ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2016
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

TIMP CITIRE: 10 MIN

Hotel Diamond Cinciş - Am Fost şi noi Acolo!

TIPĂREȘTE

Când Cornel a lansat invitaţia la Cinciş i-am spus soţului meu că mi se pare prea departe de Bucureşti. Am propus, cu părere de rău, să nu participăm de data aceasta... Dar Costel n-a fost de acord cu mine. ”Dacă nu mergi, o să-ţi pară rău. Vedem noi cum facem rost de o zi libera dar sigur vom merge!” După vreo două zile m-a sunat @teona care nu era nici ea hotărâtă mai ales că vizitase această zonă a ţării cu un an în urmă... în final am decis împreună să venim la Cinciş cu maşina condusă de soţul @teonei.

Astăzi Costel a privit filmul postat de @msnd si m-a întrebat: „Tu n-ai de gând să scrii nimic despre Cinciş?! Scrie şi spune că nouă ne-a plăcut.” Pot eu să nu ţin cont de părerea lui Costel? Nu pot… că altă dată nu mai vine cu mine...

Drumul de la Bucureşti la Cinciş mi s-a părut lung, dacă n-ar fi fost vorba de un eveniment de acest fel cu siguranţă n-aş fi plecat de acasă doar pentru trei zile. Pentru o săptămână de concediu m-aş întoarce însă oricând în această zonă minunată. Cu atât mai mult vara sau la începutul toamnei! În drum spre Cinciş am poposit pe malul Oltului la Pensiunea Dada pentru cafea şi... pantofi. Da, pentru pantofi! @Teona ne-a povestit că a descoperit anul trecut magazinul cu încălţăminte din piele deschis chiar la parterul pensiunii, lângă terasă. N-am ratat ocazia... ne-am luat pantofi ieftini şi frumoşi. A doua oprire mai lungă, pentru prânz, a fost la un restaurant din Miercurea Sibiului unde am mâncat foarte bine la un preţ rezonabil. Ne-am întors la Bucureşti tot pe acelaşi traseu dar am făcut o pauză de o oră la Orăştie unde @teona şi soţul ei s-au întâlnit la o cafea cu prietenii lor. Noi am profitat de această pauză pentru a face o scurtă plimbare prin orăşelul liniştit şi cochet. Am remarcat o biserică ortodoxă veche, foarte frumoasă, cu hramul Adormirea Maicii Domnului cunoscută ca Biserica românească de jos. Turnul înalt de 35 m, cu pridvor de lemn, se vede de departe iar pictura interioară ne-a impresionat prin colorit şi expresivitate.

Primirea la hotelul Diamond ne-au făcut-o cu căldură dragele noastre @Maria55 şi @Zoazore, vesele şi energice aşa cum le ştiam. Ne-am pupăcit şi am stat un pic de vorbă cu ele în mica recepţie a hotelului Diamond unde este amenajat un colţişor cu o canapea şi fotolii. În spatele unui acvariu cu peşti viu coloraţi ne aştepta recepţionerul care ne-a găsit imediat pe liste şi, fără a ne cere vreun act de identitate, ne-a dat imediat cartela magnetică pentru camera 3002.

Am optat de la început pentru o cameră dublă la etaj superior, cu vedere la lacul Cinciş. Am apreciat efortul şi eleganţa lui Cornel care ne-a sunat pe fiecare în parte, în ordinea statutului de pe AmFostAcolo şi ne-a dat posibilitatea să ne alegem camera, în funcţie de preferinţele exprimate. Ne-a oferit o cameră dublă cu pat matrimonial la etajul 3 al hotelului, cu vedere la lac. Am acceptat bucuroasă, era exact ce ne-am dorit dar aş fi fost de acord cu orice altă cameră. A doua zi Cornel m-a sunat din nou rugându-mă să schimb camera cu alta, la acelaşi etaj dar cu paturi separate. Pentru că altă familie dorea în mod special o cameră cu pat matrimonial am acceptat schimbul fără a sta pe gânduri şi fără păreri de rău.

Având în vedere că hotelul nu are lift am urcat şi coborât de multe ori pe scări dar n-a fost o problemă pentru noi. Cartela magnetică s-a „comportat” bine pe parcursul celor trei zile, uşa s-a deschis fără poticneli de fiecare dată. Prima impresie a fost foarte bună:camera spaţioasă, curată, cu mochetă grena, perdea şi draperie în culori discrete. Paturile de o persoană sunt mari, cu saltele tari „beton” pe care însă am dormit surprinzător de bine. Aşternuturile de damasc alb-impecabile! Pilotele uşoare şi călduroase le-am găsit în dulap iar cearşafurile pentru ele, împăturite pe pat. De ce oare?!

Saltelele au fost subiectul unei conversaţii amuzante la micul dejun între mine şi @nicole33. Eu-„Am dormit buştean... am adormit de cum am pus capul pe pernă şi m-am trezit dimineaţa parcă ar fi trecut doar o clipă cu toate că saltele aşa tari n-am văzut de când sunt... ” Nicole mă priveşte intrigată- „Cum să fie saltelele tari!?! Şi eu am dormit bine dar m-am scufundat în saltea... O fi greutatea mea de vină!” Eu- „Să fim serioase, cu greutatea stau bine şi eu...” Totul e relativ pe lumea asta, fiecare percepe în altfel lucrurile, închei eu diplomatic controversa pe tema saltelelor. Dar nu mă las, cercetez aprofundat problema pe care (culmea!) o şi rezolv. Concluzia mea: paturile twin au saltele foarte tari în timp ce paturile matrimoniale au saltele „cu memorie”. Sper c-am nimerit-o!

Dulapul are un defect din naştere, este prea îngust dar s-a ocupat Costel cu îndesatul hainelor aşa că... am scăpat şi de această problemă. În cameră se mai află suportul pentru bagaje, un fotoliu cu taburet capitonat pentru picioare, un birou, un scaun. O fâşie de oglindă este aşezată la capul patului, prea sus... total inutilă din punctul meu de vedere. M-am descuracat cu oglinda din baie.

Iluminatul camerei este foarte bine asigurat:lustră cu multe becuri, două veioze, lampă de veghe pe hol. Televizorul cu ecran plat, aşezat pe perete, este suficient de mare dar nu l-am solicitat prea tare. Există aparat de aer condiţionat care poate fi de folos în timpul verii.

În camera noastră a fost cald (mai cald decât acasă) în condiţiile în care cele două nopţi pe care le-am petrecut la Cinciş au fost foarte reci. Am fost uimită pentru că nu am văzut niciun calorifer dar ne-am prins în cele din urmă că hotelul are sistem de încălzire prin pardoseală.

După părerea mea din cameră lipsesc două obiecte utile:cuierul şi un frigider (minibar). Pe noi nu ne-a afectat prea tare lipsa acestora. Am transformat scaunul în „măgar” pentru haine şi am folosit balconul drept răcitor. Totuşi dacă petreci mai multe zile la acest hotel, un frigider este absolut necesar mai ales pentru familiile cu copii. N-am văzut niciun magazin în apropiere aşa că pentru aprovizionare trebuie străbătută o distanţă mai mare. Dar unde păstrezi eventualele provizii?

Baia camerei 3002 este destul de mare, cu faianţă aurie, cabină de duş, uscător de păr care funcţionează bine. Recunosc, nu m-am îmbăiat în viaţa mea într-o încăpere aurită! Eiii... chiar sunt invidioasă... noi n-am avut „tron” aurit ca cel din pozele Mamei Michi. Lăsând gluma la o parte, băile chiar au o problemă serioasă, se scurge apă pe lângă cabina de duş şi dacă nu eşti atent poţi aluneca.

În baie am găsit două prosoape albe mari, două mai mici erau aşezate pe paturi. În afara hârtiei igienice şi a gelului de duş din recipientul aflat în interiorul cabinei de duş nu am avut decât un săpunel mic. Prea puţin pentru două persoane timp de două zile!

Balconul mare cu vedere la lacul Cinciş, cu măsută şi două scaune confortabile, m-a făcut să trec cu vederea micile probleme ale camerei şi băii. Am admirat lacul pe luciul căruia se jucau razele soarelui... mi-am imaginat cât de frumos trebuie să fie acest loc când pădurea din jur va înverzi sau când toamna va colora, aşa cum numai ea ştie, malurile lacului. Am ascultat trilurile păsărilor care vestesc sosirea primăverii, am privit răţuştele care se roteau ţanţose ca adevărate stăpâne ale lacului ce sunt... Seara am respirat aerul rece şi curat, savurând mirosul inconfundabil de lemn ars. Miros „de Găgeni” îi spun eu indiferent de locul în care îl simt pentru că aşa miros serile petrecute în casa vacanţelor mele, într-un sat împădurit, ascuns între dealurile vâlcene. Gata, că am luat-o pe arătură cum ar spune cu delicateţe tânărul meu fiu...

Ca să termin cu partea de cazare, cu unele mici cârcoteli care nu au afectat impresia generală, noi am fost mulţumiţi: ne-am odihnit foarte bine, a fost cald, ne-am bucurat pentru câteva clipe (prea puţine!) de frumuseţea naturii în mijlocul căreia ne aflam... Să nu uit, a fost linişte! Izolarea fonică este bună, noi ne-am retras în cameră în jurul orei 12 când petrecerea era în toi şi muzica se auzea dar nu atât de tare încât să nu putem dormi.

Pentru a ajunge la restaurant trebuie să ieşi din hotel şi să cobori mai multe trepte care ar trebui iluminate pentru a preveni eventualele accidente. Restaurantul, spaţios şi plăcut decorat, a fost locul în care am mâncat dimineaţa şi seara, în care am petrecut şi în care a avut loc festivitatea anuală de premiere. Terasa cu vedere la lac a fost locul preferat de întânire şi discuţii pentru colegii noştri fumători dar am trecut şi eu pe acolo pentru a admira încă o dată lacul atât de frumos şi misterios.

La micul dejun am mâncat bine, gazdele noastre ar fi putut să ofere o varietate mai mare de produse dar tot ce au pus pe masă a fost bun şi proaspăt. Aveai ce alege dacă nu eşti prea mofturos din fire: brânză telemea, caşcaval, trei-patru feluri de mezeluri, zacuscă, măsline, roşii, castraveţi, ouă (o zi -fierte, a doua zi- ochiuri), crenvurşti-sâmbătă, cârnăciori-duminică, unt, miere, gem, cereale, fructe, pâine de un singur fel (albă). De băut: lapte şi ceai. Cafeaua de la bar a fost inclusă în micul dejun. Foarte bună! Singurul lucru care m-a mirat, duminică a lipsit apa la micul dejun. Am cerut dar nu aveau... Mi-am băut cuminte cafeaua mică în timp ce Costel a făcut consumaţie serioasă-lapte, cafea şi cappuccino. Şi nimeni nu s-a uitat urât la el... deci cum puteam eu să mă supăr că nu aveau apă pentru mine?

Mâncarea de la cele două cine, aleasă din variantele propuse, a fost suficientă pentru noi. Adevărat, puţin cam scumpă... Dar dacă mă gândesc bine, sâmbătă seara am pătit 90 lei pentru o ciorbă de burtă, o ceafă de porc cu piure, o porţie de rulouri de pui cu cartofi ţărăneşti, două salate, o îngheţată, două sticle de bere şi apă. Nu cred că în altă parte am fi plătit mult mai puţin...

Turiştii care vin în sezonul cald la hotelul Diamond se pot bucura de toate facilităţile oferite- pontonul cu şezlonguri pentru plajă şi bar, piscina micuţă dar bună pentru copii, balansoarele din lemn de pe malul lacului, lebăda-hidrobicicletă. Această zonă de relaxare este probabil punctul forte al hotelului în timpul verii. La început de primăvară a fost doar locul ales pentru poza de grup din ultima zi a întâlnirii noastre.

Nouă ne-a plăcut mai mult hotelul Diamond decât Belvedere din Predeal, gazda întâlnirii de anul trecut. La Diamond am reveni în timpul verii împreună cu întreaga familie pentru a redescoperi împreună Ţara Haţegului, „locul unde legendele trăiesc” cum ar zice tinerii noştri ghizi, Dacian şi Laura. Sigur, nu este hotelul perfect, multe pot fi remediate cu bunăvoinţă... dar ce este perfect pe lumea asta?!

Costel iar nu tace din gură... îmi spune să scriu că ne-am bucurat de întâlnirea cu toată lumea, am dansat mai puţin decât anul trecut pentru că ne-a rebegit frigul în excursia în Ţara Hategului (dar cât de mult mi-a plăcut... aş pleca în clipa asta din nou...), am fost fericiţi că AmFostAcolo împreună cu atâţia oameni frumoşi care iubesc viaţa şi călătoriile. Vă mulţumim tuturor pentru zilele minunate petrecute împreună, îţi mulţumim Cornel pentru că ai adunat atâţia oameni într-o familie foarte mare şi foarte frumoasă! Suntem diferiţi, ar fi plictisitoare lumea dacă am fi cu toţii la fel... dar AmFostAcolo face parte din viaţa fiecăruia dintre noi...

Ei da... a ieşit o varză... o idee de la mine,trei gânduri de la Costel... dar nu mai modific nimic... de data aceasta, acceptaţi-ne aşa...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floria in 27.03.16 18:32:19
Validat / Publicat: 27.03.16 19:47:27
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3105 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Hotel Diamond-Lacul Cincis privit de pe balcon.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 82300 PMA (din 72 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [27.03.16 19:04:48]
    »

    Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 05&ridAnt=67757

    webmasterX
    [27.03.16 19:48:53]
    »

    Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun.

    webmaster
    [27.03.16 19:54:11]
    »

    Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

    elviramvio
    [27.03.16 21:11:22]
    »

    @Floria -

    Frumos scris, ne-ai dat putin din sufletul vostru.

    irinad
    [27.03.16 22:24:04]
    »

    @Floria - Excelent, un articol cu de toate, dar mai ales cu mult suflet, felicitări!

    iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [28.03.16 13:34:08]
    »

    @Floria -

    În drum spre Cinciş am poposit pe malul Oltului la Pensiunea Dada pentru cafea şi... pantofi. Da, pentru pantofi!

    Am zâmbit. Am zâmbit pentru că în articolul meu Restaurant - Pensiunea Dada am omis cu bună știință să amintesc despre magazinul cu încălțăminte din piele. Clujana se numește (o mai exista oare Clujana cea de mult știută de noi?). Înainte de a intra pe terasa pensiunii, în stânga, prin geamurile mari ale magazinului, vezi numai încălțăminte. Și ce frumoși pantofi bărbătești pentru vară aveau acolo!

    @Floria și @Teona, să purtați cu multă plăcere pantofii!

    FloriaAUTOR REVIEW
    [28.03.16 22:01:29]
    »

    @elviramvio - Mulţumesc, Elvira!

    Ne-a plăcut la Cinciş... peisajul, petrecerea, întâlnirea sau reîntânirea cu voi toţi, excursia cu microbuzul în Ţara Haţegului. Chiar dacă a fost obositor, nu regret că AmFostAcolo. Mă bucur din suflet că te-am cunoscut.

    FloriaAUTOR REVIEW
    [28.03.16 22:04:16]
    »

    @irinad - Mulţumesc, Irina pentru cuvintele tale calde!

    Să ne revedem cu bine!

    FloriaAUTOR REVIEW
    [28.03.16 22:10:55]
    »

    @iulianic - Mulţumesc pentru urări! Ne-am luat pantofi uşori şi comozi, buni pentru călătoriile viitoare. Mi-a plăcut şi mie la Dada, este un loc potrivit pentru un popas pe malul Oltului.

    mishu
    [29.03.16 15:02:12]
    »

    Bine ca am ajuns si eu sa citesc acest articol, si tocmai de pantofi nu ne spuneai? sau doreai sa iei doar tu de acolo?

    Sotul tau avea mare dreptate spunand ca mai apoi ai fi regretat, eu intotdeauna imi spun " Mai bine sa imi para rau ca am facut... decat ca nu am facut" in cea de-a doua situatie oricat ai regreta nu mai ai ce face.

    In rest ce sa spun, foarte frumos descries totul si se "vede" in continuare bucuria ca ai fost acolo.

    Felicitari, votat cu mare placere.

    teona
    [29.03.16 15:30:01]
    »

    Draga Floria, mi-a facut placere compania voastra la aceasta intalnire si faptul ca nu ne-ati penalizat pentru pauza de cafea de la Orastie, la intoarcere, care se pare ca a fost chiar interesanta. Si eu m-am revansat, cu o locatie unde se poate servii o masa buna, la Miercurea Bai, dupa Miercurea Sibiului, pacat ca nu ati gustat papanasii, si nu in ultimul rand cu pantofii de langa Pensiunea Dada, care au devenit un "simbol" al fiecarei noastre treceri prin zona. Doar pe sotul meu nu am putut sa-l "corup". Sa ne revedem cu bine intr-un viitor apropiat si sa ne fie "la fel de rău"'.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    teona
    [29.03.16 15:52:02]
    »

    @iulianic - Deci te-ai prins ca nu puteam sa fac recomandari, decat daca le testam pe propriile picioare, doar sotul meu a ramas la terasa, atras de peisaj si gustul cafelei.

    iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [29.03.16 17:07:57]
    »

    @teona - Da, da, am înțeles! Și în cazul nostru situația a fost oarecem asemănătoare. Soțul meu era cu țigara pe terasă, iar eu am intrat și - culmea - am văzut încălțăminte pe care mi-ar fi plăcut să o poarte el. Pantofii ăia cu perforații, expuși aproape de ușă, m-au dat gata. L-am chemat, a venit, a probat, dar nu i s-a potrivit nimic. Are o măsură... nici de copil, nici de bărbat.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    kikiritzi
    [29.03.16 18:52:23]
    »

    Ca de obicei, ai scris cu eleganta, atenta la detalii, dar si cu acea caldura sufleteasca pe care fiecare o punem in cuvinte atunci cand ne adresam unor prieteni dragi.

    FloriaAUTOR REVIEW
    [30.03.16 20:28:36]
    »

    @mishu - Mulţumesc! Sper ca la următoarea întâlnire să ne vedem!

    FloriaAUTOR REVIEW
    [30.03.16 20:33:46]
    »

    @teona - Plăcerea a fost de partea noastră! Mulţumim că ne-aţi dus la Cinciş şi înapoi acasă, pauzele şi discuţiile noastre au făcut drumul să pară mai scurt. Să ne revedem cu bine!

    FloriaAUTOR REVIEW
    [30.03.16 20:39:59]
    »

    @kikiritzi - La întâlnirea viitoare sper să ne revedem. Sau chiar mai repede... Ţi-am simţit lipsa la Cinciş!

    artemisa24
    [31.03.16 19:32:00]
    »

    mi-a placut review-ul tau… eu inca nu am scris nimic, ma mai gandesc

    daca as scrie, pe langa bucuria intalnirii/revederii cu grupul AFA, as avea mult mai mult de carcotit la adresa hotelului de 4*...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    artemisa24, elviramvio, Floria, irinad, iulianic, kikiritzi, mishu, teona
    Alte impresii din această RUBRICĂComplex Diamond Hotel & Vile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074936866760254 sec
    ecranul dvs: 1 x 1