Vacanta pe meleaguri gorjene

TIPĂREȘTE

Introducere (a se citi optional)

“Am castigat un sejur de 5 nopti la Ranca pe AFA si trebuie sa plecam saptamana viitoare” am spus eu cu hotarare si mult elan dupa ce am facut “jdemii” de recapitulari in fata oglinzii. Privirea lui se intuneca mai mai sa ma desfiinteze si incepe sa ploua cu propozitiile binecunoscute: “Iar ai inceput cu plecatu’? ”, “Vad ca tu chiar nu intelegi ca e criza si trebuie sa strangem cureaua!”, “Ce nevasta imi iau si eu, cand nu e musafir vrea sa fie turista!!!”. Am luat pozitia ghiocelului, m-am opintit din greu pentru vreo doua-trei lacrimi, am tacut malc si am asteptat... In situatii din astea o pseudo-defensiva e cel mai bun atac. Ultimele cuvinte ale celui pe care il iubesc dar caruia imi venea sa-i spun ca de maine schimb yalele si va dormi pe pres au culminat cu “Nu merg nicaieri. Punct!” Dintr-o data imi venea sa sar in sus de bucurie; speranta imi fusese redata, Seful Mare de sus imi ascultase rugile plangarete. De ce? Pentru ca am auzit propozitiile astea ultime de nu stiu cate ori si stiam ce urmeaza. Stiam ca “punctul” este de fapt al meu asa ca mi-a revenit graiul. Ghiocelul s-a transformat intr-o mandra floarea soarelui care a dat oarecum verdictul: “Rezervarea deja este facuta de AFA (distorsionare a adevarului), cazarea e gratis, bani de mancare si relaxare avem ca am facut niste incasari frumusele zilele astea (distorsionare grava a adevarului)... deci am putea merge. Renuntarea este o varianta dar ne facem de ras fata de oamenii aia. La urma urmei decizia finala iti apartine. Ti-o voi respecta.” Cand ai un orgolios langa tine trebuie sa-i lasi lui, chipurile, ultimul cuvant... the final decision... si sa-i dai de inteles ca trebuie sa cantareasca lucrurile cu grija pentru a nu se face de ras. Buuuun! A urmat apoi, din partea lui “Lasa-ma sa ma gandesc”, iar din partea mea organizarea sejurului. Stiam ca vom pleca, 100%.

Am pornit la drum luni la pranz, de Rusalii, pe ruta Constanta-Cernavoda-Bucuresti (centura)-Pitesti-Ramnicu Valcea-Horezu-Novaci-Ranca. In total au fost 500 km (300 km de autostrada) pe care i-am facut in aproximativ 6 ore si jumatate deoarece soferul am fost eu si depasesc abia dupa ce fac calcule cu integrale, radicali si ecuatii de gradul doi. La intoarcere am facut cu o ora mai putin pentru ca a condus colegul meu de apartament care, ori nu face atatea calcule, ori le face mult mai repede, ori o avea ceva mai multa experienta. Niciodata n-am inteles... Drumul de la Novaci la Ranca (soseaua Transalpina) ne-a lasat cu gurile cascate. Nu prea pot descrie in cuvinte nici adrenalina, nici peisajul fabulos, nici calitatea exceptionala a asfaltului. Am auzit langa mine urmatoarea constatare “Ce frumos e aici! Ce bine c-am venit!” si, evident, s-au umflat toate penele pe mine de abia ma mai incapeau. Ca o paranteza, doamnelor, din experienta mea, la aceasta replica sa nu spuneti niciodata “Ti-am zis eu?!”; lasati-l sa se simta el singur vinovat, nu-i curmati suferinta, e mai dureros si mai bine asa :)

Ne-am cazat la pensiunea Valea Mariei, locatie care ne-a impresionat placut din toate punctele de vedere, am facut cunostinta cu alti AFA-isti, oameni minunati (dananecula, Valentina69 si daniel35) am mancat mai mai sa crapam si am cazut amandoi ca lesinati. Deh... ziua fusese lunga, inainte de a pleca la drum am mai avut o sumedenie de treburi. Ce puteti face in cele cateva zile petrecute la Ranca? Va pot oferi cateva sugestii, sper sa va prinda bine.

Ziua 1 am petrecut-o in grup, coloana de trei masini, si am decis sa mergem la Targu Jiu pentru a admira cele cateva opere ale lui Brancusi. De la Ranca pana in municipiu sunt aproximativ 70 km. Ajunsi aici, am parcat la intrarea in oras, in zona Coloanei fara Sfarsit si am pornit pe jos sa admiram lucrarile si frumoasele parcuri, incredibil de curate si bine intretinute. Imbracata de munte, pusa in ipostaza de a-mi misca piciorusele pe un traseu destul lung, care la intoarcere mi s-a parut interminabil, batuta de soare, am experimentat senzatii unice de epuizare si toropeala. Ansamblul monumental Calea Eroilor a fost creat in 1935-1938 in cinstea eroilor gorjeni care s-au jertfit in primul razboi mondial. Este unica creatie publica a artistului si se intinde pe o axa de la est la vest care taie orasul, incepand cu Masa Tacerii, Aleea Scaunelor si Poarta Sarutului, aflate in parcul municipal de pe malul Jiului, continuandu-se cu strada Calea Eroilor si terminandu-se cu parcul in care se afla Coloana fara Sfarsit. In parcul municipal puteti vizita, contra unei sume simbolice, Muzeul de Arta, loc unde am admirat creatii ale unor artisti cunoscuti, dar si unde m-am simtit o mare ignoranta datorita cuvintelor ghidului care ne-au cam biciut cand ne-am oprit, imediat la intrare, langa niste tablouri pe care scria “De vanzare”. Auzi la el “Majoritatea vizitatorilor se opresc langa lucrarile cele mai slabe. E normal sa se intample asa daca nu avem cultura”. Nu sunt eu vreo erudita si nici vreo mare cunoscatoare de arta dar, se intampla destul de des sa vizitez galerii de arta pentru ca multe dintre operele de acolo imi insenineaza ziua si ma impresioneaza placut. Cateodata percep mesajul, cateodata poate nu. E drept ca unele nu-mi spun, intr-adevar, mai nimic si ma uit “ca curca-n lemne” dar, cel putin am vointa si ma straduiesc sa inteleg. Imi venea sa arunc o galeata cu apa receeee peste eruditul care a facut misto de noi... ”Alo, nenea, come on! Nu toata lumea e mare cunoascatoare in ale picturii dar, macar avem interesul sa intram in muzee! ”

De la Targu Jiu, lasand departe zapuseala care "ne-a rupt", am pornit prin Defileul Jiului spre Manastirea Lainici, aflata la vreo 30 km de municipiu, pe un drum clasic romanesc...adica cu gropi. Manastirea este veche de peste sase secole si este una extraordinar de frumoasa, de calugari. Insusi numele sau inseamna in greceste trecatoare prin munte. De la Lainici ne-am intors la Ranca pe un alt traseu: Lainici-Bumbesti Jiu-Crasna-Novaci-Ranca, ocolind astfel orasul si experimentand un drum in stare buna, cu peisaje frumoase.

Ziua a doua a fost un tur de forta, tot in grup, care m-a epuizat complet, desi obiectivele s-au aflat aproape. Am vizitat Pestera Muierilor, urmand drumul spre stanga din Baia de Fier, trecand prin Cheile Galbenului. Am nimerit sa intram cu un grup de copii si va imaginati ce voie buna si veselie a fost acolo. Noroc cu ghidul, unul deosebit de haios, care ii mai tempera pe pitici ca altfel...mi se incretea parul ca pus pe bigudiuri de atata harmalaie. Pestera are cam 7.000 m in total, dispusi pe mai multe niveluri, este creata de paraul Galbenu(l) si galeriile care se pot vizita insumeaza cam 900 m. Se intra prin amonte, se iese in aval. Datorita debitelor nu foarte “furtunoase” care au creat pestera, aspectul sau este unul impresionant, plin de stalactite si stalacmite. Plecand de aici, am mancat o inghetata de casa, foarte buna, in Baia de Fier si ne-am continuat drumul spre localitatea Polovragi, unde am facut stanga pentru a ajunge la Manastirea Polovragi, veche de peste 500 de ani si apoi am urmat un drum forestier care ne-a dus la Pestera Polovragi, cu galerii largi datorita fortei Oltetului, cu o lungime totala de peste 10.000 m, vechea casa a calugarilor refugiati. Ghida de aici (doamna Felicia) m-a impresionat prin implicare si dorinta reala de a face ceva cu frumusetile patriei. Si m-a mai impresionat pentru ca sarea prin pestera ca o caprioara, desi avea peste 45 de ani (sper sa nu fac vreo gafa cu varsta). De la pestera ne-am continuat drumul, vreo 2 km prin Cheile Oltetului, un peisaj abrupt, de-a dreptul impresionat. Dumnezeu chiar a creat lucruri minunate, ne-a dat o tara extraordinar de frumoasa, pacat ca este... stiti cu totii continuarea. Ce sa fac? Cateodata nu ma pot abtine de la mici rautati. Ziua a doua s-a terminat cu o foame de lup, o masa copioasa si companie placuta.

In ziua a treia am ramas singurei, o parte dintre AFA-isti au plecat. Parca se revarsase toata lenea asupra noastra si am avut chef de NIMIC. A fost o zi minunata compusa din mancare, somn, lene pe terasa, iar mancare, iar somn, iar lene si tot asa. Cateodata e minunat sa zaci asa, fara nicio tinta. Singurul lucru pe care am incercat sa-l facem in acea zi a fost sa incercam sa urcam pe Transalpina, cea mai inalta artera a tarii, sa vedem cam cat putem noi inainta cu o masina fara tractiune integrala. De la Ranca, in acest moment, mai sunt vreo 5 km de sosea asfaltata si apoi drum pietruit doar, drum ce duce spre Sebes, practicabil momentan doar vara. Oricum, drumul se asfalteaza intr-un ritm alert, calitata extra, si se preconizeaza sa fie gata pana la finele anului. Asta pentru ca sunt fonduri de afara la mijloc ca altfel... stim cu totii ce s-ar fi facut si unde ar fi ajuns banii. Offf, Romanie draga, te iubesc, te ador chiar! In total am urcat vreo 10 km, adrenalina la maximum, ochi inchisi cateodata de frica privind haul ce se asternea la picioare (nu, stati linistiti, nu eram eu la volan), peisaje divine. Dupa ce am parcurs aceasta distanta, trecand inclusiv peste portiuni cu zapana muuulta, a trebuit sa facem cale intoarsa pentru ca altfel am fi ramas impotmoliti. Totusi, al meu barbat inca viseaza cum o sa ajunga el iar la Ranca, cu un 4X4 si cum va face arogante pe Transalpina spre Sebes, asta cand va fi uscat :)

Ziua a patra am petrecut-o din nou hoinarind. Trecand prin Targu Jiu, mergand spre Pestisani, am luat-o spre Tismana la dreapta si dupa terminarea satului am ajuns la Manastirea Tismana. Frumos loc, incarcat de istorie si spiritualitate, descris frumos de catre georgiana aici. De la manastire ne-am intors iar la Pestisani (de data asta prin Topesti si Borosteni) si de aici am mers inainte spre Hobita, la casa memoriala a marelui artist caruia Romania i-a refuzat donatia de peste 140 opere, cu ceva timp inainte ca acesta sa se stinga. Acum sunt in patrimoniul Frantei. O fi mai bine, nu? Chiar te ador, Romanica mea draga! Casa este una micuta, intr-o curte cu verdeata, din pacate destul de rar calcata de piciorul turistului in aceste vremuri tulburi. Doamna de aici ne-a povestit atatea lucruri interesante incat chiar m-am simtit semi-ignoranta si mi-a parut rau cand am auzit ca avusese toata ziua 4 vizitatori, cu noi cu tot. Chiar, stiati ca Brancusi si Maria Tanase au trait o poveste de dragoste? Vedeti??? Nici eu nu stiam. De la Hobita am revenit pe drumul principal, DN67D, am mers inapoi spre Targu Jiu si am facut stanga spre Runcu pentru a admira frumoasele chei ale Sohodolului, de-a dreptul impresionante. Am tot vrut noi sa tinem drumul inainte si dupa terminarea cheilor dar... desi drumul este al patriei, undeva pe margine am vazut un panou care ne anunta ca intram intr-o padure privata si apoi, intr-un punct de “paza”, ne-am oprit sa intrebam un domn aflat “in post” unde duce drumul si ne-a raspuns sec “Nicaieri!". Cand i-am vazut pistolul de la brau nu prea ne-a mai ars de drumetie. Am facut cale-ntoarsa si am urmat apoi traseul Dobrita-Fratesti-Lelesti-Stanesti-Turcinesti, drumuri de tara, bunicele, pentru a ajunge aproape de Bumbesti Jiu, de unde am luat-o spre Muzeul satului gorjan de la Curtisoara. Acuma, fie vorba intre noi, ne-am ratacit de “jdemii” de ori. Harta rutiera a Romaniei, am concluzionat din nou, uneori este cam varza a la Cluj. Dar, a trecut. Muzeul de la Curtisoara, cu casele sale specifice locului si o frumoasa cula boiereasca mi-au placut enorm. Este un loc care trebuie musai vazut. Sa faci o regresie in timp si sa vezi cu ochii mintii satul gorjan este o experienta inedita...Aici am facut un tur de forta, pentru ca am ajuns cu jumatate de ora inainte de ora 17:00, ora inchiderii. Am plecat apoi prin Crasna spre Novaci, si de aici la pensiunea noastra draga, pentru ca ni se lipisere burtile de sira spinarii si pentru ca...aveam defectiuni tehnice datorita pumnilor de corcoduse mancate din copacii de pe marginea drumului, la Hobita.

In dimineata zilei urmatoare am parasit cu regret frumoasele meleaguri gorjene, cu promisiunea ca vom reveni: unii sa se bucure de liniste, altii sa faca putin off-road si sa faca drumetii cu domnul Maria, proprietarul de la Valea Mariei. Deh, cand ai copii, ce le poti face decat sa le canti in struna?

Concluzia unei vacanta in Romania este ca vem o tara minunata, prea frumoasa chiar si e pacat sa nu o vedem, cu toate bunele ei, lasand tot ce-i rau la o parte.

Ma opresc aici pentru ca imi plange barbatul de foame si v-am explicat cum e cu copiii. Va doresc sa ajungeti sa vedeti aceste coltisoare minunate ale Olteniei! Fotografiile sper sa va convinga.

---

VIZUALIZĂRI: 2536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI