Drumuri dobrogene

TIPĂREȘTE

Regret nespus că nu m-am putut alătura grupului de membri AmFostAcolo care vor petrece o minivacanţă în fascinantul tur al deltei, cu hotelul plutitor. Întâmplarea face ca perioada să fie una dintre cele în care soţul meu să nu poată fi răpit de la obligaţiile lui. Pentru că şi-a dat seama cât de mult regret ocazia pierdută, ştiind şi că nu fusesem niciodată în Delta Dunării, într-o seară mi-a spus: "Te duc eu în deltă!"

Am început căutările, am făcut planuri, am citit, am pus întrebări şi am primit răspunsuri. Convinşi de referinţele bune ale celor care au petrecut Paştele la Pensiunea Delta Miraj din Sulina, am optat şi noi pentru această locaţie. Am luat legătura cu pensiunea… toate bune şi frumoase până când am aflat că întoarcerea din Sulina la Tulcea este la ora 6.45 (una singură pe zi, alternativa fiind doar transportul privat = 600 lei). Iar calcule, iar analizarea situaţiei sub toate aspectele… Dacă mergem la Sulina numai pentru două nopţi, atât cât avem noi la dispoziţie, nu merită. Ar însemna să petrecem acolo doar o zi şi două nopţi dintre care una foarte agitată, cu teama de a nu pierde transportul cam prea matinal pentru turistul în căutare de odihnă şi relaxare. Am zis: Pas! Rămâne pentru atunci când vom avea timp mai mult sau când orarul navelor de pasageri va fi mai pe placul nostru.

N-am renunţat însă şi la idee. Ne-am spus că dacă delta este o mare necunoscută pentru noi, pentru început ar fi benefică şi deplasarea pe roţi atât cât ne permite drumul, iar cazarea la o pensiune aflată la marginea întinderilor de apă ne-ar putea facilita şi o plimbare pe lacuri şi canale. Murighiol şi Complexul turistic GIRUS (vezi impresii), s-au dovedit a fi exact ceea ce ni se potrivea în condiţiile date. A urmat un telefon la pensiune şi o scurtă convorbire cu administratorul care ne-a confirmat faptul că în weekend vom fi aşteptaţi.

Ei, dar să nu credeţi că problemele noastre au luat sfârşit aici! Cerul înnegurat de vineri dimineaţa, apoi ploaia măruntă care s-a pornit în Bucureşti, m-au făcut să cred că norocul nu este de partea noastră şi că nu vom vedea Delta Dunării nici de astă dată. Optimist din fire, soţul meu decretează: "Plecăm! Ai să vezi că la Tulcea nu plouă!".

Prea puţin convinsă, cu picioarele grele, meteosensibile, am dus bagajele la maşină şi am pornit la drum pe Autostrada Soarelui, apoi de la Slobozia am continuat spre Hârşova.

Câmpurile cu verdele lor curat, spălat de ploaie, bordurate cu maci purpurii, au făcut ca deplasarea de la Hârşova la Ciucurova să-mi pară cea mai frumoasă în ciuda ploii care nu mai contenea şi care ne-a însoţit - când mai potolită, când mai furioasă - până la Tulcea. Aici am făcut primul popas important pentru a vizita Centrul Ecoturistic Delta Dunării cu renumitul său acvariu. La ieşire, bucuroşi că ploaia încetase (conform prognozei optimiste a soţului meu), am făcut un tur pe faleză şi în centrul oraşului după care am pornit pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe spre Murighiol, ţinta noastră finală.

Ultimii 40 de kilometri, prin multitudinea de panouri turistice amplasate la marginea drumului şi prin sate, ne-au convins o dată în plus că Dobrogea este un ţinut cu rădăcini adânc înfipte în istorie.

În satul Malcoci, un panou mare ne invita să vizităm Biserica Germană. Monumentul - important pentru comunitatea catolică din jur - nu este altceva decât o ruină gata să se prăbuşească. Inaccesibil, năpădit de iarbă înaltă şi de ciulini, turnul care se vede de la mare depărtare este ros de vreme, fără geamuri şi cu acoperişul deteriorat. Construită în 1880 de comunitatea germană care vieţuia pe atunci în zonă, biserica a dăinuit chiar şi după ce a fost abandonată de populaţia germană care a părăsit masiv localitatea în timpul războiului, apoi după 1990. Biserica Germană din Malcoci este unul dintre monumentele care necesită fonduri pentru reabilitare, dar, după cum se ştie, acestea lipsesc cu desăvârşire.

Localitatea Nufăru avea să ne pregătească o surpriză de proporţii. Din loc în loc panouri tipice indicau existenţa unui sit arheologic, iar la o intersecţie, o săgeată informa că distanţa până la Cetatea Prislav este de numai 1 km. Convinşi că vom găsi ruinele unei vechi aşezări, ne-am aventurat pe drumul desfundat care se termina brusc în gardul unei gospodării, fără să ne ducă la nici o cetate. Am întrebat sătenii şi mare ne-a fost uimirea când am aflat că nu ştiu unde este cetatea şi ce vrea să spună indicatorul turistic. Ne-am întors fără să fi văzut nici măcar o urmă de zid, dar acasă am încercat să fac puţină lumină în legătură cu acest subiect.

Am aflat că cetatea este suprapusă în totalitate de localitatea Nufăru, fostă Prislava. Cercetările arheologice efectuate în zona satului începând cu anul 1978 au evidenţiat existenţa unui centru de tip urban datând din sec. X-XIV, apărat de zidurile unei fortificaţii ridicate de bizantini la sfârşitul sec. X. Rămăşiţele a două dintre turnurile zidului de incintă - suprapuse de construcţii - au fost reperate sub actualul local Prislav şi în curtea dispensarului.

Probabil că aşa este. Poate că aveam nevoie de un ghid care să ne ducă direct la obiectiv scutindu-ne de a căuta singuri potcoave de cai morţi aflate în proprietate privată, totuşi eu cred că s-a exagerat puţin în legătură cu importanţa istorică a acestei localităţi.

Continuând prin satele Victoria şi Beştepe care etalează în centru frumoase şi trainice biserici, apoi prin Mahmudia, am ajuns în cele din urmă la Murighiol, la Complex turistic GIRUS, gazda noastră de weekend.

De la Murighiol la Dunavăţul de Jos, ultima localitate care permite accesul cu autoturismul, nu mai este mult. Merită să faceţi acest drum de numai câţiva kilometri pentru a vedea cum sfârşeşte calea rutieră chiar în lac, la debarcader, lângă o pensiune. Asfaltul este foarte bun, iar câmpurile verzi şi macii sub cerul senin, de vară, vor face călătoria şi mai frumoasă. Dacă sunteţi interesaţi de o plimbare cu barca pe lacuri, aflaţi că la ieşirea din satul Murighiol, pe un drum lateral stânga, se ajunge la debarcader. Din aceeaşi intersecţie, continuând pe drumul principal, veţi ajunge la ruinele Cetăţii Halmyris şi mănăstirea cu acelaşi nume, un edificiu aflat în construcţie.

Despre Cetatea Halmyris, important centru militar şi comercial al Imperiului Roman şi bazilica în care au fost găsite rămăşiţele pământeşti ale celor mai vechi sfinţi descoperiţi la noi în ţară, voi scrie separat. Punctez aici doar existenţa acestui obiectiv amplasat între Murighiol şi Dunavăţul de Sus. Dacă aveţi norocul să găsiţi acolo şi un ghid, veţi vedea că prezentarea lui şi dăruirea cu care o face merită din plin taxa de intrare (5 lei/persoană).

În ultima zi de weekend, periplul nostru pe drumurile dobrogene a continuat. Nu voiam să părăsim cel mai estic ţinut al României fără a vedea şi alte cetăţi străvechi care-i fac faima. Pentru a ajunge la Enisala, din Murighiol aveam trei posibilităţi:

- Murighiol, Plopul, Sarinasuf, Iazurile, Valea Nucarilor, Agighiol, Sabangia, Sarichioi, Enisala. Drumul secundar care leagă aceste sate aflate la nordul şi nord-vestul lacului Razim nu ne tenta pentru că nu ştiam care este starea carosabilului.

- Murighiol, Tulcea, Agighiol, Sabangia, Sarichioi, Enisala.

- Murighiol, Tulcea, Babadag, Enisala.

A treia variantă a fost cea aleasă de noi. Drumul s-a dovedit a fi foarte bun, iar tranzitarea oraşului Babadag dă prilejul chiar şi unui vizitator de câteva minute să afle amănunte mai puţin cunoscute.

După ce am vizitat cetatea din deal, monumentul Enisala căruia îi voi face o prezentare separată, revenind la Babadag, un popas în centru ne-a prilejuit cunoaşterea unuia dintre cele mai importante edificii pentru comunitatea musulmană din zonă. Geamia Gazi Ali Paşa construită în anul 1610, restaurată recent prin implicarea directă a preşedintelui Turciei, Süleyman Demirel, adăposteşte în curte mormântul ctitorului. Lângă intrare se află locul de abluţiune a cărui alimentare cu apă se face prin captarea unui izvor.

Vechimea, dar şi evenimentele care au survenit (incendiul din timpul Războiului ruso-turc din 1876) au produs stricăciuni, monumentul necesitând serioase refaceri ulterioare la acoperiş şi intrările laterale, precum şi construirea unui nou minaret.

Complexul muzeal alcătuit din Geamia Gazi Ali Paşa, monumentul funerar al lui Gazi Ali Paşa şi Casa Imamului, a fost inaugurat în 1998 de Preşedintele Republicii Turcia, Süleyman Demirel, împreună cu alte personalităţi, Fundaţia Cultelor din Turcia oferind întregul inventar de obiecte necesare casei imamului.

Pe lângă pădurea Babadag, rezervaţie naturală, am continuat prin localităţile Mihai Viteazu şi Sinoe spre Istria pentru Histria, vestita cetate grecească, cel mai vechi oraş cunoscut de pe actualul teritoriu al României.

Aflasem încă din anii de şcoală despre oraşul întemeiat la Marea Neagră de coloniştii greci din Milet. Vechimea sa de peste 2600 de ani, întâmplările de legendă petrecute în trecutul îndepărtat pe aceste meleaguri, au făcut să-mi doresc ani întregi să vizitez şi eu Cetatea Histria. Din înfloritoarea aşezare de la golful Mării Negre (devenit în prezent doar o înlănţuire de lacuri), au rămas numai câteva ruine lângă Lacul Sinoe, vestigii care pot fi vizitate cu o taxă de 14 lei/persoană, redusă la 7 lei pentru elevi şi studenţi, în intervalul orar 8.00-20.00. Se pot vizita: zidul de apărare cu turnuri şi bastioane, fosta acropolă a oraşului grecesc, ruine de temple, băi termale, străzi pavate şi zone de locuinţe, iar în centru, rămăşiţele uneia dintre cele mai mari bazilici creştine din regiune.

La Muzeul Arheologic Histria, adăpostit din 1982 de o clădire modernă, sunt expuse fragmente din construcţiile greceşti, romane şi bizantine găsite la Histria şi în împrejurimi, precum şi amfore, vase, podoabe, inscripţii şi basoreliefuri.

Taxa de intrare mi s-a părut un pic prea mare comparativ cu Cetatea Halmyris (5 lei/persoană) şi Cetatea Enisala (3 lei/persoană). În ciuda popularităţii de care se bucură, a mediatizării şi sprijinului financiar de care a beneficiat, Cetatea Histria m-a dezamăgit. În special căile de acces lasă mult de dorit. Un restaurant modern, cu terasă şi mici separeuri rustice acoperite cu stuf unde poţi servi masa sau te poţi răcori cu un suc, nu mă pot face să revin prea curând aici.

De la Cetatea Histria, pe acelaşi drum deosebit de prost, am revenit la şoseaua naţională şi am continuat până la Ovidiu. Autostrada A4, nou construită, care face legătura cu Autostrada Soarelui A2, a contribuit mult la scurtarea drumului (ca durată) până la Bucureşti.

Să vă mai spun că în apropiere de Bucureşti a început furtuna? Ploaie am lăsat, ploaie am găsit!

---

VIZUALIZĂRI: 3052 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI