiare, cel mai vechi datând din anul 1514 sau două rânduri de mânecuțe brodate pe catifea, datând cel mai probabil de la sfârșitul secolului XVI. A doua sală a muzeului mănăstiresc ne-a propus încă o dată întâlnirea, aici la Agapia, cu picturile lui Grigorescu! Excelent! Am admirat aici icoane precum Maica Domnului cu Pruncul (într-o broșură achiziționată la plecare am aflat că sursa de inspirație în realizarea acestei icoane a fost Madona Sixtină a lui Rafael), Iisus pe Golgota sau Maica Domnului cu Pruncul așezată pe nori. Despre această ultimă pictură amintită aici, o măicuță care stătea retrasă într-un colț al sălii ne-a spus că lucrarea a constituit argumentul lui Grigorescu în concursul pentru pictarea bisericii de la Agapia. Măicuța ne-a prezentat faptul că au fost și alți câțiva pretendenți la pictarea lăcașului de cult, însă atunci când stareța Tavefta Ursache a văzut icoana pe care am găsit-o expusă aici, a decis imediat să-i acorde tânărului Grigorescu misiunea de a picta interiorul lăcașului de cult.

Curiozitatea ne-a îndrumat pașii către sala a treia a muzeului, unde am văzut expuse diverse broderii realizate de măicuțe în atelierul mănăstiresc, precum și haine bisericești. Prin cele câteva vitrine am găsit diverse cruci, candele sau sfinte vase lucrate în argint. Ultima sală a muzeului are un profil diferit de celelalte – este rezervată oamenilor de cultură care și-au legat activitatea, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, de mănăstirea Agapia. Prin intermediul tablourilor afișate, ne-am întâlnit cu Mihai Eminescu, Duiliu Zamfirescu, George Topârceanu, Garabet Ibrăileanu, Ionel Teodoreanu sau Alexandru Vlahuță. Într-o vitrină am văzut câteva scrisori păstrate de la acești scriitori, dar și niște fotocopii ale unor manuscrise ce amintesc de Mănăstirea Agapia. Am coborât agale scara către curtea mănăstirii, schimbând impresii despre cele văzute aici. Era să uit, nici în muzeul mănăstiresc nu am putut imortaliza minunățiile descoperite aici, fotografiatul fiind interzis, la fel ca în interiorul bisericii.

Credeam că vizita noastră aici se apropie de sfârșit, dar lângă un strat de flori multicolore am observat un alt indicator care ne-a îndrumat pașii spre un pasaj pe sub zidul din partea opusă muzeului, către Casa Memorială Alexandru Vlahuță. Citisem mai demult pe AFA despre existența aici a acestui obiectiv dar, fermecați de cele văzute, uitasem că Vlahuță a stat pentru o vreme la Agapia.

Am trecut prin pasajul indicat pe sub zidul mănăstirii și am ieșit într-un mic sat de chilii, remarcând această situație inedită, anume că aici la Agapia chiliile maicilor se întind și în exteriorul zidului mănăstiresc. Pe o uliță pietruită, printre chilii modeste cu prispe din lemn, de unde mușcatele ne zâmbeau vesele din ghivece, ne-am îndreptat către noul nostru obiectiv, unde am ajuns după o plimbare de câteva minute. Casa Memorială Alexandru Vlahuță este o locuință ridicată în anul 1855, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Neamț. Această locuință cu cerdac a fost construită de sora scriitorului, care s-a călugărit la mănăstirea Agapia după ce a rămas văduvă, sub numele de sora Elisabeta. Ulterior, la această mănăstire s-a călugărit și mama sa, care s-a mutat alături de fiica ei. Vlahuță venea aici pe timpul verii pentru a se relaxa și de multe ori venea însoțit de prietenii săi scriitori. Putem spune că în cerdacul acestei locuințe au avut loc vara adevărate cenacluri literare.

Am deschis poarta și am urcat cele câteva trepte până la intrarea pe prispa casei. La intrare ne-a întâmpinat o măicuță cu o voce blândă, care ne-a oferit informațiile pe care le-am prezentat mai sus referitoare la această casă memorială. Locuința este compartimentată în trei încăperi, în care am putut admira piese originale de mobilier, dar și scrisori sau fotografii care surprind aspecte din viața scriitorului. Pe un perete l-am întâlnit pe scriitor, portretul său pictat fiind expus deasupra patului în care obișnuia să se odihnească atunci când vizita frumoasele meleaguri nemțene.

La plecare am achitat câte doi lei de persoană pentru vizitarea casei memoriale. Ne-am uitat la ceas și am realizat că e momentul să iuțim pașii, întrucât ne propusesem să ajungem în aceeași zi și la Mănăstirea Văratec. Am trecut pe sub zid înapoi în curtea mănăstirii și am ieșit apoi pe poarta principală, îndreptându-ne către locul unde parcasem mașina. Am observat la aproximativ o sută de metri de ieșire, în exteriorul mănăstirii, un alt panou informativ care ne invita să vizităm Muzeul Vivant, aparținând tot Mănăstirii Agapia. Am lecturat doar informațiile de pe panou, întrucât timpul nu ne-a mai permis și vizitarea acestui muzeu. Am aflat astfel că aici pot fi explorate casa monahală, casa de oaspeți, un atelier de olărie, precum și o brutărie. Îndreptându-ne spre mașină, am admirat încă o dată frumusețea naturală a zonei, observând totodată că în apropiere se mai poate vizita Mănăstirea Agapia Veche, obiectiv aflat la circa doi kilometri de aici. Noi nu am mai ajuns la Agapia Veche, însă la o viitoare escapadă pe aceste meleaguri cu siguranță vom vizita și acest lăcaș de cult.

Scurt Istoric – Înainte de a încheia review-ul, voi prezenta câteva informații pe care le-am selectat dintr-o broșură achiziționată de la magazinul de suveniruri al Mănăstirii Agapia: Începuturile lăcașului de cult se situează, conform tradiției, în secolul al XIV-lea, atunci când călugărul Agapie de la Mănăstirea Neamț, retras aici în sihăstrie, a pus bazele unui schit la doi kilometri de lăcașul de cult actual. Cele mai vechi documente care fac trimitere la acest lăcaș de cult cunoscut sub denumirea de Agapia din Deal sau Agapia Veche datează însă din secolul al XV-lea. Schitul întemeiat a devenit neîncăpător odată cu trecerea timpului, astfel că o parte dintre călugări s-au mutat la începutul secolului al XVII-lea pe locul actualei mănăstiri.

Biserica noului așezământ, cunoscută sub denumirea Agapia din Vale, având hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost construită în perioada 1642 – 1644 de hatmanul Gavril Coci, fratele lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, și de soția sa Liliana; biserica a fost sfințită în anul 1647. Din anul 1803, mănăstirea a fost populată de maici, apoi a trecut prin clipe dificile, fiind incendiată în timpul Eteriei, în anul 1821. Importante lucrări de reconstrucție și modificări au fost efectuate în perioada 1858 – 1862, perioadă în care pictura interioară i-a fost încredințată lui Nicolae Grigorescu. În perioada 1996 – 2004 s-au desfășurat ultimele lucrări de consolidare ale acestui impresionant obiectiv.

Ajuns la final de review, vă recomand să vizitați Mănăstirea Agapia, locul unde frumosul îmbracă o haină specială, cu miros de flori, împletită din fire de credință, artă sau literatură! Alături de Mănăstirea Văratec, obiectivul prezentat mai sus poate constitui o variantă excelentă pentru petrecerea unei zile deosebite pe frumoasele meleaguri nemțene...

---

VIZUALIZĂRI: 8631 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI