GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La sfârşit de Mai am plecat împreună cu copiii de Rusalii la Viena, unde ne-am cazat la Novum Hotel Kafeemuehle. Pentru a salva o zi, am plecat încă de luni de acasă, imediat ce au venit copiii de la şcoală. Pe înserat, am ajuns la Deva, rezervarea făcând-o pe booking cu o zi înainte. Nu este necesar niciun avans şi nici card de credit, dar la recepţie se poate plăti şi cu cardul.
Pe drum am fost sunaţi chiar de doamna Alina care s-a interesat când venim şi dacă vrem micul dejun. De altfel, aceasta ne-a și întâmpinat, fiind o persoană foarte calda, primitoare și amabilă.
Pensiunea se află într-o zonă uşor accesibilă dar şi foarte frumoasă. Mai exact, aceasta se află la poalele dealului pe care se află cetatea Devei.
La intrarea în Deva se află o benzinărie Lukoil. De acolo se poate face stânga şi se merge drept pe strada Horea până la nr. 98. Sau, dacă pierzi intersecţia, mergi înainte pe strada principală şi apoi faci la stânga pe una din străzile Matei Corvin, 16 Februarie sau Bucegi, care dau toate în strada Horea. Punctul de reper este benzinăria Petrom care se află efectiv vis a vis de pensiune. Pe străzile menţionate mai sus există panouri cu Pensiunea Olimpia, care se află la numărul următor.
După mine dotările sunt de patru stele, deşi pensiunea este clasificată doar la 3 stele.
Pensiunea are parter şi etaj, iar pentru cazare sunt disponibile 5 camere. La parter sunt două camere, bucătăria şi recepţia. Camera noastră a fost la etaj şi a fost în fapt o garsonieră pentru că în afara de camera cu cele două paturi, mai exista una cu rafturi pentru haine şi frigider, precum şi baia.
Camera este foarte frumoasă, cu materiale moderne şi de calitate. În afară de pernele mari existau şi mai multe perniţe mici. Cearceafurile erau din bumbac şi erau brodate. Pe pereți este tapet.
Camera are un balcon pe care se poate sta şi admira peisajul, întrucât pensiunea se află într-o zonă foarte frumoasă, de case. Pe balcon sunt două scaune.
În cameră sunt multe prize, un aparat de aer condiţionat şi un tv LCD Samsung de 80 cm cu cablu de la Digi. De asemenea, tot în cameră este şi o masă lungă şi scaune, iar lângă paturi se află noptiere. Pe masă este un aparat de făcut ceai, iar acesta este la liber.
Internetul este foarte bun peste tot. Parola e lipita pe ușa de la cameră, pe interior.
În a doua cameră sunt multe rafturi pentru pus hainele precum şi un mini frigider.
Baia este foarte mare cu cadă, vas de toaletă şi bideu. Gresia şi faianţa sunt de calitate. Oglinda este mare şi alături de ea se află un foehn.
Micul dejun se plăteşte separat (16 lei de persoană) şi se poate lua afară pe terasă sau pe balconul de la bucătărie. Dacă e frig se stă în bucătărie. Micul dejun e foarte bogat: roșii, castraveți, iaurt, gem, unt, cafea, mezeluri, omletă.
Tot în curte este şi o piscină, care probabil este umplută vara.
Singurul minus, dacă se poate numi aşa, ar fi parcarea mică de maximum 3 maşini.
În concluzie, o cazare foarte bună într-un loc pitoresc. Cu siguranţă vom reveni.
Trimis de tabache in 04.06.17 13:50:18
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tabache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.89188120 N, 22.89813260 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am rugămintea să faceţi legătura cu articolul meu despre Novum hotel Kaffeemuehle Viena, menţionat la început.
Rezolvat, ambele rugăminți (și aici și la art precedent / următor)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2018 Eleganță și confort la poalele cetății — scris în 07.02.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- May.2016 Casa Alina, un mic răsfăț — scris în 14.06.16 de vasilica din BUCUREșTI - RECOMANDĂ