Piatra Craiului - Perla Carpatilor

TIPĂREȘTE

Dupa o frumoasa tura prin Piatra Craiului, desi imi este destul de greu, am sa incerc sa punctez cateva impresii si detalii referitoare la drumetia noastra. Spun ca imi este destul de greu deoarece frumusetea acestui munte este imposibil de exprimat in cuvinte. Desi i-am strabatut potecile de mai multe ori, de fiecare data parca este “prima oara”. De cate ori ajung in aceste locuri sunt fascinat de ce a creat Dumnezeu pe acest pamant. Imensele blocuri de calcar, vaile abrupte, cetele de capre negre si multe altele fac din acest masiv unul deosebit, iar faptul ca este greu accesibil l-a facut sa-si pastreze si salbaticia. Toate acestea pun in umbra suprafata relativ mica, chiar si inaltimea - 2238 m, acestea neputandu-se compara cu unitatile montane din imprejurimi (Bucegi, Fagaras). Cu toate astea, Piatra Craiului a fost si este denumita, pe buna dreptate, Perla Carpatilor.

Traseul pe care noi l-am facut este destul de greu si din prisma lungimii dar si din cea a periculozitatii, caracteristici ce domina aproape toate traseele marcate de aici.

De abia a rasarit soarele iar noi, echipati, suntem pregatiti de drum. Din centrul orasului Zarnesti ne calauzeste sageata care ne indica Plaiul Foii. Desi a trecut doar 15 min. de la plecare si abia am schimbat drumul asfaltat cu cel forestier, deja intalnim prima sageata (ce ne abate catre stanga) cu detalii despre traseu si marcaj. Urcam pe drumul de caruta ce ne poarta pe poienile de la poalele muntelui, in aceasta zona marcajul fiind foarte rar. Incet, incet, drumul se transforma in poteca ce se intinde pe la poalele padurii si dupa ce traverseaza cateva izvoare si trece de copacul cu cruce, ajunge in dreptul unei alte vai unde cele doua marcaje pe care le-am urmarit pana acum se despart (o ora si 10 min. de la Zarnesti). Banda galbena urca pe firul vaii iar noi, calauziti de banda albastra, ajungem, dupa alte 5 min. la urmatoarea bifurcatie, de unde un alt traseu pleaca in stanga, catre creasta, noi urmarind drumul forestier (cu care tocmai ne-am intersectat) pana la manastirea Coltii Chiliilor, ce s-a construi aici in ultimii ani. Suntem indrumati de un calugar catre pestera unde, “in vremuri de mult apuse”, cei “fugiti din calea sabiei” si refugiati in munti, in timpul navalirii turcilor si tatarilor, au amenajat un loc de rugaciune, un altar inchinat Sfintei Cuvioase Paraschiva. La intoarcere suntem invitati la un ceai si dupa ce ascultam cu placere cuvintele, povestile calugarului, pornim la drum, nu inainte de a ne completa rezerva de apa de la izvorul din apropiere.

Daca pana aici drumul a fost usor, accesibil oricui, de aici inainte, peisajul se schimba. Intram in padure urmand poteca ce urca din ce in ce mai accentuat, traversand una cate una vaile si poposind, dupa o ora si jumatate de la manastire, la refugiul numit Diana (alt. 1520). Acest refugiu a avut o existenta tumultuoasa, trecand prin mai multe etape, distrugeri, refaceri. In prezent este refacut de catre iubitorii de munte si poate primi, la nevoie, 6 persoane. Apa nu se gaseste in acest loc, primul izvor fiind la 30 min. mai jos, pe celalalt traseu marcat, ce coboara din aceasta mica poiana spre cabana Plaiul Foii (triunghi galben).

Cu speranta ca va avea viata lunga, parasim refugiul si dupa ce mai admiram o data turnurile stancoase din fata noastra, ne indreptam catre creasta, urmarind unul din cele doua trasee marcate ce pleaca din acest punct. Ne incadram pe poteca din stanga si incepem urcusul, initial prin padure apoi, iesiti in golul alpin, pe una din multele brane ale masivului. Fascinati de maretia stancoasa si valea adanca, continuam sa urcam, mai intai prin pravalisuri de piatre apoi printre jnepeni si, in doua ore si 5 min. de la refugiu ajungem in traseul de creasta. In continuare, timp de o ora vom merge pe poteca de creasta, ce parca nu ne mai solicita la fel de tare fizic, si vom poposi in zona refugiului de la Varful Ascutit (alt. 2150 m.). Este unul din cele doua refugii situate chiar pe linia de creasta. La nevoie, poate adaposti 6-8 persoane. Nu exista nici o sursa de apa (de altfel toata creasta este lipsita de surse de apa). Din pacate, unii “iubitori de munte” l-au adus intr-o stare nu foarte buna. Usa nu se mai inchide bine, am inteles ca si picura inauntru in caz de ploaie. Sa speram ca va fi reparat si, mai ales, pastrat.

Dupa un somn binemeritat, admiram rasaritul si caprele negre din apropiere apoi ne facem gata de drum, cu directia –cel mai inalt punct: varful La Om. Acest traseu este frumos dar foarte greu, punandu-ne la incercare capacitatea de a merge si a ne catara pe stanca si mai ales atentia. Depasind pe rand varfurile (unele din ele sunt ocolite de poteca marcata) si admirand vaile impresionante de pe partea vestica si caprele negre ce intregesc peisajul de basm, ajungem, dupa 3 ore si 45 min. la destinatie. Dupa un popas in care admiram imprejurimile, de la 2238 m altitudine, incepem coborarea. Ne-ar fi placut sa continuam traseul de creasta dar, din pacate, timpul nu ne permite. Urmam poteca marcata cu banda rosie ce serpuieste printre caderi de piatra, ne strecuram pe la baza unor blocuri de stanca apoi iesim in partea superioara a unei poieni si in o ora si 25 de min. de la varf ajungem la alt refugiu numit Grind (alt. 1620). Acesta se afla intr-o stare acceptabila, este dotat cu soba pe lemne si poate primi 16-20 persoane. Nu exista sursa de apa, izvorul fiind la 20-25 min. mai jos, pe poteca marcata tot cu BR dar care in prima parte alterneaza cu banda albastra. Aceeasi poteca am urmat-o si noi si, dupa alte 5 minute de la izvor intalnim un loc in care mai multe trasee se intersecteaza, deci si noi avem mai multe optiuni de coborare. Deoarece oboseala isi spune deja cuvantul, alegem cea mai scurta cale, pe valea izvorului de la care tocmai ne-am aprovizionat cu apa (marcaj -cruce rosie). Dupa ce traversam o poiana, coboram domol prin padure apoi pe un drum forestier, marcajul ne conduce pe firul vaii, printre pereti inalti de stanca. In aceste chei coborarea se face mai dificil in cateva locuri datorita blocurilor de piatra si bustenilor pe care furia naturii i-a “asezat” in drumul nostru. Dupa o ora si jumatate, socotita de la izvor, iesim din chei si intalnim drumul forestier ce ne poarta printre impresionantii pereti de piatra ce formeaza Prapastiile Zarnestilor. Inca aproape doua ore de mers si ne vedem ajunsi din locul unde am plecat. Desi epuizati fizic mai avem puterea de a mai privi o data inaltul muntelui. Si astfel mai incheiem o aventura, cu aceleasi cuvinte pe care parca le rostim mereu: data viitoare nu mai mergem atat; sa facem si noi trasee mai scurte; etc. (s-o vad si p’asta).

Binenteles ca, si de aceasta data, nu voi incheia fara a pune accent pe cateva detalii esentiale: nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 3477 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI