ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.04.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
APR-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Parcul Tineretului primăvara

TIPĂREȘTE

Anul trecut, cam în această vreme, vizitând Casa memorială Tudor Arghezi cu ocazia "Zilelor Străzii Mărţişor" şi a împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea muzeului, o inedită expoziţie mi-a atras atenţia.

Pe gardul dinspre livadă, aproape de cuşca lui Zdreanţă "cel cu ochii de faianţă" era expusă o serie de extrase din lucrări care prezentau istoria locului. Cu ilustraţii vechi, în alb şi negru, foarte edificatoare pentru noi cei care nu am cunoscut vremurile de început ale acestei zone, filele prinse de gard m-au făcut să rămân acolo mult timp citind fiecare rând şi studiind cu interes fiecare imagine.

Aşa am aflat cum arăta zona cuprinsă actualmente între Şoseaua Olteniţei, Calea Şerban Vodă, Bulevardul Tineretului şi Calea Văcăreşti, patru importante artere rutiere ale capitalei. Nu intenţionez să intru în amănunte. Voi face doar o scurtă introducere, edificatoare - cred eu - pentru ceea ce urmează.

Înainte de începuturi

În primele decenii ale sec. XX sudul Bucureştiului - denumit Cocioc - era locuit de oameni foarte săraci. Ei vieţuiau în mici cocioabe, lângă hăţişuri mlăştinoase populate de broaşte şi şerpi, înconjuraţi de noroaie care deveneau tot mai mari în zilele ploioase. Se pare că prin 1935 zona a fost inclusă într-o schiţă de urbanizare, dar "Valea Plângerii" cum mai era denumită, a sfârşit prin a fi concesionată (în 1940) Uzinelor Comunale Bucureşti care au transformat-o în... groapă de gunoi. Şi aşa a rămas timp de 25 de ani.

În trecut

Amenajarea parcului a început în 1965, iar lucrările au durat până în 1974, anul în care eu m-am stabilit definitiv în Bucureşti. N-am asistat la transformările care au avut loc acolo, în Cocioc, dar am aflat că cea mai mare parte a lucrărilor s-a realizat prin muncă patriotică, aportul tineretului fiind mai mult sau mai puţin voluntar.

Nicolae Ceauşescu a fost cel care a ordonat curăţarea şi drenarea Cociocului, apoi transformarea lui într-un parc, loc de plimbare şi relaxare pentru oamenii muncii din sudul capitalei. În zona cea mai joasă, proiectantul - Valentin Donose - a avut în vedere amenajarea unui mare lac alimentat cu apa din pânza freatică, cu trei insule accesibile pe poduri de promenadă, precum şi cu un debarcader. Apreciez că ideea a fost una foarte inspirată. Cadrul natural rămas nealterat face ca zona lacului şi a insulelor sale să fie cea mai frumoasă parte din întregul parc actual.

În mijlocul parcului a fost construită Sala Polivalentă, lăcaşul multor acţiuni culturale şi competiţii sportive. În tinereţea mea, aici am vizionat nenumărate filme şi am fost la multe spectacole muzicale susţinute de cei mai îndrăgiţi artişti ai vremii. Datorită marii sale capacităţi, Sala Polivalentă găzduia şi Cenaclul Flacăra patronat de Adrian Păunescu, un spectacol de muzică folk şi poezie care ne ţinea în sală mult după miezul nopţii.

După 1980, odată cu construirea Palatului Pionierilor şi Şoimilor Patriei, denumit astăzi Palatul Naţional al Copiilor, parcul a fost extins. "Orăşelul Copiilor" - cel mai mare şi cel mai modern parc de distracţii din România acelei perioade - a apărut tot după 1980 şi tot din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Pe lângă alte amenajări, pe calea ferată cu ecartament îngust, pe un traseu de aproape 2 km, cu gară şi cu un mic depou, circula un trenuleţ care străbătea orăşelul de la un capăt la altul plimbându-i pe prichindei. Din 2002 trenuleţul n-a mai circulat. Câţiva ani mai târziu, un alt trenuleţ - de astă dată fără şine - şi-a făcut apariţia şi funcţionează şi acum în parcul copiilor.

De altfel, în ultimii ani s-au făcut mai multe amenajări, îmbunătăţiri şi extinderi, s-au plantat pomi, s-au creat noi spaţii de joacă pentru copiii de diferite vârste, spaţii şi amenajări pentru mişcarea în aer liber (în special în zona de lângă Palatul Naţional al Copiilor), astfel că Parcul Tineretului, această oază verde a capitalei, este un bun loc de evadare pentru copii, tineri şi nu numai.

În prezent

Încercând să evităm aglomeraţia, în recenta noastră plimbare prin Parcul Tineretului, am preferat intrarea cea mai apropiată de Cimitirul Bellu, pe lângă Tenis Club Livone, acum o ruină. Natura înverzită şi soarele cald îmbiau la promenadă. În stânga cu gardul înalt şi compact al cimitirului, zugrăvit pe alocuri în graffiti, în dreapta cu valea verde a Cociocului coborând până la malul lacului, pe sub pomii înfloriţi, învăluiţi de mirosuri de primăvară, am parcurs o bună parte din perimetrul de sud-vest al parcului. În zare, de sus, de pe colină, se proiecta spre cer silueta unei frumoase clădiri vechi, monumentale.

Amintindu-mi detaliile povestite de curând de cineva din familie, cunoscător prin natura meseriei a unor dedesubturi istorice, strategice, ale capitalei, mai ales pentru că nu-l văzusem niciodată din această perspectivă, am decis să ne continuăm plimbarea până la crematoriu. Spre Crematoriul "Cenuşa", aleile parcului sunt mai puţin îngrijite decât în zonele mai umblate, prezentând pe alocuri denivelări de asfalt şi chiar spărturi. Acestea nu constituie însă un impediment major pentru cei ca noi, în căutare de linişte şi relaxare.

Declarat monument istoric în 2011, Crematoriul "Cenuşa" - cu intrarea principală din Calea Şerban Vodă (vis-a-vis de Adesgo) - a fost construit în primele decenii ale secolului trecut. Actualmente, la Crematoriul "Cenuşa" nu se mai fac incinerări. Nu ştiu dacă se poate sau în ce condiţii se poate vizita în interior, ştiu doar că este bine îngrădit şi păzit. Când am trecut noi pe acolo, o maşină a Jandarmeriei şi câţiva angajaţi în uniforme stăteau la umbra zidurilor coşcovite. Privită din faţă, de la barierele care interzic accesul, clădirea apare frumoasă şi monumentală, dar vizibil neîngrijită. La intrarea principală străjuită de două statui şi două basoreliefuri greu de desluşit de la distanţă, alături de o troiţă, flutură steagurile României. Din documentările ulterioare am aflat că cele două statui întruchipează Durerea şi Nădejdea, cele două stări de spirit care îi copleşesc pe toţi cei care ajung aici.

Legendele, mai mult sau mai puţin adevărate, spun că nu a fost întâmplătoare construirea crematoriului tocmai aici, pe colina din vecinătatea Cociocului. Mascând o ieşire din subteran, edificiul crematoriului dezactivat continuă să fie un obiectiv de interes naţional de aceea nu trebuie să ne mire faptul că este păzit şi că accesul şi fotografierea sunt interzise.

Istoricii spun că în vremea lui Vlad Ţepeş, de la Curtea Domnească aflată în centru, a fost construit un tunel ramificat înspre mai multe puncte ale oraşului, cu ieşiri la exterior. Ramificaţia de vest traversa o pădure, trecea pe sub mlaştina de la Cocioc şi avea una dintre ieşiri pe colina cea mai înaltă, ea însăşi acoperită pe atunci de o pădure. Vremurile următoare au adus modificări şi completări acestei reţele în funcţie de interesele de pază şi securitate ale domnitorilor medievali.

La sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, subteranele Bucureştiului au intrat şi în atenţia regelui Ferdinand care a dispus extinderea reţelei de galerii deja existente între mănăstirile din jurul capitalei cu o reţea circulară de forturi legate între ele prin galerii subterane necesare aprovizionării cu muniţie şi evacuării în caz de pericol.

În perioada interbelică s-a reamenajat şi tunelul care leagă Curtea Domnească de Dealul Cocioc, mascându-se ieşirea din subteran cu clădirea crematoriului. Mai târziu, comuniştii au făcut şi alte amenajări reţelei subterane drenând mlaştina şi realizând Parcul Tineretului.

Desigur, multe dintre aceste lucruri nu pot fi verificate de noi, oamenii de rând, dar cel puţin ca legendă sunt interesante şi demne de reţinut.

Tot demn de reţinut este şi faptul că lacul din Parcul Tineretului ar avea în anumite puncte din adâncuri nişte grătare de acces a apei freatice. Scăldatul aici poate fi periculos deoarece, după ploi mai abundente, când afluxul apelor freatice este mai mare, apare fenomenul de tragere în adânc a corpurilor aflate în apă. Nu am făcut niciodată baie în lac şi nici nu cred că m-ar tenta. Trebuie să spun totuşi că vremea frumoasă şi soarele primăvăratic, dar cald, atunci când am fost noi, scosese mulţi bucureşteni la plajă, pe iarba de lîngă lac.

În interiorul parcului, în afară de terasele şi chioşcurile cu bunătăţi, pot fi admirate şi alte edificii. Sala Polivalentă construită în perioada comunistă, rămâne pentru mulţi dintre noi emblematică atunci când vine vorba de Parcul Tineretului. În prezent, întru cinstirea memoriei unui fost antrenor emerit, profesor universitar şi preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, sala poartă numele lui Ioan Kunst-Ghermănescu.

Aproape faţă în faţă cu intrarea principală în Sala Ghermănescu, a apărut de curând Daimon Club cu amenajări foarte moderne, care găzduieşte competiţii sportive şi organizează diverse evenimente.

În ultimii ani, pe platforma din faţa Palatului Naţional al Copiilor, a fost înălţat un monument dedicat memoriei eroilor militari români căzuţi la datorie. La baza unui soclu înalt împodobit cu basoreliefuri reprezentând militari pe câmpul de luptă, încrustate în marmură, sunt numele celor care s-au jertfit pe teriroriul României sau în teatrele de război din Bosnia-Herţegovina, Irak şi Afganistan.

Trebuie să recunosc faptul că motivul care m-a scos de astă dată în parc a fost Platforma cu statui. Citisem puţin despre existenţa ei, văzusem şi o fotografie a Miţurei Arghezi lângă bustul tatălui ei, dar încă nu ajunsesem acolo. Nici nu ştiam exact unde se află. Întrebaţi, poliţiştii care vegheau menţinerea ordinii publice în parc, ne-au indicat cu exactitate locul. Am fost impresionată. Nu mă aşteptam să văd atâtea busturi (sunt în jur de 70), toate executate în aceeaşi manieră. În câteva minute am rememorat întreaga istorie a României şi am văzut toate personalităţile politice, culturale şi ştiinţifice pe care le-a dat poporul nostru. Începând cu Burebista, Decebal şi Traian, continuând cu marii voievozi medievali (Mircea cel Bătrân, Bogdan Vodă, Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, etc...), apoi cu oamenii politici ai secolelor XVIII-XIX, galeria se încheie cu Carol I, Ferdinand şi regina Maria. Nu lipsesc fruntaşii aviaţiei româneşti (Coandă, Vuia, Vlaicu), pictorii şi muzicienii noştri celebri, scriitorii şi chiar actorii cei mai renumiţi ai României.

Aşadar, dacă nu sunteţi în căutarea locurilor de distracţie, dacă fugiţi de larma aglomerării din jurul caruselelor şi a roţii care se învârte în ritm ameţitor, în Parcul Tineretului găsiţi suficiente locuri umbroase şi liniştite.

Veniţi primăvara în Parcul Tineretului să vedeţi natura înverzind, veniţi vara la umbră de pomi, veniţi toamna când arămiul frunzelor vă poartă într-o lume de vis, veniţi iarna în lumea de basm a Orăşelului Copiilor! Veniţi cu copiii, cu părinţii vârstnici dacă-i mai aveţi, veniţi singuri dacă vreţi să vă regăsiţi într-o clipă de meditaţie! Parcul Tineretului nu este doar al tineretului, este al tuturor celor care vor să-l viziteze.

Parcul Tineretului este situat în Bucureşti, în sectorul 4, la mică distanţă de Piaţa Unirii. La Tineretului, prima staţie de metrou de la Piaţa Unirii (pe magistrala 2 Pipera - Berceni), lângă Liceul Gheorghe Şincai, se află una dintre cele mai importante intrări în parc. Accesul se poate face şi prin alte intrări situate în Şoseaua Olteniţei, Calea Şerban Vodă, Bulevardul Tineretului şi Calea Văcăreşti, iar staţiile de metrou din proximitatea intrărilor se află pe magistrala 2 (Pipera - Berceni) şi sunt: Tineretului, Eroii Revoluţiei şi Constantin Brâncoveanu.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 14.04.15 16:40:18
Validat / Publicat: 14.04.15 18:25:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 4922 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P27 Parcul Tineretului - Locuri de joacă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion
[14.04.15 18:48:13]
»

@iulianic - Am copilărit pe "Magistrala nord-sud", cum i se zicea pe vremuri Bulevardului Cantemir, şi iarna mă dădeam cu sania pe dealul Cociocului. Am apucat deci perioada de dinaintea transformării acestui loc mlăştinos în parc. M-am plimbat pe aleile lui în timpul liceului şi tot acolo am învăţat să merg cu bicicleta, intrând în copaci şi "zburătăcind" trecătorii. Mai târziu, când m-am căsătorit, am făcut pozele "neoficiale" de nuntă (numai eu cu soţul şi cu naşii) în Orăşelul Copiilor: am pozat călare pe un buldozer (se amenaja ceva în parc) şi bând apă la o ţâşnitoare, ţinând în lesă un căţeluş "împrumutat" de la nişte trecători: fotograful nostru avea muuultă imaginaţie! Peste doi ani, când am născut, primele ieşiri cu căruciorul le-am făcut în Parcul Tineretului, care era cel mai apropiat. Între timp copacii crescuseră şi locul chiar începuse să arate a parc. Ne-am mutat din cartier când fiul meu nu împlinise un an şi de atunci am ajuns în parc numai la Polivalentă, la câteva spectacole, şi atât. Dintotdeauna preferatul meu din zonă a fost Parcul Carol, însă mi-ai stârnit curiozitatea cu "Platforma cu statui".

Mulţumesc că mi-ai deşteptat atâtea amintiri.

iulianicAUTOR REVIEW
[14.04.15 19:07:09]
»

@Carmen Ion - Cu mult drag! Platforma cu statui a fost şi pentru mine o curiozitate. Am aflat mai de mult despre ea şi mi-am dorit să ajung acolo, dar am aşteptat să treacă iarna şi să vină o vreme mai potrivită pentru plimbări şi căutări pentru că habar nu aveam unde se află. Este în Parcul Lumea Copiilor, cel amenajat în spatele Palatului Naţional al Copiilor.

În timp ce eu priveam insistent chipurile de pe soclu încercând să identific personalităţile reprezentate, soţul meu le număra. Nu ştiu dacă o fi numărat bine pentru că aleile - unele circulare - pot fi derutante. Vreau să menţionez că am fost puţin dezamăgită văzând că unele busturi nu mai aveau tăbliţa cu numele şi anii de viaţă ai celui de pe soclu, altele le aveau cam şterse sau îndoite.

Plimbare plăcută în parcul copilăriei tale!

msnd
[14.04.15 20:47:04]
»

@iulianic -

Nu îmi mai aduc perfect aminte, dar ceva amenajări ale zonei cred că au început chiar înainte de 1964. Cândva în perioada „școlii generale” (1959 - 1963) ne-am jucat de multe ori prin grotele ce erau în versantul spre str. Șerban Vodă sau Piața Pieptănari. La un moment dat, și cred că înainte de perioada liceului, am fost chemați toată clasa la muncă patriotică pe locul nostru de joacă. Amplasamentul nostru s-a nimerit chiar în dreptul cimitirului. De atunci mi-a rămas în amintire poanta că am săpat gropi la Bellu.

Din păcate, de atunci am mai ajuns de puține ori prin zonă, când totul era gata, și nu am mai făcut nici o legătură cu amintirile copilăriei.

Mulțumesc pentru aducerile aminte.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[19.04.15 12:17:58]
»

Fiindcă am copilărit în acest parc, în anii 80, nu mă pot abține să scriu și eu cîteva rînduri. E parcul în care am ieșit aproape în fiecare zi în copilărie și adolescență, și mai apoi ca tînăr tată, sau doar în calitate de consumator, căci după 90 s-au deschis și cîteva terase bine aprovizionate cu bere. Și astăzi îmi amintesc aproape fiecare boschet potrivit pentru făcut cazemate, fiecare copac bun de cățărat, cu tot cu „topografia” crengilor, pe unde urci, pe unde cobori, ce „plimbări” se pot face (aveam cîțiva corcoduși enormi, ramificați, prin a căror coroană efectiv te puteai plimba, din creangă în creangă), fiecare crăpătură din asfalt la care eram atenți cînd mergeam cu bicicleta sau skateboardul, fiecare bucată de gazon potrivită pentru fotbal, cu perechile de copaci aferente, care închipuiau porțile, știu care copaci sînt mai vechi și care sînt plantați în ultimii ani, m-am scăldat în lac și în fîntînile arteziene (spre oripilarea părinților), am traversat lacul pe gheață și cîte și mai cîte isprăvi și jocuri pline de hazul și farmecul copilăresc și care nu prezintă interes public, așa că trec mai departe.

Parcul se întinde pe o suprafață mare și e tangent la multe cartiere, care au istorii puțin diferite. Partea dinspre Șincai se numea mahalaua Manu Cavafu (parte a vechii mahalale Broșteni) și cuprindea cîteva străzi paralele cu bulevardul Tineretului de azi. Strada Manu Cavafu urma aproape traseul bulevardului. De fapt, unde e acum bulevardul, erau curțile din spate ale caselor de pe partea de vest a străzii, gardurile lor dădeau apoi direct în maidanul Cociocului, viitorul parc. Eu am locuit într-un bloc de vizavi de parc, construit chiar pe locul de unde fusese demolată casa unui străbunic. Din vechiul cartier se mai păstrează cîteva viluțe (nu toate casele erau așa, majoritatea erau țărănești) și biserica Manu Cavafu, monument istoric, rămasă între blocuri, pe Bd. Șincai. Acest Manu Cavafu a fost un locuitor de vază al mahalalei, starostele cavafilor și ctitorul bisericii (construită acum 200 de ani).

Înspre zona unde e acum Palatul Copiilor, deja locurile aveau o aparență mult mai rurală, casele erau mai rare și înconjurate de grădini și livezi. Una din străzi, din care o bucată (cu traseu modificat, printre blocuri) există și astăzi, se numește Livada cu duzi. Numele este cunoscut pentru că este strada unde s-a născut Maria Tănase, care a copilărit printre grădinile de aici. După revoluție, o stradă din cartier a luat numele cîntăreței, iar acum 2 ani, lîngă Palatul Copiilor, i s-a dezvelit un bust. Ea este probabil cel mai celebru „cociocar”, cea mai mare personalitate dată de cartierul Tineretului de azi. Cînd eram eu mic, pe stradă îl vedeam frecvent și pe Tudor Gheorghe, iar cu mine în bloc a locuit Mihai Constantinescu, care are și azi în familie porecla de „vecinul” („uite-l pe vecinul la televizor”), deci Tineretului este un cartier de rapsozi, fără falsă modestie Ba într-o vreme, după 90, cred că și Nicu Covaci a stat pe acolo, că îl vedeam prin piață uneori. Sau avea vreun interes amoros prin zonă...

Perimetrul Cociocului era închis de strada Piscului, cea care azi urcă la Polivalentă și iese la stația de metrou Brîncoveanu (dar e necirculabilă cu auto pe bucata din Orășelul Copiilor). Dincolo de strada Piscului, pe tot cîmpul unde după 83 s-a amenajat Palatul Copiilor, ștrandul, teatrul de vară și extensia parcului (cea dinspre Văcărești, cu rondul cu statui, care, apropo, nu ține de Parcul Tineretului, e administrat separat, de primăria de sector, și are alt nume, Lumea Copiilor parcă), deci pe toată întinderea de sub dealul Piscului, pînă aproape de Văcărești, erau grădini. Multă lume din cartier avea acolo parcele de grădină. Îmi aduc aminte peisajul, complet rural, cu o fîntînă cu cumpănă și cîțiva plopi înalți ca singure „accidente” verticale într-un peisaj plat, întins, însorit, de un pitoresc ireal, aflat la doi pași de Piața Unirii. Și bunicul avea acolo un petec, unde creștea dovlecei, fasole și alte asemenea. Mergeam cu el cu găleata pînă la fîntîna de care zic, de mai multe ori, să aducem apă. Am privit cu neputință cum au fost toate culcate la pămînt cînd s-a început sistematizarea zonei, construirea Palatului, a blocurilor, a ștrandului și ce mai e azi pe acolo.

Alte cartiere înconjurătoare ale parcului erau și mai rurale, unele chiar nu făceau parte din București (în anii 40 încă exista comuna suburbană Șerban Vodă, care începea dincolo de Șoseaua Olteniței), iar Mărțișorul și-a păstrat aspectul de sat, cu ulițe de pămînt și cișmele stradale, pînă acum vreo 10 - 12 ani.

În Cocioc se așezau șatre de țigani, iar amenajarea locului a însemnat deranjarea modului lor de viață semi-nomad. Mulți au fost mutați în case din care plecaseră evreii, case din zona Candiano Popescu de exemplu.

Pentru noi, copiii, multe locuri erau „misterioase” și promiteau aventuri. Unul era crematoriul, care funcționa pe atunci (în unele zile ieșea pe cîte un coș fum; dacă eram prin preajmă, dădeam fuga să vedem ceremonia). Ne strecuram în el, furiș, deși nimeni nu ne-o interzicea, și urcam pe culoarele de la etaj, unde era columbarul, locul de păstrare a urnelor cu cenușă. Ne plimbam pe acolo ca printr-o casă a groazei, ca printr-un conac vechi, întunecat, părăsit, din filmele cu suspans. Aveam tot felul de semne și superstiții, de pildă n-aveai voie să calci pe un chenar de marmură de lîngă incinerator că mureai zilele următoare. Crematoriul azi e închis, dar urnele nu cred că au fost mutate, deci teoretic cei care au urne acolo au acces.

Și asta nu e tot. De multe ori săream gardul și ne plimbam și în Bellu, unde ne feream de cîinii vagabonzi și admiram cu gurile căscate arhitectura valoroasă a monumentelor funerare, ceva inedit pentru noi, din vremuri apuse, sculpturi, coloane, statui, marmură. Am descoperit colțul scriitorilor, mormîntul lui Toma Caragiu, ne-am înfiorat la vederea mormintelor unor copii sau tineri (lîngă un cavou era și bustul unei pioniere, în uniformă)... ce să mai, o copilărie senină

Lîngă crematoriu era clădirea și curtea ospiciului TBC Zerlendi, pavilion al spitalului de pneumologie. Bineînțeles că noi eram convinși că e spital de nebuni, și uneori urmăream, ascunși prin tufe, gata de fugă în caz că am fi fost suprinși, pe bolnavii care ieșeau la plimbare în pijamale pe aleea din parc. Cînd locul era liber în schimb, culegeam nucile proaspăt căzute pe jos din nucii care umbreau curtea ospiciului, încă învelite în coaja verde, și ne zdreleam degetele spărgîndu-le cu pietre ca să ajungem la miejii moi, tineri.

Alt loc chiar misterios, pentru că este într-adevăr protejat, este Observatorul Militar, de lîngă Polivalentă, un obiectiv de maximă importanță la nivel european, mai ales la momentul construirii sale, pentru măsurarea precisă a coordonatelor geografice. Vizavi de el, pe panta abruptă a dealului, care coboară spre Palatul Copiilor, a fost mereu o livadă strict interzisă, atent împrejmuită cu gard înalt, iar la poalele dealului sînt două porți ca de garaj. Mereu am fost convinși că acolo sînt niște garaje subterane, iar la revoluție chiar se zicea în cartier că de acolo au ieșit TAB-urile care au ajuns primele în centru. Ce-o fi acolo de fapt, habar n-am, nici dacă observatorul de pe deal comunică cu tunelurile de sub deal (diferența de nivel e mare, peste 30 m, Dealul Piscului e cel mai înalt din oraș), după cum nu știu nimic nici despre tunelurile de sub Crematoriu, dar asta nu ne împiedica să visăm la decoruri demne de filme cu spioni, în care ne jucam zi-lumină.

Lacul este natural, într-adevăr, o fostă mlaștină alimentată de izvoare subterane (situate în albie chiar la coadă, sub marele derdeluș de la Cuțitul de Argint), dar mă îndoiesc că ar comunica prin galerii deschise. Nici prea adînc nu e, deși mai demult circula și un vaporaș de agrement pe el. Mai mult de 3 metri nu are, iar despre înecați acolo eu nu am auzit. Deci probabil toate sînt legede, de pe vremea cînd era mlaștină. Ca și treaba cu tunelurile, mă îndoiesc că s-au construit acum 400 de ani tuneluri pe sub ape. Ca să ajungi de la Curtea Veche aici, tunelul ar fi trebuit să treacă pe sub întinsa luncă mlăștinoasă care era Piața Unirii de azi, inclusiv pe sub albia Dîmboviței.

Pentru cele mai frumoase priveliști asupra parcului, mai ales primăvara, trebuie să ajungi în zona de lîngă Polivalentă, zona din pozele 1,2, 8 - 14.

Carmen Ion
[19.04.15 12:33:50]
»

@abancor - Extraordinar ecou!

iulianicAUTOR REVIEW
[19.04.15 19:04:05]
»

@abancor - Nu ştiu dacă vreunul dintre articolele mele s-a bucurat de un ecou cu o asemenea amploare. Mulţumesc pentru vizită, pentru completări, dar... de ce nu scrii un articol separat? Întotdeauna am fost de părere că cei din partea locului, cu atât mai mult dacă perioada trăită acolo a fost mai lungă, mai plină de amintiri, au ce ne povesti.

Despre Maria Tănase, da, ştiu că a fost un "cociocar" celebru pentru că am citit câte ceva din biografia renumitei cântăreţe. Cu prilejul plimbării mele, am văzut bustul Mariei Tănase lângă Palatul Naţional al Copiilor, am făcut şi poze, dar - pentru că poziţia soarelui mi-a fost potrivnică - pozele nu au ieşit aşa cum aş fi vrut şi deci au picat testul la selecţia pentru AmFostAcolo.

Platforma cu statui, într-adevăr, se află în Parcul Lumea Copiilor la care i se mai spune Parcul lui Piedone pentru că este administrat de primăria de sector. Ansamblul cu busturile personalităţilor României a fost realizat din iniţiativa Fundaţiei Dan Voiculescu. Este acolo şi un panou care menţionează asta.

Cât despre Crematoriul "Cenuşa", am menţionat că în prezent acolo nu se mai fac incinerări. Columbarul cu urnele încă există, iar urmaşii celor incineraţi, dacă încă mai trăiesc, trebuie să plătească anual 8 lei pentru păstrarea unei urne. Ştiu asta numai din auzite. Pentru mine edificiul este un obiectiv important doar prin arhitectura lui. A-l vizita în interior, pentru columbar, nu prezintă pentru mine nici o atracţie, dar pentru a vedea intrarea în galeriile subterane despre care s-a fabulat atâta, m-aş duce oricând. Atâta doar că o astfel de vizită nu e pentru toată lumea.

Că Bucureştiul are galeriile lui subterane mai mult sau mai puţin secrete acum, n-aş contesta. N-am fost, nu le-am văzut, dar ce rost ar avea interdicţia de acces în atâtea locuri (inclusiv la crematoriu, această banală construcţie părăginită), de ce toate forturile din jurul capitalei - în starea în care sunt ele acum - se află în zone militarizate, cu acces interzis?

În final, da, am afirmat şi susţin afirmaţia că cele mai frumoase zone din parc sunt cele de lângă lac. Departe de larma copiilor, fără grupurile mari de balaoacheşi guralivi şi lipsiţi de educaţie, fără vată de zahăr, manele şi floricele de porumb, doar un petec de natură adevărată.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.04.15 11:38:48]
»

E drept că aș avea multe de povestit din cartier, dar în principal e vorba de amintiri și isprăvi personale, așa că un ecou e suficient. Cine e interesat de Parcul Tineretului citește articolul tău, vede și niște poze, citește ce am adăugat și eu și e lămurit. Mai mult de atît ar însemna deja că schițăm monografia cartierului, și cred că e prea mult pentru un site turistic. În plus, n-am nici poze din zonă. Dacă aș fi avut, să zicem că s-ar fi justificat să scriu cîteva rînduri separate și să adaug cîteva imagini sugestive.

Cînd m-oi decide să îmi scriu memoriile sper să mai existe siteul, să mă inspir din ce am povestit pe ici, pe colo, prin paginile de față.

Ce chestie, mai sus l-am pomenit pe Nicu Covaci exact de ziua lui. Ieri a împlinit 68 de ani. Adineauri am auzit, la radio.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, iulianic, msnd
Alte impresii din această RUBRICĂParcuri bucureștene:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14924287796021 sec
    ecranul dvs: 1 x 1