ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.08.14
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 4 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
77.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Gura Portitei - impresii despre raportul calitate pret

TIPĂREȘTE

Tocmai ce ne-am intors de la Gura Portitei. Am ajuns acolo cu ceva indoieli, datorate a ceea ce am ce am citit aici ca impresii, chiar ma temeam ca va fi un cosmar. Nu regretam insa alegerea, pentru ca venind dupa cateva zile in Vama Veche, plina de oameni, tigani vanzatori de coarne si lampioane, Gura Portitei a fost cum nu se poate mai idilic si mai linistit, desi era plin sezon.

Totul a fost ok la parcarea din Jurilovca, la fel si traversarea lacului, inclusa in pretul (destul de mare al cazarii, aproape 1200 lei pentru 3 nopti, doua persoane, la garsoniera Egreta). Am ales garsoniera pentru ca nu vroiam sa repetam experiente nefericite din trecut, din alte locatii, cand, din cauza peretilor foarte subtiri, am auzit toate activitatile turistilor din camera vecina: P Garsoniera are si bucatarie, dar pe care nu o puteti folosi sa gatiti, desi are vesela potrivita pentru astfel de activitati. Poate fi o alternativa la cort (nu cred ca verifica nimeni daca se gateste sau nu), noi nu am intentionat sa gatim, mai ales ca si fusesem avertizati ca o putem folosi doar pentru ceai-cafea-lapte pentru copil. Copil n-avem, cafea nu bem, ceai mai rar, asa ca ne-am bucurat doar de frigiderul in marime naturala (nu minibar) in care am depozitat provizia de apa si bere si ceva mezel cu iaurt pt micul dejun. Chiar daca se spune ca nu este voie sa vii nici macar cu un ml de apa din exterior, nu e deloc valabil. Lumea vine cu mancare si bautura cat cuprinde, si va sfatuiesc sa faceti la fel, preturile de la restaurant nu sunt deloc mici. Sa le luam pe rand, insa:

CAZAREA:

Plus: cladire separata cu baie, bucatarie si camera cu pat matrimonial si canapea extensibila (pe care am gasit-o extinsa, desi am spus ca suntem doar 2 pers si nu e nevoie, a mancat destul din spatiul camerei, altfel foarte mare). Liniste, izolare, aer conditionat eficient. Am primit prosoape la 2 zile, curate, fresh, fara urme de uzura. Este foarte aproape de plaja. Pat mare, cearceafuri curate, dar nu au fost schimbate niciodata.

Minus: miros de insecticid in bucatarie. miros de mucegai in baie. nu exista cada, te speli direct pe podea, pe o gresie lucioasa, fara nimic antiderapant. caloriferele sunt jupuite, se vede tabla din care sunt facute. Am avut un televizor putin mai mic decat ecranul unui calculator. Internet-ul nu are deloc semnal la Egreta.

In prima zi, nu am avut apa calda la sosire. M-am dus sa intreb la receptie, cei de acolo m-au luat imediat la zor ca de ce sunt suparata pentru atata lucru. Era cald, voiam sa fac un dus, apa rece ca gheata! La 1200 de lei, ma asteptam sa curga apa calda cand fluieri, nu cu program. S-a rezolvat foarte repede, in mai putin de o ora. Dar atitudinea unui domn (il banuiesc a fi administrator pe acolo) a fost execrabila: ne-am intrecut in a face misto unul de altul, el foarte mirat ca consider pretul prea mare pentru conditiile de cazare, ca investitiile sunt greu de facut si ca daca am venit prima data in Delta sa nu ma plang. I-am spus ca acum 2 ani, cu aceeasi suma, am stat la un complex cotat similar in Sfantul Gheorghe, in aceeasi perioada, o saptamana. Si ca nici in hostel la Sulina nu am avut asa conditii. Abia atunci a tacut :)

Mobila este din PAL, cu muchii jupuite si umflate de umezeala usor. Daca cititi descrierea lor pe site "cladire separata, cu vedere catre mare, langa vila Egreta, compusa din dormitor, bucatarie utilata cu aragaz, frigider, masina de spalat, vesela, baie cu dus. S aprox. = 30mp, A/C, LCD, minifrigider, wireless. ", taiati de pe lista minifrigiderul, masina de spalat, internetul. De asemenea, vederea catre mare e blocata de un gard. In curte exista un foisor, dincolo de gard un teren de fotbal. Noroc cu tantarii, nu le-a folosit nimeni pe timpul noptii asa cum ne temeam.

In 4 zile, nu am vazut nicio femeie de serviciu care sa vina sa faca curat. As fi refuzat, de obicei nu accept pe nimeni in camera in timpul sejurului, dar intentia de a face curat ar fi contat.

Citand din nou site-ul complexului: "S-au instalat echipamente noi pentru o mai buna performanta in utilizarea internetului Wi-Fi, atat ca viteza cat si ca arie de acoperire". (Nu si la Egreta, se pare).

"De asemenea, am schimbat furnizorul serviciilor de televiziune prin cablu, pentru receptionarea mai multor programe si pentru a beneficia de o calitate superioara a vizionarii. (cred ca aveam maxim 15 canale TV, 4 cu purici, ce-i drept continut de buna calitate, uz comun). "

Rezumand, conditiile sunt de camin studentesc, pretul de hotel de 3 stele.

Restaurantul:

Plus: Mancare foarte bune, portii ok, pestele foarte bun. Totul servit foarte repede. Cei mai amabili chelneri si picoli pe care i-am vazut. FOARTE politicosi, foarte cu bun simt. Mi-au facut cea mai buna impresie, cum serveau la masa, cum vorbeau cu clientii. Bravo lor! Cele trei terase erau pline mai mereu si ei faceau fata cu brio. In alte parti, m-am lovit de un cu totul alt comportament al chelnerilor, in locuri cu mai multe pretentii. Aici insa, ramaneam mereu cu gura cascata de uimire la cat de ok au fost oamenii. Inca o data, Bravo! Mancarea, foarte buna, proaspata (bun borsul lipovenesc, buna ciorba de vacuta, icre de crap sa te lingi pe degete, la fel si plachia si tochitura, si pastele si pizza si cascavalul pane si micul dejun - cel mai bun ceai negru!!!)

Minus: preturi maricele spre mari, asa ca aveti grija: ori conserve, ori portofelul plin. Meniul il gasiti pe site, preturile sunt actuale - pentru info.

Plaja:

Plus: foarte frumoasa, foarte linistita, apa mica, perfecta pentru copii sau inotatori incepatori. Muzica de valuri si muzica de la terasa piscinei, Magic FM, foarte linistita si calma, relaxanta.

Minus: ma raportez din nou la site-ul complexului: "Am achizitionat o masina de curatat plaja. Va veti bucura astfel de una dintre cele mai frumoase si curate plaje de pe litoral. " Nu am vazut-o NICIODATA. Pe plaja, mai multe mucuri de tigari decat in Vama si ocazional si cate un pai de plastic, un dop de bere, etc. Desi sunt cosuri de gunoi suficiente. "Un pet dispare in 8000 de ani, nesimtitii niciodata, desi sunt biodegradabili".

FOARTE URAT: ca trebuie platit sezlogul pe plaja, ca nu se poate inchiria umbrela separat de sezlong, ca accesul la piscina e contra cost. La pretul cazarii, ar trebui sa fie incluse.

Am incercat sa rezum tot ce a tinut de complex. Constat cu tristete ca sunt destul de multe lucruri negative. Asteptarile noastre au fost mai mici, dat fiind unele impresii citite.

Dar, daca te gandesti ca imparti plaja cu maxim 100 de alti oameni, ca nu iti vinde nimeni cu forta porumb fiert, namol si piatra de baie, ca nu auzi 4 muzici diferite de la 6 terase, ca iti lasi fara probleme tot avutul pe plaja cateva ore si il gasesti nemiscat cand revii, ca apa e curata (am vazut delfini!!!) merita. Poate am gresit noi luam o cazare mai scumpa, de care nu ne-am folosit la maxima capacitate, preferand sa stam pe plaja mai tot timpul. Noaptea insa a fost racoare, lipsa tantari (in camera), iar peisajul de la apus si rasarit a meritat tot drumul.

Pomul Gura Portitei e cam laudat, pretul cam maricel, poate putin management mai amabil si mai orientat pe turistul care trebuie sa mai revina, nu care sa fuga cu impresia ca a fost jecmanit ar fi util.

Voi reveni probabil, pentru liniste, oamenii care stiu sa nu deranjeze pe cei de langa, randunele, pescarusi, delfini, borsul de peste, mare, soare, plaje cu scoici intregi si vegetatie tepoasa...


[fb]
---
Trimis de AlinaSmigun in 08.08.14 23:15:16
Validat / Publicat: 09.08.14 01:30:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GURA PORTIȚEI. A mai fost în/la: Tusnad, Sovata, Baile Herculane, Vama Veche, Sulina, Sfantu Gheorghe, Covasna, Sibiu, Brasov, Cluj
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8659 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AlinaSmigun); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[09.08.14 01:29:58]
»

@AlinaSmigun: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

Paty
[10.08.14 08:32:09]
»

Foarte frumos review! Complex şi impresionant prin echidistanţă, prin capacitatea de a descrie atât plusurile, cât şi minusurile. Felicitări!

simonaelena
[25.04.15 01:45:53]
»

Buna si multumesc pentru impresii! Tot vreau sa merg si tot ezit... As alege totusi intre Sf. Gheorghe si Portita (care, din afara, pare mai pitoreasca). Dar mi-e cam teama sa nu ratam vacanta. Venim cu doi copii mici... dintre care unul foarte mic. Iar daca vine si bunica lor, mucegaiul ar fi o problema serioasa. In Sf. Gheorghe unde ati stat? Cum a fost? Mersi frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
AlinaSmigunAUTOR REVIEW
[27.04.15 11:28:31]
»

@simonaelena - Buna

Mucegaiul era prezent doar in garsoniera aia, cred. Restul camerelor erau mult mai decente... si mai ieftine. As recomanda Vila Egreta, cea mare, e mai retrasa. Pe insula nu prea mi-a placut (dar sunt subiectiva). Sau Casa pescareasca, e chiar pe plaja...

La Sfantu Gheorghe mi-a placut la localnici, dar exista si pensiuni destul de ok: Delta Marina - este chiar in port, dar departe de plaja (aproape de super market si de statia de capat - plecare - a tractorasului cu remorca pentru mers la plaja) sau Green Village (atentie, mai aglomerat cand este Festivalul Anonimul) - mai aproape de plaja, preturi comparabile cu GP, piscina etc. Sfantu Gheorghe este mai rustic, se poate manca la localnici. La Gura Portitei se ajunge un pic mai usor, doar 1h30 de traversat cu bacul fata de 4 h din Tulcea la Sf. Ghe. (se poate si din Mahmudia, dar nu e mare diferenta) In plus orarul navelor e mai strict pt Sf. Ghe, in caz de urgenta e mai greu de ajuns inapoi la civilizatie. Apa este potrivita pentru copii in ambele cazuri, dar la GP ai si umbrele pe plaja, pe cand la Sfantu trebuie sa iti aduci tot cu tine si sa le iei inapoi seara, la GP le poti lasa si pe plaja, nu are cine le lua. Pitorescul este in ambele locuri, dar Sfantu Gheorghe este mai izolat si mai rustic fata de Gura Portitei. Posibil sa fie si mai ieftin. (Sper sa fie ok mentionarea celor doua nume de pensiuni, daca nu rog Admin sa ma notifice. Multumesc!)

simonaelena
[28.04.15 01:26:49]
»

@AlinaSmigun - Iti multumesc inca o data! Eu ma gandeam la garsoniera tocmai ca sa putem gati... Desi, inteleg ca nu ,,ti se da voie''. Imi place izolarea de care zici la Sf. Gheorghe, dar cu distanta... te gandesti de doua ori cand ai copii. Buna observatie cea cu eventualele situatii de urgenta. De fapt, asteptarile mele de la Gura Portitei sunt foarte mari, ca loc in sine. Dar cum oamenii fac locul... Tot nu inteleg (parerea mea) cum se poate sa fie atata lipsa de bun-gust in amenajarea camerelor in turismul de la noi. Bine, sunt si cateva abordari autentice ale subiectului, dar costa de te usuca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
AlinaSmigunAUTOR REVIEW
[28.04.15 10:22:35]
»

@simonaelena - Nu stiu ce sa iti raspund in privinta gatitului... dat fiind ca nu a intrat nimeni din partea administratiei acolo, e posibil sa se poata. Mai ales ca voi veniti cu copii mici, pentru care e liber de folosit bucataria - de preparat lapte, mancare etc. Evident ca o friptura la tava e mai greu de facut acolo. NU exista niciun magazin la Gura Portitei, orice potential ingredient trebuie adus din afara. Erau farfurii si tacamuri acolo, cred (dar nu imi amintesc clar) daca erau si oale sau alte recipiente de gatit. Nu am o poza din pacate. Eu am intrebat de ce nu se poate veni nici macar cu apa din afara si mi-au zis ca date fiind preturile lor se tem sa nu faca lumea comert acolo Le-am zis ca eu beau un singur fel de apa si cred cu tarie ca nu-l au la vanzare, ca tin regim si am nevoie sa mananc anumite chestii etc. Si am adus cu noi bere la sticla, apa, iaurt si mezeluri, rontaieli si fructe. Am avut lada frigorifica, veneam cu ea pe plaja, ii congelam pastilele in fiecare zi, a fost foarte ok. Avantajul garsonierei este ca are frigider in marime naturala, deci incap multe chestii in el. In camerele obisnuite nu stiu cat de mare e frigiderul tip minibar. Anw, e frumos acolo Ca loc in sine, Gura Portitei este dragoste la prima vedere. Oamenii pot fi cu usurinta ignorati

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AlinaSmigun, Paty, simonaelena
Alte impresii din această RUBRICĂSat de vacanță Gura Portiței (ex Complex Eden) :

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048470020294189 sec
    ecranul dvs: 1 x 1