Caru cu Bere - intre istorie si kitch

TIPĂREȘTE

Anul trecut, in luna august, s-a nimerit ca nasii mei de botez sa vina in vacanta in Romania exact cand au implinit 35 de ani de casnicie.

Evenimentul trebuia sarbatorit si s-au gandit sa mergem la Caru cu Bere, mai ales ca auzisera ca a fost renovat si redat circuitului comercial.

Marturisesc ca nu prea frecventez carciumile din Bucuresti (gatesc acasa: lol), insa de Caru cu Bere auzisem lucruri frumoase.

Pozitionarea si arhitectura mi-au placut la nebunie. Interioarele cu intretaierile de arcade pe plafoane si picturile l-ar putea include in categoria monumentelor si ar scoate bani frumosi daca ar pune taxa la intrare ca la muzeu. Ca restaurant, insa, mi-a lasat un gust amar.

Preparatele erau bune, portii generoase, traditionale romanesti, de la ciorba de fasole, pana la papanasi cu dulceata si smantana, cu conditia sa ajunga pe masa calde. Noi le-am primit sleite. De exemplu, eu am comandat carnati de Plescoi si n-am putut sa-i mananc pentru ca erau tari, opinca. Am cerut o apa carbogazoasa, am primit una plata, am rugat s-o schimbe, o astept si acum.

Chiar pe masa noastra (masa VIP cica) era dozatorul de bere care picura intr-una si din cauza caldurii era un miros de bere statuta. Cam asta era mirosul care te intampina chiar de la intrare, dar intr-o berarie nu poti cere sa miroasa a apa de roze.

Muzica prost aleasa, din repertoriul international si cam nepotrivita pentru un local care se vrea traditional romanesc, era data atat de tare ca abia ne auzeam intre noi la masa. Oare de-asta nu mi-a mai adus ospatarul apa?

Reprizele de program artistic de cate 20 de minute "dansuri populare romanesti", dansuri latino" si "dansuri de societate" au intregit atmosfera de kitch, mai cu seama ca era plin, iar la usa se adunasera "spectatori" ad hoc. Dintre acestia multi asteptau sa se elibereze o masa si se facuse o coada ca in fata cluburilor pe care le vedem in filmele americane.

---

VIZUALIZĂRI: 2740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI