O ,,corabie'' cu amintiri în împărăţia somnului - Mosteiro dos Jeronimos

TIPĂREȘTE

M-am întors din Lisabona cu o ,,corabie’’ plină de amintiri bogate, acum stau pe ,,punte’’, ca marinarul între escale, şi visez de dorul departării. Setea de a ajunge iar în larg, s-a născut şi pentru mine la gurile fluviului Tejo, la locul de origine al istorisirii despre isprăvile celor plecaţi spre alte lumi si mări. Am prins acolo, în ,,plasa ‘’ochiului meu turistic, o călătorie fascinantă, incitantă şi setea de a mai merge încă odată, e fără margini, simt că voi pleca din nou.

Urmănd linia apei si folosind ,,busola’’sub forma tramvaiului 15, cu plecare din Praca do Comercio, am cărmit spre perifericul cartier Belem cam 15 staţii, pentru că a venit vremea să ,,trăiesc‘’ si eu, în spiritul euforic al ,,marilor descoperiri geografice’’, oare sunt pregătită să-l întălnesc pe Vasco da Gama sau pe Luis de Camoes, şi să recapitulez o lecţie de istorie, pe care am citit-o doar în cărţile adolescenţei, cu sufletul la gură?

Admir rapid frumuseţea podului suspendat 25 Aprilie, blocat de grevisti şi păzit de politisti şi după ziua grevei generale, pod ce nu e cu nimic mai prejos decat Golden Gate în San Francisco. Realizez că Lisabona, orasul ,,suspendat ‘’deasupra albastrului apei, are ceva din grandoarea porţilor de glorie şi decădere a unei foste mari puteri maritime.

La 8 iulie 1497, patru corăbii puternice, ce puteau să se strecoare prin orice strămtoare, sunt gata să plece aici, din Belem şi să-I ducă pe Vasco da Gama şi marinarii lui, în India, ocolind Africa prin Oceanul Indian.

Din impozitul pe piper şi alte mirodenii, regele Don Manuel va ridica peste cătiva ani, o biserică pentru ordinul religios ieronim, ca simbol de mulţumire pentru averea portugheză cucerită şi va face să se construiască, un panteon, pentru a-si reuni membrii dinastiei. Aurul care a venit apoi din Brazilia şi Mozambic, a fost folosit pentru a placa altarul şi capelele din Mosteiro dos Jeronimus.

Cobor din tramvai şi ajung în Belem, pentru a descoperi ,,un teatru în aer liber ‘’, un perimetru generos, unde zeci de turişti, ca şi mine, stau cuminţi la coadă, pentru a fi absorbiţi total de superba Mănăstire Jeronimos, asaltaţi fiind, discret de nişte doamne, ce vănd niste şaluri portugheze minunate.

Bat la poarta de intrare, alături de alte suflete de turisti internationali, ce am ales sa mergem la răcoare, pentru 10 euro, afară sunt 30 de grade. Suntem tare multi, şi de peste tot, îmi pun din nou pe frunte o compresie internaţională, în loc de apă.

Astrul solar cade fierbinte pe portalul pompos al porţii de sud, al unui edificiu excepţional, o bijuterie arhitectonică cam încărcată, o dantelărie în piatră impresionantă, ce confirmă, puterea expansionistă a Portugaliei.

Ansamblul mi se pare uluitor prin proportii, parcă văd o navă de piatră dantelată cu măiestrie, eu deschid cartea de istorie si mă aflu pe puntea în formă de altar, undeva mă asteaptă Vasco da Gama, ce a ancorat aici în ultima sa călătorie, pe vecie, în glorie desăvărşită şi nemurire, alături de poetul naţional, Luis de Camoes, ce i-a căntat vitejia în a lui epopee naţională, Lusiadele, poem epic, dedicat regelui Sebastian, care i-a dat o pensie.

Dar în loc de sirenă, aud parcă dangătul unui clopot…ce-mi urează bun venit

.

SCURTE REPERE ISTORICE

Mănăstirea Jeronimus este o emblemă a arhitecturii Renaşterii portugheze, este testamentul de aur al unei naţiuni. Este o sinteză colectivă de stiluri, ale unui neam, şi a fost găndită a fi ridicată pe locul hanului marinăresc, unde a înnoptat Vasco da Gama, înainte să plece în marea sa aventură...

Regele Manuel aşează în 1502 prima piatră a edificiului, pentru a respecta un jurămănt şi o promisiune, aceea de a ridica o biserică mai mare, în locul uneia mai mici, dedicată navigatorilor.

Ansamblul architectonic de calcar are 300 de metri lungime si chiar este impresionant prin grandoare şi proporţii, nu mă aşteptam să-mi placă atăt de mult.

Celebrul monument apartine desigur patrimoniului Unesco şi e considerat una din cele 7 minuni ale Portugaliei, fiind un exemplu al stilului manuelin, (gotic tarziu cu ornamente ce amintesc de marile descoperiri geografice) ce se dezvoltă la sfărsitul secolului al 15-lea, cănd Portugalia era prima putere maritimă a lumii.

Cum să nu iubesti acest lăcas, acest loc linistit, închis, unde paşii mei şi ai turistilor multinaţionali, calcă cu respect si admiraţie, pe sub arcade melancolice.

Mănăstirea Jeronimus e o poveste, ca o lecţie ce trebuie învăţată, a fost ridicată între 1505-1580 şi închinată Fecioarei din Belem.

Diogo de Boitaca a fost primul arhitect al şantierului şi el a proiectat biserica, o parte a mănăstirii şi refectoriul. În 1517, dupa moartea sa, spaniolul Juan de Castilho, abandonează stilul manuelin şi dă o altă viziune, în favoarea stilului plataresc. El va conduce lucrările din etajul superior şi-l va termina în 1544.

In secolul 16 Diego de Torralva începe construirea prezbiteriului şi arhitectul Jeromino de Ruao, îl va finaliza în stilul renascentist, alte date istorice le găsim pe site-ul mănăstirii.

EXTERIORUL

Am intrat deci în mănăstire prin portalul de vest, ascuns parţial de aripa modernă, ce găzduieşte azi, Muzeul de Arheologie si Marină, pe care nu am avut timp să le vizitez.

Acest portal a fost conceput de sculptorul francez Nicholas Chanterene, fiind împodobit cu nişe blazoane şi statui ce-l descriu pe regele Manuel I şi soţia lui Dona Maria de Aragon.

Portalul sudic, dă spre fluviu şi a fost realizat de Joao de Castilho, este extrem de încărcat cu ornamente şi are 12 statui cu apostoli, profeţi şi îngeri. Figura centrală, din vîrful arhivoltei, o reprezintă pe Nossa Senhora de Belem, patroana mănăstirii. Relieful de deasupra uşilor ilustrează scene din viaţa sfăntului Ieronim, iar noi turiştii nu ne mai oprim din fotografiat.

IGREJA SANTA MARIA -numele tău, e tăcere şi respect

Interiorul bisericii Santa Maria, te uimeste prin bolta ei îndrăzneaţă, mie mi s-a părut ca îsi ia zborul, prin miracol ea a rezistat celebrului cutremur devastator din 1775.

Biserica e împărtită în trei nave prin saşe stălpi octogonali, ce seamănă cu niste palmieri împodobiţi, este absolut fascinantă.

Admir coloanele fin sculptate, jocul de lumini şi umbre din ferestrele bisericii, vitraliile ce mai adaugă o pată de culoare interiorului sobru. Oare am intrat într-o pădure tropicală, e cam întuneric.

Capela, a fost construită în 1578 si aici se află mormintele familiei regale. Desigur, cel mai impresionant mormănt, este cel al regelui portughez Manuel I şi al soţiei sale, ele sunt susţinute de statui cu elefanţi, aluzie la călătoriile din India.

In dreapta, văd mormintele reginei Catarina de Austria şi ale regelui Joao III, care a continuat construcţia mănăstirii dupa moartea lui Manuel I.

In corul de jos al bisericii doarme Vasco da Gama, pe măna stăngă şi Luis de Camoes, poetul national, la dreapta. Am găsit ce căutam, mă opresc, fixez obiectivele şi îmi încarc sertarul cu amintiri.

Am intrat parcă, în împărătia somnului, am senzaţia că trăiesc un moment istoric, sau poate sunt doar coplesită de numele personajelor celebre.

Corul bisericii este superb sculptat si remarc si un al doilea cor al bisericii, unde veneau odată călugării să se roage şi să cănte sase ore pe zi. Parcă simt un nod în găt, cănd visez la cor şi la vocile călugărilor.

CLAUSTRUL e un spaţiu extraordinar, e considerat ,,cel mai impresionant din lume’’.

După ce am trecut de portalul vestic, am ajuns în claustrul, creat de Joao de Castilho şi definitivat în 1544, el are două etaje şi e decorat cu motive manueline.

Etajul de jos este realizat de Diogo de Boytaca, cel de sus de Joao de Castilho şi chiar este, în opinia mea un punct de desfătare maximă. In coltul de nord vest se află Făntăna Leului, care stătea odată în mijlocul claustrului.

De remarcat că fiecare coloană are decoraţii unice si nici una, nu seamană cu cealaltă, imposibil să diger atătea zorzoane în piatră.

In partea de vest se află refectoriul, care este pavoazat cu azulejos cu teme biblice.

Ajung in partea de nord a galeriilor, unde se află monumentul dedicat lui Fernando Pessoa, pe care era gata să-l ratez cu privirea, ridicat în 1985, în mijlocul arcadei nordice. Transferul mormăntului său din cimitirul Prazares, în Belem, reprezintă recunoaşterea sa ca poet national.

Mi-au plăcut galeriile superbe, coloanele ce erau legate prin adevarate broderii în piatră, mă opresc căci inima nu-mi dă ghes să plec.

M-a impresionat bogatia sculpturală, fineţea dantelăriilor, fauna, flora mării ce palpită în piatră, un noian întreg de motive decorative.

Priveliştea din curtea interioară, cu iarbă verde e minunată, aş fi stat aici ore în şir, să contemplu bogăţia constructivă, armonia proporţiilor, delicateţea mestesugită a nervurilor.

Stau si meditez, avănd în ochiul ,,pescăresc ‘’, un spaţiu interior minunat –deasupra e cerul infinit, albastru şi soarele radiază de bucurie, deasupra unei clădiri măreţe.

E un loc magic, ce-ţi taie răsuflarea, pietrele albe sunt luminate de razele soarelui. Atmosfera e curată, medievală, da, e o imagine de tablou simplă, aristocratică.

Mă integrez treptat în tablou, alături de ceilalţi turişti, si de sus de la etaj, savurez linistea şi pacea –afară e bulevardul, e forfota de oameni si călători ce fotografiază o amintire pentru o viată.

Trebuie să menţionez şi expoziţia care era prezentă în holurile mănăstirii, care marca 500 de ani din istoria lăcaşului, prin nişte panouri, cu o cronologie a evenimentelor pe cinci secole si secţiunea dedicată lui Alexandro Herculano, care doarme tot în mănăstire.

Final de poveste-Am văzut un film ,,senzational’’ şi neaşteptat, un film al unei călătorii geografice si m-am desprins cu greu de acolo.

Mosteiro dos Jeronimus, admirabilă creaţie, nu poţi rămăne insensibil, la dialogul tacit dintre divin si profan –această creaţie a omului, m-a încăntat şi înalţat pentru o zi.

Am traversat strada si m-am relaxat apoi în parcul din faţa imensei mănăstiri şi uităndu-mă la acul busolei, mi-am îndreptat corabia spre, monumentul Decoperirilor, închinat marilor navigatori.

M-am mulţumit cu ce am putut prinde şi înţelege în compasul ocular al retinei …timpul a fost prea scurt.

---

VIZUALIZĂRI: 3597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI