Nostalgie si incantare

TIPĂREȘTE

Zapada cazuta cu generozitate s-a asternut peste tot si e un ger napraznic… Am intrat zilele trecute zgribulita intr-o florarie si parfumul suav care m-a intampinat ma urmareste si acum. Aveam senzatia ca ma gasesc pe alt taram: era cald si floricele care mai de care mai frumoase si mai colorate imi zambeau sagalnic, frumos gatite. Parca se luau la intrecere, care este cea mai mandra si mai parfumata…

Mi s-a facut atunci asa de dor de soarele de primavara si de satul bunicilor mei, unde, de praznicul Sfintilor Constantin si Elena, intreaga comunitate se aduna in poiana de la marginea satului pentru a sarbatori inflorirea frumoaselor coprine, cum sunt numite aici narcisele. Este un loc de o frumusete rara, care inca isi pastreaza frumusetea, chiar daca, an de an, este pradat fara mila de “iubitorii” de natura si care pleaca cu bratele incarcate de flori calcandu-le pe restul fara mila in picioare. Festivalul de etnologie si folclor care are loc in aceste zile contribuie, din pacate, si mai mult la distrugerea acestor plante rare. Este motivul pentru care nu mai particip la aceasta sarbatoare si prefer sa ma plimb prin dumbrava dupa ce pleaca “hoardele” de vizitatori. Din fericire, mai sunt locuri nestiute de ei unde aceste delicate flori mai pot fi inca admirate (nu rupte! ).

La mijlocul lui iunie este inca si mai multa liniste. Narcisele s-au scuturat demult, doar vantul se aude batand printre crengile stejarilor seculari. Poiana Narciselor, sau Dumbrava Vadului, se gaseste la 3 km de satul Vad si la 7 km de comuna Sercaia, din Brasov sunt mai putin de 60 km. Drumul este bun, se poate ajunge pana la marginea padurii, ceea ce nu este tocmai un lucru bun pentru narcise…

Un indicator ne avertizeaza ca suntem la intrarea intr-o rezervatie. Ma intreb daca cineva are grija sa se respecte interdictiile enumerate pentru ca nu ne intreaba nimeni nimic. Nu ne indepartam, totusi, prea mult prin padure, desi cunoastem bine locul. Ne aducea tata aici copii fiind, sa culegem ciuperci si ne spunea povestea mistretilor care isi au salasul in adancul codrului si care, noaptea, mai intra si pe ogoarele oamenilor. De altfel, urmele copitelor care au scurmat tarana in cautarea ghindelor se pot vedea peste tot. Mama se teme sa nu ne iasa in cale vreun “porcusor”, tata insa stie ca nu ies ei din desisuri cu una cu doua si ne indeamna sa cautam in iarba nu urme de jivine ci ceva mult mai delicios… Intr-adevar, daca te uiti cu atentie, poti zari bobite rosii stralucind printre firele de iarba. Ne “infruptam” cu nesat din cateva fragute si ma bucur nespus de gustul profund, salbatic, la fel ca in copilarie.

In lipsa narciselor, alte flori de padure multicolore ne incanta privirea. Un fluture s-a oprit din zbor fermecat si el de frumusetea lor, intrand in competitie cu albinele atrase de dulceata florilor. Ascultam cu emotie trilurile pasarelelor dirijate de maini nevazute urmand note muzicale doar de ele stiute. Sunt amintiri pe care nu le voi uita niciodata si care, sper, au reusit sa aduca primavara putin mai aproape…

---

VIZUALIZĂRI: 2324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI