Unde dai... si unde crapa...

TIPĂREȘTE

Cred ca vi s-a intamplat si voua, sa vreti una si sa dati peste alta, sau altfel spus, sa plecati cu graba si sa va intalniti cu zabava, caci vorba ceea: socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, nu?

Cam asa mi s-a intamplat mie, cand, in urma cu trei ani, prin luna lui august, in plina vara boreala, impreuna cu sotia, dar si cu cumnata, -sora geamana a sotiei, am luat hotararea de a face o mica excursie pana in nordul tarii, unde inca nu ajunsesem, ocazie cu care voiam sa vizitam si o nepoata de var moldovean ce se casatorise tocmai pe la Turt in judetul Satu Mare si care mereu ne invita sa-i facem o vizita, ca doar nu statea peste mari sin tari...

In treacat fie spus, acesta se doreste a fi o continuare a unui review mai vechi al meu, intitulat "Muntii nostri, aur poarta"

Si pentru ca acolo ramasesem la iesirea din Borsa, voi continua din momentul in care tocmai hotarasem sa ne indreptam, voiosi nevoie mare ca tocmai scapasem de infernul drumului prin pasul Rotunda, spre Sighetul Marmatiei.

Dragii mei, tre' sa va spun ca ne-am tot holbat, cautand cu privirea, vestitele porti maramuresene, dar... in drumul nostru, putine au fost ocaziile in care ne-am oprit pentru a face cate o fotografie unei asemenea capodopere, scapata de modernizarea ce este la ea acasa si pe aici... Din pacate, nu stim sa ne pastram traditia asa cum trebuie, autoritatile locale nu-si impun punctul de vedere atunci cand se construieste cate ceva... asa ca poti vedea lemnul cald, infratit cu fierul forjat, dar si cu teava de inox, rece ca gheatza, ce-ti da fiori de la prima vedere, drept pe sira spinarii... Nu insist cu privire la acest aspect si nici la culorile de la verde fistic pana la violetul nesimtit date pe case, intr-o veselie multicolora ce da un aspect de balci oriental, unei zone unde ma asteptam sa vad cu totul altceva... Facem poze cu duiumul, pe care le vom sterge bine-merci acasa, pentru a retine numai ceea ce ni se pare valoros...

Si reusim sa ajungem, oarecum grabiti, in cimitirul din Sapanta, acolo unde Stan Patras, a lasat in urma lui, spre aducere aminte generatiilor ce vor veni, acele capodopere de cruci de la capul consatenilor sai, frumos pictate cu scene din viata personajelor aflate la doi metri sub glia stramoseasca, dar si cu niste frumoase cuvinte mestesugite ce prezinta sintetic, magistral chiar, o frantura din personalitatea celui savarsit de pe aceasta lume si plecat la cele vesnice, spre desavarsire. Daca veti avea curiozitatea, merita vazut acest muzeu etnografic in aer liber dar sa fiti inarmati cu putintica rabdare, stimabiliolor, cum spunea bine nenea Iancu, pentru ca e musai sa va aplecati macar putin asupra" exponatelor "ce au un farmec aparte, cu care nu te intalnesti in fiecare zi si care transmit mesaje valoroase de optimism sanatos, popular ca... doar de aceea se numeste locul cu pricina, CIMITIRUL VESEL...

Imi amintesc de obiceiul dacilor, de a primi moartea, razand, in luptele pe care le dadeau cu romanii in apararea cetatilor din muntii Orastiei si cred ca noi am fost cumva zamisliti dintr-un material special, caci nu prea ne lipseste simtul umorului nici cand ne arde casa... nu stiu daca e bine sau rau... este doar o constatare, asa, in drumul asta spre 'urmatorul pas al calatoriei.

Soarele se apropia de chindie si pentru ca ne asteptau nepotii la Turt, demaram, indreptandu-ne spre Halmeu direct, fara a mai trece prin Satu Mare, facem la dreapta spre punctul final al calatoriei din acea zi, pentru a ne bucura impreuna cu ai nostri de o intalnire mult dorita.

A doua zi dimineata, dupa indelungi luari de ramas bun, facem un mic popas in centrul comunei pentru a admira biserica, un omagiu adus de satenii care atat de mult sunt ei credinciosi incat, au facut o noua casa Domnului, dupa inima si ambitia lor... Ne povestea nepotul Marin, ca la ei, a nu merge la biserica, nu-i semn bun... numai ca esti bolnav, tintuit la pat... ori plecat de-acasa pe la lucru pe alte meleaguri, dar asta-i de bine...

Umorul sanatos transpare si pe aici la fiecare pas, nu se da batut, Doamne feri'... si ne indreptam apoi catre sud, catre Oradea cu gandul de a intra in Apusenii nostri, pe care-i aveam in minte de cand eram un tanc si ascultam de pe la bunicii mei povestile citite de prin cartile cu eroii neamului, nedati uitarii de scriitori precum Iorga, Cosbuc, Dumitru Almas si oare cati altii?

La Oradea, intram intr-o agentie turistica, doar sa ne interesam, eventual sa luam o harta mai detaliata a Apusenilor pe care voiam sa-i cucerim in cele cateva zile pe care le mai aveam la dispozitie.

Si ce credeti, dragilor?

Ni se intampla sa fim pur si simplu, deturnati din intentia noastra imediata si trimisi pe acea pista a necunoscutului, care, de ce sa nu va spun drept, m-a atras intotdeauna ca o fata morgana prin desert, nu numai pe mine dar si pe insotitoarele gemene din aceasta calatorie. Rau imi pare ca nu sunt musulman, ca bine o duceam daca eram eu insurat cu amandoua... una facea mancare, cealalta curatenie... una spala rufe, cealalta baga aspiratorul, una o lua hais, cealalta, cea... si ce bine era... hahaha.

Scuze pentru aceasta divagatie!

Ramasesem sa va spun ca in agentia aceea am intalnit un personaj feminin cu o putere persuasiva, rar intalnita, care ne-a sugerat sa trecem putin granita ca sa vedem ce mai fac si cum o duc prietenii nostri maghiari de la vest...

Si nici una nici alta, daca tot nu mai aveam nevoie de pasapoarte, sa trecem deci, cu cartile de identitate, hodoronc-tronc, in tara vecina... ceea e am si facut, dupa ce am schimbat niste lei in forinti, dupa ce am luat niste informatii minime pe care ni le-a dat cu mult drag, detutatoarea intentiilor noastre...

Dar despre continuarea calatoriei prin Ungaria, va voi povesti alta data, pe o alta ramura a saitului acesta, ca pe aici nu se mai poate...

Cu bine, ca iesim din tara...

---

VIZUALIZĂRI: 1770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI