GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost la aceasta pensiune in vacanta intersemestriala a copiilor ca varianta de cazare cu piscina interioara pentru partia Vartop.
Pensiunea este cam la 5 km de partie, la soseaua nationala, la iesire din Arieseni spre Vartop. Are in apropiere un magazin ABC (spre Arieseni pe dreapta) cam slab aprovizionat dar util pentru apa plata si ceva dulciuri. O alta varianta de aprovizionare este centru Arieseniului care e bine aprovizionat, dar trebuie mers cu masina sau o plimbare putin mai lunga ce poate fi placuta.
Este un inconvenient faptul ca trebuie sa faci naveta zilnic la partie cu masina (vezi impresii) dar drumurile sunt bine intretinute chiar daca ninge abundent si daca soferul se abtine de la vin fiert este OK. Probleme sunt cu parcarile in Vartop care nu sunt prea bine intretinute si daca ajungi mai tarziu parchezi in locuri ce nu garanteaza plecarea fara a fi impins.
Deasemenea pensiunea are parcarea in vale fata de sosea dar, daca masina nu urca singura, cei de la pensiune acorda ajutorul necesar.
Despre pensiune numai cuvinte de lauda. Este o afacere de familie foarte bine gestionata. Proprietarii sunt foarte primitori, se implica personal in rezolvarea oricaror cerinte si fac tot posibilul ca turistii sa se simta bine. Camerele sunt curate cu balcon, suficient de mari, caldura si apa calda non-stop, WIFI peste tot, baia este intretinuta. Pentru cei pretentiosi trebuie avut in vedere ca este totusi o pensiune si raportul calitate-pret este excelent pentru ce ofera. In pensiune este un usor miros de apa calda de la piscina dar nu este deranjant.
Restaurantul are 2 compartimente: unul pentru micul dejun si altul pentru relaxare, cu televizor, semineu si jocuri de societate, micul dejun inclus este tip bufet, suficient de variat, iar cafeaua este excelenta. Am mancat la pensiune, in general, doar dimineata, dar cand am dorit ceva seara nu au fost probleme sa obtinem ce ne doream, inclusiv pizza. Preturile sunt foarte bune, sa incercati si afinata care e excelenta.
Piscina este suficient de mare si bine intretinuta cu program pana la 22.00, apa e calda, sauna e sanatate curata dupa o zi la ski. Mai exista si o zona cu mese de tenis.
Chiar daca in acea perioada erau grupuri de copii in cantonament (lucru pe care proprietarii l-au comunicat cand am facut rezervarea) nu ne-au deranjat deoarece aveau un program bine stabilit si erau bine "tinuti in frau" de profesori, erau sportivi bine educati si noaptea este liniste. Vom reveni cu placere la aceasta pensiune.
Trimis de marian2 in 26.10.15 20:14:04
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marian2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.48410200 N, 22.71827700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=18367
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2015 Recomandat familiilor cu copii — scris în 05.05.15 de monicap din TARGU JIU - RECOMANDĂ