SURA DACILOR - intre legenda si realitate!

TIPĂREȘTE

Prieteni, va multumesc mult pentru aprecierile voastre, care m-au emotionat din nou. Doresc sa va impartasesc un secret. Daca voi n-ati fi fost fantastici, nici o poza n-ar fi iesit bine. Insa exuberanta, cheful de viata si distractie, dorinta de imprietenire au facut ca pozele sa reflecte exact starea de spirit grozava infiripata acolo. Si acest lucru a fost fantastic. Cred ca as mai putea scrie cu siguranta zeci de pagini pentru tot ceea ce am simtit si trait acolo si tot n-ar fi suficient. N-ar fi suficiente nici multumirile mele pentru toti cei participanti acolo, si mai ales pentru Cornel “scanteia” acestei petreceri.

Dar ma opresc aici, imi pare rau sa ma opresc aici, nu doresc totusi sa traiesc in amintiri, astept cu nerabdare urmatoarea intalnire AmFostAcolo, unde poate vom cunoaste prieteni noi, care n-au putut ajunge in Poiana.

Apropo, votati pe forum unde si cand doriti sa fie urmatoarea intalnire.

Acum doresc sa va povestesc despre un restaurant legendar pot spune, din Poiana, unde in seara de vineri, dupa ce ne-am cazat la Piatra Mare, am iesit sa ne imprietenim, sa ciocnim, sa ne potolim foamea. Numai gandindu-ma la preparatele care se servesc acolo m-a cuprins o foame nebuna.

Este vorba despre Sura Dacilor, cred ca fiecare roman si nu numai, care a ajuns macar o singura data in Poiana, a aflat de existenta lui si de mult laudatul taraf de acolo.

In fata hotelului ne-am strans aproape toti cei venit de vineri seara in Poiana cu mici exceptii, nu pentru ca n-ar fi dorit sa vina cu noi, ci pentru faptul ca masa o servise mai devreme si pur si simplu doreau sa se plimbe, fata de noi pofticiosii care abia asteptam sa infulecam. Ne-am regasit Bogdan DSN, cu sotia, Sanziana cu sotul si cei doi minunati copii, Artemisa24, Aurorapopescu (in fata careia doresc sa-mi cer scuze pentru episodul creat la decernarea premiilor, m-am panicat ca un fraier) cu sotul si cei doi prieteni de familie, eu, sotia mea si fetele. Mai tarziu, in fata restaurantului ne-am intalnit su cu Krondia (Diana), sufletista noastra care nu a rezistat sa nu fie cu noi acolo.

Dupa argumente si contraargumente, mai mult sau mai putin reale si impartiale, am hotarat sa intram in Sura Dacilor. Stiam de la Bogdanel ca tot restaurantul este ocupat, rezervat pentru acea seara. Insa cum in parcare nu se gaseau mai mult de 4 masini, si alea probabil ale personalului, ne-am facut curaj si am intrat.

Toti auzisem de superbele meniuri mai mult sau mai putin vanatoresti preparate acolo, de palinca ardeleneasca si muzica buna, care iti dezvolta la maxim buna dispozitie si placerea de a ramane acolo ore bune.

Foisorul intr-adevar era rezervat, acolo initial dorisem sa intram, insa am gasit mese bune si in restaurant. Doar cateva mese erau ocupate, sefa de sala ne-a indrumat la cateva mese asezate langa muzicanti. Am rugat-o sa le aseze cap in cap, sa avem loc cu totii, ne-a privit pe sub sprancene si ne-a intrebat daca comandam mai mult. Nu de alta dar mesele erau batue in cuie si parca n-ar fi meritat efortul de a scoate cuiele, de fapt cateva scoabe, daca am fi luat un mic si o bere. Noi i-am raspuns ca este mult un mic, cel mult un mic la doi si poate doar o singura scobitoare ca o pasam de la unul la altul.

Intr-un tarziu ne-am asezat la mese si am inceput sa consultam faimosul meniu. Noi mai servisem masa acolo in anii trecuti si totul a fost la superlativ, deci ma asteptam asa sa fie si acum. De la hotel aveam in cap o tochitura haiduceasca, care imi placuse tare mult data trecuta. Acum disparuse “haiduceasca”, era una simpla, dar mai umflata la pret. Adica undeva la 39 lei. Ce sa va mai spun fiecare a comandat ce-a poftit sufletelul fiecaruia, unii mai aruncand ocheade la pret, altii dupa pofte. Dar ceea ce a fost unanim apreciata a fost tuica de zalau, unde am arestat 2 cani. Ma privea nevasta-mea cam ciudat, dar dupa atata amar de condus tocmai de la Constanta, printr-o ceata nebuna pana dupa Ploiesti, simteam nevoia sa ma racoresc sau incalzesc amandoua intr-un cuvant cu acea tuica apreciata de toti. Abia dupa ce am baut-o am inteles privirea sotiei. Dar era prea tarziu sa dau inapoi asa ca am mers inainte. Chiar eram foarte bine dispus, nu din cauza tuicii, cat din pricina noilor prieteni care pareau din acelasi aluat, din care faceam si noi parte. Era prima data in viata mea cand stateam la o masa scoasa din cuie cu 6 familii pe care nu le vazusem inainte. Extraordinar! Si tocmai atunci uitasem aparatul in camera, eu care prefer sa-mi uit pantofii decat aparatul cand plec undeva (Si da, de fapt chiar mi-am uitat pantofii in Constanta, astfel ca la Premiere si Petrecere am fost nevoit sa stau in bocanci. S-a observat ceva? ). Am dat o fuga la hotel, distanta nu era prea mare, insa dupa doua tuici parea foarte greu la deal, iar cand am ajuns in hotel, la lift, am fost luat in primire de doua farmaciste (era un seminar al unei firme farmaceutice), care sperindu-se de respiratia mea anevoioasa, m-au intrebat de sanatate. Preferam o resuscitare rapida, dar cum nu era dupa mine am urcat in lift cu ele. Le-am explicat ca vin de la Constanta si ele m-au intrebat daca alerg de la Constanta. Pana sa mai dau eu raspunsul am ajuns la etajul 4, unde aveam barlogul. (Vis a vis de apartamentul lui Cornel, care s-a cazat o zi after). Am fost intampinat de Daisy, care dupa cearcanele de la ochi am realizat ca a plans mai putin dupa mine, dar mai mult dupa fete. Am iubit-o putin, adica de fiecare data o i-au in brate si ea se aseaza ca un bebel cuminte, asteptand sa fie mangaiata si rasfatata cu o alintatura.

Dupa ce am iubit-o am plecat din camera si am coborat la receptie, si apoi mi-am dat seama ca am uitat obiectul deplasarii mele in hotel - Aparatul, dragutul, intunecatul.

Am avut puterea sa oftez si sa-mi zic vreo doua trei in gand, am urcat din nou, Daisy s-a bucurat crezand ca am venit dupa ea, am luat aparatul si am coborat rapid cu gandul la ciorba de vacuta, pentru ca pana la tochitura comandasem si o ciorba de vacuta. Dar nu-mi faceam griji, stiind ca la orice restaurant care se respecta, mancarea este servita cand omul este la masa. Da, dar nu si aici, unde m-am trezit cu ciorba semirece in fata locului meu. Acum eram la vale cand m-am intors, n-am mai gafait asa, deci n-am mai dat prilej pentru speculatii privind respiratia mea. Stiu ca am colesterolul cam mare, pentru mine cea mai buna legume este purceaua, ca merg din ce in ce mai putin pe jos si mai mult cu masina, cu vaporul dar tare rau este asa. Cornel, si pentru asta te invidiez, nu vrei o parte din burta mea?

Nevasta-mea comandase pulpe de pui, bunghise ea ca sunt cele mai ieftine, 8 lei portia a vazut ea. Deci a comandat 3, pentru fete si pentru ea. Nu prea apucasem sa mancam, am vrut sa mancam in Brasov la Sergione, sau cum ii spune, dar nu ne-au lasat cu bietul patruped inauntru. Este de inteles, si in semn de protest pentru acest lucru, am decis sa facem si noi greva foamei. Fara bannere, doar in sinea noastra. Totusi copiilor le-am mai luat cate ceva de rontait. Noi niet. Astfel ca mancarea de la Sura a fost o adevarata placere. Dar si placerea, stiti voi, are mai multe fete…

Radeam, povesteam din intamplarile noastre, inimoasa Diana ne povestea despre unde ar trebui sa mergem in Brasov, nevasta-mea se incinsese pe tema copiilor, Sanziana discuta cu sotia lui Bogdan despre Bucovina si frumusetile de acolo, Darius baiatul Sanzianei incepu sa-I faca “curte” Cristinei mele, astfel ca la sfarsitul serii Cristina imi spune: “Spune-I iubitului meu sa doarma la noi in camera! ” Ei politica, ca sa vezi! Ce sa mai spun, toata seara a fost la superlativ din punct de vedere al distractiei si bunei dispozitii.

Mai stramba cate unul, altul din nas cand infuleca cate ceva, eu m-am uitat de doua ori dupa ospatar cand mi-a adus tochitura, speram sa mai vina cu un platou, continuarea, dar lipsa. Mult prea mica si trebuie sa spun, cam urat mirositoare. Adica eu sunt mancator de tochituri, stiu cum arata o tochitura preparata cu suflet. La Vila Bran am mancat cea mai buna tochitura, pe platou din lemn, cu preparate proaspete, bine facute. Aici mai putin, carnatii parca nu erau facuti, miroseau cam urat, oul mi s-a parut cam dubios, cred ca avea cifra 4 in fata, ce sa mai ma nervez acum. Am facut si o poza macar sa-mi spuneti daca aia este o tochitura de 40 de lei. Pacat ca fotografia nu scoate si mirosul.

Am mai baut beri, vin, unii au mai luat tuica, faptul ca ne-am starns cu totii acolo a reprezentat un lucru minunat, practic nimic nu mai conta, eu chiar ma intrebam daca toti oamenii care vin la Premiere sunt asa. Si nu am fost dezamagit, in proportie de 98 la suta suntem o comunitate strans legata.

Binenteles ca n-am scapat nici de muzicanti, ne-au cantat vreo 10 minute si pana n-a bagat Sanziana mana in buzunar n-au plecat. Trebuia sa ne mai cante 20 de minute, ca tot banii aia i-am fi dat. Sanziana le-a dat 50 lei, mult, putin, nu stim, cert este ca la sfarsit am contribuit fiecare familie. Adica asa sper, Sanziana stie mai bine.

Pe mine m-au priponit in capul mesei cand am cerut nota de plata. M-or fi vazut mai mare, dar sunt asa de bland, mai ales cand vine nota de plata:).

Am facut si o poza la nota, nu mai conteaza cat era, important este ca nevasta-mea a luat o MARE teapa cu pulpele ei. Chiar fredonam in gand refrenul de la Cassa Locco, dar simteam cum imi pierd blandetea, ca eu trebuia sa achit pana la urma. Deci noi am servit 3 pulpe care in total aveau 840 de grame. Realizati cum aratau ele? Erau de strut, dar superoferta impunea sa fie trecute ca pui. Deci 8 lei reprezenta 100 de grame, iar o portie de pulpa de pui, fara garnitura, ca aceea a fost taxata separat, costa 28 lei. Ce-am mai mancat… de fapt am luat si la pachet. Am o pulpa din aceea fotografiata, si daca are 280 grame, eu ma duc in fiecare zi la Manastirea Sambata de Sus si dau acatiste pentru binele restaurantului.

Asta a fost, am strans comoara nationala, unii au mai uitat unele, altii au uitat altele, in cele din urma banii s-au strans, si numai Sanziana stie daca totul a fost ok, desi ochiul meu vigilent, dar putin obosit a remarcat ceva in defavoarea Sanzianei.

Intr-un final, sunt convins ca v-am plictisit cu aceasta poveste, am remarcat acelasi sentiment pe fetele tuturor. Faptul ca se putea mult mai bine, faptul ca au “aruncat” pe noi preparate nu foarte proaspete, si asta nu este numai parerea mea, faptul ca ne-au furat la gramaj si sunt convins dupa cum spunea si Sanziana si la paine, ardei, etc. Se pregatea o alta masa, cu alt fel de pahare, cu platouri din lemn, cu servetele peste tot, (pai eu nici servetel n-am avut), masa mult mai “vie” decat a nostra, si sunt convins cu preparate mult mai proaspete. Parerea generala a fost, si acum vorbesc in numele tuturor celor care au participat in acea seara, ca acest restaurant si-a pierdut de mult renumele capatat in multi ani de effort si truda in slujba clientilor.

Eu si sotia cu siguranta nu vom mai ajunge acolo si sunt convins, nu este numai parerea mea.

Multumesc tuturor pentru voia buna, practic distractia noastra nu a reusit sa acopere offff-ul referitor la restaurant, ceea ce m-a bucurat foarte mult.

Imi pare rau Diana ca nu mi-ai spus ca ajungi fara masina, te-am fi luat noi din Brasov, dar ma bucur ca ai putut totusi ajunge. Iti multumim!

Cam mult scris, sper ca nu v-am pedepsit prea tare, dar pur si simplu au fost sentimentele mele la care tin foarte mult. Si care uneori, trebuie scrise…aici, mai in gluma, mai in serios!

---

VIZUALIZĂRI: 18231 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI