GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Circuit etapa a IV-a, ziua a noua: vizită la Iaşi; continuare traseu spre Vaslui-Bârlad-Tecuci-Focşani
Continuare: Circuit etapa a III-a, ziua a opta: Mănăstirile Sihăstria, Agapia şi Văratec
In dimineaţa celei de-a noua zi a circuitului nostru prin Moldova, soarele promitea o zi perfectă pentru călătorie. Aşa încât am pornit la drum cu mare entuziasm şi cu o nedisimulată nerăbdare de a ajunge mai repede la Iaşi, capitala de necontestat a Moldovei, pe care nu o mai văzusem de multă vreme, chiar dinaninte de Revoluţie.
Ne-am întors aşadar la Târgu Neamţ, unde am poposit într-o benzinărie şi după ce am făcut „plinul”, ne-am sfădit ceva vreme dacă e cazul să vizităm (pentru a patra oară) Cetatea Nemţului. În cele din urmă, orientarea ne-a sugerat-o chiar lucrătorul de la benzinărie, martor involuntar la discuţiile noastre: „Dacă aţi mai văzut cetatea, cred că nu pierdeţi nimic dacă acum o săriţi din itinerar, mai ales că este în cea mai mare parte în renovare: s-au obţinut nişte fonduri europene pentru reabilitare şi abia a început lucrarea, toate zidurile sunt acoperite de schele ”, ne-a prevenit omul.
Am decis aşadar să pornim direct către Iaşi. Traseul de la Târgu Neamţ, prin Paşcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, este destul de monoton, pentru că forma de relief predominantă, câmpia, nu prea oferă trecătorului peisaje deosebite. Ba dimpotrivă, în zilele trecerii noastre pe acolo, câmpurile întinse necultivate, năpădite de buruieni şi scaieţi ca într-un veritabil Bărăgan nedesţelenit, satele pustii parcă, cu case mărunte ascunse într-o vegetaţie prăfuită şi săracă, vitele păscând singure la marginea tarlalelor, soarele parcă mai fierbinte ca oriunde, toate acestea îţi dădeau sentimentul că te afli undeva departe, în stepa rusească de pildă, acolo unde sărăcia este la ea acasă.
Am ajuns la Iaşi înainte de ora prânzului. Nu mai fusesem aici de vreo douăzeci de ani, aşa încât străzile ne erau complet străine. Dar urmând indicatoarele rutiere sau întrebând câte un poliţist, iată-ne în sfârşit, în buricul târgului, cum se zice, adică în centrul municipiului. Ne-am parcat maşina în vecinătatea Palatului Culturii şi abia atunci am găsit c-ar fi util să ne facem un plan de bătaie, adică un program de vizitare.
Încă de la început, am avut sentimentul că am păşit cu stângul în oraşul culturii româneşti: Casa Dosoftei, în faţa căreia ne aflam era închisă! Abia atunci am realizat că era luni şi că de regulă, în această zi a săptămânii muzeele sunt închise. Ne-am mulţumit a admira edificiul pe dinafară, conştienţi fiind că ne aflam în faţa unui monument de arhitectură datând din ultimele decenii ale secolului al XVII-lea. Decorată cu un portic format din cinci arcade, fiind astfel cunoscută şi sub denumirea de „casa cu arcade”, această construcţie a adăpostit tipografia în care mitropolitul Moldovei, Dosoftei, şi-a tipărit cea mai mare parte a operelor sale religioase.
Alături de Casa Dosoftei, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, ctitorie a domnitorului Stefan cel Mare şi fost lăcaş de cult al curţii domneşti, ne invita să-i păşim pragul. Era linişte şi răcoare în biserică, nu era nimeni care să tulbure acea pace pământească. După închinarea la Sfintele icoane, am părăsit biserica în tăcere, parcă îngrijoraţi că paşii noştri vor tulbura iremediabil liniştea locului de închinăciune.
Ne-am îndreptat apoi spre Palatul Culturii, acel edificiu monumental emblematic pentru capitala Moldovei, pe care toată lumea îl cunoaşte din cărţi şi ilustrate. Am făcut fotografii alături de statuia ecvestră a Marelui Ştefan, amplasată în faţa palatului, mîhniţi că în memoria neuitatului domnitor, pe treptele monumentului nu era depusă decât o coroană de flori artificiale. Mi-am amintit că la Chişinău, statuia lui Stefan cel Mare şi Sfânt este loc de pelerinaj, fiind copleşită în fiecare zi cu buchete de flori proaspete, care dovedesc că urmaşii lui nu l-au uitat! E drept că nici noi nu am adus flori, aşa că am încercat şi sentimentul de vinovăţie uşor estompat de „circumstanţe atenuante”: nu eram decât nişte trecători care nici nu realizaseră că drumul îi va purta şi în vecinătatea statuii lui Stefan cel Mare.
Consolaţi fiind că dacă nu putem vizita muzeele din incinta palatului, cel puţin putem face fotografii exterioare, am imortalizat grandiosul edificiu şi ne-am îndreptat spre intrare cu gândul că poate putem cumpăra vreun pliant. Pliant despre Palatul Culturii şi muzeele sale nu am găsit, dar spre bucuria noastră am aflat că palatul era deschis pentru vizitatori. Nu-i văzusem interiorul nici cu ocazia precedentei mele vizite, aşa încât nu puteam rata acum prilejul de a-i trece pragul.
Iniţial palat administrativ (Palat de Justiţie), Palatul Culturii din Iaşi este o construcţie grandioasă în stil neo-gotic, ridicată în perioada 1890-1926, după planurile cunoscutului arhitect I. D. Berindei. Clădirea este înzestrată cu un turn impozant al cărui orologiu anunţă ora exactă prin câteva acorduri din Hora Unirii. La intrare ne-a întâmpinat monumentalul hol central, decorat cu un mozaic alb-negru, care în afara motivelor stilizate şi geometrice înfăţişa animale în reprezentare gotică, precum acvila bicefală, dragonul şi leul. Peste acest mozaic de construcţie era suprapus un mozaic contemporan, despre care nu am reuşit să aflăm ceva: nici cărui scop serveşte, nici a cui operă este. Din hol porneau două scări largi cu trepte şi balustrade frumos dăltuite în marmură, în capătul cărora străluceau vitraliile colorate ale ferestrelor, înfăţisând scene din istoria Moldovei, iar deasupra un luminator de sticlă prăfuită lăsa să pătrundă o urmă de lumină, atât cât totul să fie zărit într-o penumbră calmă şi răcoroasă.
Interiorul palatului, elegant şi stilat, dar prăfuit, înnegrit şi extrem de prost întreţinut la momentul vizitei noastre, adăpostea în sălile şi galeriile sale o serie de muzee pe care le-am vizitat pe rând: Muzeul de istorie a Moldovei, care ilustra prin exponatele sale evoluţia societătii omeneşti pe aceste meleaguri, începând din preistorie şi până în prezent: de neuitat a fost marea sală pictată cu o impresionantă frescă dedicată unirii, atât unirii lui Mihai Viteazul, cât şi unirii Principatelor; Muzeul tehnic, în care am admirat adevărate relicve ale ingineriei şi tehnicii energetice, precum şi o colecţie de ceasuri şi aparatură veche pentru redarea şi înregistrarea sunetului, dintre care cel mai spectaculos mi s-a părut a fi un simfonion; Muzeul de etnografie al Moldovei expunea colecţii de etnografie şi artă populară din zona Moldovei (articole de port, mobilier, cusături, scoarţe şi covoare, instalaţii tehnice ţărăneşti, ş. a.), dintre care unele cu vechime mai mare de 150 de ani; Muzeul de artă adăpostea colecţii impresionante de artă românească originală din sec. XVIII-XX, în special picturi ale marilor maeştri, dar şi lucrări de grafică şi pictură ale şcolilor iataliene, franceze, flamande şi olandeze.
Dincolo de ineditul, valoarea sau importanţa istorică a exponatelor, vizitarea acestor muzee a fost pentru noi o experienţă valoroasă, umbrită puţin de senzaţia că Palatul Culturii în întregul lui, părea căzut în uitare: foarte puţini vizitatori, exponatele prăfuite, vitrinele neîntreţinute, spaţiile slab iluminate, crăpăturile vizibile din ziduri (urmare a succesiunii de cutremure de după 1977), zidurile decolorate şi nu în ultimul rând personalul lipsit de orice entuziasm sau interes (ba, greşesc, aveau o singură preocupare: acela de a nu lăsa pe cineva să facă poze în interiorul sălilor, căci doar pe holuri era admis fotografiatul), lipsa unor ghizi consacraţi, dar şi a pliantelor de promovare turistică ale aşezământului cultural, a unei cărţi de impresii, toate acestea ne-au lăsat un oarecare gust amar, dublat de sentimentul de regret că trec anii şi la noi nimic nu se schimbă în bine. Acum însă, la trei ani după acea experienţă, sunt bucuroasă să aflu că Palatul Culturii din Iaşi se află într-o binemeritată etapă de reabilitare, în cadrul programului guvernamental de restaurare a monumentelor istorice finanţat din fonduri europene, astfel încât în perioada 2008-2011, porţile aşezământului sunt închise. Pentru viitorii vizitatori bucuria redescoperirii acestui adevărat tezaur de cultură îmbrăcat în haine noi şi adăpostit în casă nouă, va fi cu atât mai ispititoare.
Plecând de la Palatul Culturii şi ţinând-o tot înainte pe Bd. Stefan cel Mare, am ajuns la Biserica Trei Ierarhi. A fost construită prin contribuţia domnitorului Vasile Lupu şi reprezintă un monument unic în arhitectura românească, datorită unei sinteze de excepţie între elementele moldoveneşti şi cele munteneşti, exprimate printr-o ornamentaţie dantelată în piatră cu motive orientale, care acoperă complet faţadele construcţiei. Din păcate, nici această capodoperă a arhitecturii religioase româneşti nu am putut-o admira la întreaga ei valoare, întrucât aşezământul era şi el în curs de restaurare: faţadele erau acoperite de o reţea de schele şi plase de protecţie, încât minunatele bijuterii de piatră cu greu puteau fi urmărite în împletirea lor firescă. Interiorul bisericii pe care îl mai vizitasem cu ani în urmă şi care adăpostea sarcofagele cu rămăşişele pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir, Vasile Lupu şi Alexandru Ioan Cuza, nu era acum decât o imensă groapă excavată cu scopul de a consolida temelia edificiului, plină de schele şi utilaje de construcţie. N-am apucat să zărim nici măcar dacă mormintele marilor bărbaţi români erau la locul lor, pentru că cei ce lucrau acolo ne-au îndepărtat în grabă, nefiind permis accesul celor fără echipament de protecţie. Aşa că ieşind din incinta vechiului ansamblu al mănăstirii Trei Ierarhi pe lângă casa egumenică aflată şi ea în stadiu de renovare, am pornit-o mai departe spre Catedrala Mitropolitană. În drum am trecut pe lângă Primăria Municipiului Iaşi, aflată şi ea la acea vreme într-o stare de... oboseală cronică , parcă în aşteptarea unei ... renovări!
Când am ajuns la Catedrala Mitropolitană, am rămas... cu gura căscată! Şi catedrala se afla în renovare, iar accesul în interior era limitat la zona pronaosului, unde fuseseră aduse şi Icoanele Sfinte din faţa altarului! Restul bisericii, inclusiv mare parte din pictura maestrului Gheorghe Tăttărescu, nu putea fi zărit din cauza schelelor şi perdelelor de protecţie. Ne-am mulţumit iarăşi să privim şi să admirăm pe dinafară impresionanta biserică renascentistă cu patru turle a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sfinţită în anul 1887 în prezenţa Majestăţilor Regale – Carol I şi Elisabeta.
În curtea Mitropoliei era însă mare agitaţie: o coadă lungă de câteva zeci de pelerini, la care se adăugau mereu şi mereu alţi credincioşi, se formase spre intrarea în Biserica Sf. Gheorghe (cunoscută şi sub denumirea de Vechea Mitropolie) , în pridvorul căreia erau depuse temporar, moaştele Sfintei Paraschiva. Sarcofagul Sfintei era adevărata ţintă a pelerinajului, oamenii zăboveau lângă el, rugându-se sau mulţumind Sfintei, fiecare după puterea credinţei şi recunoştinţei sale, îşi plimbau batistele, eşarfele sau articole de îmbrăcăminte pe suprafaţa sicriului cu speranţa împlinirii rugăciunilor lor. Ne-am închinat şi noi la moaştele Sfintei Paraschiva şi am părăsit zona Mitropoliei după mai mult de o oră de popas.
Mergând în susul bulevardului am admirat de departe clădirea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, aflată şi ea, n-o să vă vină să credeţi, în stadiul de renovare a faţadei!
Ne-am oprit în Piaţa Unirii, unde am făcut fotografii şi am hotărât că a venit vremea mesei, fiindcă era trecut de ora 13,00. Am poposit la o pizzerie din zonă şi am servit prânzul: doar câte o pizza de fiecare, udată cu bere rece şi spumoasă, care în loc să ne revigoreze, mai mult ne-a moleşit şi ne-a făcut să tânjim după un loc de odihnă. În plus, se făcuse foarte cald, asfaltul se încinsese şi emana un miros caracteristic, nu prea plăcut, situaţie ce ne-a îndemnat să ne reconsiderăm planurile de vizitare. Cea mai potrivită momentului era găsirea unui loc unde să înnoptăm, căci intenţia noastră era să rămânem în Iaşi cel puţin până a doua zi, ca să revedem şi Copoul, şi Mănăstirea Golia, şi Mănăstirea Galata, şi bojdeuca lui Ion Creangă şi orice altceva interesant ne-ar fi ieşit în cale.
La hotelurile din zona centrală n-am avut succes, pentru că era plin sezon turistic şi rezervările în avans aveau prioritate. Am primit câteva recomandări pentru nişte pensiuni periferice, aflate la ieşirile din oraş. În următoarele două ore am alergat cu maşina de la o adresă la alta, primind doar promisiuni că dacă până la ora X cei ce făcuseră deja rezervări nu aveau să sosească, camera putea fi a noastră. Nu erau oferte ferme, aşa încât de teama petrecerii unei nopţi obositoare în maşină, care ar fi făcut de nesuportat o nouă zi de vizitare, am hotărât să părăsim capitala Moldovei şi să ne îndreptăm spre Vaslui. În fond, mai văzusem Iaşul şi nu era exclus să ne mai întoarcem acolo în anii următori.
Drumul de la Iaşi la Vaslui (DN24), este un drum de un pitoresc aparte. Foarte îngrijit, puţin aglomerat, el străbate o zonă de câmpie bogată în vegetaţie, care îi conferă un farmec deosebit: peisajul nu e deloc monoton, fiindcă e intersectat de numeroase coline, păduri de foioase, în special salcâmi, vaste zone de un galben calm, caracteristic culturilor cerealiere abia recoltate, popasuri turistice şi sate împietrite parcă de timp. Deşi se spune că este una din zonele cele mai sărace ale României, această parte a ţării ni s-a dezvăluit a fi una neaşteptat de frumoasă şi am străbătut-o cu mare încântare! Farmecul poate i se datorează tocmai faptului că e o zonă mai puţin tranzitată de turişti şi de aceea urmele „civilizaţiei urbane” nu se zăresc pe aici: nici peturi aruncate la marginea şoselei, nici resturi de la demolări abandonate în păduri sau pe câmp, nici cerşetori tuciurii la intersecţii de drum sau în benzinării.
La Vaslui am ajuns înainte de apusul soarelui, chiar în timpul unei ploi torenţiale, care ne-a obligat să străbatem oraşul în goană şi să abandonăm proiectul de a înnopta aici. Am poposit pentru un sfert de oră la o benzinărie cu fast food tip VIVA (sunt preferatele noastre), unde am servit cafea şi cîte o porţie de piept de pui cu cartofi prăjiţi. Între timp ploaia s-a mai rărit şi noi am pornit-o iarăşi la drum, spre Bârlad şi Tecuci, până la Focşani. Deşi a plouat tot timpul, am străbătut uşor acest drum îndeajuns de lung, pentru că şoseaua era impecabilă. După cum arăta panglica asfaltică, drumul fusese recent reabilitat, iar mai mult de jumătate din traseu şoseaua era de tip expres, cu două benzi de circulaţie pe sens. Nu e de mirare astfel că după o zi întreagă de mers şi cu toată oboseala acumulată, am ajuns la Focşani pe înserat, când ploaia încetase şi ultimele raze ale soarelui se zăreau timide printre norii ce încă se mai împrăştiau pe cer.
La Focşani, în sfârşit, ne-a părăsit ghinionul: am găsit cameră chiar în centru, la hotelul „Unirea” din Piaţa Unirii. Hotelul era reprezentativ pentru anii comunismului, acum doar cele trei etaje inferioare, recent renovate, mai aminteau de gloria de odinioară. Oricum, camera a fost foarte bună, fără a ieşi din comun şi ne-a asigurat din plin confortul şi odihna necesare după o zi atât de încărcată. Iar personalul a fost mai mult decât primitor şi... bucuros de oaspeţi!
Dar poate că nu eram chiar aşa de obosiţi, pentru că după ce ne-am cazat, am făcut baie şi ne-am primenit, am mai găsit puterea şi interesul să dăm o raită prin centru, pentru a vedea mai îndeaproape Piaţa Unirii cu monumentul său dedicat evenimentului unirii şi străzile din imediata vecinătate. Târziu, după ora 23, am încheiat ziua vizitelor la monumente aflate în renovare şi... ne-am culcat. Ne-am trezit a doua zi pe la 8,00 pentru a porni mai departe. Mai aveam un singur ţel predeterminat: să vedem Vulcanii Noroioşi! Speram ca aceştia să nu necesite... reabilitare. Sau dacă da, cu atât mai bine: pierdem noi, vizitatorii acestui moment, dar vor fi mulţi care vor avea în viitor bucuria unor imagini de neuitat, iar printre aceştia poate vom fi şi noi!
Va urma: Circuit etapa a V-a (ultima), ziua a zecea: vizita în judeţul Buzău
Trimis de mariana.olaru in 30.08.10 16:55:26
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ai un dar aparte cand povestesti si marturisesc ca iti citesc impresiile de mai multe ori in timp pentru ca imi este imposibil sa acumulez atatea informatii folositoare intr-o singura citire!
Felicitari!
Pe aici nu am fost. Mă uimiţi, din nou, cu acurateţea detaliilor şi amploarea impresiilor. Mulţumim pentru răbdarea cu care aţi aşternut toate aceste informaţii. Punctaj maxim, felicitări!
magdalena
krondia
Vă mulţumesc deopotrivă! Şi lectura review-urilor voastre sunt o adevărată plăcere pentru mine! Probabil că avem o mare afinitate artistică şi literară, care ne face să gândim şi să simţim la fel atunci când scriem sau citim.
Cred că şi fotografiile sunt grăitoare, deşi sunt puţine.Vă invit să le vizionaţi după ce le voi încărca pe site.
Foarte frumos povestit, @mariana.olaru! Am vazut si eu aceste locuri prin randurile tale! Felicitari!
un review foarte bun! se vede asta si din namarul ecourilor postate. felicitari! mai vrem si altele la fel de bune!
biancuta
recul
Vă mulţumesc şi promit să vă mai reţin atenţia şi cu alte imporesii de prin călătoriile mele !
Mi-a placut cum ati scris despre orasul meu de suflet,Iasi. Pot sa va anunt ca si acum la 3 ani de la data sejurui dvs.o parte din obiectivele turistice amintite in rew.sunt tot in proces de reabilitare.
alinutzza140, nu pot să cred ! Oare lucrările acestea nu se mai termină?! Şi noi, care gândeam la o nouă revedere cu Iaşul în anul următor! Noroc cu prietenii de la AFA , că uite, ai parte de informaţii de actualitate foarte folositoare!
Iţi mulţumesc, şi când vom porni spre Iaşi, permite-mi să te mai stresez cu ..întrebări ...
Foarte multe amanunte si informatii de care nu stiam, felicitarile mele!
sanziana m
pepsi70ro
Mulţumesc din inimă! Aprecierile voastre mă stimulează să ...mai scriu!
Pe curând !
Din ce în ce mai bune şi mai interesante. Felicitări şi ţine-o tot aşa.
Felicitari pentru impresiile postate! Mi-ai adus aminte cu placere de vizita pe care am facut-o si eu la Palatul Culturii si incercam sa fac cateva poze fara sa fim vazuti. Nu am reusit decat una sau doua poze sa facem inauntru, majoritatea pozelor avandu-le din exteriorul Palatului.
Biserica Trei Ierarhi pe care am vizitat-o acum 5-6 ani era tot in restaurare, deci imi pare rau sa aud ca lucrarile nu s-au terminat...
Am mai vizitat Gradina Botanica situata in Dealul Copoului, fiind cea mai veche gradina botanica din tara noastra.
Deasemenea felicitari pentru pozele atasate!
Mulţumesc, corinne!
Intr-adevăr, Grădina botanică este un obiectiv care se cere vizitat când treci prin Copou . Din păcate, nu am mai vazut-o de mai bine de douăzeci de ani! O fi tot aşa ca atunci, sau şi-a mai modificat cumva hotarele prin retrocedări de terenuri, aşa cum s-a întâmplat la Piteşti cu pădurea Trivale?
Dragoş, dacă al nouălea vot este al tău, îţi mulţumesc! Dar oare ce e de mirare în legătură cu acest număr de voturi? Se spune ... de gustibus non disputandum !
Felicitari... pentru talentul de mare povestitor... de fiecare data ma captati... dar recunosc ca trebuie sa citesc si sa recitesc... pentru ca aveti o multitudine de informatii foarte utile... iar eu nu tot timpul... am neuronul activat la capacitate maxima... V-am iertat pentru ca in Vaslui, n-ati zabovit mai mult, ... dar stiu motivul... la vremea cand ati facut turul Moldovei, ... nu era AFA care sa ne ajute sa ne programam concediile...
Mulţumesc, Cătălina ! Şi pentru punctaj şi pentru că m-ai iertat pentru popasul prea scurt de la Vaslui. Oricum , să şti că pentru la anul eu şi soţul meu avem în vedere o raită prin nordul Dobrogei, cu ieşire pe la Galaţi, şi de-acolo în sus spre Vaslui. Am auzit că e un drum foarte frumos care merită străbătut. Dacă va vrea Dumnezeu să ne împlinim gândul, Vasluiul nu va mai fi doar o trecere ! Şi poate tu ne vei fi ghid...
Cu mult drag!
In Dobrogea sa nu ratati Manastirea Pestera Sf. Andrei despre care am scris aici... click aici
dar si Manastirea Dervent... despre care, poate, intr-o buna zi ma voi invrednicii sa scriu ceva...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Ceahlau - vf. Toaca, putin prin Moldova si superba pensiune La Bunica de pe lacul Izvorul Muntelui — scris în 28.06.24 de stoto din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Cu trenul de noapte la expoziția Brâncuși — scris în 02.02.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Circuit de opt zile, netematic, prin țară — scris în 13.10.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou în circuit prin țară (II) — scris în 20.09.23 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou în circuit prin țară (I) — scris în 20.09.23 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Nordul Apusenilor - Satu Mare. Povestea unui premiu — scris în 08.08.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Orașe dunărene — scris în 16.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ