GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un prânz ieftin la Caru cu bere
În ziua aceea eram hotărâtă să intru în grevă. Nu mai voiam nici să deschid uşa bucătăriei dar mi-te să gătesc. Amorsată de câteva reviewuri citite pe afa (românul nu are iniţiative, ci amorse) am hotărât să luăm prânzul la Caru cu bere. Am dat telefon de dimineaţă pentru rezervare, m-au atenţionat să vin cu buletinul şi talonul de pensie ca pe vremuri la miliţie, m-au întrebat dacă suntem fumători, i-am zis că am fost şi după un interview în toată regula am obţinut rezervare la masa nr. 32 la fereastră. Am întrebat de data asta eu dacă e frig, dacă trage, mi-a zis că nu dar să nu întîrziem de unu fără un sfert că nu ne mai serveşte. Mi-a făcut impresie proastă dialogul deşi fătuca era politicoasă şi repeta tare şi de două ori acelaş lucru, ca pentru pensionari. Am venit pe Calea Victoriei şi în dreptul clădirii CEC am intrat pe o străduţă pietonală str. Stavreopolis Stavropoleos. Ce Paris, ce Grand Palais? Să vezi CEC-ul cu domul de sticlă sau Poşta Mare care acum e Muzeul de Istorie şi-ţi dai seama ce clădiri s-au făcut în oraşul ăsta sub Carol I. Am păşit spre restaurantul care se află la nr. 5 cu nostalgia studenţiei când veneam aici cinci inşi să bem trei beri şi să mîncăm patru mici. La nr. 1 este o cofetărie de lux Chocolat la care preţurile prăjiturilor cuprinse între 10 şi 25 lei/ buc. te fac adeptul dietei hipoglucidice. La nr. 3 este restaurantul Negresco, nume împrumutat de la hotelul din Nisa. Citind meniul cu preţurile afişate în faţa uşii de intrare m-a apucat cu frig deşi temperatura era primăveratică. O porţie de ceva, de la 80 lei în sus; o porţie de altceva de la 100 lei tot în sus. Vis-a-vis, puţin mai sus este biserica Stavreopolis Stavropoleos, construită în stil brâncovenesc în 1724. La nr. 5, firma, steagurile şi afişele ne anunţau că am ajuns. Am intrat şi ne-a întîmpinat o sală în penumbră aşa cum îi stă bine oricărei cafenele care se respectă, un zumzet de fond al comesenilor şi al paharelor ciocnite şi o aglomeraţie la prânz de nu aveai unde să pui un ac. Mă aşteptam ca mesele să fie pline cu pensionari, tablou cam neplăcut când e vorba de mai mulţi pentru că arătăm cum arătăm. Nici vorbă, doar câţiva, în rest studenţime şi funţionărime, populaţie născută după 1989. Chiar aproape de uşa de intrare ca nişte petale de Crăciuniţe erau trei-patru fete îmbrăcate în roşu, care au sărit pe noi, subliniez pe noi, nu pe bărbatu-miu. Una ne-a condus la un pupitru să bifeze rezervarea. Închipuiţi-vă că nu ne-au mai cerut buletinul. Oare de ce? No comment. Alta ne-a condus la masă. Un chelner bătrân uitat de vreme care-şi completa probabil vechimea pentru pensie, ne-a adus ziarul restaurantului şi un tinerel- frumuşel cu un şorţ verde în jurul brâului ne-a ajutat să ne punem hainele la cuier. N-au trecut nici cinci minute şi de data asta o chelneriţă cu bluză albă şi ilic verde ne-a intrebat ce vrem să comandăm. Aveam la dispoziţie cinci opţiuni în meniul de pensionari, toate la 9.99 lei: piept de pui cu pure de cartofi, cârnaţi afumaţi cu cartofi natur, şniţel de pui cu ceva, mămăliguţă cu brânză si smântână plus un ochi prăjit sau trei mici-mari cu cartofi natur şi parmezan. La astea un pahar de 300 ml din berea casei sau o limonadă. M-am codit între cârnaţi şi mici dar i-am ales pe cei din urmă pentru că acasă nu fac. Fiecare meniu avea altă denumire, care de care mai haioasă: Meniul Habsburgic, Meniul de Curte Veche, Meniul Mititel, etc. Studenţii plătesc mai mult, 11.9 lei că doar sunt întreţinuţi de părinţi bugetari sau bunici pensionari iar restul clienţilor, fie servesc la prânz meniul de 22.4 lei, fie mănâncă a la carte la preţuri nici prea-prea, nici foarte-foarte. Porţiile sunt mari. Dintr-un ochi am văzut că reducerea aplicată pensionarilor este cam de 70% faţă de preţurile afişate la liber. A la carte un mic este şase lei, deci trei ar fi optsprezece plus berea 6, garnitura 6, pâinea, cu totul 30 faţă de 10. Nici nu apucasem să citesc bine oferta din ziar că a şi sosit comanda. Micii, cum îi veţi vedea în poză erau enormi dar soţul a mai cerut doi, berea pentru mine era suficientă dar el a mai servit una, bref, ne-a costat: 20 lei meniurile, 12 lei mititeii supliment, 6 lei berea în plus, cu bacşiş cu tot 42 lei. Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Spre deosebire de alte restaurante în care patronii fac economie de personal iar puţinii chelneri sunt depăşiţi de numărul meselor la care servesc, de unde apare impresia proastă despre restaurant, la Caru cu Bere, este chiar risipă de personal, lucru care evident face plăcere clienţilor. Chiar şi aşa, mă gândesc că pot face faţă cu greu seara când este şi mai multă lume şi comenzi cât cuprinde. Pentru cine e interesat să pregătească acasă mititei ca la Caru cu bere, alătur reţeta scrisă acum aproape 100 de ani ro.wikibooks.org/wiki/Car ... i_Carul_cu_Bere
Poate că nu ştiaţi că proprietarul restaurantului a fost un ardelean, Nicolae Mircea, venit în Bucureşti la 11 ani să muncească împreună cu fraţii lui mai mari. A lucrat ca ucenic la nişte rude care ţineau o berărie şi mai târziu când a făcut banii necesari s-a gândit să deschidă o afacere de familie în 1879 la hanul Zlătari, După 20 de ani, încredinţând proiectul arhitectului polonez Kafcinski care a lucrat pentru castelul Peleş, a realizat berăria aşa cum o vedem astăzi. Ea este construită în stil neogotic, are vitralii, lambriuri, două scări de lemn masiv cu balustrade sculptate care duc la balcon iar pereţii sunt decoraţi cu fresce mari reprezentând scene de petreceri câmpeneşti sau de vânătoare. Sala restaurantului are o suprafaţă de 1600 mp şi a fost dotată de la început cu ventilaţie care făcea suportabil fumul din trabucuri; este împărţită în zeci de compartimente deschise, delimitarea făcându-se prib arcade de lemn sculptat. În fundul sălii este un bar enorm în care se prepară băuturile şi de la care pleacă berea spre consumatori. Deasupra barului două luminatoare din vitralii permit luminii să intre în această parte a sălii. Restaurantul avea sursă proprie de apă dintr-un puţ de mare capacitate şi un lift pentru căratul mărfurilor. Intr-un mic separeu se află un telefon de epocă pentru consumatori căci pe atunci nu exista nici mobil (aproape că nici automobil). O altă cămăruţă din care astăzi se pot cumpăra suveniruri pe vremuri era un separeu intim sau pentru invitaţii mai deosebiţi. La subsol berăria avea o pivniţă cu 77000 l. de vin gestionaţi de moş Ghiţă, a carui statuie de lemn se află la baza scării care duce la etaj. Berea casei a fost totdeauna făcută la Bragadiru dar după o reţetă secretă, special pentru Caru cu Bere Din cauza unor datorii făcute de un frate şi pe care nu le-a putut onora, bătrânul proprietar care era girant s-a sinucis cu cianură. Achitarea datoriei a facut-o prietenul său Bragadiru care a preluat localul până la stingerea ei după care, cu acte în regulă a restituit berăria famliei. O poveste reală despre datorie, onoare, familie şi prietenie din păcate mai rar întâlnită în timpurile noastre. Afacerea de familie a continuat prosper până ce în 1948 restaurantul a fost naţionalizat şi proprietarii alungaţi în podul localului. În primii ani ai comunismului picturile decadente de pe pereţi care prezentau viaţa de huzur a burghezilor şi aristocraţilor au fost acoperite cu vopsea iar pe splendidele mese de stejar au fost puse feţe de mese în carouri luate pe puncte (cartelă). Abia în 1985 berăria a fost restaurată la forma ei iniţială. În cursul timpului aici au mâncat Coşbuc, Onisifor Ghibu, primarul şi scriitorul Barbu Delavrancea, poetul şi politicianul Octavian Goga. Nemuritorul Ion Luca Caragiale a extras seva momentelor sale din atmosfera de la Caru cu bere.
Am ieşit din Caru cu bere şi am luat-o spre stânga pe Calea Victoriei. La câţiva zeci de metri de noi pe treptele Poştei, azi Muzeul Naţional, am văzut de departe un om ţinând în braţe o oaie. ˝Io-te dom´le unde s-a cocoţat Becali˝ am gândit. Apropiindu-mă mi-am dat seama că nu putea fi machedonul care e om cu frică de Dumnezeu, pentru că bărbatul era complet despuiat iar oaia nu era oaie ci un fel de lupoaică. ˝Nu te uita Mama Michi, că-i de ruşine. ˝, mi-am zis. Era un împărat Traian batjocorit de contemporanii noştri. Am ajuns în fosta piaţă a Senatului, fostă a teatrului Regina Maria, a operei şi apoi a operetei, actualmente Piaţa Naţiunile Unite, am găsit un taxi, ne-am aruncat în el şi am zis ˝Mână, birjar! ˝
Trimis de Michi in 30.01.13 09:42:02
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Frumos, poze super reusite si un stil autoironic de mare clasa, Informatia istorica de asemenea.
Meritati tot respectul. Felicitari
Uite că mai au şi avantaje dragii noştri pensionari! Sincer, doamnă, pentru un salariat de nivel mediu acest restaurant nu este chiar aşa accesibil. Însă compensează atmosfera care, aşa cum aţi intuit, seara este flamboaiantă, cu lume multă şi veselă, ospătari pe fugă, muzică şi animatori-dansatori care prezintă show-uri antrenante.
O singură observaţie am: strada şi mănăstirea se numesc Stavropoleos. Aţi răvăşit oleacă literele acelea păcătoase din numele grecului
@vasilica: Merci, am scris cum îmi rămăsese în memorie din copilărie.
Este şi pentru mine un mare semn de întrebare, cum de restaurantele sunt pline, cum de nu se gaseşte un loc pe Valea Prahovei, cum de anual se schimbă zeci de mii de maşini, într-o ţară care e la coada clasamentului la toţi indicatorii în Europa?
@Michi: ei, nu chiar la toate capitolele - la furat cred că suntem fruntași!
@Michi: Aşa e în ceea ce priveşte Valea Prahovei, Mamaia, Centrul Vechi al Bucureştiului şi multe alte locuri scumpe din ţară.
În cazul particular al Carului cu Bere, e drept că 50% din clienţi (dacă nu şi mai mulţi) sunt turişti străini, restaurantul beneficiind de o reclamă foarte bună în acest segment. Ceea ce e bine, zic eu. Ne putem mândri cu acest local. Păcat că e oarecum singular...
@Michi:
Referitor la Nicolae Mircea; vezi ce face pasiunea din om? Face istorie.
@Dragos: Si la fudulie. Românul trebuie să epateze cu ce are şi cât are, de unde viloaiele şi bolizii, în timp ce norvegienii de ex. care au unul din cele mai ridicate standarde de viaţă, sunt modeşti, cheltuiesc cu socoteală şi fac tot posibilul să nu iasă ca... în frunte. Cum poţi fi poliţist şi să-ţi tragi o vilă cu două etaje, deputat cu debarcader propriu, ex-ministru cu proprietăţi pe Coasta de Azur? Vrei să moară colegul sau vecinul de invidie, pentru asta trăieşti.
venit, vazut, citit, placut
La bulivar, birjar, ca ma asteapta mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa, ca dnul Goe este la scoala.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ