Zilele trecute promisesem unui foarte bun prieten ca voi scrie cateva impresii despre Cabana Voina, una dintre cele mai celebre, de la poalele masivului Iezer Papusa. Cu timpul stau foarte prost, insa sper ca prin informatiile mele sa-l determin in weekendul in care se pregateste sa plece sa nu ocoleasca acest loc plin de liniste si frumusete.
In decursul anilor am fost de foarte multe ori la cabana, de cele mai multe ori alaturi de rudele mele unde eram cazat in Campulung Muscel sau in localitatile din jur, de fiecare data acest loc mi-a incarcat bateriile, mi-a creeat confortul spiritual si mi-a umplut inima de bucurie, pregatit fiind in vale pentru lumea dezlantuita si rea care exista in zonele aglomerate.
Amplasare
Cabana Voina este amplasata in apropierea orasului Campulung Muscel, de fapt mai bine spus la 21 km de acesta, la poalele masivului Iezer Papusa, la o altitudine de 980 m. fiind unul dintre principalele locuri de plecare in drumetiile catre varful Papusa sau Iezerul Mare sau catre culmea Boteanului.
Este amplasata intr-o zona deosebita, intr-o padure de brazi fagi si molizi in apropierea lacului si paraului Rausor. In trecut era o zona privilegiata aproape exclusivista, aici existand mai multe cabane de partid, amplasate in poienite superbe in apropiere de barajul Rausor. Insa la Voina greu se putea rezerva o camera, era locul preferat al mai marilor orasului, in zilele de sambata si duminica acestea fiind ocupate de stabii locali.
Acces
Neaparat este necesar sa ajungeti in Campulung Muscel, fie ca veniti cu trenul, fie cu masina, accesul se realizeaza prin oras, ceea ce este un lucru bun pentru ultimele cumparaturi pentru ca la Voina gasiti totul la pret de restaurant.
Daca veniti cu trenul, accesul se face din Golesti, pe vremuri exista o linie directa cu Bucuresti la care s-a renuntat, sunt trenuri personale, foarte multe cu navetisti. Din gara se merge catre autogara, distanta este de aproximativ 3 km, dar acum exista microbuze, iar din autogara sunt curse de transport catre Leresti si microbuze catre cabana Voina. Ultima oara cand am fost eu in 2007, exista un singur microbuz care facea o singura cursa pe zi in timpul saptamanii si doua sau trei cateodata in wk.
Daca ajungeti cu masina trebuie sa stiti ca drumul este destul de prost, chiar daca a mai fost reparat pe ici pe acolo, el trebuie consolidat, sunt portiuni intregi pe malul lacului care stau sa cada, trebuie sa aveti foarte mare grija. Exista un tunel unde stalpii de rezistenta trebuie refacuti, sper ca odata se vor face cateva investitii si in infrastructura de aici.
Fie ca veniti de la Pitesti fie din Brasov pe DN73, trebuie sa o luati prin comuna Leresti care de fapt este alcatuita din trei sate mai mari, ultimul, catre iesirea din localitate este un sat cu o populatie preponderent rroma, nu este deloc indicat sa ramaneti acolo in pana sau sa opriti pentru ceva anume. De la iesirea din Leresti urmeaza un drum superb ca peisaj, groaznic ca drum, prin paduri, serpentine stranse prin vai foarte adanci, spectaculoase si in acelasi timp foarte frumoase.
Dupa ce se ajunge la barajul Rausor, soseaua devine paralela cu lacul, insa atentie sunt cateva portiuni cu probleme care n-au fost reparate de 20 de ani de cand am fost prima data la Voina.
Dupa 8 km de mers paralel cu lacul, se intra din nou in padurea de fagi si molizi, de aici incep constructiile, an de an mai rasare cate una sau cele construite in anii anteriori incep sa prinda viata si culoare. Dupa alti 3 km se ajunge in sfarsit la Cabana Voina pe care o descoperim impunatoare si care cere respect atat pentru vechimea constructiei cat mai ales pentru dimensiunile sale deloc mici.
Cazare
O singura data am fost cazat intr-o noapte aici, in urma cu mai bine de 18 ani, cand fiind cu prietenii la cort a inceput o ploaie groaznica care ne-a pus la pamant corturile, n-am mai facut fata si am cerut doua camere de 6 paturi, una pentru fete cealalta pentru noi. Am cam stat claie peste gramada, a doua zi n-am mai putut urca pe munte, a trebuit sa uscam lucrurile, dormeam cu schimbul, Doamne ce aventuri…
In fine, sa va descriu putin camera care nu s-a schimbat prea mult.
Camerele sunt de 2,4 sau 6 paturi, cele de 2 fiind mai solicitate, sunt si mai confortabile, spatiul este mai mare si au balcon. A noastra de 6 paturi a fost mai ingusta si nu are balcon. Grupurile sanitare sunt pe hol, cele cu doua sau patru paturi au grup sanitar in camera.
Mobila destul de veche, draperii rupte, mocheta foarte uzata dar curata. Atunci n-am prea bagat de seama toate aceste amanunte, eram fericiti ca am gasit loc de cazare, insa in 2007 urcand la etaj la unul din grupurile sanitare, am vazut o camera deschisa, parea exact camera in care am fost noi, am avut un sentiment de deja vu si mi-am amintit foarte multe din imaginile ignorate atunci.
Poate din 2007 s-a mai schimbat cate ceva in cabana desi nu prea cred, societatea „Muscelul” acolo unde lucreaza si o verisoara de a mea, se incapataneaza sa tina aceste unitati turistice doar pentru profit in detrimentul calitatii.
Capacitatea cabanei este de 140 de locuri si se pot face rezervari oricand in timpul anului, daca doriti sa ajungeti aici este bine sa aveti rezervare, nu se stie ce evenimente au loc acolo si va treziti fara cazare.
In fata cabanei exista o parcare destul de maricica, gratuita, vizibilitatea la ea este foarte buna, nu exista nici un fel de probleme.
Restaurantul
Aici am servit ori de cate ori am venit, va recomand ciorba de vacuta care pur si simplu este excelenta si bulzul cu branza de burduf si ou, foarte bine preparate.
Nu intotdeuna am fost serviti prompt, desi marea majoritate a ospatailor sunt vechi, totusi am remarcat mereu personal tanar si nou care facea destule boacane la servire. Ba incurca comanda, ba nu ne aducea ceea ce comandam, ba intarzia cu mancarea, dar nu intotdeuna se intampla asa. Si asta nu tine de aglomeratia din local.
Masa se serveste si pe terasa de afara, vara este cel mai cautat loc asta si datorita gratarului care fumega încontinuu.
In apropierea gratarului exista mese din fier cum erau pe vremuri la terase, fara scaune pentru cei doritori de mici si bere.
Nu va pot spune nimic de preturi, oricum nu mai au nici o relevanta din 2007, insa stiu ca pareau destul de piperate, iar bauturile aveau un adaos maxim.
Restaurantul este compartimentat in doua saloane, unul mai mare pentrul nefumatori, unul mai mic pentru fumatori, insa compartimentarea este mai mult teoretica, peste tot in restaurant se simte fumul inecacios de tutun. Noroc ca stau cu geamurile deschise pentru aerisire. Dar iarna?
Agrement
Principala atractie este cadrul natural de exceptie. Si de aici pleaca totul.
In fata cabanei se gaseste o poienita destul de mare, intr-o parte este loc destinat camparii, in cealalta parte gasim un teren de fotbal, aici in zona au loc foarte multe cantonamente, fiind un loc ideal pentru exercitii fizice.
Cabana Batrana si Cuca sunt alte doua destinatii pentru cei care doresc doar o plimbare in sanul naturii. In 2007 desi existau drumuri catre cele doua cabane, ele erau inchise datorita unor alunecari de teren, din cate cunosc drumurile s-au redeschis, insa daca nu posedati un 4x4 este destul de greu sa ajungeti.
Cabana Voina este unul dintre locurile cele mai frecventate de cei care doresc sa urce pe Iezer Papusa, de aici pleaca foarte multe trasee catre Varful Iezerul Mic si Iezerul Mare, catre Crucea Ateneului care se afla in apropiere de refugiul Iezer sau catre lacul Iezer si varful Papusa.
Cel mai solicitat traseu este cel pe care l-am facut si eu acum vreo 18 ani cand aveam silueta unui atlet olimpic, de la Cabana Voina catre varful Iezerul Mare, apoi catre Curmatura Batranei si varful Papusa si de aici am coborat prin Plaiul Cascoe catre Cabana cu acelasi nume, (unde am fost barman pentru un week-end intreg, dar asta este o alta poveste). Este un traseu de 3-4 zile destul de lejer, partea cea mai grea fiind de urcare catre Crucea Ateneului, se urca accentuat mai ales pana la varful Vacarea.
Dar poate cel mai important plus pentru aceasta cabana este relaxarea, este locul ideal unde te poti odihnii, iar pentru a ma crede nu trebuie decat sa ajungeti acolo.
Singurul lucru negativ in toata aceasta frumoasa locatie este legat de drumul destul de prost, asfaltat dar cu gropi si multe denivelari. Poate cineva din MTS va intelege ca daca vom avea drumuri bune vom avea mai multi turisti, ne vom vinde mult mai bine frumusetile pe care le avem dar pe care nu stim sa le pretuim.
Vacante frumoase oriunde va veti afla!
Poze voi adauga mai pe seara cand ajung acasa
Chiar daca ultima oara am fost in 2007, impresiile despre cazare sunt din 1900 vara, de aceea rog sa-mi fie retrase pma std.