Pietrele Doamnei si Manastirea Rarau

TIPĂREȘTE

In a treia zi a sejurului am decis sa mergem pe Rarau deoarece se anunta ca fiind ultima zi cu timp frumos. Cum fusesem avertizati ca drumul prin Pojorata este practicabil numai pana unde se lucreaza la consolidare (cca 7 km) am nutrit speranta ascunsa ca vom merge cu masina pana acolo, vom face cateva poze si ne vom intoarce sa vizitam schitul ce se afla pe acelasi traseu. Am plecat la ora 12 incantati de asfaltul proaspat turnat si de faptul ca soarele stralucea ca intr-o zi de primavara si in max un sfert de ora am ajuns la punctul terminus, unde incepea drumul forestier plin de bolovani, noroaie si sleauri facute de masinile de tonaj greu care carau materiale de constructie sau lemne. Cativa muncitori care mestereau ceva la un pod ne avertizeaza ca nu putem merge mai departe cu masina noastra – o Skodita batrana de vreo 6 ani si ca pe jos vom ajunge pe varf pe la 5 dupa-amiaza. Imi propun sa vorbesc cu un sef de-al lor care are un 4x4 sa ne duca el contra cost dar ii refuz politicos pe motiv ca fii-mea dormea in scaun si as fi deranjat-o daca o mutam dintr-o masina in alta. Tocmai cand jubilam si-mi spuneam in gand „gata ne intoarcem si trag un pui de somn la pensiune” sotul meu decreteaza: -Ne riscam si mergem mai departe cu masina, unde nu se mai poate intoarcem! – Pai da dar nu ne-a avertizat nimeni ca drumul se ingusteaza si ca s-ar putea sa nu ai loc de intors sau sa intalnesti vreun camion si sa nu poti trece unul pe langa altul!

Incepem urcusul pe serpentine, derapand pe pantele destul de abrupte si pline de pietris sau mai rau, de noroaie. Peste munti se lasa o ceata groasa si temperatura batea lejer spre zero grade. Pustiu si rece, imi spun: Doamne fereste sa ramanem pe aici blocati ca ne mananca lupii. Dar cine m-a pus sa gandesc negativ? Ca numai ce apare un podet de beton pe sub care trecea un paraias iar pe langa el noroaie de juma de metru adancime. Incercam sa-l biruim dar ramanem suspendati pe el cu rotile din fata in noroi patinand de mama focului. Coboram spasiti, facand balet (pe varfuri) pe sleaurile cu ceva pamant mai tare si trecem la faza intai – balansarea masinii poate o ia din loc. Aiurea, nici nu se misca. Faza doi – pietre sub rotile din fata, poate se urneste. Ne-am ales cu cauciucul tocit si ars si atat. Ma uit cu disperare la sot care baiat destept cum e nu capituleaza, face rost de 2 scanduri de vreo 2 metri care erau pe acolo parca special pt noi, scoate cricul si incepe sa ridice masina pe partea stanga fata. Imi revine oxigenul in plamani si bag una dintre scanduri sub roata stanga, procedam la fel si cu partea dreapta si iata-ne iesiti si din aceasta ambuscada. Ne rugam sa fie singura insa nu avem noi norocul asta, mai dam de vreo doua podete de-astea dar patiti fiind coboram din masina, evaluam situatia, vedeam daca putea incaleca pe sleauri si daca nu puneam pietre unde erau gropile mai adanci. Pe ultimele 200-300 metri inainte de cabana Rarau am avut impresia ca au avut loc bombardamente asa cratere erau pe drum. Intram in cabana sa ne incalzim ca ne intrase gerul in oase si cabanierul se cruceste cand aude cu ce masina am urcat. Ne recomanda sa facem cale intoarsa pe Chiril chiar daca e mai lung traseul. Ne aduce repede o cafea si un ceai si ne indeamna sa ne asezam langa semineu. Il intrebam in ce directie e Raraul pt ca datorita cetzei nu vedeam la 20 metri in fatza si ne spune ca daca nu se ridica ceatza nu sunt sanse sa-l vedem dar putem vedea Pietrele Doamnei. Ei da, macar cu atat sa ne alegem daca am batut atata drum. Lasam copilul in masina pt ca dormea si urmam traseul marcat. Ce m-a incantat cel mai mult a fost contrastul intre poienita inverzita plina de floricele de langa cabana si zapada de pe alocuri din padure, brazii erau jumatate verzi si jumatate albi de la promoroaca, ce mai o betie de culori.

Ajungem relativ repede la Pietre si ramanem muti de uimire de atata maretie, ma intreb cum au ajuns sa fie sculptate de mesterul Timp atat de perfect si raman la baza lor admirandu-le. Sotul urca sa faca niste poze si ma roaga sa ma abtin de la ascensiune pt ca e periculos pt mine dar cand revine povestindu-mi cat de frumoase sunt si mai sus nu ma mai poate opri, iau aparatul foto si merg sa le vad si din spate. Privelistea nu poate fi descrisa in cuvinte, sper ca fotografiile sa va convinga ca merita o ascensiune pe Varf, era atata liniste, frumusete si mister incat nu ne venea sa plecam de acolo. Ne amintim ca fetita e singura in masina si ne trezim la realitate, incepem coborarea cu regretul ca nu putem ramane mai mult si dupa o verificare a masinii pornim si spre Cabana Pastorala de pe Rarau, nu de alta dar sa nu zicem ca n-am calcat Raraul.

La intoarcere am preferat sa tinem cont de sfatul cabanierului si am luat-o prin Chiril dar pana acolo drumul la fel de rau, cu gropi si surpaturi dar fara noroaie ce-i drept! Dupa cativa km vedem un indicator – spre Manastirea Rarau si cum scopul nostru era sa vizitam cat mai multe manastiri din Bucovina facem stanga si incepem urcusul pe cararuia ce ducea spre schit. Privelistea din fata manastirii este absolut magnifica, aveam impresia ca de acolo isi iau zborul vulturii. Ajungem pe la ora slujbei de vecernie, facem cateva poze cu biserica noua si cu cea veche, intram in cea noua unde se tinea slujba sa lasam un acatist si sa ne inchinam la icoane. In partea stanga, in fatza altarului au o icoana a Maicii Domnului Izvoratoare de Mir si inca vreo 7 alte icoane facatoare de minuni. Ce m-a frapat pe mine a fost ca indiferent din ce unghi al incaperii priveai icoana, Maica Domnului te privea in ochi. Am cerut cateva informatii si am aflat ca manastirea are hramul Adormirea Maicii Domnului – 14 august, ca e populata de vreo 20 calugari, ca e ctitorita de Petru Rares pe la 1538 ca multumire adusa lui Dumnezeu pt victoria asupra tatarilor. Si cu toate ca este amplasata intr-un loc atat de greu accesibil la o altitudine de cca 1400 metri, biserica era plina de buchete de flori, in special de crini, dovada ca sunt crestini care o cinstesc mai mult decat noi care ne-am multumit doar sa o admiram. De la manastire la pensiune am ajuns relativ usor dupa ce am trecut de satul Chiril si soseaua a devenit practicabila. Daca aveti drum prin Bucovina nu ratati acest traseu ce poate fi facut si per pedes daca sunteti amatori de drumetii.

---

VIZUALIZĂRI: 9435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI