Prima gară bucureșteană - Filaret

TIPĂREȘTE

Corelat cu regalul feroviar ce s-a desfășurat în Gara de Nord din București, cu ocazia împlinirii a 75 ani de la înființarea Muzeului CFR și prezența aici a trenului Călugăreni, vreau să aștern câteva cuvinte despre prima gară a Bucureștiului și frumoasa zonă înconjurătoare.

Într-o frumoasă zi de sfârșit de martie am purces la drum prin Capitală spre zona Filaret. Un mini circuit de aproximativ 2 ore s-a impus în acel weekend pentru a ne mai relaxa privirea și a stimula simțurile cu mirosul florilor de primăvară. Am parcat în apropierea gării și am început excursia urbană.

Situată pe Dealul Filaretului, în imediata apropiere a Parcului Carol, Gara Filaret a rămas un simbol al evoluției societății și industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX.

Deși culorile pereților sunt estompate acum, tencuiala a mai picat pe ici-colo, destinația actuală e deturnată spre autogară (cursele spre Grecia înlocuind traseul original spre Giurgiu) clădirea, per ansamblu, impresionează. Putem lua loc pe o bancă din părculețul de vis a vis și să ne închipuim freamătul mulțimii de oameni de toate categoriile sociale ce priveau cu uimire la minunăția ce era atunci calea ferată și tracțiunea pe aburi.

Între 1867-1869 s-a construit prima cale ferată din Principatele Române, de către concesionari englezi, între București și Giurgiu. Manifestările organizate cu ocazia primei curse efectuate în prezența Regelui Carol I și a multor oficialități au fost grandioase, atât la Giurgiu cât și la București.

Garnitura de tren, formată din 3 vagoane, 90 de călători, a parcurs cei aproape 67 km într-o oră și jumătate, cu o oprire la Comana. Aceeași garnitură a fost prezentă săptămâna trecută în Gara de Nord, efectuând timp de 5 zile câte 2 curse pe zi către Gara Regală Băneasa. Locomotiva Călugăreni a circulat 31 de ani pe ruta București-Giurgiu (1869-1900) tractând cele trei vagoane colorate: albastru pentru clasa I-a, verde pentru clasa a II-a, roșiatic pentru clasa a III-a. E impresionant șuieratul aburului prin supape atunci când locomotiva se pune în mișcare; Gara de Nord a fost inundată de abur și semnale de fluier – pur și simplu impresionant.

Se cunoaște că, de fapt, prima linie ferată de pe teritoriul românesc a fost cea construită între Oravița și portul dunărean Baziaș, în 1854 pentru transportul cărbunelui; prima cale ferată montană a fost inaugurată pe ruta Oravița-Anina, în 1863, linie spectaculoasă, în funcțiune și azi – ambele linii aflate la momentul acela pe teritoriu stăpânit de Imperiul austriac.

Clădirea Gării Filaret are forma literei U, adăpostind în interior spațiu pentru 3 linii și peroane. Fațada are formă de triunghi; clădirea are parter și un etaj; în hala din interior se păstrează structura metalică a acoperișului, grinzile metalice permițând ieșirea aburului emanat de locomotivele pe abur.

După construcția Gării Târgoviștei (actuala Gară de Nord) în 1872, Gara Filaretului își pierde treptat din importanță, fiind închisă în 1960.

Frontonul intrării încă impresionează, cărămida marchează frumos colțurile și accentuează silueta clădirii, dantelăria metalică de la peronul din fața intrării aruncă un strop de frumusețe...

După ce am citit diversele plăcuțe aniversare, precum și cea de monument istoric, am intrat în incintă. La capătul peroanelor tronează o fântână arteziană albastră și multe flori. Câțiva câini tolăniți își văd de somnul lor, doar ciripitul vrăbiuțelor sparge liniștea nefirească – ce șuierat și pufăit o fi fost în timpurile de început, doar zidurile știu.

Părăsim clădirea monumentală, traversăm parcul amenajat în față și coborâm pe lângă Parcul Carol, pe strada Constantin Istrati. Acum câțiva ani am observat sub acoperișul unei case urme de pictură în niște casete, acum parcă nu le-am mai văzut. După 100 m ajungem la una din cele mai drăguțe/simpatice/pitorești străzi din București – Str. Xenofon. De fapt, este vorba despre o alee mai mult, singura stradă în trepte din București. Cu o lățime de doar vreo 2 m, pe mijloc având o bară de sprijin, treptele te conduc spre punctul cel mai înalt al Bucureștiului, Dealul Suter (84 m deasupra nivelului mării). La capătul treptelor se deschide o mică piațetă, în mijloc un scuar ce găzduiește o statuie – un harpist.

În această piațetă se află Carol Park Hotel, un hotel boutique de 5 stele. De fapt este vorba despre Palatul Suter, ridicat la începutul secolului al XX-lea, cu influențe brâncovenești. A aparținut unui apropiat al Regelui Carol I, arhitectului german Adolf Suter. Aici a funcționat, se pare, chiar un sediu al Partidului Comunist Român și ICRAL-ul. După retrocedarea către urmașii foștilor proprietari, clădirea a fost restaurată în cadrul unui proiect și transformată în hotel din 2007.

În coborâre privim case mari, vegetație abundentă și elemente de arhitectură drăguțe ce se înșiră pe o parte și pe alta a Aleii Suter. În capăt facem dreapta pe Strada Lămâiței. De pe această stradă observăm pe partea dreaptă, sus, terasele caselor de pe Aleea Suter. Probabil priveliștea oferită de acele terase asupra acestei părți vechi a orașului e fantastică.

Din str. Lămâiței intrăm pe strada Mitropolit Nifon și începem din nou urcușul spre Gara Filaret. Case lăsate în paragină, case îngrijite, case renovate, diverse decorațiuni pe ziduri ne trec prin fața ochilor. Zidul de cărămidă roșie cu model al Fabricii de Chibrituri e impresionant.

Scurta incursiune prin una din zonele vechi ale orașului s-a încheiat din nou în fața Gării Filaret. A fost o gură de aer primăvăratic și o mică lecție de istorie.

---

VIZUALIZĂRI: 2134 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI