Cetatea Făgăraș și Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat” - Am fost acolo și ne-a plăcut!

TIPĂREȘTE

De această dată o să vă prezint un obiectiv despre care s-a mai scris pe site și, cu siguranță, se va mai scrie. Spun acest lucru întrucât este un obiectiv interesant, cu un trecut istoric zbuciumat, un obiectiv ușor accesibil, cu un prezent frumos și, de ce nu, cu perspective reale pentru un viitor cel puțin la fel de reușit. Este vorba despre Cetatea Făgăraș, fortificație impresionantă din orașul cu același nume, urbe importantă aflată în județul Brașov.

Am spus că la cetate este ușor de ajuns și subliniez această idee, întrucât orașul Făgăraș este străbătut de DN 1, arteră rutieră de o importanță deosebită, drum ce asigură legătura dintre București și nord-vestul țării noastre. Ca localizare exactă, cetatea se află în zona centrală a orașului, pe strada Mihai Viteazul, nr. 1. Obiectivul este vizibil din drumul principal, așa că ne-a fost ușor să ajungem în parcarea gratuită amenajată lângă cetate. Un alt important punct de reper poate fi Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, aflată în vecinătate.

Am ajuns în parcarea obiectivului în jurul orei 14.00, într-o zi călduroasă de august a anului trecut, după ce am traversat șanțul cu apă ce înconjoară cetatea. Aleea de traversare se află pe latura estică a cetății, tot pe această parte fiind amenajată și poarta de intrare. Imediat ce am coborât din mașină, am mers sub o salcie de lângă apă, întrucât observasem câteva lebede care înotau în apropiere. Aceste păsări s-au dovedit a fi prietenoase și s-au apropiat suficient de mult încât să le putem fotografia, spre încântarea celui mic. O plăcuță informativă din apropiere ne explică faptul că ”pe șanțul cu apă, realizat la mijlocul secolului al XVI-lea, sunt menționate -în anul 1656- 6 lebede care aveau ca rație zilnică o pâinișoară, iar în anul 1676 numărul acestora a crescut la 9 lebede și 4 boboci. ” Această primă atracție de la obiectiv ne-a destins și, după câteva minute, am trecut pe la casa de bilete și am intrat în curtea exterioară, începând vizitarea cetății.

Curtea exterioară reprezintă o fâșie de pământ aflată între zidurile exterioare și cetatea propriu-zisă. Fortificațiile din exterior au avut doar rol de apărare, singurele spații de locuit fiind amenajate pe latura estică, unde se afla corpul de gardă. Noi am mers către latura sudică a cetății, ajungând lângă Turnul Thomory (în colțul de sud-est). Câteva informații afișate în apropiere ne lămuresc că Paul Thomory, primul căpitan al cetății – atestat documentat în anul 1506, a inițiat construcția turnului care îi poartă numele. Tot aici, dar ca fortificație de exterior, se află Bastionul Toboșarului. După alți câțiva pași, am remarcat alte informații, de data aceasta despre latura sudică a zidurilor exterioare: la mijloc se afla ”o casă boltită pentru pulbere”. Aici erau depozitate butoaiele cu pulbere pentru tun și pentru muschete, dar și numeroase aruncătoare de foc. Rând cu rând, am parcurs cu privirea un adevărat arsenal menit să țină dușmanii dincolo de zidurile cetății!

În colțul de sud-vest al cetății, pe latura exterioară, se află Bastionul Szabo; în secolul al XVII-lea, aici erau amplasate mai multe tunuri pe roți cu ghiulele. În ceea ce privește fortificația de interior, privirea ne-a fost imediat atrasă de Turnul Roșu, cunoscut și sub denumirea de Turnul Donjon. Am aflat că acesta este cel mai înalt și totodată primul turn ridicat, construcția lui începând în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. A avut mai multe destinații: pivniță (nivelul I), cameră de tezaur (nivelul II), locuință a principilor (nivelul III), birouri de vară ale principilor și un punct de observație la ultimul nivel. Din exterior, am remarcat faptul că în partea superioară modelul de construcție a turnului Roșu diferă față de partea de jos; probabil că această parte de sus a fost adăugată la o dată ulterioară.

Am continuat circuitul de vizitare a curții exterioare ajungând pe latura vestică, unde se aflau în trecut grajdurile princiare. Nu departe am remarcat spânzurătoarea, brrr! Nu m-am simțit prea confortabil în această zonă unde se aplicau în trecut pedepse cu moartea pentru mai multe infracțiuni; spânzurarea vinovatului era considerată o metodă înjositoare de a plăti pentru greșelile comise.

În colțul de nord-vest se află Bastionul cu paie iar zidul de pe latura nordică a fortificației exterioare adăpostea în secolul al XVII-lea ”o casă de pulbere, construită în umplutura dintre cele două ziduri, cu 51 butoaie de pulbere”. În continuarea fortificației exterioare am văzut curtinele de pe această latură, dar și Bastionul Cuptorului – numit și Bastionul Bethlen. Aleea de vizitare ne-a permis să urcăm în partea superioară a acestui bastion, de unde am putut să aruncăm câte o privire în exterior. Nu am remarcat vreun inamic :), dar am admirat pentru câteva clipe lebedele care înotau în apropiere.

Am revenit înapoi în curtea exterioară și am trecut pe lângă fierăria cetății; am remarcat totodată că această latură a cetății are o particularitate constând în faptul că aici, în afară de Turnul Temniță (colțul de nord-est) și de Turnul Negru (colțul de nord-vest) se află un alt turn, în partea de mijloc a zidului; este vorba despre Turnul Pestriț, element a cărui construcție a fost începută de Ștefan Mailat, stăpân al cetății în perioada 1528 – 1541. Inițial, acest turn a avut rolul de capelă a cetății, iar în secolul al XVII-lea nivelurile II și III au servit ca locuință pentru principesele Transilvaniei.

Pas cu pas, ne-am întors către Turnul Negru, unde o săgeată ne-a indicat direcția spre circuitul de vizitare a interiorului cetății. Am intrat într-un spațiu care a găzduit în trecut ”Grădinița medievală” și am ajuns apoi în curtea interioară. De jur împrejurul nostru se înălțau zidurile masive, prevăzute cu ferestre sau cu deschizături în zona culoarelor de trecere. Mai multe ghivece de mari dimensiuni se aflau în curte, cei câțiva arbuști verzi reprezentând o pată de culoare într-un spațiu închis de jur-împrejur.

În partea din stânga curții, la parter, am văzut magazinul de suveniruri. Pentru că tot ajunsesem în dreptul acestui spațiu comercial, ne-am hotărât să intrăm puțin. Magneți, imitații de arme, cărți, pliante, figurine de oșteni sau domnitori, chiar și o armură de dimensiunea unui adult, toate acestea pot fi achiziționate cu prețuri începând de la câțiva lei până la 3700 de lei (armura pe care tocmai ce am amintit-o). Noi ne-am mulțumit cu un magnet micuț de 6 lei, apoi am ieșit înapoi în curtea interioară. Vizita noastră aici era departe de a se fi terminat, așa că am avansat pe alee către scara spre nivelul I, unde este amenajat Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”. Tot acolo funcționează Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”.

Intrarea în muzeu se află în partea din stânga a holului de la primul nivel. Aici ne-au fost verificate biletele de acces, apoi ne-au fost înmânați cipici de unică folosință. Gata, eram pregătiți să explorăm muzeul!

În prima încăpere am găsit câteva informații despre Valer Literat, omul care este inițiatorul Muzeului Țării Făgărașului. ”Acesta a propus la data de 4 noiembrie 1923 înființarea unui Muzeu Etnografic al Țării Oltului, propunerea fiind aprobată în unanimitate. Ca urmare, a inițiat colectarea celor mai reprezentative valori ale culturii și istoriei făgărășene, iar pe baza acestor achiziții s-a constituit fundamentul patrimonial al actualului muzeu. În semn de recunoștință pentru activitatea sa deosebită în domeniul educației și culturii, profesorului Valer Literat i-a fost acordat post-mortem –în anul 2007- titlul de cetățean de onoare al municipiului Făgăraș. ”

Gândindu-mă de multitudinea de exponate din diverse domenii pe care le-am putut admira aici, putem spune că această colecție muzeală reprezintă un mix reușit între istorie, artă, etnografie, arheologie, religie și nu numai. Ceea ce ne-a impresionat încă din primele încăperi ale muzeului a fost multitudinea de detalii scrise puse la dispoziția vizitatorilor. Astfel, pentru fiecare exponat în parte se explică ce reprezintă, precum și perioada din care provine, însă am găsit afișată și câte o scurtă istorie pentru fiecare dintre camerele prin care treceam ori diverse informații despre Țara Făgărașului. De exemplu, despre a patra încăpere prin care am trecut aflăm că în anul 1632 a fost menționată ca ”bolta a patra”, în anul 1637 era ”cămară”, în anul 1656 aici era ”casa de slănini a Măriei Sale domnului Căpitan”, iar în anul 1676 ”casa cu cânepă”.

Să revenim puțin la exponate: la început am trecut pe lângă o armură în mărime naturală și am ajuns la o expoziție temporară de gravură numită ”Peisaje transilvănene”, cu lucrări aparținându-i artistului Hans Hermann (1885-1980). Am admirat lucrări inspirate de Sibiul de altădată, de munții Bucegi, de orașul Brașov ori de monumente istorice din zona Transilvaniei.

Mai departe, continuându-ne plimbarea prin încăperile muzeului, am putut vedea vase ceramice provenind din diferite săpături arheologice, monede bizantine (secolele IV-X), monede imperiale din secolele I-III, câteva exponate datând din Epoca Bronzului, niște pietre funerare cu multe secole vechime, inele sigilare, unele exponate cu importanță religioasă (clopote vechi, un altar triptic, o cazanie din 1742), dar și lăzi, documente sau table de convocare ce au aparținut diverselor bresle (căciulari, cismari, tăbăcari, fierari ori pantofari). Nu puteau lipsi nici armele vechi, dintre care aș putea menționa un pistol cu capsă din secolul al XIX-lea sau o sabie din secolul al XVIII-lea.

Am avansat încet prin încăperile muzeului, studiind cu atenție exponatele și lecturând cu interes multe dintre informațiile afișate; am ajuns astfel într-o zonă dedicată etnografiei. Am admirat, printre altele, o laiță săsească din 1910, un interior țărănesc din Drăguș (a doua jumătate a secolului al XIX-lea), o ladă de zestre, o roată de tors lâna sau câteva costume populare foarte frumoase.

Am ajuns apoi într-o încăpere lungă, frumos amenajată cu piese de mobilier din lemn masiv, armuri și candelabre. O masă întinsă înconjurată de scaune de lemn cu spătar înalt este așezată în centrul încăperii, iar un panou informativ din apropiere ne lămurește că am ajuns în încăperea menționată în anul 1581 ca Sala Țării (Sala Dietei) . Ulterior, încăperea devine capelă/biserică, fiind menționată în anul 1676 ca ”Biserica cu ușă neagră”.

Am înaintat apoi spre o încăpere circulară care a fost menționată ca depozit pe parcursul secolului al XVII-lea și am urcat pe o scară îngustă laterală către Casa Doamnei. Draperiile de la ferestre și patul baldachin conferă o notă elegantă acestei încăperi menționată la 1632 ca ”Palatul din bastionul turn”.

Am coborât pe o scară circulară spre o altă zonă a muzeului, unde sunt expuse în mai multe încăperi obiecte ce fac parte din colecția particulară Szocs Fulop Carol. Imediat ne-au atras atenția minunate piese de sticlărie, două vitralii heraldice (Boemia, secolul al XIX-lea), icoane pictate pe sticlă, piese vestimentare din secolele XVIII-XIX, țesături, bijuterii sau câteva obiecte din faianță de o frumusețe aparte. Am trecut pe rând prin aceste încăperi și am urcat apoi câteva trepte către Sala Tronului sau Marele Palat. Ridicată la sfârșitul secolului al XVI-lea în stil renascentist, Marea Sală a Tronului amintește și în prezent de gloria veacurilor trecute prin modul în care este amenajată. Aerul sobru al încăperii este dat de tavanul din lemn sculptat, de scaunele din lemn masiv aflate pe margine, de draperiile de culoare închisă de la ferestre ori de armele și armurile expuse aici. Am profitat de faptul că nu mai erau alți vizitatori în încăpere și am făcut mai multe fotografii, încercând să surprindem cât mai bine diversele amănunte care fac din această sală poate cea mai frumoasă încăpere pe care am vizitat-o aici.

Vizita noastră nu s-a încheiat fără urcăm în Turnul Temniței. Construit în secolul al XVI-lea, acesta a fost utilizat încă de la început ca temniță a cetății (la nivelul I). În perioada 1948-1960, turnul a fost destinat în întregime închisorii politice comuniste (la nivelul I fiind carcera și în rest celule de detenție).

Intrăm și ajungem imediat în Casa Temnicerului, unde observăm mai multe perechi de cătușe pentru mâini sau picioare, dar și un butuc cu un paloș, semn că acolo aveau loc probabil și decapitări. Pe pereți sunt expuse câteva planșe unde am putut vedea câteva scene și instrumente de tortură (secolele XVII-XVIII).

Am urcat pe o scară îngustă spre nivelul următor, unde am găsit numeroase stegulețe pe care sunt așternute diverse gânduri ale oamenilor care au trecut pe acolo în decursul timpului. Un panou informativ ne arată că în acest loc trist au fost încarcerați între 1950 și 1960, alături de mulți alți oameni obișnuiți, aproximativ 4000 de angajați ai Serviciilor de Informații, ai Siguranței Statului, jandarmi, militari ori diplomați. Majoritatea celor încarcerați aici aveau statutul de ”lagăriști”, adică oameni întemnițați fără procese și fără condamnări. Se știe faptul că în această închisoare și-au pierdut viața 166 de persoane datorită condițiilor inumane de detenție. Am parcurs în liniște numele tuturor celor care au murit în această închisoare, apoi am ieșit la lumina soarelui, imaginându-ne că cei încarcerați la Făgăraș mai trec poate uneori pe acolo și se bucură atunci când noi, generațiile viitoare, îndreptăm spre ei un gând cald sau o vorbă bună. Pentru că ei merită tot respectul nostru!

Ajuns în acest punct, trebuie să precizez că noi am achitat pentru vizitarea cetății și a muzeului următoarele tarife: 15 lei/adult și 7 lei pentru cel mic (pentru studenți ori pensionari era afișat același tarif de 7 lei). În ceea ce privește programul actual de vizitare, vă recomand să consultați acest site. Tot pe site mai puteți găsi prezentări ale cetății sau ale muzeului ”Valer Literat”, dar și informații despre expoziții sau despre alte evenimente organizate acolo.

La final de articol, vă recomand să vizitați Cetatea Făgărașului și Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”!

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 3084 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI