ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.12.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piatra Neamț
ÎNSCRIS: 23.06.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
NOV-2011
DURATA: 2 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 7 MIN

Nimic nu-i mai budos în Balvanyos decit Muntele Puturosu

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Vulcanii... Este greu să-ţi imaginezi acum mergînd de la Bixad la Târgu Secuiesc ce se întîmpla în urmă cu 2 pînă la 5 milioane de ani în Neogen sau în Pleistocen deasupra versanţilor potopiţi acum de păduri. E greu dar nu imposibil, dat fiind că Pluton încă îşi mai aminteşte preţ de-o respiraţie să mai trimită fuioare ale mîniei sale prin porii pămîntului. De cum sui dinspre Bixad şi te apropii de bifurcaţia spre Sfînta Ana mirosul se schimbă, întreaga zonă fiind parfumată discret de aroma compuşilor de sulf, din care cel aflat în cantitatea cea mai mare este hidrogenul sulfurat... De pe Valea Oltului urci spre pasul Turia şi apoi cobori spre drumul dintre Braşov şi Oneşti între grupele Munţilor Bodoc la sud şi grupa vulcanilor Ciomatu-Puturosu la nord. Găzduită la loc călduţ şi la propriu (rezervoarele de magmă nu sunt chiar aşa departe...) şi la figurat, Staţiunea Băile Balvanyos se deschide primitoare cui vrea să o cunoască. Ca turist ai 3 opţiuni de a cunoaşte locurile, fie o iei spre nord – nordvest în intimitatea “büdös” a Muntelui Puturosu, fie o iei spre est-sudest poposind pe Muntele Cetăţii, fie o iei spre sud-sudvest în braţele Muntelui Csoma şi eventual mai departe spre zona centrală a Munţilor Bodoc.

De ultimele 2 opţiuni am vorbit aici şi aici, îmi mai rămîne ultima, drept care o expun mai jos.

Büdös-hegy sau Muntele Puturosu îşi merită numele datorită faptului că pe versanţii lui, de unde nu te aştepţi ţîşnesc fuioare de gaze ca mărturii ale paşilor lui Pluton de acum cîteva milioane de ani. Vulcanul – acum stins – mai răsuflă prin peşteri, izvoare şi crăpături ale scoarţei. Dacă te îndemni a sui pe vîrfuri şi creste, fără prea mare efort de imaginaţie reuşeşti să cuprinzi tabloul calderei care în trecut azvîrlea foc şi pucioasă pînă departe.

Reclama turistică informează numai despre ce este mai accesibil şi mai simplu, dar întregul munte formează un complex extrem de interesant care alături de cel al Muntelui Ciomatu de la vest se încadrează într-o arie unică cu proprietăţi speciale.

Primele semne apar cînd vii dispre Bixad cu puţin înainte de derivaţia spre lacul Sfînta Ana (cam cu 1,2-1,3 km), cînd un drum forestier coboară spre dreapta în valea Pîrîului Jombor, acolo unde la distanţă de aproximativ 200 respectiv 400 de m se găsesc mai întîi Baia şi Mofeta Vallató iar mai apoi Tinovul Hámmas cu Baia Hammás (acelaşi nume dar nu aceeaşi localizare cu Baia Hammás de la Băile Csizsár...) Bolboroselile apelor lor vesele agitate de emanaţiile fenomenelor postvulcanice te întîmpină ademenitor, împreună cu parfumul de acum omniprezent şi discret al hidrogenului sulfurat… Nu merită să mergi cu maşina, mai bine o laşi pe asfalt şi te recreezi bălăcindu-ţi picioarele în apa băilor.

Mai sus, ajungi în pasul Turia (Torjai), unde se află somptuosul hotel Best Western – fostul Sanatoriu Turia. O perspectivă largă şi frumoasă se deschide spre Munţii Bodocului. Merită să stai pur şi simplu privind…după care mai departe ai cîteva opţiuni

-Continui pe cercul exterior al Muntelui Puciosul - porneşti prin spatele hotelului pe marcajul triunghi roşu trecînd mai întîi de izvoarele Károly, Bányai şi Fidelis iar apoi prin pădure ajungi la Băile Timsós, unde o sfîrîială gigantică te anunţă că ai ajuns în Valea Morţii unde 12 izvoare se ceartă în bolboroseli. Găseşti în ape atît alaun (sulfatul dublu de aluminiu și potasiu KAl (SO4) 2*12H2O) cît şi acid sulfuric liber. Aspectul este cel al unui pămînt sterp şi nu-i de mirare, cu asemenea componenţi ai izvoarelor. Mergînd 10 -15 minute mai departe în jos, dai de Izvoarele Tămăduitoare, unde apa poate fi folosită în terapiile tradiţionale. Tentaţia este să te întorci pe şosea, dar de fapt drumul pe acolo este mai lung şi mai plictisitor. Dacă totuşi alegi această variantă ai de mers cam 1,5 km la deal pe asfalt, beneficiul fiind observarea în ultima parte a drumului spre hotel un fel de Parc Aventura construit printre copaci, pentru cei doritori de căţărare şi senzaţii tari.

-Mergi pe inelul intermediar al Muntelui Puturosul rezumîndu-te pentru moment la a sui prin stînga hotelului spre Büdös-barlang sau Grota puturoasă – Turia aproximativ 30-35 minute în total, Grota Timsós şi Capela Sf. Maria. Grotele respective sunt de fapt vechi şi scurte galerii ale unor exploatări de sulf prin care se scurg amestecuri de gaze avînd la bază CO2 în principal, cu ceva mai mult H2S şi cu urme de CH4 N2 CO şi gaze rare. Pe timpul Imperiului gazul de la Turia (cu un debit foarte mare) era captat şi dirijat spre o fabrică de lichefiere, acum este folosit numai pentru proprietăţile lui mofetice. În grota Turia se vede pînă unde este în mod obişnuit nivelul la care curgerea se stabilizează, deoarece sulful se depune pe pereţi. Mai departe mergînd, se ajunge după vreo 5-10 minute la Grota Timsós sau Grota cu Alaun, unde depunerile de pe pereţi conţin sulfat dublu hidratat de potasiu şi aluminiu ce se depune sub forma unor cristale alb-gălbui. În continuare, după un traseu destul de chisnovat parcurs pe un abrupt relativ păcătos, întîlneşti marcajul punct roşu care te scoate din nou abrupt - în jos spre Hotelul Beste Western pe la Capela Sf. Maria, un altar de piatră catolic deschis închinat Sfintei Fecioare şi pe la care merită cu adevărat să mergi.

-O alternativă mai grea şi consumatoare de timp – e bine să-ţi rezervi resurse fizice suficiente, apă şi mîncare pentru minim 3 maxim 5 ore, presupune continuarea traseului de-a lungul abruptului craterului pe marcajul punct albastru. Varianta oferă un circuit de-a lungul căruia se află 3 obiective: Tinovul Bufnitor (Buffagó) - o mlaştină asemănătoare Tinovului Mohos de lîngă Sf. Ana dar mai mică, aflată la capătul traseului, Peştera Ucigaşă (Gylokos - barlang) – galeria unei vechi mine de sulf şi Cimitirul Păsărilor – o depresiune unde se acumulează gazele vulcanice - formată prin prăbuşirea unei alte galerii de mină. Drumul de la bifurcaţia care duce spre Grotele Turia şi Timsós mai întîi şi mai apoi spre Buffagó durează ca popa 1 oră (1 oră şi jumătate socotind de la Hotelul Best Western), şi asta după ce mergi mai întîi pe un abrupt destul de lung, după care te deplasezi (din fericire) multă vreme pe curba de nivel, iar la final ajungi să te învîrţi puţin dezorientat prin lăstărişuri aflate în caldera vulcanului. Undeva pe acest drum – cam la jumătatea lui – te reîntîlneşti cu traseul care ocoleşte conul muntelui pe la vest, asta dacă ajungi să-ţi dai seama fiindcă intersecţia este semnalizată numai de un punct albastru deplasat mai spre stînga decît celelalte. Dacă ştii zona, e mai comod la această bifurcaţie să o iei la stînga şi să urci un traseu relativ scurt şi extrem de înclinat pînă la Cimitirul Păsărilor şi Peştera Ucigaşă. Alternativa este de-a o lua spre vest mai înainte cu aproximativ 5 maxim 10 minute de a ajunge la Grota Turia pentru a sui înclinat spre vîrf, după care aproape te prăbuşeşti (la figurat vorbind) spre obiectivele de mai sus, urmănd a reîntîlni după o nouă “prăbuşire” traseul spre Buffagó … Oricum, varianta de vest nu o recomand decît pentru cei bine antrenaţi şi cu încălţăminte cu aderenţă crescută, altfel veţi regreta amarnic.

Ce este de remarcat pe toate traseele, este omniprezenţa mirosului mai mult sau mai puţin pregnant de hidrogen sulfurat. Deasemeni nici prea multe vietăţi nu prea întîlneşti în pădure (păsări, veveriţe, pîrşi, etc…), deşi totuşi este citată nefericita şansă de a întîlni carnivore mari. Una peste alta turul muntelui Puturosul merită din plin, vă trebuie însă niţică voinţă şi puţin antrenament. Eu unul, cu excepţia izvoarelor poatbile de lîngă Best Western, nu am remarcat apă de băut pe traseu, dar nu am pretenţia de a fi exhaustiv. E bine aşadar să vă căraţi cu voi lichidele. Ca puncte de odihnă recomand: Baia Hammas, Pasul Turia, Grota Turia, Tinovul Buffagó, în rest nu prea ai unde. Oricum, masa după cum a fost scris pe aici pe site şi după cum am constatat personal, o poţi lua cu toată încrederea jos în Balvanyos la Restaurantul pensiunii “La Cetate”.

Succes aşadar şi nu rataţi o zonă extraordinar de frumoasă! E drept, mai puţin primitoare, dar care face tot efortul…


[fb]
---
Trimis de Qvadratvus in 05.12.11 00:44:03
Validat / Publicat: 05.12.11 06:18:25
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Complexul Muntelui Puturosu şi dispunerea generală a traseelor în Balvanyos. Aceeaşi hartă - preluare de pe www.budoshegy.ro - se găseşte afişată şi pe panourile de la intersecţiile traseelor .
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

QvadratvusAUTOR REVIEW
[10.12.11 11:59:24]
»

@Webmaster, dacă s-ar putea... http://www.youtube.com/watch? v=tly06aWW_OE&feature=related

- -

Rezolvat

Later edit from "Q": Merçi !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Balvanyos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050227165222168 sec
    ecranul dvs: 1 x 1