Pe sub streasina muntilor - de la Brezoi la Lugoj

TIPĂREȘTE

Pe firul Lotrului

Drumul curge (daca pot spune asa) paralel cu Lotrul. Carosabilul e bun, asfaltul se vede ca nu e prea de curand turnat insa nu are gropi, ceea ce e un lucru pozitiv in economia traseului ce aveam de gand sa-l strabatem. Imi place la nebunie sa conduc insa de fiecare data cand revenim acasa, raman cu frustrarea ca fiind concentrat la drum, pierd de cele mai multe ori imagini superbe, peisaje unice pe care nu stiu cat de curand voi mai avea ocazia sa le admir. Prind asa cu coada ochiului cate ceva insa daca nu oprim…degeaba.

Ca mai peste tot pe unde am hoinarit, am dat peste vaste portiuni despadurite, imagini dezolante ale tristetii muntilor ce au ramas fara de podoaba cea mai de pret... padurea.

Ajungem la Malaia, unde am vazut biserica Sf. Nicolae, construita din lemn in 1807 si am trecut peste barajul lacului de acumulare cu acelasi nume. Lasand in urma muntii Capatanii, drumul se adanceste pe valea Lotrului catre Voineasa. Cateva vile si pensiuni aparute ca ciupercile dupa ploaie pigmenteaza un loc ce pare mai mult trist. Lumea obosita de o iarna foarte lunga, asteapta pe la porti deschiderea noului sezon turistic. Nu stiu daca am vazut pe cineva zambind... cativa copii zburdau de colo colo tipand in gura mare si aruncand cu pietre intr-un caine.

Trecem mai departe si dupa cativa kilometri printre stive de trunchiuri de copaci doborati care asteptau drumul spre gatere sau fabrici de mobile, ajungem la Vidra. Celebrul baraj de acumulare, cel mai mare de pe Lotru avand o suprafata de 940 ha, lac ce alimenteaza cu apa hidrocentrala de la Ciunget. Nivelul apei era destul de scazut, ca in mai toate lacurile de acumulare din tara.

Ocolim lacul indreptandu-ne catre baraj unde suntem intampinati de cativa paznici, mai mult sa mai putin echipati ce sorbeau din cateva doze de bere. Suntem intorsi din drum fiind mult timp urmariti cu priviri piezise pana ce drumul s-a cufundat intre brazi. Oprim in sfarsit, dupa cateva ore bune de mers, si incropim un “mic dejun”…la ora 15. Vai dar ce bun a fost…. nu va inchipuiti. De multe ori se intampla sa uitam pur si simplu de foame, in goana noastra dupa inedit.

Plecam mai departe spre Obarsia Lotrului. Nu ascund faptul ca targetul nostru era de fapt sa trecem pe Transalpina…cel putin acolo unde se putea. Obarsia Lotrului era punctul unde aveam sa hotaram ce vom face. De la Vidra, drumul s-a mai stricat putin insa spre surprinderea noastra, era destul de bun chiar daca pe alocuri erau si portiuni acoperite de noroaiele aduse in drum de masinile lucratorilor forestieri…portiuni mari as putea spune.

Drumul era inchis pe Transalpina…. un semn mare cat roata unui camion, ne-a determinat sa ne continuam drumul spre Petrosani, chiar daca nu aveam nici un chef sa facem asta. Din fuga calului planurile se schimba…mergem la Lugoj.

Amarul situatiei s-a mai indulcit putin. Peisajele sunt de-a dreptul superbe. Parangul pe stanga si Sureanu pe partea dreapta a drumului, ne insotesc pe tot drumul spre Petrosani, imbracati inca in mantiile albe de zapada. Grozaviile apar insa la tot pasul…. se taie peste tot padurile. se taie padurile oameni buni si altele nu se mai pun in loc stive nesfarsite de busteni proaspat taiati, asteapta pe marginea drumului sa fie incarcati si transportati spre fabricile de cherestea si transformati apoi in luxosul mobilier al vestului.

Totul arat ca dupa razboi…trist si agonizant, pe locul fostelor paduri, acum zac bucati de trunchiuri si buturugi sinister. Nu poti sa nu-ti amintesti de imaginile apocaliptice ale caderii unui meteorit, probabila cauza, in opinia multora, a inceputului sfarsitului.

Moralul se mai imbujoreaza ajutat fiind de splendidele cascade intalnite pe drum, poienitele desprinse parka din povestile cu zane, susurul Jiului de Est cu apa de o limpezime ireala.

Brusc suntem treziti la realitate…apropierea de Petrosani ne trimite intr-un tinut in care drumurile sunt ca dupa bombardament. De ce nu pot oare sa scriu doar despre ce este frumos in tara asta…de ce nu pot trece nepasator pe langa toate grozaviile provocate de mana omului?

Pana la Lugoj…Hategul cu strazile lui inguste si linistite, Sarmisegetusa cu ruinele castrului roman Ulpia Traiana Augusta Dacica…treci pe langa ele linistit…daca nu le vezi, nu stii ce-i acolo…. doar in zare Muntele Mic acoperit de zapada te mai scoate din amortire…Otelu Rosu, orasel cochet construit parca de manutele unui copil, Caransebes, intunecat, greu de strabatut fara indicatoare,

Iesim in sfarsit spre Lugoj unde ajungem pe la ora 22…obositi insa bucurosi ca in sfarsit am reusit sa vedem inca ceva din frumusetile tarii, chiar daca umbrite pe ici pe colo de consecintele prezentei umane.

Maine plecam spre Apuseni. Tinta noastra: ghetarul de la Scarisoara.

Episodul urmator: Pasind prin poarta Apusenilor

---

VIZUALIZĂRI: 2359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI