Prejmer, interferenţe.

TIPĂREȘTE

Fiecare dintre noi are un loc anume de care îşi aduce aminte cu plăcere. Că e o insulă din Grcecia sau coasta amalfitană, bulevardele Parisului sau transfăgăraşanul nostru, există un declic care face să ne amintim des de acel loc. Din cât am străbătut în lung şi în in lat ţara anul ăsta şi i-am revăzut după zeci de ani minunăţiile, o impresie deosebită mi-a făcut abaţia cisterciană de la Cârţa despre care am scris un review. V-am sugerat s-o vedeţi atât timp cât zidurile ei mai sunt în picioare. Am citit undeva că cetatea şi domeniile Prejmer au fost donate în 1240 de regele Bela al IV-lea al Ungariei abaţiei cisterciene mamă de la Cisteaux (Fr) care în sec. XII avea peste 500 lăcaşuri in toată Europa de la cel mai de vest în Portugalia până la cel mai de de est la Cârţa. Am mai citit că Prejmerul a fost construit înainte devreme în stilul gotic burgund similar cu abaţia din Cârţa şi că depindea administrativ de aceasta. A fost suficient ca să ne hotarâm s-o vizităm mai ales că, deşi am trecut de zeci de ori prin Brasov şi împrejurimi nu am vizitat Prejmerul decât fugitiv. Poate ca a fost dat ca după informaţiile primite, să-l vedem cu alţi ochi. Am profitat de faptul că aveam cu noi nepoţelul de nouă ani, dornic să vadă cetăţi şi fortificaţii care să-i alimenteze imaginaţia şi într-o splendidă dimineaţă de septembrie văratic am pornit la drum. Prejmerul este la o distanţă de 15 km de Brasov pe drumul care duce pe valea Buzăului.

Cetatea.

Se pare că începerea construcţiei a fost pe la 1211, un document atestând că teutonii au căpătat drept de folosinţă asupra terenului pe care mai târziu s-a ridicat biserica şi cetatea. Călugării cistercieni care erau buni constructori au finisat biserica în stil gotic burgund aşa cum sunt construite abaţiile. Fortificaţia care înconjoară biserica a fost făcută la initiativa lui Sigismund de Luxemburg în jurul anului 1400 ca prim obstacol în Ţara Bârsei în faţa migratorilor care urcau prin pasul Buzaului. Cetatea este circulară, avea şanţ lat de apă, cu ziduri groase de 3-4 m şi inalte de 12-14 m şi adăposteşte 275 camere dispuse pe trei şi în anumite porţiuni pe patru etaje. Accesul in camere se face prin multe scări cu trepte abrupte şi înguste din bârne de lemn, majoritatea fără balustradă sau cel mult o scândură oblică. Unele scări se termină la etajul unu, altele la doi sau trei, camerele fiind grupate câteva la un loc. Tronsoanele pridvoarelor nu sunt legate între ele. Aceasta era o masură de izolare şi protecţie suplimentară. Se numeşte cetate ţărănească pentru că în vremuri de restrişte toată populaţia aşezării se refugia aici, fiecare familie ocupând câte o cămăruţă în care-şi depozita şi proviziile necesare rezistenţei la un asediu. Cetatea are două incinte. Cea mare are un diametru de 80 m şi în partea superioară un tunel care este un drum de strajă prin care se aprovizionau apărătorii cetăţii cu muniţie, apă şi alimente. O invenţie era orga morţii, un dispozitiv în care erau asamblate mai multe arme de foc care trăgeau simultan. În acest tunel erau practicate ferestruici mici pe care se putea arunca smoală în clocot sau apă fierbinte sau se putea trage cu flinta şi alte ferestre mai largi, pentru gurile de tun. Incinta mai mică este o prelungire a gangului boltit de la ntrare. Pe lângă şanţul cu apă cetatea avea si un pod rabatabil şi o barbacană amplasată in mijlocul gangului de intrare care era lung de 50 m. Barbacana este o lucrare de fortificație care protejează capul unui pod, intrarea unei cetăți etc. (DEX) O barbacană era şi la Alba Iulia pe locul unde este amplasat restaurantul Medieval. La Prejmer barbacana este un grătar de lemn prevăzut cu dinţi ascuţiţi de fier care lăsat în jos trăgea în ţeapă avantgarda duşmanilor care doreau să pătrundă în cetate. In exterior cetatea avea patru bastioane de artilerie. Deşi nu a avut o poziţie strategică nefiind apărată de munţi sau de drumuri inaccesibile, cetatea Prejmer a rezistat la zeci de atacuri turceşti. Cetatea ţărănească de la Prejmer este cea mai mare biserică fortificată din sud-estul Europei, înscrisă în patrimoniul mondial cultural UNESCO din 1999. Este în grija unei organizaţii neguvernamentale săseşti din Munchen care cheltuieşte importante fonduri pentru conservarea ei.

Biserica cu hramul Sfintei Cruci a avut iniţial patru braţe egale în jurul unei nave dreptunghiulare. Lateral, corul avea câte două capele, aşa cum era modelul construcţiilor cisterciene. La modificările survenite în secolele următoare a fost schimbat planul bisericii. Abia la ultima restaurare care a avut loc în perioada 1960-1970 biserica a recăpătat forma iniţială. Arcele bolţilor sunt foarte bine conturate iar ferestrele sunt polilobate ca la abaţiile cisterciene. Uşile sunt masive cu ferecătură de fier. În biserică se găseşte un altar triptic pictat pe ambele feţe datând din 1450-1460 şi care este cea mai veche piesă de acest gen de pe teritoriul României. Orga mare datează din 1803 şi are particularitatea unor sunete speciale. In biserică sunt două pietre funerare ale unor principi ai Transilvaniei. Unul dintre ei a decedat în 1588 şi-l chema Michael Bast? (neinteligibil, dar nici nu am găsit un nume apropiat în lista principilor transilvăneni). Impresionante sunt două panouri cu saşii căzuţi în războiul din 1916-1918. Parcurgand listele m-am gândit la drama familiilor care pierduseră câte doi copii: Roth, Schmidt. In biserică sunt piese de mobilier din sec. XVII.

Atelierele. În câteva camere meştesugurile şi uneltele folosite sunt prezentate într-un aranjament muzeografic foarte reuşit. Astfel luăm contact cu agricultura practicată in Evul Mediu, ateliere de dogărie, curelărie, fierărie, prelucrarea cânepii, etc. O cameră prezintă interiorul unui cămin săsesc cu patul înalt, pătuţul copilului, blidar, dulap, lada de zestre, laviţe, toate pictate în culori vii şi motive florale specific săseşti.

Scoala veche a funcţionat in timpul asediilor în perioada 1460-1556 într-o încăpere de la etajul II. Se învăţa deavalma, mai multe clase în aceeaşi sală. Pe zidurile clasei sunt urmele unor picturi murale, băncile sunt roase şi pătate iar tabla neagră are desenate pe ea linii orizontale (Ca amănunt off. Până printr-a patra primară aveam în ghiozdanul de piele de porc cu marginile roase şi întoarse, o tăbliţă de ardezie cu două feţe, una pentru artimetică, alta pentru scriere. La capătul tăbliţei flutura un burete galben spongios legat cu sfoară ca să nu se piardă că era scump). Şcoala s-a închis în 1853 când în comună s-a construit o clădire cu etaj.

Expozitia fundaţiei din Munchen conţine fotografiile celor care susţin organizaţia, panouri cu ultimile lucrări de restaurare şi ca descoperiri arheologice, morminte din Evul Mediu.

Drumul strajei. Recunosc că am făcut o mare imprudenţă cocoţându-mă la îndemnul nepotului pe scări până la ultimul nivel. Vai de bunicii care nu ascultă de nepoţi! Soţul a refuzat să urce şi eu, dând în mintea copiilor, am urcat până pe drumul strajei. Adevărul e că am înconjurat incinta şi am urcat pe unde mi s-a părut cât de cât mai acceptabil şi unde zidul care flanca scara putea avea rol de sprijin. La urcat a fost cum a fost, să nu mă întrebaţi cum a fost la coborât? Da, amfostacolo. Noroc că în faţa mea era copilul pregătit să mă ajute (!!?) Drumul strajei e un coridor circular îngust de vreum metru jumătate şi luminat numai de ferestruicile practicate în zid. Din loc în loc mergi doi-trei metri în orb, Doamne ce încercare pentru picioarele şi ochii mei! Coridorul este pietruit şi are câteva scări impracticabile care duc la etajele inferioare. Din cauza deschiderii mici a ferestrelor nu am putut lua poze de ansamblu a Prejmerului.

Am aruncat o ultimă privire bisericii vechi şi ciudatei împrejmuiri cu scări şi etaje. Acasă, copilul a vrut să doarmă cu bunicu-său, fiind impresionat de barbacană, de orga morţii şi de cazanele cu smoală topită.

---

VIZUALIZĂRI: 2245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI