S.O.S. - complexul monahal Zamfira!

TIPĂREȘTE

Zilele trecute am urmărit cu stupoare un reportaj despre acest monument de arhitectură ecleziastică, acolo unde marele pictor român Nicolae Grigorescu şi-a început ucenicia în urmă cu 160 de ani.

Conform acestei televiziuni, se pare că acum ar fi nevoie de 8 milioane de euro pentru a recondiţiona acest lăcaş de cult, devenind în foarte puţin timp o ruină iconografică.

Umezeala persistentă a intrat în mobilierul de cult, acestea ajungând într-o stare precară a iconostasului şi a altarului.

Ce-i mai grav este că, scurgerile de la turla acoperită cu tablă galvanică şi igrasia macină stratul suport în care pictorul şi-a lăsat amprenta, şfârtecând din chipurile sfinţilor, pictaţi cu atâta talent şi migală.

Consiliul judeţean din Prahova nu a intervenit în protejarea monumentului, amplele lucrări de reparaţii fiind lăsate la îndeletnicirea şi rugăciunile celor 30 de măicuţe ce sălăşluiesc în acest complex monahal.

Cu toate că pe zi ce trece, defrişarea din zona Munţilor Grohotiş are mare amploare, edilii nu au ochi şi pentru a acorda fonduri pentru restaurare chiar dacă dispun de fonduri europene.

Cum am ajuns aici :

Mănăstirea se află la jumătatea drumului dintre Ploieşti şi Vălenii de Munte pe teritoriul Lipăneşti, în comuna Zamfira.

După o mini -întâlnire AFA-istă la o pensiune din Moeciu - alături de utilizatorii site-ului Bălaşa Violeta, Dana Necula, pacurarcris şi Johnyredlabel, am decis să mergem într-un scurt pelerinaj pe drumul naţional 1A, pentru a simţi energia divină de la mănăstirile de pe Valea Teleajenului : Mănăstirea Cheia (sfinţită în anul 1770), Sfânta Mănăstire Suzana Pangar (clădită în 1739 ,,căzând pradă pârjolului în 1971´´) şi-n drum spre casă, acest lăcaş monahal.

Incontestabila prietenie şi comuniunea de pe acest site, ne-a îndrumat spre o caravană a mântuirii, însoţiţi de o lumină imuabilă atotcuprinzătoare şi de o plenară sensibilitate.

De-a lungul tumultului timpului, un cuvânt a devenit bucăţi din sufletul meu, cel mai puternic sentiment si un filon preţios de sinceritate dezinteresată - prietenia!

Complexul monahal :

Aşezământul dispune de o parcare generoasă monitorizată de cerşetorii autohtoni, ce te focalizează de cum te dai jos din maşină.

Sunt convins că acest fenomen nu a fost inventat de noi, dar cert este că aceste persoane ne-au stigmatizat în toată Europa.

De la pauperitate şi milă, am trecut la contemplare şi emoţie.

În stânga schitului se află un magazin cu obiecte bisericeşti, icoane, suveniruri şi o gamă variată de produse, precum : miere, dulceaţă, siropuri naturale din muguri de brad... etc.

Poarta este dăltuită în lemn masiv şi-L reprezintă într-o parte pe Sfântul Arhanghel Mihail, şi-n dreapta intrării pe Prea Înaltul Arhanghel Gavril. (vezi foto)

Intrarea boltită precede o superbă grădină ornată cu un mozaic pastelat al florilor, salcii plângătoare şi un tărâm binecuvântat al arborilor ornamentali şi al coniferelor.

Aleele pietruite duc spre liniştea chiliilor unde se odihnesc călugăriţele, locuinţe dotate cu toate utilităţile, graţie preocupării deosebite a vrednicului de pomenire, Patriarhul Justinian.

Ctitorită în primii ani ai secolului al XVII-lea la iniţiativa enoriaşei Zamfira Apostol, complexul monahal cuprinde două biserici, considerate monumente culturale şi o colecţie de artă bisericească.

Scurt istoric :

Prima biserică are hramul Sfintei Treimi şi este amplasată în cimitirul din afara incintei.

A fost prima clădire bisericească construită între anii 1719 - 1743, de către soţia lui Manuel Apostol, duhovnic de încredere la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi un avuţit al acestor meleaguri.

A doua biserică, numită şi biserica mare, fondată de Mitropolitul Nifon între anii 1855-1857 cu hramul principal al Înălţării Domnului, a transformat aşezământul într-un schit pentru maici.

Importanţa artistică a acestei biserici constă în frescele pictate de marele artist român, la o vârstă fragedă de numai 18 ani.

Mai mult, acest lăcaş de cult poate fi considerat unica executată în frescă de Nicolae Grigorescu .

În urmă cu aproape 160 de ani, marele pictor a primit 500 de galbeni pentru pictarea Mănăstirii Zamfira, fiind primul contract de acest gen, semnat în iulie 1856.

Influenţele şi talentul pictorului şi-au lăsat amprentele în picturile murale şi-n special pe icoanele iconostatului, executate într-un timp record, de numai un an şi două luni - din 16 iulie 1856 până pe 8 septembrie 1857.

De menţionat că, singura semnătură a lui Grigorescu păstrată intactă se află pe icoana Maicii Domnului din anul 1857.

De-a lungul timpului picturile sale au suportat mai multe restaurări, ultima şi cea mai importantă fiind cea executată în anii ´80 de către specialistul-restaurator Chiriac Ion, care a îndepărtat părţile repictate de alţi artişti locali şi a scos la lumină pictura originală.

Notă :

Sigur, toate informaţiile de mai sus privind un scurt istoric al locului sunt rodul documentării specialiştilor, pe care mănăstirea le-a preluat afişându-le la intrare.

De asemenea, am folosit fragmente din reportaj, drept care, recunosc că nu-i o creaţie proprie şi nu mi-o însuşesc!

În partea de sud se găsesc locurile de veci a cinci membri din familia lui Nicolae Iorga (mama, fratele şi trei cei copii), iar în partea nordică mormântul profesorului de muzică psaltică, Ştefănache Popescu.

Colecţia de artă bisericească conţine obiecte care au aparţinut acestor două biserici şi diferite donaţii constând în : icoane pe lemn, pe sticlă sau pe pânză, obiecte de cult, potire, sculpturi, veşminte, cărţi bisericeşti şi broderii datând din secolele XVIII, XIX şi XX.

Aş fi înfrumuseţat cu mai multe fotografii acest articol, însă în interiorul bisericii mari nu ai voie cu aparatul foto!

Am păcătuit şi am ,,furat´´ câteva instantanee fără a încadra imaginile, până când una dintre călugăriţe a auzit declanşatorul şi m-a rugat în cel mai cucernic mod, să încetez cu această preocupare şi să mă bucur doar vizual de frescele de mare valoare.

Din păcate, ce n-au reuşit cutremurele din anii precedenţi, în mod deosebit cel din 1977 care a adus mari stricăciuni clădirilor din Patrimoniul Naţional, au reuşit vicisitudinile vremii şi... nepăsarea! :(

Nu este doar un exemplu izolat, există conace şi cetăţi demolate (a se înţelege furate cărămidă cu cărămidă!), clădiri istorice în stare de degradare (unde se adăpostesc oamenii străzii!), centre culturale retrocedate lăsate în paragină, ca să nu mai vorbesc de efectul urbanizării moderne ce-şi alocă suprafeţe arheologice pentru a construi cartiere rezidenţiale.

Din punctul meu de vedere, toate aceste vestigii ale culturii româneşti, ar trebui să beneficieze de mai multă atenţie din partea autorităţilor, deoarece, in definitiv, orice ruină este un loc unde viaţa si civilizaţia, candva infloritoare, au pierit ori si-a abandonat cauza.

Şi noi în calitate de turişti-narativi trebuie să fim mai responsabili şi să le arătăm acestor instituţii care le sunt priorităţile, pentru intensificarea acti­vi­tăţilor de conservare şi de restaurare.

Nu se mai poate vorbi de lipsa resurselor financiare, ci doar de slabă implicare asupra unor valori care în curând vor trece la capitolul... pierderi irecuperabile!

„Înlăuntrul nostru toţi suntem la fel, cultura e singura care face diferenţa!” - Confucius

Vacanţe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI