ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 08.08.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 32 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Steaua Nordului - o vila de 4 stele pe cinste

Ilustrație video-muzicală

Aqua - Barbie girl
TIPĂREȘTE

Motto: Desi nu este-o stea din Carul Mare

De popositi la Steaua Nordului pentru-o cazare,

Merita din plin sa va rasfatati pentru o noapte

Si de camera roz bon-bon sa aveti parte.

Am descoperit aceasta vila asa, cum sa va spun, la foc automat, in timp ce ne intorceam dintr-o delegatie de vreo 3 zile, de pe la Lugoj, Timisoara…

Pentru ca plecasem destul de tarziu din Timisoara (pe la vreo 14 trecute fix) si … cum drumurile noastre lasa de dorit, iar Lacettina noastra cat am fi vrut noi sa ne duca ca vantul si ca gandul n-ar fi fost posibil, (totusi, Ploiesti-ul nu-i tocmai la o aruncatura de bat), am deturnat planurile de a ajunge in acea vineri seara acasica si am hotarat sa poposim undeva, prin Alba Iulia, sa mai imbinam utilul cu placutul pentru inca o noapte. Ca doar eram in delegatie, copiii erau in siguranta cu bunicii acasa, iar noi, dupa o saptamana de munca, meritam macar o seara de relaxare. Zis si facut!

In timp ce sotul meu circula regulamentar pe carosabilul nu prea ca-n palma, in conditii de maxima concentrare pe la amiaza, co-pilota lui era la pupitrul de comanda al laptopului si butona, cautand in mare viteza (neadaptata la trafic) o locatie dupa sufletul si dorinta noastra. Am dat repede o cautare pe internet, pensiune sau vila, ceva, cu piscina interioara, caci daca-i relaxare pai sa fie grupa mare si din 2 click-uri am descoperit o frumusete de locatie, de pe cer la o stea te putei uita, dar nu te puteai caza, cum la Steaua Nordului arata (pe net) si conditii super oferea.

In 2 timpi si 3 miscari am pus mana pe mobil si-n secunda urmatoare deja negociam cu un domn foarte amabil (ulterior aveam sa aflu ca era chiar patronul) tariful pentru cazare. Daca la matrimoniala pretul era de 220 RON, la dubla era 190 RON, totusi noi beneficiam din start de o reducere, fiind vorba de o cazare trecuta mult de ora panzului. Dupa ce am batut palma telefonic, 150 RON o camera dubla, ne-am setat GPS-ul la adresa cu pricina si p-aci ne e drumul.

Pentru cei interesati de o eventuala cazare acolo, va spun din start ca e bine sa va luati ca punct de reper bazinul Olimpic, ce este localizat langa vila sau cel mai simplu stadionul Cetate, pozitionat chiar vis a vis de Steaua Nordului.

Intr-adevar, un mic inconvenient ar fi ca vila este pozitionata la sosea, dar in rest… n-ai ce sa reprosezi. Din pozele de pe site nu ne-am inchipuit ca are o curte asa de mare. Practic in fata vilei este o terasa unde se serveste masa, o piscina de adulti si alta pentru copii, apoi pe o suprafata considerabila se afla o zona mochetata, pe care erau amplasate sezlonguri si umbrelute cu scaune.

La plaja si balaceala aveau acces atat turistii cazati in vila, bineinteles gratuit, cat si cei din afara vilei, care plateau un tarif de 15 lei/adult si 10lei/copil.

Curtea din fata vilei este frumos pavata, pentru a putea parca cu usurinta masina, iar in partea stanga, pana in spatele vilei sunt plantati copacei, tufe de trandafiri, pentru a inveseli un pic decorul.

Am apreciat de asemenea multitudinea jardinierelor cu muscate de toate culorile, asezate pe scarile de la intrarea in vila, precum si la toate balcoanele de la camere. Superb! Dadea o nota de veselie si buna dispozitie acel colorit floral.

Imediat, la intrarea in vila ne-a intampinat receptionera, apoi a aparut si domnul cu care vorbisem la telefon. Atunci am aflat ca dansul este de fapt patronul vilei si ulterior ne-a mai dezvaluit un secret. Sub acea intindere mochetata in verde, unde se aflau si cele 2 piscine exterioare, se afla de fapt un restaurant de 200 locuri, destinat pentru nunti, botezuri, petreceri, intalniri. Pentru ca am fost pe fuga, am regretat ca nu i-am indeplinit domnului dorinta de a ne arunca o privire si in interiorul acelui local. Din pozele de pe site si din pliantul ce l-am luat de la receptie, mi-am dat seama ca locatia aceea este destinata cu adevarat evenimentelor de o amploare mai mare.

Dar sa va povestesc surpriza ce-am avut-o cand am urcat la etaj si a trebuit sa ne decidem asupra camerei. Desi initial, la telefon, ne stabilisem asupra camerei duble care era mai ieftina, la fata locului, domnul patron ne-a mai oferit inca o varianta, la alegere, respectiv si o camera matrimoniala, tot la acelasi pret.

Acum… nici nu stiu ce sa mai zic de unde venea acea amabilitate: ori cand ne-a vazut i-a placut de noi, ori fetele noastre inspirau prea multa dorinta :), desi pacatele noastre, suntem intr-adevar un cuplu fericit, la activ cu 20 ani de casnicie, dar chiar asa sugestivi suntem :))

Daca stau bine si ma gandesc, nici acum nu-mi explic de ce ni s-a oferit si acea alternativa, cert este ca n-am regretat nici o clipa de alegerea inspirata ce-am avut-o si bineinteles cand ma uit din nou la poze zambesc, visez si-mi amintesc ….

Dar sa nu va mai tin pe jar si sa va descriu putin acea camera matrimoniala, pe care ulterior am aflat ca era cu titulatura speciala si era inchiriata de obicei cuplurilor mire-mireasa, deci camera nuptiala.

Daca la Valea Mariei intr-adevar rezervasem din timp exact cea mai frumoasa camera, cea a indragostitilor (click aici), aici, la Steaua Nordului nici prin cap nu mi-ar fi trecut c-o sa avem parte de o camera similara, a tinerilor casatoriti.

Imediat cum intrai in camera, in dreapta era cuierul de perete, urma un sifonier urias, cu oglinzi, iar in colt, o planta de interior de un verde crud, ca sa mai contrasteze cu atata rooooz cat vedeai cu ochii.

In partea stanga a camerei era patul matrimonial, cu 2 noptiere si o comoda pentru televizor, de culoare alba.

Uitasem sa va spun ca tot mobilierul era alb, iar decoratiunile aplicate aveau si cate putin roz. Peretii erau roz bombon, carpetelele din dreptul patului tot cu nuante de roz, dar cel mai mult mi-au placut draperiile cu falduri, tot de culoare roz, din satin, ce se asortau cu decorul-fundita de pe pat. Sincer, pe mine m-a bine dispus si m-a inveselit acel decor.

Pentru o clipa am dat timpul inapoi si aveam senzatia ca am patruns in lumea papusilor ori in camera unei printese (poate cea din padurea adormita), eu ca o Barbie Girl ce eram, imi venea sa ma-nvalui in draperiile acelea si sa ma inchipui ca si Cenusareasa, care pret de cateva ore s-a gatit intr-o rochie minunata s-a fugit la bal …

Ulterior am stat s-am judecat la rece. Probabil ca uneori simtim nevoia sa redevenim copii sau poate oboseala acumulata dintr-o saptamana de lucru sa-si fi spus cuvantul? Nu stiu ce sa mai cred :)

Si totusi, Dumnezeule, am o varsta si nu mi s-ar mai permite asa copilareli, nu?

Dar lasand basmele in lumea lor, sa trec mai departe, la descrierea mult prea ,,dantelatei’’ bai. De ce spun asta? Pentru ca si baia m-a fermecat, daca tot intrasem in lumea povestilor cu zane … sa visez frumos si bine, ca o minune nu stiu cat tine …

Ce mi-a atras privirea a fost o perdeluta alba de baie, care si ea avea o draperie si in spatele ei ascundea un jacuzzi ,,consistent’’. Singurul of al meu a fost ca bulburucii nu fuctionau, deci n-am avut cum sa vibro sau hidro masez lombarul sau cervicalul meu din pacate :( In rest, n-am avut ce reprosa: curat, prosoape albe, imaculate, parfumate, totul ca la carte.

La restaurant sau mai bine zis pe terasa restaurantului, caci acolo am preferat sa luam cina, am ales o masa mai retrasa, unde muzica se auzea placut, in surdina.

Sincera sa fiu preturile nu mai mi le amintesc exact, dar in orice caz au fost pamantene, nu uriase. Stiu ca eu am servit (pozele vorbesc) peste cu cartofi prajiti si mujdei de ustiroi, iar sotul ceafa de porc la gratar, tot cu cartofi prajiti si garnitura muraturi. Ceea ce bine imi amintesc (si papilele mele gustative plescaie in mod afirmativ) sunt cele 2 portii de desert foarte apetisate: una de papanasi ce inotau din belsug in smantana asortata cu toping de ciocolata si zmeura, si-a doua era inghetata cu ciocolata si frisca…yam, yam…. ce bunatate …

Si a doua zi de dimineata pot spune ca am avut un mic dejun bogat: branza, cascaval, salam, branza, rosii, oua ochiuri, cascaval pane… destul de satios si gustos.

Piesa de rezistenta a acestei vile o constituie piscina interioara, necontestandu-le catusi de putin si pe cele 2 exterioare, dar aceasta din interior are un farmec aparte, cu cei 2 delfinasi din adancuri :) Si … mai prezinta avantajul ca poti beneficia de ea in orice anotimp, mai ales ca dupa balaceala poti sa te rasfeti putin si la sauna, ca sa fie tacamul complet.

Noi am testat-o dupa micul dejun, desi placut si necesar ar fi fost dupa cina copioasa de seara, dar oboseala si-a spus cuvantul si abia de dimineata ne-am incarcat bateriile pentru o partida de inot.

Una peste alta, recomand cu caldura o cazare la aceasta vila, dar cu conditia sa fiti norocosi ca noi si s-aveti bafta sa fie libera camera nuptiala sau sa va faceti o rezervare din timp… caci merita din plin.

Vacante minunate cu totii s-aveti parte!


[fb]
---
Trimis de dananecula in 26.10.10 14:57:34
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6998 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dananecula); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P23 Ma simteam excelent in acel decor roz bon-bon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2900 PMA (din 1 vot)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 32.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    22 ecouri scrise, până acum

    magdalena
    [26.10.10 15:48:57]
    »

    Surprinzator ca se poate negocia si la noi...

    M-ai facut curioasa cu pozele! Cred ca ar incanta-o pe fi-mea!

    dananeculaAUTOR REVIEW
    [26.10.10 16:01:04]
    »

    @magdalena

    Cred ca dl. patron stie sa faca turism si nu-si doreste sa piarda nici un turist. Sau poate ca la noi a fost si situatia de asa natura, ca am ajuns destul de tarziu (pe la 19.00) si nu mai putea sa ne ceara sa platim cazarea pentru o zi intreaga. Pe mine m-a impresionat in mod placut atitudinea lui si l-am apreciat nu neaparat ca patron de vila, ci in primul rand ca om. Si seara la masa a trecut sa ne salute, sa ne intrebe daca ne simtim bine, daca ne place mancarea, cand dorim sa coboram la piscina si la sauna. Mi s-a parut foarte atent si dornic sa arata ca-i pasa cu adevarat de turist si doreste sa creeze-i conditii ca sa se simta bine, oricat de putin ar poposi la vila lui.

    Cert este ca ne-am simtit excelent si cu siguranta vom reveni si cu copiii, mari amatori de balaceala.

    Daca veti ajunge prin zona, iti recomand din toata inima sa treceti si pe la acea vila!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    anadragusin
    [26.10.10 17:40:57]
    »

    Interesanta povestea! Camera arata super in pozele tale, camera unei printese intradevar, dar cred ca barbatii se simt totusi stanjeniti de delicatetea decorului din camera. Ma gandeam, poate poprietarul citeste pe AFA si a vazut review-ul de la Valea Mariei si v-a recunoscut, de aceea v-o fi dat camera. Felicitari!

    dananeculaAUTOR REVIEW
    [26.10.10 17:59:32]
    »

    @anadragusin

    Multumesc mult pentru aprecieri.

    Ai fost dulce rau cu concluzia ta si m-ai facut sa zambesc, dar sincer, n-as prea crede presupunerea ta. La cat l-am vazut eu de ocupat pe omul acela, robotind de dimineata pana seara, vorbind la telefon, stabilind intalniri, vizite, plus sa fie amabil cu turistii, n-as prea crede sa mai aiba timp s-arunce vreun ochi prin calculator si musai la review-ul meu. Ai fost simpatica!

    Cat despre faptul ca barbatii pot fi stanjeniti din pricina decorului, asta... depinde de la barbat la barbat, de sensibilitatea unora si inventivitatea altora

    Noi ne-am simtit excelent si chiar sotul meu, cand a fost vorba sa alegem, a spus din start ca prefera matrimoniala in schimbul celei duble

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dananeculaAUTOR REVIEW
    [26.10.10 18:19:37]
    »

    DJ Webmaster, responsabil cu muzica, am si eu o mare rugaminte. Se poate pentru acest review o melodie vesela, in ton cu rozul atmosferei de la vila si cu tonusul meu forte de la aceasta ora

    http://www.trilulilu.ro/energetic/14376b5de74bff

    Multumesc anticipat si delectare placuta !

    S-o ultima dorinta: se pot valida si ultimele 9 poze incarcate ? Multumesc frumos pentru intelegere !

    Sanziana
    [26.10.10 18:36:29]
    »

    am onoarea sa-ti dau un superbonus! Fain iti sade langa piscina )))

    webmaster13
    [26.10.10 19:07:18]
    »

    iata si muzica!

    liviadavidescu
    [26.10.10 20:23:10]
    »

    @dananecula,

    Minunate locuri si mai ales minunat povestite de ce mai sensibila poeta a acestui site. Cum sa nu te simti in elementul tau in acel decor magic, de printesa?

    Pentru ca nu cunosc pe cineva mai potrivit sa ne incante sufletul cu o descriere ca asta, pentru ca nu banuiam macar ca asa ceva exista in Romania... pentru ca vad ca in Alba Iulia motii mei nu ma dezamagesc niciodata, iti pot darui doar... 400 de puncte...

    Si 400 de batai ale inimii mele...

    Felicitari, Dana!

    Revin...apropo de heliomatici...pentru soare iti recomand lentile de soare cu dioptrie, care au un grad de protectie mult mai bun...Heliomaticii se inchid de regula mai putin la soare...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dananeculaAUTOR REVIEW
    [26.10.10 20:24:28]
    »

    @sanziana

    Multam fain pentru SB.

    Eram cam bosumflata ce-i drept in acea poza, ca-mi batea soarele-n heliomatici si-mi venea sa m-arunc in piscina de necaz ))

    @lividavidescu

    Intr-adevar si eu am descoperit multe locuri minunate in Romania, greu de crezut ca pot exista in Romania, ce-i drept, dar pentru care nu pot decat s-aduc cuvinte de lauda proprietarilor si sa afirm cu bucurie ca totusi ... turismul romanesc mai are o sansa.

    Iti multumesc fain pentru cuvintele tale care mi-au mers...la inima.

    Dar parca tu erai din Craiova sau ai rude si-n Alba Iulia ?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    liviadavidescu
    [26.10.10 20:52:33]
    »

    @dananecula,

    povestea familiei mele este una interesanta, dar offtopic. Sunt olteanca 100%, caci sunt nascuta in jud. Olt, dintr-o mama valceanca si un tata mehedintean, sunt casatorita cu un gorjean si locuiesc la Craiova...

    Familia tatalui meu se zice ca acum sute de ani, a plecat din Tara Motilor, si o parte s-a oprit pe malul stang al Dunarii, iar o parte a trecut Dunarea, in Serbia...

    Poate ca e doar o legenda, dar si etimologia ex-numelui... meu de familie. derivat de la numele Criţ, pledeaza pentru asta... Si inima imi spune ca e asa... caci nicaierei nu m-am simtit mai acasa, decat la Albac...

    Scuze de off topic...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    creivean
    [26.10.10 21:00:49]
    »

    @dananecula

    Ma bucur nespus sa vad ca exista astfel de spatii de cazare pe plaiurile mele natale. Iubesc acest oras si cred ca merita toata admiratia noastra, pentru trecutul sau. Te felicit pentru ca ai fost extrem de inspirata in alegerea facuta. Cand mai mergi in zona, iti mai pot recomanda si eu una, alta, ori daca nu, te trimit la rude si tot ai unde pune capul jos pentru o noapte.

    Alina Morar
    [26.10.10 21:35:17]
    »

    Exact asta am vrut sa zic si eu ca si Anadragusin. Poate ti-a citit review-urile... te-a recunoscut din poze... Mai stii? Desi are mult de lucru...

    dananeculaAUTOR REVIEW
    [26.10.10 21:41:07]
    »

    @liviadavidescu

    Acum inteleg de ce admiri asa de mult motii tai si esti mandra ca-ti curge prin vine si ceva sange de la Alba pornire

    @creivean

    Multumesc de aprecieri si pentru oferta de... cazare. E de retinut

    Vezi! Prietenul la nevoie se cunoaste, iar cand mai este si membru AFA e si mai si de-apreciat. De-asta-mi place mie de marea noastra familie AFA, ca ne putem sfatui, ajuta s-apoi cand o veni vremea, va-ncepe si petrecerea. Oare s-a dat startul la AMR pentru urmatoarea intalnire AFA - 3 ani de-aniversare?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    creivean
    [26.10.10 21:44:52]
    »

    Oare s-a dat startul la AMR pentru urmatoarea intalnire AFA - 3 ani de-aniversare?

    Am vazut prime discutii, pe forum, aici

    corinne
    [26.10.10 22:58:12]
    »

    De retinut locatia pentru o eventuala vizita in Alba Iulia. Oare toate camerele erau aranjate in roz ? Fetelor mele le-ar fi placut acolo... poate si datorita piscinelor!

    Felicitari pentru descriere!

    ileanaxperta*
    [26.10.10 23:04:02]
    »

    Offff, cat imi doresc sa mai ajung si eu la Alba-Iulia!! Am fost o singura data in ultima mea tabara de liceu de la Abrud si am facut atunci o excursie. Superb oras era la inceputul anilor '80.

    Daca voi mai ajunge aici, stiu sigur ca aceasta locatie ma va multumi pe deplin si asta numai datorita tie si celor scrise de tine aici. Iti multumesc! Barbie Girl!!!

    trandafir 1970
    [26.10.10 23:33:35]
    »

    Daca ar vedea fetita mea mobilierul si perdeaua aia roz, cu siguranta ca si-ar dori sa mergem aici!

    Ce sa zic, numai cuvinte de lauda pentru patronul care a facut acest loc minunat! Sper sa pot ajunge si eu pe aici, macar pentru piscinele bleu, superbe...

    Felicitari pentru review, intuitia feminina nu te-a inselat, ai facut o alegere perfecta cu aceata pensiune!

    dananeculaAUTOR REVIEW
    [26.10.10 23:42:58]
    »

    @corinne

    Am impresia ca este singura camera decorata asa, fiind destinata cuplurilor de proaspat casatoriti.

    Camera dubla ce ne-a aratat-o noua atunci era mult mai sobra, cu mobilier pe nunate de maro, parca. Poti studia site-ul pensiunii sa vezi si celelalte camere.

    @ileanaxperta

    Sa stii ca merita sa savurezi macar un papanas sau o inghetata, daca esti doar in trecere...

    @trandafir 1970

    Macar pentru o noapte fie ea si cu fetita sau numai in 2, ca doi porumbei tot ti-as recomanda camera aceea...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ancamariagadea*
    [27.10.10 14:16:01]
    »

    Citesc si eu acum, cu ceva intarziere, acest review frumos, marca dananecula. Nu pot decat sa ma bucur pentru experienta voastra si sa acord toata consideratia mea felului tau inedit si romantic de a scrie.

    maria i.
    [09.02.11 23:21:55]
    »

    La hotelul Steaua Nordului din Alba Iulia am stat de curand, in camera cu mobila maronie, de la etajul 1, cel cu baia rosie.

    Mi-a placut patul - comod si calduros, cu saltele mai bune decat cele de la hotel Maridor. In dormitor te poti misca lejer fara sa te lovesti de vreo mobila iar camera de baie are bideu - lucru rar intalnit si pe care il apreciez mult! Daca ar fi fost vara am fi iesit pe balconul spatios, unde exista o banca de lemn si o masa zdravana, asa, ca la case mari!

    Dar sa nu ne bucuram prea curand!

    1. Cada de baie, dotata cu jacuzzi o fi fost candva demna de laude, acum avea o crapatura chiar in fata, de cate ori intram in cada imi scadea entuziasmul vazand-o...

    2. Hotelasul a fost probabil proiectat sa fie casa de locuit fiindca nu are izolare intre bucataria de la parter si etaje: tot fumul tigarilor plus mirosul bucatelor gatite ajungeau usor pe holul etajului, intrau in holul dintre dormitor si baie, intrau chiar in baie. A ne cadorisi cu miros de bucatarie in timpul intrarii si iesirii din camera ne-a taiat din visul romantic cu care veniseram in seara aceea, la hotel. A doua seara fumul si mirosul erau la locul lor desi nu mancasera/fumasera decat trei-patru turisti cazati atunci, acolo.

    3. Piscina interioara... ehei, nu stiu cum era fiindca o acoperisera cu o invelitoare de plastic, asa cum se face la piscina exterioara, sa nu cada gunoaie sau insecte in apa; a intra intr-o apa statuta, cu invelitoare pe ea de cine stie cat timp nu era pe lista noastra de activitati, asa ca ne-am intors la fel cum am coborat si am bifat si acest capitol cu mentiunea " nesatisfacator".

    Per total... banuiesc ca vara e mai frumos, exista si o piscina exterioara, n-am stiinta daca o tin acoperita sau nu, deocamdata as evita acest hotel pana la imbunatatirile pe care trebuie sa le faca proprietarul pentru a fi pe placul turistilor exigenti!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Michaell
    [06.12.12 13:56:20]
    »

    @dananecula: am ramas profund impresionat de aranjamentul interior. mobila si perdelele - un vis. cam asa cred ca arata acasa la Ken si Barbi... sau la Cioaba. dar ma bucur ca ti-a placut tie...

    dananeculaAUTOR REVIEW
    [06.12.12 18:36:21]
    »

    @Michaell

    M-ai facut sa zambesc... Depinde de starea sufleteasca a fiecaruia la un anumit moment, de dispozitia si sentimentele copilaresti ce te inunda... eu intr-adevar atunci asa am simtit ca am patruns in camera lui Barbie (in a lui Ken nu mi-am permis )... dar de Cioaba nici nu putea fi vorba. Poate altcineva are astfel de curiozitati Ma bucur ca ai patruns si tu in acea lume de basm s-ai ramas impresionat si pret de-o clipa te-a fascinat. Multumesc frumos pentru vizita !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Morar, anadragusin, corinne, dananecula, ileanaxperta*, liviadavidescu, magdalena, maria i., Michaell, trandafir 1970
    Alte impresii din această RUBRICĂVila Steaua Nordului:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067406892776489 sec
    ecranul dvs: 1 x 1