ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.11.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 11 MIN

Agroturismul si balneoturismul

TIPĂREȘTE

Iata alte doua prioritati nationale cu care colectivul de specialisti autohtoni ai Ministerului Turismului incearca sa scoata tara din marasmul economic actual. Suntem o a doua Elvetie nu-i asa? Sau cel putin asa ni se spune uneori…O tara prezervata, ferita de "relele"civilizatiei excesive, fara sosele prea multe si nici tunele care ar transforma Carpatii intr-un gigantic scweitzer, cu paduri seculare, salbatice si virgine, cu un fond cinegetic deosebit, cu unica delta a Europei ce adaposteste inca peste 1000 de specii floro-faunistice diferite...

V-am ramas dator asadar cu o ultima filozofeala turistica pe aceste teme importante "pentru tara", ce ne vizeaza pe noi toti si mai ales pe cei ce iubim natura sau pe cei ce avem spondiloza sau dureri de sale.

ANTREC sau Asociatia Nationala de Turism Ecologic si Rural a sprijinit, consiliat, si a efectuat contracte cu o sumedenie de pensiuni agro-turistice le-a clasificat, le-a introdus intr-un catalog propriu, le-a publicitat prin lumea larga si apoi dupa ce le-a gasit si niscaiva clienti din tara sau din strainatate, le-a luat si un procentaj din castig. Pana aici totul pare corect. Centralizare nu e insa intotdeuna binevenita intr-un sistem liberal al economiei de piata, nu poate colectivul ANTREC sa treaca zilnic sau saptamanal sa vada daca pensiunea x sau y are sau nu farfuriile curate sau gandaci prin bucatarie, ca sa le mai confiste cate o margareta sau sa-i laude pe cei ce-au dat cu Cilit prin baie sau Ariel si esenta de brad prin asternuturi. Am o banuiala, poate gresesc, ca si in acest domeniu romanesc pluteste in aer un parfum de petale ofilite si nu de margarete proaspete…dar n-am dovezi. Multe pensiuni lucreaza “la negru”, cine sta sa le sufle in ceafa si sa le numere chitantele fiscale date turistilor? Ba am auzit si la case mai mari intrebarea suava…"Chiar doriti chitanta fiscala pentru aceasta noapte? , va chemam noi un taxi la 4 dimineata…" si cand le ziceam ca nu doresc…o luminita de vie multumire aparea in ochii receptionerelor, ochi proaspat fardati si obraji pudrati cu ultimele produse Avon primite prin batai din use-n use, produse scumpe primite printr-un sistem care evita si el multe taxe…ochi ce parca gandeau indaratul lor... o sa-mi iau cu banii astia nedeclarati si un Chanel original sau un rimel de la Milano...

In urma cu 2 ani am fost cu Dana la Praid la o pensiune de acest gen…m-am prezentat direct la gazada, nu la sucursala locala a ANTREC Bucuresti, am ales o camera, m-am cazat si totul a fost OK, conditii corespunzatoare pretului (mic), pana cand pe podea a aprut un paianjen (mare) care, mai speriat decat noi, s-a refugiat sub pat. Am schimbat camera dar am dormit in stress caci imaginatia omului lucreaza non-stop, nu doarme. Cred ca-n acea seara am visat doar imagini gen "Indiana Jones, arca pierduta” cand un amic al eternului vanatorului de comori este coplesit de o salbatica hoarda de tarantule cat palma. La Tusnad, hotelul Tusnad era “full” dar in parcare asteptau doua femei, care s-au oferit sa ne dea cazare, am ales-o pe cea mai curatica (dintre femei) si am primit o “camera” tot la negru, fara chitanta, foarte buna, de data asta am nimerit bine. La Putna, am incercat intai o camera ieftina “la cetatean”, cu vreo 50 de lei, negociabil, dar in toata casa mirosea a mancare de varza, pana ajungeai la camera ta, treceai si prin camerele gazdei, gazda care mirosea zdravan a transpiratie. Ne-am dus la hotel, am dat 120 lei…urmand vorba romanului…”dai un ban dar stai in spate! ” Atunci, fara sa deschid niciodata google-ul sa vad si eu cum e cu modalitatea de cazare prin ANTREC, mi-am dat seama "pe teren" ca acest organism sau lucreaza numai pentru straini sau nu-si prea are rostul, cand eu ma cazez mereu pe unde ma duc, fara ei iar agentiile de turism n-au ca scop imi a vinde destinatii ieftine ci scumpe, comisionul lor fiind proportional cu vanzarea. Si totusi am vazut si reusite in domeniu…. Maramuresenii nu se dau inapoi de la nici un fel de munca, oricat ar fi ea de grea. Viorel, un amic de-al meu nu era la capsuni prin Spania ci era cat casa, un munte de om, l-au angajat la o Mega-companie de faianta si gresie, unde e si o parte de munca manuala si cand a ajuns acolo l-au intrebat ”Seignor, in satul tau sunt toti asa ca tine? " “Da, mai am eu niste neamuri" "Adu-i si pe ei aici! ” Dupa 10 ani de munca, Viorel s-a intors acasa, langa Ocna Sugatag, unde si-a deschis o pensiune, nu mai lucreza cu mainile si picioarele ci cu mintea, el e manager, sotia lui lucreaza la bucatarie si pensiunea lui merge struna. A ales si un vad comercial bun, langa o statiune balneara. A jurat ca tot restul vietii se va odihni, dar socoteala din targ…La Borsa, am mai vazut deasemenea reusite agroturistice, aici cine nu are o pensiune sau cel putin un mic restaurant si 1-2 masini de lux in fata casei cu doua etaje, inseamna ca nu i-a placut munca. Asa e si pe culoarul Bran-Moeciu-Rucar…oameni gospodari care au profitat de pozitia geografica, intre doua culmi muntoase forte cautate si "umanizate" si au ridicat pensiuni superbe, concurandu-se intre ei, batalia pentru puncte pentru un loc fruntas de pe AFA, la ei se traduce prin "cine are cea mai frumoasa si mareata pensiune agroturistica". Se pare asadar ca piata agroturismului incepe sa se regleze de la sine, prin concurenta si selectie iar forurile de control nu mai prea pot interveni in acest fenomen.

Dar sa revenim la balneoturism si ape minerale. "Ohoo, vor zice unii, “nu-i corect, mai @Dorgo, mai”, pai tu ai scris carti despre aceasta tema…nu te da mare “cocos”! …"Ei, fratilor, as vreau eu sa fiu un apropiat al familiei “Cocos”, caci n-as mai avea probleme cu sponsorizarea cartilor mele balneo"…domeniu in care ma mai ajuta doar familia si fostii colegi de liceu.

Romanii, stramosii nostri latini “ce-au pornit din cizma si-au ajuns la opinca”, nu s-au ocupat doar de exploatarea si procesarea sarii, lemnului, granitului, aurului, argintului nostru sau sclavilor “recoltati” de prin tot imperiul ci si de amenajarea izvoarelor cu ape minerale. Peste tot pe unde au trecut, ei au intemeiat vestitele “terme”, valorificind in special apele termo-minerale, dar nu s-au dat inapoi nici de la amenajarea celorlalte izvoare minerale. De la romani a ramas obiceiul, foarte raspindit astazi in estul Transilvaniei, de captare a izvoarelor in “scoarta de copac”, obicei folosit in special in judetele Bistrita si Harghita. Unii istorici afirma ca romanii si-au mentinut imperiul datorita excelentei lor cunoasteri a tehnicii captarii, acumularii si transportului apelor, construind bai publice, apeducte subterane si supraterane, sisteme de canalizare, piscine, fantini arteziene. Ei au introdus in intreg imperiul, acea asa-numita “civilizatie acvatica, de placere”, dar cu valente certe si in educatia corporala, higienica si sanitara a cetatenilor lui. In baile publice romane dispareau diferentele sociale. Un cetatean de rand putea sta alaturi de un senator sau de un general roman. Baile publice romane erau un element al civilizatiei dar si al democratizarii vietii sociale. In giganticele “terme al lui Caracalla” din Roma, puteau face baie 1400 de persoane in acelasi timp, iar intrarea era libera. Inca si in ziua de azi, celebra “Fontana di Trevi” din Roma este alimentata de un apeduct subteran, aflat la 20 de metri sub orasul celor sapte coline, perfect functional si dupa 2000 de ani! La romani, parasirea aglomerarilor urbane, pentru recreere sau tratament in localitati termale, devenise o moda. Durabilitatea, frumusetea si functionalitatea arhitecturii unor terme romane aflate in Transilvania sau la granita ei cu Muntenia, starnesc inca si azi admiratie. In apropierea cetatii lui Decebal, langa Sarmisegetusa, se mai observa si azi ruinele termelor de la Germisara (Geoagiu) sau a celor de la Calan-Bai sau Sacelu si Herculane, din a caror izvoare sopotind necurmat, dacii obisnuiau sa bea apa din palma sau sa o transporte in oale, apoi in amfore de lut ars. Romanii cunosteau apele minerale ale Buzias-ului de azi, numit pe atunci Ahibis si cele 17 izvoare termale de la Baile Felix de linga Oradea. (A propos…la Hajduszoboszlo in Ungaria, piscinele functioneaza doar pana la 1 Octombrie, iar la Badgestein in Germania si la Felix, poti sta cu paharul de sampanie in mana pana dupa revelion, inconjurat de aburii ce se nasc din apa termala si de nameti de zapada…) Apa termominerala era, in credinta lor, un dar ceresc iar puterile ei tamaduitoare erau favoruri ale zeilor acordate unor muritori de rand.

Nu exista solutii miraculoase pentru ca omul zilelor noastre sa traiasca mai bine, mai mult si in deplina sanatate. Indepartarea lui de valentele mediul sau creator, Oceanul Primar, de energiile benefice ale apei, aerului şi solului odata cu distrugerea habitatului sau initial, au transformat omul intr-o fiinta suferinda, sedentara, dependenta de informatica, tranchilizante, mancare fast-food si automobil. Acolo unde “homo sapiens” isi desfaşoara 80% din existenta - la domiciliu sau la locul de munca - el s-a inconjurat de mult beton, ciment, sticla, aluminiu sau plastic, elemente adeseori nocive, la care el nu s-a adaptat pe deplin. In aceste “caverne” ale existentei sale, energiile binefacatoare ale soarelui, apelor curgatoare, aerului sau ale pamantului, nu mai patrund aproape deloc.

In tarile civilizate s-a incetatenit expresia “metrou-serviciu-somn”, expresie sugestiva pentru “robotizarea” si indepartarea omului de Natura. Iar de la robotizare si pana la alienare, nu mai e decat un pas. Goana nebuneasca si adeseori inutila dupa acumulari materiale sau dimpotriva stressul de concurenta, supravieţuire sau izolare, sunt alti factori care opresc omul din evoluţia spre limitele sale normale de existenta. Si mai exista si alte cauze, deocamdatã fara leac, ca spre exemplu: pierderea ''apei'' şi a ''sarurilor minerale'' de catre celulele ce alcatuiesc corpul omenesc. Putem oare sa oprim aceste fenomene? E suficient oare doar sa bem multa apa minerala la batranete? E bine cunoscut faptul cã omul este alcatuit in proporţie de 70 % din “apa” şi din “saruri minerale”. Fara apa, omul nu rezistã mai mult de 3-4 zile. Fara aport de sare in alimentaţie, nici un animal nu poate supravieţui. Omul trecut de prima tinereţe resimte o atracţie instinctiva spre apele minerale si in special spre cele sarate sau termo-minerale. Nu e nimic altceva decat un fenomen cat se poate de normal de “reintoarcere spre izvoare” de ''reincarcare'' cu apa si saruri minerale, o reintoarcere spre oceanul primar in care, in urmã cu multe milioane de ani a fost zamislita prima celula vie. Viata in absenta apei nu există...

Omul, produsul “ganditor” al oceanului primar, dotat cu conştiinţã, raţiune şi sentimente, nu se deosebeşte prea mult, ca şi compoziţie chimica, de mediul sãu originar, omul nu este altceva decat un “sac de piele plin cu apa minerala”, un sac organic care vorbeşte, gandeşte, iubeşte, uraste, si care a devenit stapanul mediului al carui sclav era in urma cu cateva miliarde de ani.

Bogatia in ape minerale a tarii este de neinchipuit - un simplu calcul teoretic ne arata ca Romania este singura regiune de pe glob in care fiecare din cei aproape 22 milioane de locuitori ai sai pot consuma, in mod gratuit, 1 l de apa minerala pe zi, cu conditia ca ei… sa se poata deplasa pana la sursa! Tot astfel precum unele tari ale lumii care “plutesc pe o mare de petrol” (resursa epuizabila la un moment dat), Romania “pluteste pe o mare de apa minerala”. Diferenta dintre aceste doua “mari”, cea de petrol si cea de apa minerala, este ca cea de-a doua, este practic inepuizabila!

Se poate spune, fara a gresi prea mult, ca, pe linga aur, metale, lemn si piatra de constructie, “sarea si apele minerale” au scos din anonimat si au latinizat “Dacia, taramul pastorilor” de la marginea Imperiului Roman. Drept rasplata, dacii au primit, odata cu drumurile, apeductele si termele romane, cultura si civilizatia stapinitorului. Poate de aceea, chiar si azi, dupa doua mii de ani, urmasii acelor locuitori de odinioara, iubesc inca atit de mult apele minerale si statiunile balneare. Lipsiti in general de posibilitati materiale, locuitorii tarii noastre nu au renuntat nicicind la terapia balneara, chiar daca aceasta se efectua sub cerul liber, in “gropi cu apa si namol”, in “pivnite cu mofete”, sau prin captari de izvoare minerale in butoaie de lemn sau in cazane ruginite.

Insa in pofida acestei bogatii si varietati minerale, in tara nu exista decit cateva complexe balneare sau hoteluri de cura situate la standarde internationale. Din cele aprox. 140 de statiuni si localitati balneare mai mari sau mai mici, peste 60 la suta sunt in paragina, dezafecate, sezoniere sau nerentabile. Decalajul economic dintre acest colt de lume si restul Europei, se manifesta si in domeniul balnear. Deocamdata, vara de vara, sub un soare torid, tara noastra devine pentru locuitorii sai si nu numai, cel mai mare sanatoriu” in aer liber” al lumii! Dar totul nu dureaza decit 2-3 luni, atit cit “tine” si vara…

Transilvania poseda cel mai mare potential balnear al lumii! Oferta sa in ape minerale depaseste capacitatea omului de a o stoca sau de a o imbutelia. Orice izvor mineral ce poate fi acumulat, poate constitui debutul unei afaceri si o sursa de sanatate pentru cei in suferinta. Nu apele minerale lipsesc in Transilvania ci punerea lor in valoare! Exista inca prea multe instalatii sau stabilimente balneare inchise, deteriorate sau care au disparut! La intrarea lor s-a pus lacatul greu al uitarii. Uneori, deasupra lor s-a arat cu plugul, au aparut terenuri de sport sau pasuni, altele au fost invadate de mlastini, de plante acvatice sau au fost literalmente “inghitite” de paduri. Strivite de indiferenta si ignoranta omului, iar natura nu iarta, ea isi urmeaza cursul ei firesc, stergand de pe fata pamantului, in cateva decenii, o munca, poate, de secole…

A avea “la picioarele tale”, unul sau mai multe izvoare sau lacuri minerale, este o bucurie, dar si o mare raspundere. Fructele giganticului arbore mineral subteran pot fi culese, sau nu!

Respectand aceste minime recomandari, orice resursa minerala, oricat ar fi ea de neinsemnata, poate transforma o localitate anonima intr-o veritabila localitate balneara, schimband pentru totdeauna destinele oamenilor locului! Sper ca, de acum incolo, cei ce vor trece pe langa un izvor sau pe langa un lac mineral, sa le priveasca cu alti ochi, ca pe o posibila sursa aducatoare de profit si de sanatate.

Ma opresc aici pentru ca altfel apare un roman, poate un “best seller”, ce ar putea sa-si depuna candidatura la premiul Nobel in agro-balneo-eco-turism …

Dorgo


[fb]
---
Trimis de dorgo in 04.11.10 08:26:21
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1774 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9001 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

valimi
[04.11.10 08:56:10]
»

Dom' Profesor, esti de neegalat cand joci pe teren propriu, jos palaria!

Uite asa ne mai dam seama cat de ignoranti si nestiutori suntem.

mariana.olaru
[04.11.10 10:40:50]
»

Aplauze pentru aceste filozofări care ne-au reamintit (a câta oară!) de realitățile și perspectivele turismului românesc! Dar ce folos că tot vorbim, tot ne plângem, tot dăm sugestii și nimeni dintre cei ce pot efectiv face ceva nu pare a se deștepta din această letargie dăunătoare?

anadragusin
[04.11.10 11:24:34]
»

Excelent review-ul despre potentialul tarii. Cand va veni ziua faptelor din partea celor care pot? Cand ne vom respecta mediul de viata dat de Dumnezeu? Cand ne vom respecta pe noi insine ca sa fim respectati de altii la randul nostru?

Sper sa prind in viata asta, ziua cand toate acestea se vor implini. Cred ca relatia OM-NATURA ar trebui implementata din copilarie. Cum am mai spus-o, multi dintre politicienii tarii ar trebui sa intre pe acest site sa vada parerea omului de rand. Am un regret foarte mare: "copiii mei se vor bucura de putinul de care ma mai bucur eu astazi? " In ritmul de azi tind sa cred ca nu, dar speranta moare ultima. Felicitari @dorgo pentru problemele expuse prin aceste filozofari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
TEOANCA
[04.11.10 17:04:52]
»

Mi-a venit in minte o intrebare care ar putea face subiectul unei alte filozofari. De ce citesc oamenii ce se scrie pe AFA?

Pana se apuca cineva sa-l scrie, am eu un raspuns:

Pentru ca, din cand in cand, au ocazia sa citeasca cate o "filozofare" ca cea scrisa de@Dorgo. Ieri, astazi, acum cateva zile...

Se spune ca o zi in care nu ai invatat ceva este o zi pierduta.

Citindu-l inca de dimineata pe @Dorgo am avut o zi plina.

dorgoAUTOR REVIEW
[04.11.10 19:05:54]
»

@TEOANCA

multumesc pentru frumoasele cuvinte... se mai zice deasemenea ca ziua in care n-ai ras, ai pierdut-o... si mai ales acum, in prag de iarna, tare mai avem nevoie noi romanii de cate o raza calda de soare care sa se-arate de dupa norii cenusii si reci ai prelungitei tranzitii...

romanitzaa
[04.11.10 20:15:58]
»

Am ramas fara cuvinte!

Felicitari!

Imi doresc de mult sa petrec un Craciun sau un Revelion intr-un bazin cu apa termala si in jur sa fie zapada, dar, din pacate, drumurile din tara nu-mi dau foarte mari sanse pe timp de iarna.

Astept sutele de km de autostrada!

pepsi70ro
[04.11.10 21:35:50]
»

O analiza obiectiva .

Avem un potential pe care foarte multe tari il doresc. Marea majoritate a oamenilor sunt sufletisti, motivatia exista, cultul valorilor nationale domneste pretutindeni, atunci ce ne lipseste? Poate la aceasta intrebare ar fi necesar sa raspundem si poate atunci am intelege de ce turismul nostru merge intr-o directie sau alta buna sau mai putin buna.

Inainte de 89 tratamentele balneare erau foarte cautate si multi isi aduc aminte ca iti trebuia PR (pile relatii) sa poti urma cateva proceduri. Agroturismul era practic inexistent, insa dupa Revolutie aceste doua capitole turistice practic s-au inversat. In ultimii ani au inceput din nou sa fie cautate atat statiunile balneoclimaterice cat si pensiunile turistice de la tara insa de multe ori preturile mari depasesc valoarea serviciilor mai ales cand vorbim despre proceduri/tratamente. Poate in viitor, eu inca privesc cu incredere...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Michi
[04.11.10 22:33:45]
»

"Ma opresc aici pentru ca altfel apare un roman, poate un “best seller”, ce ar putea sa-si depuna candidatura la premiul Nobel in agro-balneo-eco-turism "

In editura AFA cred ca review-ul de mai sus este un best seller datorita preciziei detaliului, multitudinii informatiilor si a undei de mandrie pentru frumusetile si resursele tarii.

ninaa
[05.11.10 06:05:26]
»

Mi-a placut rw tau, agroturism nu prea am facut dar balneo se impune asa ca asteptam si cartile tale.

Aeerdna*
[05.11.10 09:20:01]
»

Mie nu-mi place review-ul... Nu m-a miscat nimic. (Nu din loc, ca asta-i simplu!)... Niciun sentiment... numai platitudini!

Ne-ai aratat ca stii unde sa pui semnele de punctuatie. Mai ramane sa inveti cum sa-l faci pe altul sa vibreze...

Stie tot romanul ca potentialul nostru e mare. Asa, si? Cand citesti ceea ce-ai scris tu aici, spre ce zari privesti?

O besmetica!

Una care nu stie de niciunele!

Ma numesc Andreea, conasule...

dorgoAUTOR REVIEW
[05.11.10 12:38:40]
»

@Andreea... nici mie nu mi-a placut ce-am scris... dar n-am somn, ma scol adesea pe la 5 dimineata si pana sa ajung la servici, e un timp mort, asa ca... iata! mai apare cate un review... mi-ar fi placut sa scriu despre statiuni balneare infloritoare, sau cel putin asa cum erau ele inainte de '89 cand te bateai pt un bilet la odihna sau tratament, mi-ar fi placut sa scriu despre pensiuni eco-agroturistice in care sa existe si alte optiuni de turism, in afara somnului si a mancarii si bauturii, gazda sa te ia de mana si sa te duca ba la o cascada, ba la o pestera, sau macar la o pastravarie, poate intr-o o trasura cu talpici (iarna) sau roti (vara), etc, etc Ai vazut cum e in afara? Cate optiuni ai? Patronii pensiunilor noastre cunosc vag atractiile din jurul lor, ei cred ca daca au construit locatia, va functiona de la sine, rar gasesti pe cineva care iti propune macar un mic traseu prin padure pe o carare, gazda stie doar sa-ti umple burta cu multa mancare si bautura pe care si-o lauda non-stop...

La Praid, localnicii nu stiu mai nimic despre legenda minei de aragonit, legenda celor 14 cruci, muntele de sare, istoricul ceramicii negre de la Corund, istoria fascinanta a celor 2 izvoare minerale din comuna, istoria celui mai bogat om din zona care isi datoreste averea... tot unui izvor din fata casei sale sau macar sa fie cineva care sa te duca la "vechea mina", unde daca arunci un bolovan in ea, de-abia dupa 10 secunde auzi sunteul impactului, genunea are 98 de metri adancime (viteza pietrei e de 9,8 m/s)... la Putna, satenii nu stiu mai nimic despre istoricul manastirilor de langa ei sau unii nici macar de mormantul lui Stefan poate nici la Bran "pensionarii" (patronii de pensiuni) nu prea cunosc legenda lui Dracula, adevarul despre Vlad Tepes sau interpretarea romanului lui Brian Stocker, ei l-au cocotat un pic fortat pe Vald in castelul din vecinatatea lor si-atat, asteapta sa le curga valuri, valuri de turisti... Si-atunci vei cumpara, sa zicem, un revelion de 4 zile la o pensiune oarecare din tara, dupa 2 zile vei fi epuizat toate atractiile locului si apoi vei incepe sa te plictisesti... vei ramane doar cu o groaza de mancarea si bautura pe masa de care te vei satura la un moment dat, sau daca nu, vei cauta disperat pe 2 Ianuarie o farmacie deschisa ca sa iei un Triferment.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Aeerdna*
[05.11.10 13:29:08]
»

Nu, nu. Nu cred ca m-ai inteles. Scrii foarte frumos. Nemultumirea mea porneste de la faptul ca nu ai reusit sa dirijezi elementele negative spre subsidiar (ca le stim cu totii si stim in ce tara traim!) si sa creezi un cadru mai luminos...

Stii ce? Indiferent cum este, tara aceasta este a noastra! In ea ne-am nascut. Iar in ultima vreme, tot mai multe voci sunt dezamagite, deziluzionate si indeamna la abandon. De asemenea, orice ai face, nu poti sa schimbi peste noapte o mentalitate ce si-a asumat-o populatia.

Problema pe care mi-am pus-o eu este sa indemn oamenii catre orizonturi mai luminoase, ca si cand am spune: "-Da, stim cum este si unde am ajuns. Dar se poate trai mult mai bine daca am fi mai optimisti, daca am face haz de nepasarea politicienilor si a structurilor administrative"... Pentru ca daca ti-ai propus sa le arati ca elaboreaza structuri inutile, cine te asculta pe tine? Cine esti tu?

Asadar, spre ce orizonturi privesti? Incotro ne indemni sa ne indreptam? Unde este procentul de inefabil care iti reda speranta si increderea?

Sper sa fiu inteleasa si regret ca am fost prea brutala in interventia mea. De altfel, trebuia sa-ti dai seama de asta atunci cand am semnat: "O bezmetica"...

Acum semnez,

Cu pretuire,

Andreea, o admiratoare care traieste cu speranta ca ai inteles mesajul ei

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA
[05.11.10 13:32:44]
»

la "vechea mina", unde daca arunci un bolovan in ea, de-abia dupa 10 secunde auzi sunteul impactului, genunea are 98 de metri adancime (viteza pietrei e de 9,8 m/s) [gresit, din pacate; v. mai jos]

Doctore, cu tot respectul pentru documentarea de specialitate, cand vine vorba despre fizica elementara, esti... corigent.

Uite, fa click aici si vei constata, dupa explicatiile frumos aranjate de acolo ca piatra ce o arunci in acel hau va strabate in 10 secunde exact 490m!!! (si parca am mai facut odata corectura asta, la articolul ce l-ai scris despre locurile acelea...) :-(

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Aeerdna*
[05.11.10 13:35:16]
»

Ei, parca despre asta e problema... Omul a folosit un fel de metafora...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Michi
[05.11.10 13:44:49]
»

Pai nu degeaba l-am botezat " guru". Sa-l vezi in juridic, administrativ, trasee turistice, IT, cinematografie, limba romana literara plus inca vreo cinci... stiinta lui indeamna la lene. E foarte simplu sa intrebi " Dragos, cum e cu... ? ". Sorry, nu am niciun interes in a-l peria, are si defecte, doar om e. Cred ca am ramas in subiect, nu sunt off, pentru ca am pomenit cuvintele "trasee turistice".

mariana.olaru
[05.11.10 14:44:07]
»

Aeerdna

Da, stim cum este si unde am ajuns. Dar se poate trai mult mai bine daca am fi mai optimisti, daca am face haz de nepasarea politicienilor si a structurilor administrative...

Eu cred că tocmai asta este problema noastră, a românilor: suntem atât de optimiști, încât nu numai că facem haz de nepăsarea politicienilor, dar chiar nu ne mai pasă de ei... Ne mulțumim cu puțin și ne vedem de viața noastră mai bună sau mai rea. Ne refulăm frustările prin... filozofări, căci, după 20 de ani de speranțe deșarte, am aflat că e greu și fără folos să te lupți cu morile de vânt.

Filozofările lui @dorgo n-au făcut decât să mai pună o dată degetul pe rană, și ca orice filozofări, nu-s decât niște refleții (amare, ce-i drept), fără pretenții de a ne mobiliza, decât în măsura în care suntem potențiali investitori, după cum lasă să se înțeleagă în finalul review-ului.

Mesajul de optimism cu care privim viitorul este ceva care face parte din ființa noastră, din umanitatea noastră. De aceea, cred că toți cei ce au citit rândurile lui @dorgo s-au întrebat cu adevărată speranță: Doamne, voi avea bucuria să mai trăiesc și să văd lucrurile astea schimbate? Eu percep aspirația de a trăi cât mai mult ca fiind tot o expresie a optimismului.

Și mai cred că atitudinea noastră de a face haz de necaz este una dăunătoare. Chiar dacă nu avem putința de a schimba efectiv ceva și ne mulțumim doar să ne văietăm, se mai întâmplă ca glasurile noastre să fie auzite de cine trebuie și de aici să se nască o idee salvatoare! Acesta cred că e rostul filozofărilor de tot felul: să ne dea de gândit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Aeerdna*
[05.11.10 15:03:48]
»

Depinde din ce unghi privesti...

Evident ca, cel mai mult, conteaza educatia. Iar daca esti obisnuita ca, inca din copilarie, sa nu pui la suflet nedreptatile si lipsa de preture a celor care conduc, este posibil sa nu-ti mai incarci sufletul si, prin urmare, sa nu-ti legi Karma de niste incapabili. Daca esti educata sa traiesti alaturi de oamenii care te merita si sa refuzi orice contact cu cei care te lovesc pe la spate si se ascund (eu asa ii vad pe politicienii zilei!), ai sansa sa speri la mai bine. Mai mult, trebuie sa cauti o iesire (chiar si din tara pe perioade limitate!) care sa-ti permita incarcarea "bateriilor" naturale. Asadar vorbim de pe pozitii diferite.

Tocmai de aceea, poate si pentru ca am o alta experienta de viata (am detestat sa fiu bugetara, sa ma inham la o caruta ale carei roti se misca anapoda, sa ma bucur pentru lucruri marunte si pentru care celalti se bat), am o cu totul alta viziune, mai de ansamblu. Si gandesc ca existenta unor politicieni este efemera. De fapt, nimic nu ramane nerasplatit in viata! Nerasplatit, nu nepedepsit! Pentru ca daca preferi a doua sintagma, inseamna ca nu mai ai nicio scapare...

Cu mult respect,

Andreea

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
mariana.olaru
[05.11.10 15:37:37]
»

Mulțumesc Andreea pentru răspuns și trebuie să recunosc că optimismul tău e de-a dreptul molipsitor. Nu-mi rămâne decît să-ți doresc să rămâi mereu așa, să n-ai ocazia să vezi și reversul medaliei și să nu guști niciodată din amarul deziluziilor.

Cu aceeași stimă, Mariana Olaru

any*
[05.11.10 19:11:10]
»

@dorgo, cum de nu ati scris nimic despre Herculane, cel putin eu nu am gasit nici un articol...

dorgoAUTOR REVIEW
[05.11.10 20:08:35]
»

@ any... am trecut pe langa Herculane cand am strabatut cheile Nerei pe care le-am descris doar poetic pe AFA, nu pragmatic, fascinat fiind de frumusetea lor. Rau am facut ca n-am intrat la Herculane... apoi am mai avut ocazia cand eram pe la Buzias... eram grabit, in week-end, totul contra timp... acum dupa 120 de statiuni si localitati balneare parcurse... mi s-au terminat banii... sponsorii nu mai dau nimic... cica e criza... am inceput sa scriu cartea, care se intituleaza "Milenarele ape minerale", cu cateva statiuni lipsa, @Georgiana e colaboratoare, mi-a trimis 2 foto cu Lipova vara, eu n-aveam decat poze de-acum cu bazinele goale... au ramas asadar 5-6 statiuni pe dinafara printre care Bala, Herculane, Strunga. Tinca si altele... sorry... dar primavara ce vine, precis trec pe-acolo...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[05.11.10 20:24:54]
»

@ Dragos... sunt convins ca ai dreptate... la matematica eram varza iar la fizica eram prastie... chiar daca domnisoara profa de fizica era tanara si draguta si-ar fi trebuit sa-mi intre cumva in cap legea atractiei universale, caci ce e frumos place oricui, nu-i asa? ... deci mina sau "groapa" cea veche de sare are 46 de metri... daca vii pe la Tg. Mures, te duc pe-acolo... doar ca daca vrei s-ajungi la ea, trebuie sa cotizezi ceva... langa ea a rasarit "un sat intreg de spargatori de sare"... indeobste tigani... ai caror copii vor sta mereu cu mana-n buzunarul tau...

La Praid un Kg de sare costa vreo 25-30 de bani daca-l iei din magazinul de desfacere al salinei iar daca-l iei direct de la acesti oameni, te costa doar pe jumatate...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[05.11.10 21:20:06]
»

@ Andreea, filozofia ta interesanta naste alta filozofie... e bine in viata sa te bucuri de lucrurile cele mai marunte, altfel, daca te bucuri numai de cele mari, care apar greu... la un moment dat nu mai ai de ce sa te bucuri... asa se-ntampla si cu marile vedete ale lumii care au de toate si nu se mai bucura de nimic... ba unele dintre ele nici nu mai vor sa traiasca... (ex Liz Taylor)... cat despre bugetari... pai, noi bugetarii suntem cei care populam indeobste AFA, avem salarii mai mici dar avem in schimb mai mult timp liber la dispozitie... un angajat la patron, care lucreaza "zi-lumina", de dimineata si pana seara, uneori si-n week-end, nu va avea prea mult timp ca sa anime un site ca acesta. Politicienii sunt "un rau necesar", dar "e mai rau fara acest rau" c-altfel miroase iar a Ceausescu... ei trec prin viata ca efemeridele, se nasc dimineata in "port-bebe", pe la micul dejun isi cumpara primul Jeep, apoi la gustarea de la ora 10, vila cu gazon din buricu' targului, pe la pranz e gata si vila de la mare, la gustarica de la ora 6 apare apare si yahtul de plezir iar pe la cina (cea de mare taina) isi transfera contul de la CEC (Bank) in Cipru, Monte Carlo, Zurich sau Insulele Cayman... iar la miezul noptii, nu!... el nu moare deloc... politicianul nostru e rezistent, are 7 vieti intr-ansul, el se retrage doar din politica ca sa poata sa cutreiere lumea si sa faca "shopping" la New York, Paris, Milano sau direct de pe vasul de croaziera, ca doar de-aia a muncit el o zi intreaga pentru popor... iar despre democratie? da-mi nitel ragaz si-o sa scriu ceva despre greci in curand...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
magdalena
[06.11.10 08:57:30]
»

Marturisesc ca m-am gandit la tine atunci cand am fost zilele acestea intr-o statiune parasita care beneficiaza de un cadru natural de exceptie si ma gandeam la impresiile tale cu statiunile uitate.

Pacat ca nu se revigoreaza turismul acolo unde se merita!

Avem peisaje frumoase, dar nu avem suficiente resurse sau minte pentru asta!

danaeldreny*
[07.08.17 00:53:21]
»

@dorgo:

Dupa 7 ani părerea-i la fel?

o să-ți spun niște povești cu oameni cu cultură (sau nu) în turism ca să poți fi sigur că există... Unu-i Călin (și aici pe site), altu'-i Radu... chiar sunt! Da' n-am eu nerv acum de vorbă lungă.

Oricum, eu știu mulți!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aeerdna*, anadragusin, any*, danaeldreny*, dorgo, magdalena, Michi, romanitzaa, TEOANCA, valimi
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063025951385498 sec
    ecranul dvs: 1 x 1