Cucoana pentru o zi la restaurantul Perla.

TIPĂREȘTE

Se apropia ziua mea si musai era sa dau o masa pentru copii si cativa prieteni. Acasa nu puteam face pentru ca nu eram complet refacuta dupa operatiile suferite in cursul anului, asa ca, impreuna cu sotul ne-am hotarat sa fiu o data cucoana adica sa invitam la masa 10 persoane plus noi doi, 12. Nu mi-ar fi venit ideea sa scriu acest review daca nu mi-ar fi cazut ochii pe ce a postat Alex68 despre restaurantul Bruxelles. Cu vreo zece zile inainte de eveniment am vizitat cateva locatii din cartier, printre care si cel citat mai sus dar fie ca nu mi-a placut sala, fie lumina, e clar ca ne-am oprit asupra restaurantului Perla. Mi se pare ciudat ca din 102 review-uri despre restaurante si baruri in Bucuresti, despre Perla, asezata in buricul targului pe Calea Dorobanti aproape de colturile cu Iancu de Hunedoara si Stefan cel Mare, nu a scris nimeni nimic in timp ce despre locatia vecina Balcic s-au postat patru impresii. Am cautat sa-mi explic asta si am ajuns la concluzia ca numele restaurantului Perla are o conotatie proasta. Construit prin anii ’60 odata cu sistematizarea soselei Stefan cel Mare si a caii Dorobanti, localul are o lunga traditie de sarbatoriri tovarasesti, mese festive organizate de intreprinderi si revelioane supravegheate. Printre ele sau inafara lor, nu o data dupa ce luam acordul sau prima, in penuria generala de carne a anilor ’80 fugeam cu colegii la restaurantul Perla, la o friptura sau un mic si o bere. In 2008 restaurantul s-a renovat complet si dupa nivelul dotarilor si a mobilierului nu cu bani putini. Din locatiile din jur, unele puchinoase dar cu pretentii de fitze, Perla mi s-a parut cel mai acceptabil. Intrarea este in dreptul statiei de autobuz Perla (directia televiziune). Te intampina un hol rece in stil clasic la capatul caruia se afla garderoba gestionata de un pensionar reangajat. Am preferat sa nu lasam hainele la “ frigider” dar ne-a si fost teama sa nu dispara, holul respectiv fiind cam liber la acces. Pe partea stanga o usa dubla te conduce in sala principala a restaurantului in care erau asezate multe mese frumos aranjate. Mi-au placut fetele de masa si servetele bogate, apretate, impecabil de albe cat si calitatea farfuriilor si paharelor. Spre strada se delimitau cateva compartimente (neseparate caci nu aveau usi). Salonul principal unde am retinut un compartiment de 12 persoane are 98 de locuri dar mai sunt inca doua mai mici, capacitatea restaurantului ridicandu-se la 170. Cu o saptamana inainte am fixat ziua, pentru o sambata la pranz, am intrebat daca e aglomeratie, daca orchestra iti asurzeste urechile la care seful de sala ne-a suras conspirativ. Ne-a raspuns ca la pranz este muzica pe caseta genul romantic dar daca vrem ni-l pune pe Nelu Ploiesteanu care are contract cu restaurantul incepand cu 1 ianuarie. Am zis pas si am trecut la meniu. Voiam ca fiecare sa manance ce doreste dar sa-mi mai ramana si ceva din pensie, mai voiam sa aducem noi tariile, tortul si sampania si ei sa puna aperitivele, felul principal, vinul, berea si cafelele. Mi-a fost cam greu sa intreb “ daca aducem o sticla de whisky si se beau doua paharele, ce facem cu sticla aproape plina? ”. Seful de sala mi-a raspuns cu superioritate “ Daca doriti le luati inapoi”. Sigur ca doream. Am intrat in pamant de rusine, autoectichetandu-ma ca sunt o toapa dar lucrurile au fost transate din prima, sa n-avem vorbe. In ziua aniversarii noi am venit primii si am observat cum o armata de chelneri stateau in picioare si sprijineau zidurile. M-am gandit ca pe vremuri “ Doamne, astia sunt pusi sa ne urmareasca? ” La ora aceea, 13.30, sambata, intr-un local de 170 de persoane inafara de noi mai erau doua cupluri care serveau grabite meniul fix de 20 lei. Asa ca am fost singuri 12 insi ca intr-o catedrala gotica goala, mancand, band si razand pana pe la sapte seara cand noi ne-am retras si au aparut in schimb abonatii localului. Am fost serviti de o brunetica spirt, numai ochi sa nu ne lipseasca ceva. Seful ei, tipul pretios pe care-l cunoscusem inainte, ne-a evaluat din ochi: pensionari deci buget mic, neinteresanti. Asta te incadra repede intr-o categorie sociala dupa cat cheltuiai si cat bacsis dadeai. Ce diplome, ce doctorate? Banul si religia lui.

Am comandat la inceput pentru douasprezece persoane trei platouri cu aperitive reci. In doua erau gustari taranesti, respective carnaciori, toba, piftelute, sunculita si mai stiu eu ce? , un platou costand 36 lei. In alt platou erau diferite branzeturi, 30 lei. Deci aperitivele au costat 100 lei. Seful de sala imi sugerase sa serveasca aperitivele la fiecare farfurie a 18 lei/portie dar eu am sustinut idea platourilor pentru ca nu toata lumea e amatoare de toba de exemplu, lasand la o parte diferenta de 100 lei per total. Ca fel principal, fiecare a comandat ce a dorit. Un pastrav la gratar 25, dorada grille 31, ceafa de porc 20 la care s-au adaugat garniturile: legume, cartofi prajiti, salata. Eu am comandat saramura de crap cu mamaliguta si desi nu se asorteaza si nu e de bon ton, doi mici. Acasa nu le fac ca-mi afuma bucataria. S-a servit bere cu sau fara alcool (cei care au venit cu masina si-au lasat-o in spatele restaurantului pe o straduta care era libera sambata dupa amiaza) de 7-8 lei/doza si numai o carafa de vin alb, vinul casei. S-a baut putin pentru ca invitatii erau care cu bila, care cu ficatul dar toti peste saptezeci si... Noi am adus whisky, coniac Hennesy, sampanie frantuzeasca si o matusa mi-a facut cadou tortul de fructe cu frisca, o minune. Cum se mancase destul de mult, din tort a ramas un sfert pe care i l-am lasat dragutei de chelnerite, asta inafara de bacsis. Ne-a costat mai putin decat ne-am asteptat, vreo 650 lei in care a intrat si cca 10% bacsis.

Toaleta este un punct slab al restaurantului. Trebuie sa iesi din sala, sa traversezi holul neincalzit si sa ajungi la un grup sanitar curat dar friguros de-ti vine sa te lasi. Daca iau dupa criterii, nu am ce reprosa restaurantului. Curat? curat; preturi acceptabile? preturi acceptabile; mancare proaspata si gustoasa? mancare proaspata si gustoasa; serviciu prompt? serviciu prompt. Atunci de ce era pustiu cand beneficiaza de unul din cele mai atragatoare vaduri din Bucuresti? Cred ca sunt doua explicatii: lipsa de management eficient si senzatia de apasare pe care ti-o da un spatiu atat de mare. Pai sa ai intrarea locantei in fata unei statii aglomerate de autobuz si sa nu-ti tipe reclamele la ferestre, sa nu ai afara un stativ cu preturi, sa nu anunti disconturi pentru studenti, pensionari, gravide, someri si cine mai vrei? Sa nu scoti la inaintare in fata restaurantului o chelnerita care sa te traga de mana asa cum se face pe afara? Dar o melodie a carei note sa strabata ca o invitatie din holul impietrit? Cat despre senzatia de apasare? Cum sa se simta in intimitate un El si o Ea cand zece chelneri stau cu ochii pe ei, cand peretele cel mai indepartat al salii e la mii de ani lumina? Cum sa nu-ti pierzi identitatea intr-un restaurant construit in epoca de aur care este identic la Bucuresti, Deva sau Iasi avand la baza acelas proiect facut numai ca sa sarbatorim impreuna tovarasi? Restaurantul este proprietate privata. Poate ca se acopera cheltuielile seara sau la nunti, botezuri si... dar ce ar strica sa fie plin si ziua? Ar trebui gasite solutii de compartimentare, design si culoare, de exemplu separeul roz, separeul bleu...

Cat despre noi, la experienta noastra de viata, la cate am trait, ne-am simtit minunat si in special eu, am fost cucoana pentru o zi.

---

VIZUALIZĂRI: 5043 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI