ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
MAY-2013
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Casa Pustnicu - Restaurant şi terasă

TIPĂREȘTE

Casa Pustnicu este o locaţie foarte potrivită pentru a petrece câteva ore cu familia sau prietenii, în aer curat, departe de forfota oraşului, dar nu şi departe de capitală.

Cum ajungeţi? La ieşirea din Bucureşti, prin Pantelimon, pe vechiul drum care duce către litoral, înainte de a intra în localitatea Brăneşti, imediat după podul modernizat, un panou mare amplasat în mijlocul unei intersecţii indică direcţia spre dreapta, pe sub pod, apoi prin pădure, la complexul turistic şi Restaurantul Casa Pustnicu.

Dacă rataţi această semnalizare, va trebui să continuaţi încă 1 km până la intrarea în Brăneşti, la sensul giratoriu, deoarece linia continuă cu care este marcată şoseaua nu vă va permite efectuarea unei manevre de întoarcere. În această situaţie, la intrarea în Pantelimon, în dreptul monumentului lucrat în mozaic, vă veţi angaja pe drumul lăturalnic spre dreapta.

Şoseaua continuă şerpuind pe lângă Hotel - Restaurant Casa de Piatră, apoi - pe lângă gardul care înconjoară piscina acestuia - se afundă în pădure. Bine asfaltat, doar cu două benzi de circulaţie, acest drum lung de numai 1 km este o desfătare. Mărginit de arborii pădurii încărcaţi de frunzişul nou şi pe alocuri cu flori de salcâm, în cea mai mare parte acoperit de crengi ca într-o boltă naturală, drumul este deosebit de frumos şi reconfortant. Pe masură ce ne adânceam în pădure vedeam tot mai multe maşini parcate, oameni în ţinută de vacanţă şi grătare fumegând.

Lângă restaurant spaţiul de parcare pare suficient de mare, dar nu ştiu dacă ar face faţă în zilele de sărbătoare, când orăşenii liberi dau năvală aici în număr mai mare. În spaţiul verde aflat vis-a-vis, în locul de joacă, cei mici supravegheaţi de parinţi, se delectau în fel şi fel de leagăne şi amenajări colorate, dedicate lor.

Complexul Casa Pustnicu amplasat în liniştea pădurii, pe malul Lacului Pasărea, este alcătuit din terasă şi restaurant cu terasă.

Terasa Casa Pustnicu este prima care se înfăţişează vizitatorului. Construită în totalitate din lemn, acoperită, arborând câteva steaguri tricolore, terasa are forma patratică, cu spaţiu verde în interior. Mesele sunt lungi, de lemn, cu banci tot de lemn aşezate de o parte şi de alta. Servirea nu se face la masă, ci la bufet.

Aici se poate comanda grătar (frigărui, mici, cârnaţi şi fripturi de porc sau pui). Berea şi sucurile reci aşteaptă la frigider, iar îngheţata în lăzile frigorifice, la îndemâna cumpărătorului. Pentru tava de servire se plăteşte o garanţie de 10 lei, asta pentru ca să fie conştientizat consumatorul că trebuie să-şi debaraseze singur masa la plecare.

Preţurile la produsele de baza sunt accesibile. Pentru exemplificare, nu le voi reda în amănunt, ci voi ataşa o poză cu preţurile afişate deasupra bufetului, la vedere pentru toată lumea de pe terasă.

Restaurantul Casa Pustnicu este mare, cu mai multe săli de servire, precum şi cu o frumoasă terasă acoperită.

Saloanele din interior sunt elegante şi asigură un cadru intim pentru o masă în doi, cu familia sau cu prietenii. Deschis între orele 10.00-23.00, Restaurantul Casa Pustnicu organizează nunţi, botezuri, mese festive şi - conform unui afiş amplasat la vedere - chiar şi banchete şcolare de absolvire. În legătură cu acest aspect, am rămas meditând la sacrificiul celui care nu va putea consuma decât bere fără alcool. Neexistând şofer apt de a conduce propria maşină, mă întreb dacă serviciul de taxi operează până aici.

Terasa restaurantului, cu vedere către lac, dispusă pe patru înălţimi diferite funcţie de configuraţia terenului, acoperită cu umbrele, pare a fi locul cel mai solicitat de consumatori. Am găsit cu greu o masă printre cele câteva rezervate şi celelalte, majoritatea ocupate de grupuri sau familii cu copii.

Era a doua zi de Paşti, nu credeam că oamenii vor fi amatori să consume altceva în afară de un desert, o bere sau o răcoritoare şi totuşi ospătarii nu conteneau aducând la mese ciorbe, şniţele cu salate şi garnituri, peşte prajit cu mămăliguţă şi mai ales mici.

Mesele rotunde - pentru două persoane sau pătrate - pentru patru persoane, erau frumos aranjate şi aşteptau împodobite cu flori proaspete. Existau şi mese lungi, pentru grupuri mari, la nevoie făcându-se şi suplimentarea cu scaune. De menţionat că toate scaunele sunt dotate cu perne groase, confortabile.

Noi ne-am simţit foarte bine în liniştea pădurii, pe malul lacului, la terasa Restaurantului Casa Pustnicu. Servirea a fost promptă, ospătarii amabili şi atenţi patrulau necontenit printre mese luând comenzi, servind, debarasând şi din când în când răspunzând la câte o întrebare.

Nu voi da preţurile produselor comandate de noi. Consider că mult mai bine este să vă invit să cercetaţi singuri întreaga ofertă a restaurantului aflată pe pagina sa de internet restaurantpustnicu.ro/Meniu.pdf şi să vă faceţi propria opinie legată de diversitatea sortimentelor, precum şi de nivelul preţurilor.

Pot adăuga doar că preparatele sunt bune, iar plata se poate face şi cu cardul.

De asemenea, este necesar să specific faptul că la servirea mesei pe terasă trebuie să fiţi atenţi la farfurii şi la pahare. Cu toate că este acoperită, mânate de vânt, pe terasă pot ajunge insecte sau mici fragmente scuturate de pe copaci. Ştiu că aşa este în natură, de aceea nu apreciez că acesta ar fi un minus pentru terasa Restaurantului Casa Pustnicu.

Pentru toaletele aflate în interior, de altfel foarte curate şi dotate cu tot ceea ce este necesar, cu cabine foarte strâmte (uşa deschizându-se chiar în vasul WC), cred că trebuie să acord un minus. Persoanele cu un gabarit mai mare n-ar putea folosi toaleta decât cu mare dificultate.

Acestea fiind zise, vă las să apreciaţi singuri dacă merită sau nu să petreceţi câteva momente la Casa Pustnicu - Restaurant şi terasă.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 07.05.13 19:21:44
Validat / Publicat: 07.05.13 21:00:49

VIZUALIZĂRI: 15232 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Casa Pustnicu - Panoul informativ amplasat cu 1 km înainte de intrarea în Brăneşti.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

adryana
[07.05.13 22:32:53]
»

este randul meu sa iti multumesc pentru pont, mai ales ca din cate imi dau seama este si aproape de Belciugatele, unde am fost amandoua sa mancam peste.

iulianicAUTOR REVIEW
[07.05.13 22:57:19]
»

@adryana: Da, este chiar mai aproape de Bucureşti decât Belciugatele, iar pădurea este de o frumuseţe de neasemuit. Am fost tentată să descriu tot aici şi împrejurimile Restaurantului Casa Pustnicu, dar, ştiind că pentru a fi găsite mai uşor impresiile despre restaurante şi spaţii de cazare trebuie clar delimitate de celelalte, am lăsat restul pentru altădată.

Plimbarea prin pădure, de-a lungul malului Lacului Pasărea, a fost pentru mine cel mai frumos moment al zilei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marioroggy
[20.02.14 22:24:17]
»

multe minciuni!!!

marioroggy
[20.02.14 22:30:37]
»

Atentie f mare oameni buni ca acese persoane care scriu cica impresii bune despre Casa de piatra din Pustnicul, spun minciuni ori au fost platiti ca sa lase astfel de impresii cica traite acolo!!! Nu confundati ce lasa mama natura si ce face omul!!! Natura dimprejur e adevarat ca este superba insa locatia si restaurantul Casa de piatra e o infectie totala atat patronii care o emana cat si intrarea si mai ales mancarea care va este servita de anul trecut pt ca ei nu vor sa plateasca pe nimeni pe timpul iernii cand intr adevar scad clientii!!! Riscati sa va imbolnaviti oameni buni pt ca restaurantul este deschis doar vara iar patronii sunt atat de josnici incat nu va imaginati!!! Duceti va oameni buni in alta parte, nu bagati banii in buzunare unor oameni care nu respecta omul in general!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[21.02.14 00:15:22]
»

@marioroggy: te rog să eviţi pe viitor folosirea exclusivă a literelor MAJUSCULE (LITERE MARI), această practică este nerecomandată (îngreunează citirea) şi în general considerată lipsită de politeţe pe internet.

În limbaj internaut, a scrie cu LITERE MARI înseamnă că strigi la noi! Vezi, de exemplu, aici

Textul în cauză a fost ajustat de noi, mai sus.

Și pe deasupra jignești fără sens: articolul de mai sus NU este despre restaurantul Casa de Piatră, ci despre Casa Pustnicul, de alături. Cred că datorezi niște scuze!

marioroggy
[21.02.14 11:12:41]
»

@webmaster: da, asa este, imi cer mii de scuze, am facut o confuzie datorita faptului ca am trait experiente f urate acolo la CASA DE PIATRA am facut aceasta confuzie!!! DECI OAMENI BUNI, IN COMENTARIUL MEU ERA VB DE CASA DE PIATRA DIN PUSTNICUL NU DE CASA PUSTNICUL, imi cer mii de scuze, repet!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, iulianic, marioroggy
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în împrejurimile Bucureştiului?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078577041625977 sec
    ecranul dvs: 1 x 1