GRAD SATISFACȚIE
Reclama multa, low-cost cit incape
Am fost la Phoenicia in 2011 si mi-au lasat o impresie foarte buna, asa ca am revenit in 2012. Mai ales ca prin iarna mi-au trimis un email prin care ma anuntau ca au imbunatatit cite-n luna si-n stele iar acum Phoenicia chiar e un resort. Numai ca reclama e una, realitatea e alta.
Prima questie care m-a izbit. La cazare domnisoara care ne-a prezentat resortul ne-a spus jenata: "ştiţi, la baie nu avem sapunuri sau altceva. Vă aduceti dvs ce doriţi". Daca auzeam asta la o căbănuţă din creierii munţilor era de înţeles, dar de la un hotel ce se pretinde de 4 stele si încă pe litoral în plin sezon... O prostie, cîtă economie a făcut resortul prin această tăiere de costuri şi cât a pierdut la imagine.
A doua chestie care m-a dezamagit. Am anuntat din start ca vreau sa mai si lucrez pe calculator o ora pe zi, deci am nevoie de internet. MI s-a spus ca este wirelles peste tot, deci sa nu-mi fac griji. Eu stiam din 2011 ca net este dar merge cu căruţa, însă am sperat că s-a rezolvat treaba. Deşartă speranţă. Am încercat de zeci de ori să mă conectez din cameră (eram la etajul 6) dar nu mergea nici PHR RECEPTIE, nici PHR Mansardă. A doua zi am reclamat asta şi mi s-a spus prompt: rezolvăm acum, resertăm server-ul. Degeaba. Am venit iar la recepţie să le spun că am nevoie de net. Domnişoarele de-acolo mi-au zâmbit frumos şi mi-au dat nişte parole, dar dacă wirelles-ul mergea cu căruţa la ce-mi foloseau parolele? Ca să nu îi acuz degeaba pe cei de la Phoenicia am făcut proba wirelles-ului acasă şi în toate locaţiile testate net-ul mergea de la distanţă. Deci buba era la ei.
În sfârşit, capacul a fost pus de masă. Sincer, în 2011 cei de la Phoenicia mi-au făcut o impresie excelentă la acest capitol. În 2012 au tăiat însă şi de aici "săpunul şi şamponul". Pe lângă tăierea mai multor meniuri văzute în 2011 şi neintroducerea altora, în 6 zile cât am stat la mare nu am putut gusta niciodată peşte (în două dimineţi a fost o salată de cartofi cu nişte peşte afumat-congelat care nu putea fi mâncat cu nici un chip). Apoi, la masa de prânz nu exista nici o altă băutură decât apă plată de la burduf (erau instalate în mai toate colţurile astfel de recipiente) şi doar în păhărele de plastic. Cam ca la cantina studenţească de acum 15 ani. Seara totul era contracost iar preţurile erau "dă Dorobanţi". Spre exemplu: 400 g pepene verde costa 10 lei. În concluzie, am mâncat de mai multe ori decât credeam iniţial la restaurantele din jur sau la mall-urile din Constanţa.
Dar dacă nu vă duceţi la Phoenicia să vă spălaţi în camere ori să mâncaţi peşte sau să beţi un suc la prânz vă puteţi distra de minune. Au o sumedenie de piscine excelente, eu m-am simţit foarte bine la cea olimpică. Am totuşi o critică şi la acest capitol: înainte de a ajunge la Phoenicia am fost trei zile la Braşov unde, evident, am trecut şi pe la aqua park. Acolo fiică-mea s-a dat în disperare pe toboganele copiilor unde curgea apă. La Phoenicia cea plină de pretenţii a găsit tobogane dar acestea nu va aveau curgerea de apă care să ajute la coborâre ci erau din plastic pur. În entuziasmul lor majoritatea copiilor nu se sinchiseau de asta dar după două zile de frecat pielea direct pe plastic nici bronzul nu mai acoperea juliturile. Cât era pentru cei de la Phoenicia dacă tot au instalat tobogabele şi pună pe ele şi curgeri de apă? Dar iarăşi s-au economisit "săpunul şi detergentul"
Şi pentru că am fost la mare am mers, evident, şi pe plajă. Mai ales că Phoenicia se laudă în reclame că are cel mai fin nisip. Nu e aşa, dar aici nu cred că e vina lor. Plaja cea fină este de fapt plină de scoici, pe care, presupun, este imposibil să le cerni pentru a face cu adevărat "cea mai fină plajă din România". Vedeam seara tractoarele că arau plaja dar făceau cât puteau.
Phoenicia a "punctat" apoi şi în tentativa sa de a convinge românii să nu se mai ducă în Bulgaria, Grecia sau Turcia: pe plajă şezlongurile sunt contracost, nu ca în Turcia ori la bulgari. Şi ca să fie totul şi mai convingător într-un colţ de plajă se anunța că baldachinul costă 50 de lei, iar în celălalt colț 80 de lei. Totul sub egida Phoenicia. "Încântat" de aceste practici am ales să stau la piscine sau să merg la plajă în Mamaia unde nisipul chiar era foarte fin.
Dar să remarc şi aspectele OK: parcare mare şi asfaltată permanent păzită, piscine câte vrei şi pe alese (piticii aveau vreo 3 suficient de mari, adulţii la fel), există permanent oameni care să-i ţină în priză pe copii, se încearcă şi antrenarea adulţilor în a face altceva decât să se îndoape şi să bea, există o bază sportivă foarte faină (teren de fotbal, terenuri de tenis ş. a.). S-a încercat şi organizarea în fiecare seară de spectacole, dar mie nu mi-au plăcut (mult kitch popularo-manelist).
În concluzie: dacă sunteţi naţionalişti şi nu vreţi să daţi bani turcilor ori bulgarilor, dacă sunteţi şi mari consumatori de omletă dimineaţa, mici şi cartofi prăjiţi la prânz, stropite doar cu apă plată, iar seara gustaţi "spectacole" cu Andrei Duban, Phoenicia e destinaţia. Mie însă mi-a ajuns.
Trimis de aurel34 in 16.07.12 22:48:56
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (aurel34); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.27856300 N, 28.61871800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@aurel34: bun-venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!
Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare.
In ce perioada s-a consumat sejurul tau? In caseta tehnica scrie ianuarie 2012.
@webmaster:
iulie 2012, scuze pt eroarea cu ianuarie.
Dar dacă tot am revenit să mai punctez câteva lucruri:
- au teatru de vară pentru copii iar spectacolele de păpuşi erau foarte gustate de piticoţi
- sunt nişte animatori cu mare lipici pentru copii. Fiică-mea era disperată după ei
- fetele de la baruri sunt foarte serviabile, in timp ce baietii de la bagaje se mişcă doar cu viteza mortului dacă nu le arăţi vreun bacşiş
- există o spălătorie auto unde ţi se curăţă maşina gratuit (doar exterior)
- spectacolele organizate seara la restaurantul principal îţi sparg urechile dacă ai ghinionul să fii cazat pe partea stângă a resortului
- în reclame Phoenicia clamează 5 (acum doar 3 restaurante), dar cu adevărat funcţional e doar cel principal. Restaurantul italian merge doar seara, dar în afară de pizza şi paste nu prea au nimic de-a face cu bucătăria italiană. Restaurantul libanez este doa rcu numele acolo neputând să ia nimic cu specific oriental (la prânz acolo se servesc dulciurile cărora iarăşi li se face mai multă reclamă decât merită) iar seara nu poţi lua decât 3-4 feluri de la prânz. Şi eu chiar voiam să mănânc ceva libanez, dar dacă nu-i, nu-i.
- curăţenia funcţiona OK
Buna ziua!
Va multumim pentru review! Ne pare rau pentru eventualele neplaceri pe care le-ati intampinat. Recenziile dumneavoastra, ale tuturor turistilor care ne-au ales sa le fim gazde sunt foarte importante pentru noi. Cu ajutorul dumneavoastra am crescut, ne-ati ajutat sa imbunatatim serviciile si facilitatile resort-ului si sa ne mentinem standardele ridicate, iar acum putem spune ca alaturi de noi veti avea parte de vacanta la care ati visat mereu. Dorim sa va invitam anul acesta alaturi de noi pentru a va bucura de minunata lume Phoenicia Holiday Resort!
Cu stima,
A. Damian, Referent Marketing Phoenicia Holiday Resort
NB PhoeniciaHR este (sau a fost) reprezentant al unității
Autorul acestui articol a încărcat recent un al treilea set de impresii din această destinație.
AmFostAcolo sprijină și încurajează astfel de "actualizări", considerându-le benefice pentru evidențierea evoluției în timp a calității serviciilor și condițiilor oferite etc.
Cum însă Regulamentul nu admite 3 sau mai multe seturi de impresii CU NOTE din partea aceluiași autor (vezi punctul B.10) - articolul de față va fi republicat FĂRĂ NOTE (ptr a respecta regula "maxim 2 seturi de evaluări ale unei destinații de cazare din partea aceluiași "evaluator").
@webmasterX:
e mai ok sa-l publicati pe cel din 2016, e contemporan. Ca simplu cititor, as prefera sa vad ceva actualizat, nu un text vechi.
@aurel34: Impresia din 2016 a fost publicata aici: vezi impresii
La acesta, fiind cel mai vechi, i-am retras notele.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Am fost, am văzut, mi-a plăcut! — scris în 16.07.24 de lulu 90 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta reusita! — scris în 30.06.22 de Bobonete1980 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Revenim si la anul — scris în 14.09.21 de Evellyna din REşIţA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Nu mergeți la Phoenicia Holiday Resort! — scris în 16.08.21 de MonicaArx din BOTOşANI - nu recomandă
- Sep.2020 Phoenicia Holiday: AI cu bani! — scris în 11.09.20 de iustin_79 din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Nasol — scris în 06.09.20 de yky silviu din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2020 Cu siguranta nu am sa mai revin la acest hotel ! — scris în 20.08.20 de george78* din BâRLAD [VS] - nu recomandă