Portul Cultural Cetate - la originile ghiftuirii culinare si culturale

TIPĂREȘTE

M-am ferit să povestesc până acum din întâlnirile gen team building sau întruniri „tovărășești” inter companii (de genul celor asigurate de producători/distribuitori).

Asta în primul rând deoarece sentimentele, senzațiile de bine sau de rău sunt alterate de beneficii pe care nu le poți obține în urma unei excursii plătite în nume personal. Unele chiar nu pot fi obținute, genul focurilor de tabără, a peștelui/porcului/mielului la proțap. Fie și numai pentru simplul motiv că pentru 2-3 persoane (sau 6-7 dacă sunt 2 familii) nu se justifică economic. Astfel de evenimente pot fi organizate pentu grupuri mari, nu pentru excursii individuale. Nu în ultimul rând faptul că primești anumite servicii de masă/bar gratis nu le poți echivala cu cele pe care le-ai plăti din buzunarul propriu. Și apoi fiecare dintre noi apreciem serviciile ca un raport preț-calitate. Altfel dacă nu ar exista acest raport hotelurile de 2-3 stele nu vor primi niciodată mai mult de 5-6.

Pe de altă parte am observat că în ultima vreme „se poartă” pe site o abordare a team building-urilor. De aceea m-am hotărât să prezint și eu două locații vizitate care mi s-au părut foarte interesante și, în consecință, care trebuie scoase în evidență. Una este cea pusă pe tapet în această prezentare, iar cealaltă este undeva în deltă. Coincidență sau nu ambele locații pe Dunăre. Ele pot fi luate în calcul fie ca variante de distracție în grup, fie ca variante de organizare la nivel de companie. De asemenea pot fi luate în considerație și ca variantă de familie însă beneficiile cu siguranță nu vor fi aceleași.

De acum mă voi referi strict la o locație de excepție: Portul Cultural Cetate.

Nu ascund că l-am admirat mult timp pe Dinescu. Cam atât cât mi-a trebuit să ajung la capacitatea de a înțelege că este bine să cunoști oamenii pe care îi admiri cât mai puțin. Nu că acum nu mi-ar mai place. Dar dacă i-am cunoaște de aproape pe Eminescu, Sorescu, Shakespeare, Cuza Vodă, Leonardo da Vinci, Homer, John Lennon, Mozart (enumerația este absolut întâmplătoare) nu am putea să îi apreciem la adevărata valoare. Și îl admir și acum, dar cu moderație. Moderația vine dintr-o anumită înțelepciune dobândită odată cu vârsta (chiar dacă nu sunt atât de bătrân) și care se aplică tuturor. La fel cum dacă acum ar fi din nou revoluție (sau cum s-o fi numit chestia din '89) aș sta liniștit acasă.

Un lucru pe care l-am admirat este că a reușit (indiferent de modul în care a influențat reușita) să facă navele de croazieră de pe Dunăre să se oprească acolo, la Portul Cultural Cetate. Și să facă dintr-un loc mort un popas turistic râvnit de toată lumea.

Și am să citez din Mircea Dinescu: “Am facut parcul ca sa polemizez cu Dracula Parc. In tara asta nu o fi fost numai dracul jupan, macar pe la malul Dunarii o fi trecut si vreun inger, iar brandul de tara e mai bine sa fie cu ingeri’

‘… era pe la asfinţit şi vreo şapte cai apăruseră chiar în faţa casei şi părea că s-au oprit să se uite la îngerii sculptaţi pe malul apei. M-am gândit atunci că uite, caii se mai opresc să se uite la îngeri, dar oamenii nu. Şi mi-am zis că asta vreau să fac aici: să-i conving pe oameni să se mai uite puţin şi la îngeri.“

Fiind port este clar: locația este chiar pe malul Dunării, la 3 km de localitatea denumită Cetate și la 30 km de Calafat. Noi am stat la hotelul din Calafat al lui Gică Popescu. Și foarte aproape de biserica din Maglavit unde mi s-a părut că am avut prilejul întâlnirii cu întruchiparea (sau întruparea mi-e greu să definesc) kitch-ului în biserică. De aceea nu voi scrie niciodată un comentariu asupra acestui lăcaș anticultură.

Revenim la Cetate. Au fost câteva persoane care au avut norocul, oarecum, de a sta la Conac. Am aflat de pe anumite site-uri că o camera la Conac costă 120 lei pentru o cameră cu baie comună și 160 lei la o baie cu cameră cu baie proprie.

Prezentările de produse au fost făcute chiar în gara Portului Cultural Cetate – acolo unde este gândită sala de conferințe. Prânzul l-am luat în fața conacului, ocazie cu care l-am și vizitat. Acolo în camerele conacului boieresc mai poți vedea un gramofon, un pian vechi, mobilier stil ce încearcă să îți dea sentimentul unei case boierești din vechime.

În curte, grădina imensă vei regăsi tractoare dinainte de al doilea război mondial, calești și motoare vechi așezate lângă sculpturi moderniste lăsate acolo de oaspeții taberelor de creație ce s-au perindat de la achiziția în 1997 a acestei proprietăți.

Mă opresc acum pe moment pentru a mai cita din spusele lui Dinescu:

“Portul Cultural Cetate s-a născut pe ruina fostului port agricol, apărut pe la 1880, pe vremea cînd grîul nu putea creşte, ca astăzi, pe asfalt şi cînd croissantul vienez se făcea chiar cu făina adusă cu vapoarele cu zbaturi din Cetate.

În 1997 am reuşit să cumpăr şi să transform ruina într-o casă de creaţie. În loc de grîu am încercat să umplem hambarele cu sculptori, scriitori, pictori şi muzicieni…”

Pe lângă aceste “vestigii’ mai aveai la dispoziție luxul de a sta liniștit și a privi la amurg. Am încercat să pun câteva poze care să exprime sentimentul de pierdere în natură, fără telefoane care să te ridice de pe WC, fără SMS-uri care să te scoale din somn sau mail-uri care să te macine indiferent de ora din zi sau din noapte (prietenii știu despre ce vorbesc). Din când în când aș vrea să pot reda aceste clipe.

Apoi au început pregătirile. Că tot vorbeam de somn, acum aduc în discuție alt somn, somnul uriaș – peștele proaspăt pescuit din Dunăre. A fost preparat pentru proțap cu condimente și portocale și admirat de toți cei din jur. O paranteză, deși nu plătiți extraordinar, oamenii ce lucrau acolo erau fericiți că aveau ce lucra în opoziție cu ceilalți ce trăiau în sărăcie. Dacă nu ar fi fost cineva să organizeze un obiectiv turistic într-o zonă moartă ar fi vegetat și ei ca ceilalți ce nu aveau norocul a lucra la “Cetate”.

Cina a fost momentul de glorie prezentat de însuși Dinescu, care a prezentat preparatele cu aplombu-i recunoscut așa încât în puținul timp rămas până la degustare pofta te răpea până la sentimentul de leșin. Și pe măsură ce storcea portocalele pe somnul uriaș îti povestea despre fasolea acoperită frecată cu ceapă caramelizată, tocănița de ciuperci, porcăriile gen mușchiuleț afumat sau costiță, castraveții murați și ardeii copți – Îmi cer scuze mă duc să mănânc ceva și mă întorc – nu mai rezist. Amintirile mă doboară în cel mai culinar mod cu putință. Mai erau și sarmalele de gâscă în sos de vin fiert.

Apoi a început și spectacolul muzical stropit pe deplin cu vinul lui Dinescu cât și ceva tulburel. Surpriza muzicală a fost mare, o formație lăutărească descoperită (cred) de Dinescu pe acolo prin zonă. “Melodiile” mi-erau total necunoscute.De fapt este mai repede o fanfară decât un taraf, dacă ar fi să ne luăm după numărul mare de alămuri din orchestră cât și după percuție. Formația se numea Mambo Siria – un nume care nu prea aduce, ca nume, spre tradiția românească – poate doar spre îndreptarea (ne) firească a muzicii lăutărești spre ritmurile orientale aduse de valurile turcești abătute de-a lungul timpului asupra noastră. Deși adept al Pink Floyd, Yes, Genesis, Led Zeppelin, AC/DC și Metalica recunosc că mi-a plăcut. Moșul – solistul- era chiar bun (dar și puțin nebun) precum și un trompetist gras și cu cioc erau așii spectacolului. Țigani, nu în sensul peiorativ ci în sensul admirativ. Chiar nu vreau să jignesc – ci să laud talentul nativ ale acestei nații. Întrebați-l pe Mădălin Voicu un exponent de seamă al acestei nații: un muzician talentat din această etnie este rrom sau țigan? Lăutarii, vrem nu vrem, reprezintă o bornă importantă a istoriei muzicii românești. Acum recunosc, când am ajuns acasă și le-am prezentat melodiile celor din jurul meu, aceștia nu s-au arătat prea impresionați. Nici eu nu mai eram la fel de convins, mai ales că ieșisem de sub impresia vinului lui Dinescu. Totuși înainte de a scrie acest articol am (re) ascultat puțin și nu mi s-a părut chiar rău.

Și un ultim citat al lui Dinescu:

“Vă asigur că la toate evenimentele şi întîmplările artistice de la Cetate vor participa, cum au participat şi pînă acum, pădurile din jur, Dunărea, vrăbiile şi ciorile – mari amatoare de cultură.”

Dacă puteți, dacă aveți ocazia nu ratați posibilitatea de aduna la un loc plăcerea culturală cu cea culinară și posibilitatea de a evada din cotidian într-un loc unde Dunărea se îmbină cu amurgul.

---

VIZUALIZĂRI: 9690 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI