ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.11.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 25.05.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
NOV-2010
DURATA: 1 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Festivalul usturoiului... fara usturoi!

TIPĂREȘTE

Recunosc cu sinceritate ca-mi place usturoiul, e drept fara a exagera la intrebuintarea lui! Si efectele lui terapeutice imi sunt foarte cunoscute si sunt convins ca medicina populara stie ea ce ce stie... chiar acum in timp ce scriu review-ul pe un post de televiziune (care mai nou si-a infiintat si un partid sub conducerea proprietarului postului) se prezinta o reteta veche de mii de ani - reteta tibetana de "tinctura de usturoi" care vindeca toate bolile moderne si cu care se face un tratament o data la 5-6 ani!

Adevarul este ca usturoiul este nelipsit din gospodariile noastre si nu-mi imaginez un crap prajit spre ex. fara mujdei si mamaliguta... sau ca in carnatii de Craciun sa lipseasca usturoiul, sau in piftie, sau in multe altele... dar ma opresc ca prea mare bucatar nu prea ma pot lauda a fi!

Asa ca vazand la TV ca in Parcul National aflat la doi pasi de locuinta mea se organizeaza "Festivalul usturoiului" imi zic hai repede sa vedem cum mai arata usturoiul romanesc ca de cel chinezesc m-am tot saturat sa aud, asa ca dupa micul dejun, impreuna cu ai mei plecam sa facem o vizita acestui targ cu sperantele procurarii unor produse aparte, specifice sarbatorii... De departe zarim lume multa venita din toate colturile orasului si care ca si noi era atrasa de reclama care purta numele festivalului.

Intram si primul stand descopertit este cel cu licori - vinuri in pet-uri mari de 5 litri, tuica la 25 lei/litrul, palinka, sucuri si ceva mai incolo coada la must care costa doar 4 lei/l, dar la care nu existau prea multe sticle de plastic drept ambalaj... trecem apoi pe langa rulota cu minunate tipuri de banzeturi - urda, cas, cascaval, telemea de oaie, vaca, bivolita vrac sau in coaja de brad la preturi incepand de la 25 lei/kg apoi vin la rand mezelurile - aici e clar sunt multe feluri de carnati afumati cu usturoi in compozitie, pastrame, sunculite, leber, toba, caltabos, salam uscat etc... aduse din zone montane cred ca toate avand in compozitie usturoi... inghit in sec si dau de cozonacii imensi de culoare galbena, plini de nuca sau cacao la 35 lei/kg sau de prajiturile de casa si placintele cu dovleac tot la acelasi pret... trag aer in piept si plec mai departe in cautarea usturoiului romanesc (patriotic, cu catel mic dar al naibii de iute)... dau de zona cu zacusca din ghebe - scump 12 lei/borcanul, magiun de Topoloveni (vanzatoarea de un interviu unui post TV) - 8 lei/borcanul, dulceturi naturale-aoleu-15 lei/borcanul si apoi mierea si produsele apicole care nu sunt sub 30 lei/borcanul e drept mai mare... Cel mai socant mi s-a parut zona de muraturi asortate unde un kg. costa 14 lei. Or fi ele bune dar parca e prea mult! Ne-am oprit in final la porumbul copt costa 3-4 lei/bucata dar gustul nu era cine stie ce.

In mijloc o scena pe care niste copilasi de la o casa de copii recita frumos poezii... o fii vreun concurs cu premii, m-as inscrie si eu dar... nu sunt prea tanar si mi-e prea foame... trecem pe langa mese unde lumea (nu prea multa) mananca mititei "la carton" si ne luam de pofta niste hamsii pricajite cu 2 felii de paine si o felie de lamaie la pretul de... 3 lei/portia... ieftin dar nu as mai lua!

Lume din ce in ce mai multa, ici colo cozi la diverse alimente, vad si produse de patiserie, munti de covrigi buzoieni si paine la cuptor dar... usturoiul meu lipseste in continuare... ne mai plimbam un pic imi iau niste placinta cu dovleac de casa (scumpa rau 35 lei/kg de parca asta-i un pret unic acolo) si un cozonac secuiesc (Kurtos kalacsc) cu scortisoara cald si mirositor care costa doar 10 lei/bucata... Locul se aglomereaza asa ca hotaram sa ne intorcem acasa avand ca prada de razboi cozonacul secuiesc si placinta asa zisa de" casa" dar bucurosi ca am luat macar o gura de aer proaspat...

Ajung acasa si imi aduc aminte de cele 2 funii de usturoi din camara... imi zic ca daca tot e sarbatoarea lui macar sa-i fac o poza pe balcon sa fie si el mandru de ce sarbatoare i s-a organizat in Parcul National in lipsa lui!

Ma suna niste buni prieteni, ii intreb ce vor sa faca si imi zic ca vor sa plece sa viziteze Targul usturoiului... stau tocmai in Drumul Taberei asa ca le comunic sa se duca oriunde dar nu la acest targ ca oricum nu vor vedea "picior" de usturoi! Parca imi pare rau ca i-am dezamagit!

Mananc de pranz nu mai zic ce gust are placinta naturala de dovleac -nota 8 cu ingaduinta, a mea facuta acasa e clar mai buna, noroc insa cu aroma scortisoarei din cozonacul secuiesc caruia ii dau nota 9 ca altfel ii stricam media targului rau de tot de tot!

In final zic doar atat -Atentie! Pozele nu sunt recomandate spre vizionare celor care inca nu au apucat sa serveasca cina!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de sandu.53 in 29.11.10 18:39:33

VIZUALIZĂRI: 2978 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sandu.53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Afisul Festivalului Usturoiului din Parcul National
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10400 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

valimi
[29.11.10 18:43:04]
»

Asta este, sandu. 53, nici esturoi nu au mancat, nici gura nu le miroase...

Felicitari, un review excelent despre o manifestare inedita.

luciaoradea
[29.11.10 18:46:20]
»

Felicitari pt un review amuzant! Cu toate ca eu nu sunt pasionata de usturoi cred ca ar fi interesant de vazut un festival al usturoiului "pe bune"-cu soiuri diferite si producatori locali. Chiar as vizita un astfel de loc! 400pma si de la mine!

ilincutei c*
[29.11.10 18:55:06]
»

foarte interesant! nu am participat la vreun festival al usturoiului niciodata, dar vad ca este interesant, m-ar tenta felicitari din partea mea!!!

amota
[29.11.10 19:18:47]
»

Bravo! Imi place umorul si subiectul review-ului tau. Nu mi-a parut rau ca l-am citit! Felicitari si un vot!

ileanaxperta*
[29.11.10 19:19:59]
»

Foarte interesant acest festival, nu am stiut de el, imi pare rau ca nu am fost si eu prezenta "live" dar citind acum aceste impresii este ca si cum as fi fost... de fapt virtual. Dar e bine si asa decat deloc, nu? ! Felicitari.

biancuta
[29.11.10 20:31:50]
»

Da, chiar, cum se poate sa fie "Festivalul usturoiului" si sa nu vezi usturoi? Felicitari pentru prezentare!

popescu.borsa*
[29.11.10 20:45:32]
»

Spiritual ca intotdeauna. 2400 PMA.

ninaa
[29.11.10 21:25:50]
»

Cred ca s-a numit festivalul usturoiului pt ca urmeaza sarbatoarea sf. Andrei cand e bine sa pui usturoi la fereastra sa tina departe spiritele rele. Usturoiul a lipsit pt ca probabil n-a ajuns la timp vaporul cu materia prima din China. Cel mai aiurea produs al lor, dupa ce-l pisezi se inverzeste, oare ce contine? Un rw distractiv, bine aromat.

adryana
[29.11.10 22:04:44]
»

@sandu53, salutari din Drumul Taberei, sa stii ca eu am furat usturoiul si l-am impartit cu prietenii tai (glumeam), am descoperit umor in randurile tale care m-au facut sa ma gandesc la vremurile de odinioara, doresc tuturor celor care se numesc Andreea sau Andrei, multa sanatate si ,,La multi ani'', -inclusiv fiicei mele cele mari... puneti grau la incoltit ca sa va mearga bine!

dannek
[29.11.10 22:21:09]
»

Fara usturoi românesc! pentru ca era banuies ca se gasea chinezesc!

In p23 vad si ceva zacusca!

celeste
[29.11.10 22:22:16]
»

@sandu53, ai toata aprecierea mea pentru review si pentru poze, nu pot sa ma concentrez mai mult sa scriu ca la mine in casa toata lumea tipa din cauza meciului... felicitari.

mahtobleyla*
[29.11.10 22:26:36]
»

Felicitari pentru cele pe care ni le-ai impartasit. Am vrut si eu sa trec pe acolo, dar din pacate nu am mai avut cand. Ar fi mers tare bine un vin fiert

georgiana
[30.11.10 08:43:35]
»

Interesant! Parca am auzit ceva si la stiri.

Astept sa vad care dintre bucuresteni vor scrie si despre sapaturile arheologice din centrul Bucuresti, unde s-au descoperit acea multime de schelete umane.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[30.11.10 09:04:05]
»

... sapaturile arheologice din centrul Bucuresti[ului], unde s-au descoperit acea multime de schelete umane.

ei, aia de fapt erau turisti din vechime, rapusi de mancarea alterata din hanurile vremii.

deliutza27
[30.11.10 09:47:43]
»

@sandu. 53 - iti inteleg perfect starea de spirit. Si la Baia Mare a fost vestita Sarbatoare a Castanelor, fara castane. Sau daca erau, nu aveau nici un gust. Am scris aici despre asta: click aici

Pozele tale sunt foarte... apetisante. Cand am ajuns la cea cu muraturi m-a dus cu gandul la delicioasele muraturi pentru care eu si sotul meu mergem pana in Ungaria sa le luam, de la o familie care doar cu asta se ocupa. Au in curte un vagon in care tin cel putin 40-50 de butoaie, fiecare cu sortimentul sau. Preturile acolo nu sunt deloc mai mici. Cea mai ieftina e varza murata (300 ft, adica 4,5 lei), iar cele mai scumpe sunt muraturile umplute gen ardei cu varza (1300 ft, adica aproape 20 lei) sau ceapa murata si ciupercile murate care ajung pana la 27 lei/kg. De asta cand ai spus ca acolo pretul a fost 14 lei/kg, nu mi s-a parut scump. Facand o medie, dupa ce facem cumparaturile din Ungaria, cam pe acolo ajungem.

ninaa
[30.11.10 10:47:36]
»

Mai oameni buni, am inceput sa cred ca s-a intors lumea cu susul in jos, cum sa dai de zece ori mai mult pe legume murate doar pt faptul ca cineva a pierdut cateva ore si le-a aruncat intr-un butoi cu apa si sare? S-au ne-am coconit grozav si nu mai punem muraturi ca preferam sa ne petrecem timpul altfel? Ori poate nu avem o reteta destul de strong, dar asta se poate rezolva, dati un search pe net si gata.

sandu.53AUTOR REVIEW
[30.11.10 10:59:17]
»

multumesc- @valimi, @luciaoradea, @ilincutei c, @amota, @ileanaexperta, @biancuta, @popescu. borsa, @ninna (asa e nici macar usturoi chinezesc nu era...) @adryana - la multi ani tuturor celor cu numele de Anrei,Andreea de Sf. Andrei si indeosebi fetei tale si te rog sa dai usturoiul inapoi, @dannek -era si zacusca dar f. scumpa, @celeste stiu ca ati tinut cu FC Barcelona, ce zici de scor! @mahtobleyla -chiar era si vin fiert! , @georgiana -sa vedem cine o sa scrie despre descoperirea de la Universitate... @dragos, @delitza27 -multumesc pt.comparatie, f. util... multumesc si celor care nu au postat ecouri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
deliutza27
[30.11.10 11:01:01]
»

@ninaa - daca ar fi asa usor cum spui tu... Insa nu oricine poate pune muraturi care sa fie bune bune. Si crede-ma ca nu e o operatie in care

cineva a pierdut cateva ore si le-a aruncat intr-un butoi cu apa si sare

Am vazut cum lucreaza oamenii aia. Pentru unele e un adevarat ritual Si pun foarte mult suflet in ceea ce fac.

Sa dau un exemplu: La un moment dat, in timp ce ne umpleam galetile, vrand sa fac economie de spatiu, am vrut sa pun adrei cu varza alba, peste ardei cu varza rosie, pentru ca fiecare sortiment era in punga lui si ma gandeam ca asa, umplem o singura galeata. In momentul ala, femeia de la care cumparam muraturile (o femeie extraordinara, de altfel), a sarit ca arsa: "Vai nuuuuuuu! ", zice, "Nu se poate asa ceva!! ". M-am uitat la ea blocata, nestiind ce se intampla. I-am spus ca nu are ce sa se intample ca doar sunt in pungi. Si ea a raspuns categoric, luandu-mi galeata din mana: "Da, dar zeama de pe ele nu e la fel. Si stric gustul! "

Atunci am inteles ca fiecare din cele 40 sau 50 butoaie cate erau acolo, aveau reteta proprie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
aLeXa10
[30.11.10 11:02:34]
»

Foarte interesant review-ul, sandu. 53, felicitari si din partea mea!

ninaa
[30.11.10 11:08:38]
»

Sunt de acord cu tine ca fiecare sortiment are gustul lui dar pe tine ce te retine sa faci ce fac domnii din Ungaria?

Cand ai cumparat ultima data i-ai intrebat cum se face, ce se pune, cat se pune? Din experienta iti spun ca a pune muraturi e una dintre cele mai usoare operatii din lume.

Ca sa nu fiu off topic inchei cu oferta de a-ti da reteta proprie pe privat daca vrei, muraturile mele rezistand cate doi ani, in soare, pe balcon pt ca nu am boxa unde sa le tin la rece.

sandu.53AUTOR REVIEW
[30.11.10 11:41:15]
»

@ninaa nu am luat muraturi cu 14 lei/kg, eu doar v-am scris pretul, ca am si eu acasa din fiecare fel, doar ca... recunosc ca mi-au facut pofta!

@aLeXa10 multumesc!

creivean
[30.11.10 19:32:04]
»

Fain tare, s-au dus vremurile festivalurilor, în care găseai şi obiectul principal al acestora, la faţa locului. Hmmm... Am participat şi eu la un Festival al Clătitelor, la Moneasa, în care n-am găsit nimic special. Doar banalele clătite cu finetti, bleah... (am scris un review aici).

dorgo
[01.12.10 12:00:39]
»

@ sandu. 53... Felicitari!

Nu ma pot abtine ca sa nu-ti apreciez si punctez acest review plin de vitalitate si sanatate chiar daca nu era usturoi prin piata... se zice ca cine mananca un catel de usturoi sau cateva fire de ceapa zilnic... traieste 100 de ani... dar zicala e valabila doar pentru cei care in prealabil au implinit varsta de 99 de ani... usturoiul, chiar si in cantitati mici, fluidifica singele, impiedica formarea cheagurilor... singurul dezavantaj e ca are un anumit miros, asadar trebuie sa-l manance intreaga familei si-atunci nu se mai simte...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ioanutz
[02.12.10 17:56:31]
»

acesta este un ecou!... nu pot puncta reviewl!

sandu.53AUTOR REVIEW
[03.12.10 10:58:37]
»

@ioanutz nu-i nici-o problema ca nu poti puncta review-ul... nu trebuia sa-ti placa, e bine macar ca l-ai citit! poate ti-au placut mai mult review-urile despre Spania sau Grecia!astept sa citesc si eu ceva scris de tine!

webmasterX
[23.04.16 23:18:17]
»

Pt conformitate: Mutat, la reorganizare, în rubrica "Festivaluri, expoziții, alte manifestări cu caracter temporar, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, aLeXa10, amota, biancuta, celeste, dannek, deliutza27, dorgo, georgiana, ileanaxperta*, ilincutei c*, luciaoradea, mahtobleyla*, popescu.borsa*, sandu.53, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, târguri, expoziții bucureștene:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.2129628658295 sec
    ecranul dvs: 1 x 1