GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Perla Hotel - gazda noastra pentru 24 de ore
Dupa o saptamana de evenimente in urma carora ma simteam epuizata, am decis, val-vartej sa petrecem sarbatoarea Floriilor undeva in afara orasului si a casei. Doream relaxare, apa calda, relaxare …Incurajata de reviewurile pozitive de aici si pentru faptul ca piscinele sunt in incinta , fiind foarte facil accesul daca esti cu copii, am ales in graba, cu doar 2 zile inainte Perla Hotel din statiunea 1 Mai. Am rezervat prin mail, am luat legatura cu d-na Viviana, a carei disponibilitate e de apreciat. Desi doream apartament, suita sau cel putin camera matrimoniala, era disponibila doar o camera twin, pe care am convenit sa o luam adaugandu-i la fata locului pat suplimentar.
Drumul
Am pornit de acasa sambata dis-de-dimineata, dimineata insorita, copii veseli, curiozitatea si nerabdarea pluteau in aer... In Baile 1 Mai nu mai fusesem dinainte de 20 de ani, insa la Baile Felix poposim de 2-3 ori pe ani, e destul de aproape de Alba Iulia, iar starile pe care ni le ofera apa termala si conditiile unde ne cazam – Pensiunea Noblesse intotdeauna ne atrag precum un magnet. Acum aveam in gand doar jacuzi, fiul meu cel mare... baita cat incape, sotul intr-adevar, ca intotdeauna... muuult mai reticent, iar cel mic…habar nu avea de nimic!
Deci, sa revin, drum usor, dimineata de primavara, pana la Turda a fost ok, destul de libera soseaua, pana la iesirea din Cluj pe autostrada si apoi traseu cunoscut prin Huedin, Alesd, Oradea. Recomand, celor interesati o oprire in Alesd la fabrica de incaltaminte Melania, de unde se poate cumpara incaltaminte extraordinara mai ales pentru cei mici, la pret de producator!Pe la pranz eram deja in Oradea, 19 grade, superb. Ne-am omorat timpul prin Oradea, un oras extrem de frumos, cu aer vienez, deoarece cazarea se face doar incepand cu orele 16. Destul de tarziu, dupa parerea mea, mai ales ca a doua zi camera trebuie eliberata la ora 11! Prima bila neagra pentru Perla Hotel!
Pe la ora 14,30 am ajuns in Baile 1 Mai, dupa ce inainte am tras cu ochiul nu fara nostalgie spre Pensiunea Noblesse, gazda noastra primitoare si superba din alte dati….
Baile 1 Mai
Cum as putea sa descriu un loc in plina ruina??? Nici nu stiu, caci despre asa ceva vorbesc cu siguranta cei care trec linia ferata si ajung aici…balarii, cladiri darapanate sau neterminate, cateva pensiuni intr-adevar destul de cochete, dar per ansamblu statiunea este moarta, strandurile sunt ca dupa bombardament, am preferat sa nu fac nicio fotografie, ar deprima cu siguranta! Nici macar o farmacie nu exista aici! Insa aceasta delasare nu anuleaza efectele terapeutice ale apelor termale care au efecte miraculoase in tratarea afectiunilor reumatice, neurologice, endocrine, inflamatorii si a obezitatii.
Hotelul – prima impresie
Asezat in capatul statiunii, hotelul este o cladire nu foarte mare, pe doua niveluri, colorat frumos in nunate de mov si verde, aceeasi paleta cromatica regasindu-se si in restaurant.
Spatiul verde din fata hotelului este foarte bine intretinut. Eleganta si bun gust! Parcarea incapatoare era aproape plina, dar am gasit loc. Deja ne place! La intrare, pe holul de acces se gaseste un micut aparat de lustruit pantofii, iar in receptie vecin cu restaurantul, troneaza un acvariu imens, curat. Peste tot pliante informative. Cum camera nu era inca gata, am decis sa luam masa mai intai, asa ca am patruns in restaurantul aproape pustiu la ora aceea. In fata receptiei este o cafenea , iar in exteriorul cafenelei sunt fotolii pe care te poti relaxa sau poti servi ceva de la cafenea.
In exterior cu iesire din restaurant e o terasa, pustie in cele doua zile in care am fost noi acolo, din cauza codului galben de vijelii si ploi amestecate cu ninsoare.
Vis a vis de hotel e un teren de sport, cu iluminare nocturna, plin tot timpul.
In stanga hotelului se afla Lacul cu nuferi, pe frigul acesta bineinteles ca nuferii lipseau dar era populat cu pesti spre deliciul copiilor, care desi zona era protejata printr-un gardulet de sarma il rupsesera si intrau nestingheriti pe dig.
Langa hotel este o alimentara de unde, daca sunteti amatori de dulciuri va recomand tortul Krantz si Dobos ,au un gust absolut demential!
Restaurantul
Este mare, curat, elegant, format din doua sali, prima pentru nefumatori, iar a doua pt fumatori, din cate mi-am dat seama, pentru ca cineva fuma, scaune tip fotolii masive, acoperite cu vinilin crem. Si in prima camera persista un vag miros de fum, de unde am tras concluzia ca stau prost la capitolul ventilatie... Imediat ni s-a adus un scaun pentu copil sub 2 ani, ni s-a luat comanda, am servit specialitatile restaurantului: Turnedos Rossini – muschi de vita, ficat de pui, ciuperci de padure si sos brun, medalion de porc cu camambert la gratar si sos de fructe de padure, iar baietelul a poftit un gratarel cu piure de cartofiori, pentru cel mic o supica de pui cu galuste, iar la desert doua portii de inghetata coapta - singurul fel absolut delicios!. Toate preparatele au fost bune, dar nu sa-ti ramana “inima acolo”! Am baut o bere,o apa si un Fanta mic, iar pretul a fost de 160 lei. Seara insa am mancat mult mai satisfacator cu low-cost, o pizza, prosciuto, una dintre cele mai bune pizza pe care le-am gustat ever! Chelnarita foarte, foarte draguta, amabila si promta! Din pacate nu de aceeasi promtitudine am avut parte dimineata la micul dejun!
Micul dejun este tip bufet suedez si se serveste intre orele 7,30 si 10,30. Noi am coborat pe la 10 fara un sfert, ora la care cam batea vantul…cafea nu, paine nu, lapte nu, cana pentru ceai nu! Ca sa nu mai spun ca mai erau cateva tavite goale care nici nu stiu ce au continut pentru ca nimeni nu le-a mai realimentat. Acest lucru m-a deranjat, dar nu in exces, insa faptul ca am asteptat dupa o cafea si dupa o cana de lapte cu doi copii nerabdatori peste 10 minute, chiar m-a enervat! A doua bila neagra! La ora 10 mai puteai gasi pe acolo cremvursti, cateva tipuri de salam si sunca, branzeturi si cascaval, icre, zacusca, iaurturi vreo 4, unt, gem, miere, oua, deci era ce sa alegi, dar lipsa cafelei si a painii... e de neacceptat! Dintre tacamuri lipseau linguritele, am cerut una fetei care era pe sala, insa desi a spus ca aduce, am terminat servirea mesei si... nimic!
Toaleta de jos de la restaurant, e mare, frumos colorata, pe rosu, dar din pacate aerul este impregnat cu un miros tipic toaletelor din unele hoteluri!
Camera
Am primit camera cu numarul 203, situata la etajul 2, am carat bagajele si copiii pe scari, hotelul nu are lift, pe scari persista un miros greu, de aer statut, desi se vedea stradania de a a rata placut, erau veze cu flori uscate, frumoase, dar mirosul de neaerisit le strica fasonul! Pe holul de acces in camere era insa un miros frumos, de guma de mestecat din aia de pe vremea copilariei mele... mi-a placut mult...
Camera insa a fost extrem, extrem de mica! Inghesuiala maxima si fara balcon! Mobilier exact ca si in pozele de prezentare, doua paturi pe care le-am unit, doua fotolii la care insa nu putream ajunge datorita patului suplimentar, o masuta mititica rotunda, un dulap mare si incapator, pe jos mocheta, dar nu foarte curata!
Salteaua toata plina de pete!
Per ansamblu camera nu arata rau, dar era foarte inghesuita! Pentru doi adulti ar mai merge, insa cu copiii din dotare nu ai loc nici sa respiri!
Baia destul de mare, curata, fara mirosuri, toaleta, chiuveta si cabina de dus cu treapta de sprijin, utila. Ca articole de toaleta am gasit numai sapun solid si lichid, la pliculet, lipseau castile de plastic pt dus.
Prosoape albe, curate, dar uzate bine de tot, care se schimba la 3 zile, iar lenjeria o data pe saptamana. In camera aveam halate de baie, 3, unul mai micut pt baietel, dar toate rupte, rantaluite !
Incalzirea e suficienta, apa calda la discretie!
Exista un LCD cu programele romanesti si straine cunoscute agatat pe perete deasupra patului pe care pentru a-l privi faci gatul: cocostarc! .
Piscinele si centrul Spa
Hotelul dispune de 3 piscine exterioare, una semiolimpica – a carei apa nu am incercat-o, una pentru adulti si una mai mititica cu apa doar de o jumatate de metru pentru copii.
In piscina exterioara pentru adulti exista doua tasnitori laterale pentru hidromasaj si o ciuperca care deserveste acelasi deziderat, insa fotoliul de masaj despre care s-a scris in reviewurile postate anul trecut lipseste cu desavarsire. E foarte curat in bazinele de afara, in prima zi am stat doar acolo in apa, dar in cea de-a doua zi a inceput sa fie o vreme cu lapovita si ninsoare si ieseam doar sporadic. Apa nu e foarte calda,nu e asa cum scrie pe panourile informative!!! as descrie-o mai degraba calduta, daca nu inoti sau nu te zbengui risti sa cam ingheti. Langa piscinele de afara e un spatiu superb de joaca pentru copii, cu tobogan si tot ce trebuie, pe iarba, dar din cauza vremii nefavorabile nu a putut fi folosit. Intrarea in piscinele exterioare se poate face atat de afara cat si din interior, printr-o usa culisanta, cam deselata, dupa parerea mea!
In interior exista doua bazine cu apa termala, aici, da apa e mai calduta, dar nu foarte si doua jacuzii unde apa e excelenta, am auzit ca nu e termala, ci incalzita. Ceea ce mi-a placut enorm au fost cele doua bazine tip jacuzi in care intr-adevar am gasit relaxarea cautata!
Bazinele pline ochi mai ales de copii. In interior printre bazine si jacuzzi sunt plante ornamentale, scaune sa iti poti lasa halatele de baie si alte obiecte personale, o ambianta placuta, curat. Dar hiba cea mai mare a acestui hotel, tocmai aici zic eu ca e... Mirosul!! Mirosul e viu, puternic DE MUCEGAI! Din cauza acestui miros nu am indraznit sa intram in incinta aceasta cu baietelul cel mic de un an si jumatate, desi doream sa ne balacim putin cu el, mai ales ca la fel cu toti copilasii adora apa! Am discutat la receptie despre acest inconvenient major, fata de acolo a dat din cap, la fel ca si mine mai multi turisti erau nemultumiti, unii dintre ei erau la al doilea sejur aici, dar au tinut sa precizeze ca al treilea nu va mai fi! Pacat!
Poate, in timp, si la timp se vor lua masuri, se va ventila cumva, nu stiu, mirosul e pestilential. La fel, pe marginea bazinelor si a cadelor jacuzzi era o pelicula de grasime, sunt curioasa la cat timp se schimba apa... Am discutat duminica dimineata cu o doamna din Tm sosita de joia care mi-a spus ca apa nu a fost schimbata deloc de cand sosise... Nu pot uita, cum intr-un sejur petrecut la Gyula am admirat sarguinta cu care lucratori invesmantati in salopete impermeabile spalau in fiecare seara dupa ora inchiderii bazinele... Dar e Gyula, nu Romania! Din pacate!
Am uitat sa precizez, programul la piscine e pana la ora 22, sambata pana la ora 23. Nici vorba de aquagim!
Un atu al complexului Perla sunt saunele, una turceasca – o baie de aburi, si una finlandeza uscata. Perioada maxima de sedere inauntru e de 15 minute, masurate empiric, cu o clepsidra, idee frumoasa. Poti intra de cate ori doresti in cursul unei zile.
Spa-ul si centrul de sanatate sunt mult mai complexe, totul e contra cost, nu am incercat nimic din cele existente pentru ca nu am avut timp. Citez de pe siteul de prezentare al hotelului pt cei interesati: „e dotat cu 15 camere de ralaxare si tratament: infrarosu, limfastim, laser, terapie, ultrasunete, magnetoterapie, unde scurte, terapie prin socuri, impachetari cu parafina, kinetoterapie, baie galvanica, dus Vichy, Termo Spa, masaj si saloane de infrumusetare. ”
Am profitat insa din plin de jacuzzi si sauna, m-am relaxat, iar daca nu era mirosul de mucegai din interior eram multumita de acest complex, insa asa... ramane un regret, acela de a fi citit cat de bine era anul trecut acolo si cat s-au deteriorat lucrurile intr-un timp asa de scurt... Pacat!
E formidabil, mai ales pentru familiile cu copii, ca poti cobori direct din camera la bazine si sauna, la celelate servicii care sunt incluse in pachetele turistice, pentru cei ce opteaza pentru asa ceva. De la receptie patrunzi, spre a ajunge la piscine intr-un hol care iarasi din pacate este inghetat, fara niciun calorifer, apoi intr-o sala mare, curata si incalzita, unde se afla barul, saunele si de unde ajungi in centrul Spa si la piscinele interioare.
De retinut e faptul ca poti consuma orice de la bar sau restaurant fara sa platesti instant, spui doar numele camerei, iar la plecare achiti consumatia. Se poate achita cash ori cu cardul.
Exista in incinta si o camera de joaca pentru copii, cu vedere spre piscinele exterioare, foarte bine utilata si dotata: doua tobogane, casute de plastic, scaunele si bancute pentru parinti si copii si…multe, multe jucarii! De sus de pe perete ne ademeneste si ne indeamna sa-l privim un LCD.
Dupa cum am specificat in titlu am petrecut aici doar 24 de ore. Camera trebuie eliberata la ora 11, imediat ce am servit micul dejun am facut bagajul, l-am urcat in masina, iar hainele cu care urma sa ne imbracam la plecare le-am depozitat la garderoba. Aici exista foeon, dulapioare destul de incapatoare, cu cheie. Inafara de noi nu am intalnit pe nimeni la garderoba, adevarul e ca era si cam frig acolo. Pe la ora 15 am lasat halatele la receptie si pe o vreme cainioasa, de iarna, cu lapovita si ninsoare si vant naucitor am pornit catinel spre casa, dupa ce am servit masa unde altundeva decat la flebetea noastra... Pensiunea Noblesse!
In loc de concluzii
Per total, ce sa spun? Daca nu era mirosul de mucegai de la piscinele interioare, in spatele caruia eu intuiesc colonii intregi de aspergillus, eram multumita , asa insa stiu ca nu voi mai merge vreodata in acest loc! Pentru celelate beneficii incontestabile si pentru ospitalitatea angajatilor il recomand, insa cu rezerva legata de mirosul de mucegai!
Rog, ca acompaniament sonor piesa Umbra, Nicu Alifantis!
Multumesc.
Ps. Cateva dintre nemultumirile pe care le-am exprimat aici, le-am postat si pe site-ul de prezentare al hotelului, dar au fost sterse...
Trimis de sunflower in 20.04.12 13:38:02
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.99716368 N, 21.99913502 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog, ca acompaniament sonor piesa Umbra, Nicu Alifantis!
Multumesc.
Rezolvat
Un RW complet, cu multe informatii pretioase. Dar te rog, pe viitor nu mai scrie in alte culori si nu mai sublinia; este obositor.
Bravo, îmi place review-ul și stilul tău de a împărtăși impresii, în general! Când m-am uitat la poza lui MCM de la review-ul cu delta (cel cu multe flori), m-am gândit la tine instantaneu!
Buna seara,
Ca de obicei va raspunde Viviana Truta directorul Complexului Hotelier PERLA.
De la bun inceput va multumesc pentru review si imi rezerv dreptul de a raspunde unor observatii aduse noua. Intradevar in permanenta schimbam si invatam din greseli mai ales daca oaspetii nostrii ne indruma. Cu siguranta ati citit si alte comentarii de pe acest site si ati observat ca suntem foarte deschisi sa imbunatatim serviciile oferite.
Voi incerca punctual sa raspund observatiilor:
- referitor la ora de cazare: ora de cazare este 16.00 iar ora de eliberare a camerei 11.00 - am adoptat aceasta politica orara deoarece lucram cu serii de clienti sau cu grupuri care ocupa integral hotelul. Se elibereaza in acelasi timp 56 de spatii de cazare iar toate se ocupa exact in aceiasi zi. In intervalul orar 11.00 - 16.00 colegele de la curatenie se ocupa de camerele eliberate avand la dispozitie 5 ore pentru a curata intreg hotelul. Insa acest lucru nu inseamna ca daca avem camerele disponibile nu cazam decat incepand cu orele 16.00. Interesul nostru ca si hotelieri nu este de a tine oaspetii in holul receptiei ci de a le oferi cat mai repede camera spre cazare. Chiar si in cazul dumneavoastra ati observat ca nu tinem cont de ora afisata iar la ora 14.55 colega mea Claudia va oferit déjà camera curata.
- referitor la statiunea Baile 1 Mai: nu pot sa va contrazic in unele privinte insa va pot asigura ca in ultimii patru ani aceasta statiune a inceput sa se ridice si sa devina mai curata. Nici in ruina nu puteti sa spuneti ca este deoarece fiecare proprietar isi da interesul ca sa mentina curatenia si sa creeze o zona cat mai atractiva pentru oaspeti. De asemenea in statiune exista chiar si o farmacie si un oficiu postal.
- referitor la micul dejun: am discutat cu colegi mei si ne cerem scuze Pentru neatentia lor cu lingurita si va pot garanta ca nu a fost cu intentie acest lucru. Lucram in continuare la personal si la reciclarea permanenta a acestuia. Micul dejun se serveste intre orele 07.30 – 10.00 program care este afisat la intrarea in restaurant. Intradevar colegii mei se pregateau sa stranga si cu siguranta nu mai erau complectate toate platourile de pe bufet. Daca ati fi discutat cu ei va garantez ca se suplimenta cafeaua si painea. NU avem nici cel mai mic interes ca oaspetele care achita un serviciu sa nu beneficieze de acesta.
- referitor la toaleta din restaurant: curatenia se efectueaza dimineata la ora 07.00 inainte de micul dejun si se reia dupa ora 10.00 la finalizarea bufetului.
- referitor la camera de hotel: camera achizitionata era o camera dubla twin standard dotata cu doua paturi individuale. In momentul in care amplasam un pat pliant suplimentar se pierde foarte mult spatiu. De aceea noi recomandam famililor care au copii sa achiztioneze apartamentele. Camerele situate la al doilea nivel nu beneficiaza de balcon sau de terasa ci doar de un mic balconas frantuzesc. In nici un material de promovare inclusiv la noi pe site nu am precizat ca aceste camera ar fi dotate cu balcon sau terasa. Ma bucur ca ati adus vorba de mocheta din camera. In anul 2007 la deschiderea hotelului toate camerele erau dotate cu machete iar in acest moment in proportie de 80 % au fost inlocuite de parchet. Acest lucru a fost posibil cu contributia oaspetilor care au varsat de toate incepand cu Cola, vin, mancare si terminand cu vopseaua pentru incaltaminte.
Trebuie din pacate sa va contrazic referitor la lenjerie si prosoape. Dumneavoastra ati locuit doar o noapte si nu puteti sa spuneti ca lenjeria se schimba o data pe saptamana si prosoapele la 3 zile. Lenjeria de pat la hotelurile clasificate de 3 * se schimba la 3 zile iar prosoapele la doua zile. Acestea se pot schimba insa de fiecare data cand este necesar. In baie exista un biletel lipit prin care comunicam oaspetilor ca daca lasa prosopul pe jos inseamna ca acesta trebuie schimbat iar cine vrea sa isi schimbe zilnic prosopul are aceasta posibilitate. Tot in legislatia turismului apare si faptul ca la 3 * halatele nu sunt obligatorii.
- referitor la piscine si Spa: scaunul de masaj din piscina exterioara datorita unor oaspeti binevoitori a fost rupt insa in acesta moment adica azi 20.04.2012 este instalat in piscina unde ii este locul. Temperatura apei este afisata in permanenta in interior iar pentru cei care doresc sa o si verifice exista la receptie termometru. Trebuie sa va dau dreptate referitor la miros si sa va spun ca avem instalat un sistem de ventilatie care din pacate nu a facut fata si nu a putut fi inlocuit in timpul ierni. Pana in toamna acestui an vom instala un sistem performant de ventilatie care costa aproximativ 50.000 euro. Instalarea lui nu este posibila decat in perioada calda si va garantam ca pana la toamna vom beneficia de acesta. Daca am fost de accord la capitolul miros nu pot sa fiu insa la curatenia Spa. Aceasta se efectueaza in fiecare noapte prin golirea celor 2 jacuzzi, dezinfectarea lor si reumplerea. Acest lucru se efectueaza si cu cele doua bazine interioare noapte de noapte incepand cu orele 23.00 pana dimineata la ora 08.00. Aqua gym-ul sau gimnastica in apa se desfasoara zilnic intre orele 11.00- 11.20 si 16.00-16.20 …. posibil ca exact intre aceste intervale orare nu ati fost la piscine. Tunelul care face legatura intre hotel si Spa este acoperit si nu are calorifer deoarece este un loc de tranzitare si un loc in care se fumeaza.
Un ultim aspect mai doresc sa il lamuresc si anume cel legat de postarea la noi pe site. Acest lucru nu poate sa fie facut de catre oaspeti ci doar de cel care administreaza site-ul. Noi nu am sters nici un comentariu deoarece nu a fost postat nici un comentariu.
Dupa cum puteti sa observati imediat ce am citit postarea dumneavoastra am si raspuns deoarece suntem deschisi catre oaspeti si catre ceea ce doresc sa ne comunice. Suntem constienti ca mai avem multe in invatat si va multumim inca o data pentru toate observatiile adresate.
Va asteptam sa reveniti la noi.
Cu respect,
Truta Viviana
NB Hotel Perla este (sau a fost) reprezentant al unității
Si mie mi-a placut mult review-ul, complet, amanuntit, scris cu... simt de raspundere: -)
Chestia cu subliniatul insa nu cred ca-i apartine lui @sunflower, daca pui mouse-ul pe oricare rand, tot textul iti apare un link care te duce catre trilu-lilu sau cum ii zice, cu siguranta un web dragut se va ocupa sa repare asta. Din cate imi amintesc, s-a mai intamplat acum cateva zile, parca alinei popi, daca nu ma insel, si s-a remediat imediat.
Un rw scris intr-o maniera "profesionista" (adicatelea complet-full options) mai ales in conditiile in care detaliile sunt foarte bine punctate in pofida faptului ca aifostacolo doar pentru o noapte!
Termin cu laudele, ca sa nu ma intind pe kilometri pentru ca le voi repeta sub alta forma si trec la punctul 2 al ecoului: pozele P13,14 si 16 au fost cireasa de pe tortul imaginar din farfuria-mi in conditiile in care de-abia citisem un rw cu papica buna-buna scris de @amero si ziceam ca m-am saturat! Pasamite mai aveam loc... asa ca am mai servit o masa!
@Diaura: Multumesc pt aprecieri! In ceea ce priveste scrisul, cred ca a fost ceva in neregula pe site, nu am subliniat si nici nu am scris in policromie, scrisul colorat si eu il gasesc obositor, spre deosebire de o viata colorata pe care toti ne-o dorim din plin!
@larisa2012, Esti foarte, foarte draguta ca de obicei, multumesc pt. gand si pt cuvintele frumoase!
@cristina65, ma bucur ca ti-a placut ceea ce am scris, incerc intotdeauna ca ceea ce scriu sa fie cat de cat util. Iti multumesc !
@le_maitre, si noi suntem extrem de pofticiosi, cum termin aici , fug la reviewul cu pricina!Ms pt aprecieri, o noapte si doua jumatati de zi! hihihi!
@Hotel Perla:
D-na Viviana, respect si apreciez atitudinea d-voastra, faptul ca stati cu ochii larg deschisi opiniilor exprimate de turistii d-voastra demonstreaza ca va pasa, oricum, aceasta atitudine de grija pt turist o simti de cum intri in hotelul al carui manager sunteti.
O sa va raspund si eu, pe ici pe colo, fara intentia de a polemiza, ci doar pentru a lamuri unele aspecte, de dragul adevarului.
- E de inteles politica hotelului in ceea ce priveste orarul cazarilor, eu totusi imi mentin opinia ca ora 11 pentru eliberarea camerei e mult prea matinala. Acest aspect insa nu a influentat parerea mea despre Perla Hotel, orice moneda are doua fete, una e, in acest caz a turistului, cealalata a hotelierului, intotdeauna ele sunt diferite, dar impreuna fac banul!
- Din punctul meu de vedere, ca roman, as vrea ca statiunea 1Mai si toate statiunile de la noi sa fie cel putin la nivelul celor din Ungaria, insa ceea ce vede ochiul nu pot contrazice vorbele! Cat despre farmacie, eu am intrebat de existenta ei la alimentara vecina, mi s-a spus ca nu exista, acelasi raspuns l-am primit si de la receptie, de unde- multumesc inca o data - am primit un Nurofen, ceea ce doream de la farmacie! Am vorbit despre ospitalitatea si disponibilitatea de la Perla Hotel care e remarcabila!
- Referitor la micul dejun, chiar nu mai vreau sa-mi amintesc.
- La toaleta din restaurant am fost doar in prima zi, imediat ce am ajuns, era curat, foarte curat, dar... mirosul era si el acolo.
- In ceea ce priveste lenjeria, tot pe acelasi biletel aflat in baie am citit informatiile referitoare la schimbarea ei si la motivatia gestului, cu care, ca o iubitoare a naturii sunt 100% de acord.
- Ma bucur ca incercati sa remediati problema mirosului, acum e cel mai puternic minus al complexului. Cat despre pelicula de grasime, ea se datoreaza, daca ziceti ca apa se schimba zilnic, doar conationalilor nostri care intra nedusati, iar copiii cu siguranta ca mai fac si altceva decat baie in piscine!
- Ca o sugestie, poate ca, pentru celilati turisti ce vor trece pe la d-voastra, nu ar strica o informare despre existenta aquagymului pe care noi nestiind cand se desfasoara, l-am ratat!
-Tunelul de tranzitare e inghetat, dar daca asta e politica hotlului, asta e!
- Ultimul aspect inainte de final -postarea mea pe siteul d-voastra. Am scris la rubrica Carte de oaspeti, mi-am trecut numele complet, dar parerea mea nu a aparut alaturi de celelalte pareri care sunt toate exclusiv laudative!
Celeritatea cu care mi-ati raspuns si preocuparea de care dati dovada pentru ca oaspetii d-voastra sa fie multumiti, ma fac sa cred ca neajunsurile despre care am vorbit o sa aiba o rezolvare pozitiva. Sunt optimista in ceea ce priveste viitorul hotelului Perla, va doresc mult succes in ceea ce intreprindeti, iar dupa parerea mea, chiar daca in acest moment situatia nu e roz, viitorul "suna bine"!
Am citit cu placere, pozele intaresc spusele. Sunt incantata de cei doi voinici! Va invidiez pentru ca sunteti mai aproape de vest Ungaria, Austria, Serbia, Baile Felix...
Un sfarsit de saptamana asa cum vi-l doriti!
@Hotel Perla: dupa ce am citit ecoul, parca am reusit sa vad problema din ambele puncte de vedere. Mi s-a parut bine punctata ideea ca unele aspecte nu pot fi transformate in concluzii dupa doar o noapte de cazare. Si frumos acest aspect legat de interesul acordat parerilor clientilor.
@sunflower: mi-a placut tare mult incheierea ecoului - ca pana la urma cam de asta scriem toti aici - ca si altii sa ne cunoasca experientele negative si pozitive si sa invete din ele, iar gazdele sa imbunatateasca sederea noastra acolo unde exista lipsuri. Acolo unde nu sunt, sa stie sa continue la fel (sa nu-si piarda entuziasmul).
Eu personal mi-am facut timp sa citesc toate review-urile si ecourile pentru acest hotel (ca imi doream o sedere de vreo saptamana), dar altfel mi se par un pic cam lung acest review: D
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Hotel Perla Baile 1 Mai — scris în 06.09.24 de Trank din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Deosebit — scris în 20.08.23 de tudor_stoia din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excelent — scris în 20.08.21 de Bea din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excelent de nota 10 recomand — scris în 13.08.21 de Luminita b din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Invechit — scris în 12.01.20 de VOSI12 din DEJ [CJ] - nu recomandă
- Oct.2019 Hotel Perla - Baile 1 Mai: trecut frumos, prezent dezamagitor, viitor... incert! — scris în 14.10.19 de L-CS din CUMPANA - nu recomandă
- Aug.2019 Hotel Perla 1 Mai — scris în 16.09.19 de dyna21 din BISTRITA [BN] - RECOMANDĂ