Pestera de Gheata /O oaza de racoare in Piatra Mare

TIPĂREȘTE

La început de iunie, într-o duminică cu mult soare, ne propunem, după câteva schimbări de planuri, să facem o ieşire în Masivul Piatra Mare. Piciorul meu se prezenta bine, trecuse aproape un an de când îl luxasem la Cascada Tamina, o aştepare destul de lungă. Cu mult entuziasm, propun să urcăm de la Dâmbul Morii prin Şirul Stâncilor până la Peştera de Gheaţă, traseu pe care eu îl mai parcursesem cu ani buni în urmă, dar coborând de la Cabana Piatra Mare.

Lăsăm maşina în zona barierei şi, după ce facem slalom printre pături, grătare şi umbrele, reuşim să găsim un loc pe unde să trecem pârâul ce traversează Valea Şipoaiei. Pe malul celălalt, o căţeluşă se usca la soare, după ce se răcorise în apa de munte. O mângâi puţin, spre bucuria ei, şi aflu că o cheamă Cora. Nu avem însă, timp de joacă, muntele mă atrage ca un magnet şi începem urcuşul. Prima porţiune este destul de abruptă, nu există cărare, în faţă însă zărim un brad uriaş însemnat cu bulina roşie, primul marcaj. În stânga, o râpă adâncă, creată, probabil, în urma lucrărilor la construcţiile din zonă. Continuăm să urcăm dealul destul de abrupt. Undeva, departe, se vede un stâlp chiar la marginea pădurii. Ghicim poteca printre brăduţii de diferite înălţimi, însă nu te poţi rătăci. La marginea pădurii, apare din nou marcajul, foarte bun, care este prezent la tot pasul. Poteca şerpuieşte, prin pădure, urcând la început mai lin şi apoi mai accentuat. În jur, linişte deplină, nu se mai aude zumzetul oraşului. Trecem pe lângă o bucată de stâncă brăzdată de crăpături dar nu ne oprim. Pauzele sunt foarte scurte, doar cât să bem câte o înghiţitură de apă. Peisajul devine mai sălbatic, vegetaţia mai deasă, pe potecă apar bucăţi de piatră sau rădăcini de copac. Întâlnim, apoi, un izvor mai neobişnuit, captat printr-un pet de jumătate de litru. Jetul este destul de puternic, astfel încât nu trebuie să zăbovim prea mult. Ne continuăm drumul prin pădurea întunecată când, la un moment dat, chiar pe mijlocul potecii văd o “urmă” de urs. Aproape că uitasem că ne aflăm acasă la Moş Martin dar din acest moment devin mai atentă la zgomotele din jur. Fac în gând tot felul de scenarii, ce să fac dacă ne apare conul urs în faţă, fac un inventariu al rucsacului şi mă gândesc că poate îl mituim cu covrigi sau eugenii. În drumurile noastre pe munte nu ne-am întâlnit, însă, niciodată cu ursul deşi Tâmpa, Postăvarul şi Piatra Mare sunt cunoscute pentru numărul mare de exemplare, în ultimul timp chiar se înmulţiseră peste măsură şi ştiam că au mai fost transferaţi în alte zone, doar că unii au găsit drumul înapoi. Acum, nu ştiu cum trebuie procedat. Rămâi nemişcat? Nu faci nicio mişcare bruscă? Dar dacă se simte ameninţat şi te atacă? Îi arunci rucsacul să îi distragi atenţia şi te retragi uşor? Preocupată de aceste aspecte existenţiale, uit aproape de greutatea drumului şi, după aproape o oră, ajungem la baza şirului de stânci.

Şirul Stâncilor se vede de la Dâmbul Morii ca o stâncă uriaşă, împădurită, dar când ajungi aici constaţi că şirul este mult mai lung şi nu este vorba de un şir de stânci solitare, ci de o stâncă compactă, neobişnuit de întinsă, cu pereţi înalţi pe lângă care trece o potecă destul de lată. Şi aici se urcă destul de abrupt şi nu există puncte de sprijin, dar priveliştea de care ai parte la un moment dat merită toată osteneala. Admirăm panorama asupra Braşovului care se aşterne mic la picioarele noastre, facem câteva fotografii şi ne continuăm drumul, alungaţi de norii ce au acoperit la un moment dat cerul. Aici aerul este puţin mai rece şi mai umed, de pe stâncă cad picături fine de ape, ce îi conferă, pe alocuri, aspectul unui burete. Continuăm drumul pe punctul roşu şi, după aproape două ore, ajungem la locul unde se coboară spre peşteră. În dreapta, pe banda albastră, se ajunge la Cabana Piatra Mare.

Poteca coboară abrupt, descoperim şi alte urme de urs dar grupul gălăgios care vine în urma noastră sigur îl ţine la distanţă, dacă este cumva prin preajmă. După câteva zeci de metri ajungem la Peştera de Gheaţă . Dacă nu ar scrie pe stâncă, probabil nici nu ai bănui că te afli lângă o peşteră. Intrarea este o crăpătură între două stânci printre care abia se poate strecura un om. Nu sunt scări şi, pentru a urca, trebuie să te sprijini cum poţi de pereţi, un lucru destul de dificil dacă nu ai o condiţie fizică foarte bună. În peşteră temperatura este constantă tot timpul anului, sub sau la zero grade Celsius, de unde şi denumirea Peşterii. Explicaţia pentru care aici aerul este ca de congelator este simplă: întrucât este un culoar stâncos, aerul circulă greu, nu poate pătrunde decât prin intrarea îngustă, râmânând rece, tot impul anului. În fundul peşterii poţi găsi gheaţă sau zăpadă care se păstrează de la un an la altul. Peştera are aproximativ 50 metri lungime dar la un moment dat se îngustează foarte mult.

Facem o pauză mai lungă după care prietenul meu se aventurează vitejeşte spre peşteră. Eu decid că este mai înţelept să nu îmi forţez piciorul, îi dau camera foto şi, timp în care explorează peştera, rămân să mă odihnesc la soare, sperând să nu-mi facă nimeni nicio vizită. Dacă intraţi în peşteră e bine să aveţi o haină mai groasă şi să nu intraţi încălziţi. Dacă doriţi doar să vă răcoriţi puţin, puteţi sta la intrare câteva minute şi veţi simţi deîndată temperatura scăzută. Încercaţi să nu rămâneţi mai mult de 10 minute pentru că, din cauza temperaturii scăzute, bateriile se vor descărca rapid şi riscaţi să rămâneţi în întuneric.

La întoarcere am urmat o porţiune drumul spre Piatra Mare, până unde se mai fac aproximativ 45 de minute, dar de data aceasta nu am mai urcat pe platou şi ne-am întors pe Drumul Familial care mi s-a părut acum foarte lung şi întortocheat dar care nu pune probleme deosebite de dificultate. După două ore jumătate eram înapoi. Între timp pajiştea se golise şi grătarele dispăruseră ca prin farmec. Eram puţin obosiţi dar satisfacţia pe care am avut-o eu, cel puţin, pentru că m-am putut întoarce pe munte nu o pot descrie în cuvinte. Priviţi şi voi imaginile şi veţi înţelege de ce iubesc atât de mult muntele. Aşadar, nu uitaţi, când e caniculă mare, veniţi la oaza de răcoare din masivul Piatra Mare!

Aş dori să adaug melodia de mai jos ca fundal muzical. Mulţumesc.

http: //www. trilulilu. ro/geo0722/97b97dbbfadbb7

---

VIZUALIZĂRI: 18310 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI