Pădurea Hagieni

TIPĂREȘTE

Zi frumoasă de august, valurile mării îmi susură lin în urechi, iar eu, ca un demn reprezentant al unei zodii de foc, stau liniştită cu burta la soare aşteptând să mă rumenesc. Liniştea mea dispare odată cu apariţia consortului din apă, căruia i-a încolţit o idee genială (şi doar i-am spus să nu mai stea cu orele în apă!!! ).

„Hai să mergem să vedem pădurea de la Hagieni! ” Ei asta era acum: să vedem o pădure! O pădure e o pădure şi nu renunţ eu la o porţie de rumenit pentru o pădure! În concluzie îl las să vorbească liniştit şi eu mă intorc pe cealaltă parte continundu-mi programul de reptilă dornică de soare.

Dar vorba românului „de râie nu scapi”, deci câteva zile mă toacă mărunt, ca pe pătrunjel, cu pădurea, încât până la urmă cedez:

„Bine! Dacă prindem o zi fără soare, mergem! ” spun cu voce tare, gândind „N-ai să vezi! ”

Dar, nefiind în perioada mea norocoasă, mă trezesc într-o dimineaţă şi privind pe geam constat cu disperare că cerul era acoperit cu o pătură groasă de nori cenuşiu-închis, ce păreau hotărâţi să nu plece prea curând. Bărbată-miu îşi freca mâinile cu o mare bucurie în priviri „Mergem la Hagieni! Ai spus! ”, aşa-mi trebuie dacă mă trezesc vorbind în loc să iau poziţia struţului şi să-mi văd liniştită de prăjit.

După alte încercări, de genul „Parcă aud un zgomot ciudat la motor! ” sau „Trage volanul, nu cumva avem pană? ”, ţi-ai găsit, în 16 ani de condus am făcut 2 pene şi nici una atunci când trebuia, mă resemnez şi pornim spre pădurea de la Hagieni.

Cum se ajunge la Hagieni?

Sunt două variante:

a. – din Mangalia se merge spre Albeşti (sau indicator de Negru Vodă) cam 12 km, apoi de aici spre Hagieni, iar pe la mijlocul drumului dintre cele două sate se face un drum de pământ spre pădure (nesemnalizat) ;

b. – sau mergând de la Mangalia spre 2 Mai, vom întâlni o intersecţie cu indicator spre Limanu si urmând indicatorul ajungem în Limanu si de aici spre Hagieni sau tot spre Albeşti (conexiune cu varianta a).

Unde este Pădurea Hagieni?

Este localizată între satele Albeşti la vest, Hagieni la sud-est şi Arsa la nord-est, în coada lacului Limanu, sau a sectorului de lac de pe valea Limanu.

Cum am aflat de Hagieni?

Net? Nuuu, încercaţi asta şi o să fiţi dezamăgiţi! Pliante? De unde şi cine să le facă?

Dar prin 2004 ne întâlnim în 2 Mai cu un fost coleg de facultate al soţului meu, fiecare cu familia la prajit. Dintr-o poveste în alta, ne spune ca îşi pregăteşte un doctorat pe climatul sud-dobrogean şi că de câţiva ani bate zona cu insistenţă cautând dovezi ale schimbărilor climatice. Aşa ne-a povestit de Hagieni, pădurea tropicală din România, cu liane, plante epifite (din familia căror fac parte şi orhideele, cel mai nordic punct din Europa unde pot fi întâlnite) şi diverse lighioane unice.

„E păcat să fi aici şi să nu o vezi, e chiar unică în România! ” Ştiu şi eu? Ce-o fi aşa unic?

Văzusem ceva păduri de câmpie, de la cele sud-bucureştene (Greaca, Comana, Herăşti) la cele din jud. Galaţi (mai ales Gârboavele), până la cele deltaice (Caraorman, Letea).

Da şi? Ce poate fi ceva atât de interesant la o pădure în sudul Dobrogei? Cei care a-ţi calatorit la sud de Romania, Balcani, Asia Mica sau zona mediteraneană cu siguranta a-ţi vazut zeci de pâlcuri de pădure, ba de conifere (pin mai ales), ba de foioase cu frunze mai mult sau mai puţin căzătoare, ba suprafeţe imense acoperite de ierburi mai mult sau mai puţin uscate presărate cu tufişuri de diverse mărimi, culori, uneori cu flori frumoase etc. Şi cum Dobrogea de sud tinde să arate din ce în ce mai mult cu ce am descris mai sus datorita climatului şi lipsei de eforturi (de diverse naturi, nu dăm acum detalii) de a cultiva pământul, ce poate fi aşa de deosebit? ...

Folosind a doua variantă de traseu, să vedem şi lacul de la Limanu, peştera nu era cazul atunci fiind cu un copil prea mic pentru a-l lua cu noi într-o peşteră neamenajată, ajungem în Hagieni, de aici cu ochii când pe dreapta, când pe stânga căutând pădurea. Terenul cam vălurit, pâlcuri de pădure şi pe dreapta şi pe stânga la distanţe apreciabile faţă de şosea, indicatoare ioc, „Unde-i faimoasa pădure? ”. Şi mergând aşa, eu bombănind la adresa unora care mi-au stricat ziua de plajă (între timp dispăruseră toţi norii de pe cer), am ajuns la intrare în Albeşti.

Dacă tot am ajuns până aici, hai să întrebăm un localnic unde-i pădurea? Întrebă dacă ai pe cine! În sat, fiind ora amiezii, părea că se dăduse evacuarea, la postul de poliţie trona un lacăt imens pe uşă, linişte totală peste tot. Aproape că renunţasem când vedem în faţa unei porţi, la umbră o bătrână, pe ea!

„Bună ziua! Cum ajungem la pădure? ”

„Luaţi drumul înapoi şi între cei doi nuci faceţi dreapta, pe drumul asfaltat, mergeţi aşa pe el cam două aruncături de băţ şi ajungeţi la pădure! ”

Mulţumim şi „luăm drumul înapoi” în căutarea celor doi nuci. Şi normal cei doi nuci erau şase, deci unul din reperele noastre a dispărut! Hai să căutăm drumul asfaltat, nici gând de asfalt (aşa cum ne imaginăm noi asfaltul!!! ). Până la urmă găsim drumul care avea nişte urme vagi de asfalt pe aprox. 10 – 15 m lungime apoi se continua cu pământ cca. 1, 5 – 2 km până la intrarea în pădure.

Coborâm din maşină şi în timp ce soţul meu vorbea cu paznicul văd panoul care ne informa că intrăm într-o rezervaţie şi încep să citesc:

vegetaţia – pădure de tip tropical cu arbori şi arbuşti specifici, cu liane, cu plante diverse, unele pe cale de dispariţie din ţara noastră;

fauna – broasca ţestoasă de uscat dobrogeană, pârşul cu coadă stufoasă, şopârla de stepă, diverse zburătoare, din ce în ce mai interesant, tocmai vroiam să-i propun consortului o plimbare pe jos prin pădure când...

ochii îmi cad pe reptile – şarpele de apă, şarpele rău, şarpele lui Esculap, vipera cu corn dobrogeană şi alţi şerpi, unii mai veninoşi ca alţii.

Din instinct privirea îmi fuge spre picioare şi respir uşurată, nu aveam nimic înfăşurat în jurul lor! Tocmai atunci paznicul îi spunea soţului meu că unicitatea pădurii constă în faptul că acolo sunt ocrotite 3 dintre cele mai veninoase specii de şerpi din România (vipera cu corn dobrogeană, şarpele rău şi şarpele lui Esculap). Se vede treaba că „simpatia” mea declarată pentru târâtoare mă aduce cel puţin o dată pe an în apropierea lor. Aşa ca pornim la vizitarea pădurii din maşină pe aleea betonată circulară făcută special pentru a se evita întâlnirea vizitatorilor cu vieţuitoarele, cu geamurile bine închise şi cu speranţa că nu voi călca nici un locuitor târâtor.

Oricum, pădurea este într-adevar minunată, cu vegetaţie abundentă, cu flori şi diverse plante încântătoare, iar cei care pot trece peste teama sau repulsia faţă de târâtoare (nu am văzut nici un exemplar) să meargă să o viziteze, este chiar interesantă.

P. S. – nu-mi amintesc din ce motive nu am avut aparatul de fotografiat la noi aşa că nu avem poze, dar am găsit pe net imagini cu locuitorii acestei păduri pe care le vom ataşa.

click aici

P. P. S. - este de preferat să nu vizitaţi pădurea la sfârşitul sezonului cald, mai ales cu maşina. Nu de alta dar şi ea o să ţină minte bine până la primul polish. Pădurea e plină de plante rezistente la uscăciune (inclusiv unele atârnătoare de tip liane), pe care nu le tunde nimeni şi care tind să se extindă spre aleea menţionată, aceasta devenind mult mai îngustă decât maşina... Noi am admirat-o pe a noastră la întoarcere şi avea o „memorie” amplă din pădurea Hagieni!

Rog Webmaster-ul să nu puncteze fotografiile!

---

VIZUALIZĂRI: 14729 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI