Lagos: pe urmele primilor sclavi aduși în Europa sau... „Ne întoarcem cu fundul la nordul Europei”

TIPĂREȘTE

Explicația celei de-a doua părți a titlului, puțin modificată față de original, o veți găsi la vizita Pieței de sclavi. Puțintică răbdare...

Mai am ceva restanțe de anul trecut, poate cu timpul reușesc să le onorez pe toate. Sau poate mi se întâmplă să mai las în călimară (oare mai există așa ceva?), ca altădată, pentru că aș avea nevoie ca ziua să aibă treizeci de ore câteodată...

Vă spuneam într-un articol precedent că atunci când am vizitat Faro, angajatul de la Biroul de Turism de acolo nu avusese nicio îndoială atunci când întrebasem ce să alegem între Lagos și Portimão. Și cum R. era și el dornic și curios să vadă unde fusese prima piață de sclavi din Europa, am mai adăugat o oprire pe lista noastră de vacanță.

Lagos este un oraș portughez istoric situat în partea extremă occidentală a frumoasei regiuni Algarve. Înconjurat de unul din cele mai frumoase litoraluri din Portugalia, atracțiile lui împreună cu splendidele plaje au făcut din Lagos una din cele mai populare destinații din zonă. Am văzut asta imediat, de cum am dat o tură cu mașina în căutarea unui loc de parcare. Cum nu am găsit din prima, am văzut multă lume pe străzile orașului, într-o după amiază foarte călduroasă de început de septembrie.

Până la urmă nu a trebuit să plătim pentru parcare, găsind un loc lângă niște blocuri aflate foarte aproape de ocean, de unde nu am făcut mai mult de zece minute până în centrul istoric. Am avut noroc. Prima impresie, cum că este un oraș foarte drăguț și modern, dar care nu și-a pierdut deloc farmecul tradițional, s-a datorat străduțelor pitorești și pietruite (cum altfel? , doar suntem în Portugalia), arbuștilor plini de flori colorate care făceau un pic de umbră din loc în loc, și picturilor futuriste de pe zidurile laterale. O fabuloasă combinație de vechi și nou, care i-a făcut tare bine ochiului meu.

În Lagos se pot face diverse lucruri: se poate lua la picior orașul, se poate opta pentru a petrece o zi pe una din spectaculoasele și cunoscutele plaje din împrejurimi, și se mai pot face excursii la Sagres, Silves și Portimão. Vizitarea orașului și o oră-două de plajă ne-au (mai mult decât) mulțumit, dacă ținem cont de faptul că în ziua respectivă ajunsesem până în punctul cel mai vestic din Algarve, Cabo de San Vicente, și vizitasem și vreo trei fortărețe.

Istoria orașului a fost una tare zbuciumată, și acest lucru este reflectat în numărul mare de clădiri și monumente istorice de care dai la tot pasul în centrul istoric. În plus, toate se află foarte aproape unul de altul, astfel încât nu-ți ia mai mult de două sau trei ore să vezi totul. Datorită programului încărcat al zilei, și dorinței de a o încheia pe o plajă frumoasă, chiar și numai pentru o oră-două (nu de-alta, dar chiar nu mai era timp de mult), hotărâsem să nu vizităm nimic pe dinăuntru în afara fostei Piețe a Sclavilor.

Am ajuns întâi la Igreja de Santo Antonio, lângă care un cântăreț-chitarist oferea pieței un aer boem. Era lume puhoi pe stradă, la terase, la un pahar de ceva rece... Se spune că pereții interiori sunt îmbrăcați cu faianță, doar suntem la azulejos la mama lor. Și că are câteva din cele mai frumoase sculpturi bisericești din toată țara. De acolo am trecut pe lângă Museu Municipal Dr. Jose Formosinho și am ajuns imediat în Praça do Infante, în mijlocul căreia tronează statuia lui Don Henrique, un “grande” al Portugaliei, și unde pe un lateral se află Igreja da Santa Maria, iar pe altul Mercado de Escravos, pe care urma să-l vizităm la întoarcere.

De aici am continuat pe lângă zidurile rămase încă în picioare tooocmai din sec. XVI. Partea cea mai bine întreținută este Arco de Sao Gonçalo, exact peste drum de fortăreața Ponta da Bandeira, care în trecut constituia intrarea în estuarul din Lagos. Biletul costa foarte puțin, doi euro intrare standard și un euro bilet redus. Am fost foarte tentați de a intra, dar până la urmă bucuria copilului de a ajunge și la plajă, așa cum stabilisem, pentru baia zilei, ne-a făcut să renunțăm la vizita pe interior. Oricum, mie una mi-a adus aminte puțin, chiar și-acum când mă uit la poze, de Lisabona, pe care am vizitat-o în primăvara lui 2002 și unde tare îmi doresc să revin într-o bună zi.

Orașul a fost creat ca centru de comerț și navigație (mari navigatori portughezii ăștia, știm cu toții; acolo, lângă ziduri, îl au drept reprezentant pe Gil Eannes, localnic), și se afla mereu sub amenințarea constantă a atacurilor piraților. Una din primele și cele mai profitabile mărfuri ale orașului au fost scalvii aduși din Africa, și fosta piață de scalvi, așa cum vă spuneam, încă e în picioare. Restaurată, evident.

Chitiți cum eram, am intrat imediat, am plătit două bilete (cred că v-am mai zis că în Portugalia intrarea copiiilor până în doisprezece ani este gratuită la toate muzeele și instituțiile, fortărețele, etc. publice, surpriză foarte plăcută și binevenită de altfel, deși oricum, intrările nu mi s-au părut scumpe) și am tras o tură rapidă prin sala de la parter, unde era descrisă un fel de istorie a comerțului cu scalvi în Europa, ba și ceva exponate care speram eu să-l impresioneze pe fi-miu.

De-aici am ieșit și, pe lateralul clădirii, se intră în partea principală a muzeului, unde am avut anecdota zilei. Funcționarul portughez care ne-a luat în primire – el vorbind în portugheză, noi în spaniolă, și înțelegându-ne ca frații -, ne-a înmânat o tabletă interactivă pe care fi-miu a pus imediat stăpânire și ne-a comunicat că avem două variante: explicații în engleză sau în portugheză. Prichi’, probabil cu ceva rămășițe de orgoliu după examenul pe care tocmai îl luase și care-l proclama drept viitor elev de liceu la British, zice hotărât că engleză, în vreme ce eu cu R. ne uităm zâmbind unul la altul, pentru că mie-mi place mult cum sună limba vecină, iar el probabil voia să rememoreze timpuri de mult trecute, a se citi o fostă iubită portugheză;).

Funcționarul, simpatic tare, zice: Ce engleză, engleză... Nu vedeți că nu mai vor să stea în Europa?! Lasă că rămânem noi, portughezii, spaniolii, și ne unim cu frații de peste ocean, și ne că... ăm spre nordul Europei. Am crezut că mor de râs. Foarte spontan omul și fără niciun fel de rețineri. Bine, se asigurase inițial că eram vecini. Ne-am salutat fiecare pe limba celuilalt, adică noi cu Obrigado, el cu Gracias, și am purces la explorarea muzeului. Care este foarte interesant, de altfel, și pe care vi-l recomand cu mare drag, pentru că „Africa era un mozaic imens și diversificat de popoare, culturi și civilizații”, așa cum scrie pe unul din pereți, despre care merită să aflăm mai multe, dincolo de atracția pe care o proiecta spre “bogații” europeni, care imediat au dezvoltat mafii pentru comercializarea africanilor.

Muzeul este unul modern și interactiv, ceea ce-l face atractiv și pentru copii. Are multe panouri cu fel și fel de hărți și obiecte, tu apropii tableta, scanezi obiectul respectiv și imediat ți se dă o mulțime de informații despre. Concluzia scrisă pe unul din pereți este impresionantă cu atât mai mult cu cât este vorba de un cronicar al vremii: „Mi se pare că ținerea lor în captivitate este fără motiv din partea noastră, pentru că ei nu ne jignesc și nici nu ne datorează nimic (...) ”. De la fereastra etajului unu al frumoasei clădiri albe și recondiționate se văd palmierii și se vede oceanul..., iar noi mai tragem o ultimă privire la Ruta Sclavilor, sau Ruta Dialogului, un interesant proiect Unesco.

Ieșim, nu înainte de a-i zâmbi portughezului cu durere de burtă spre nordul Europei, și, din nou pe străduțe pietruite, pe la umbra copacilor și printre terase unde pâlcuri de turiști se răcoresc, ne îndreptăm spre mașină, pentru a face o ultimă oprire... nu pe Praia da Dona Ana (care se spune că este cea mai frumoasă din Algarve și de unde se poate ajunge la cheiul Ponta da Piedade), ci pe Praia de Vale de Centeanes, superbă și ea.

Oricum, pentru plimbări cu vaporașul ca să puteți admira în voie peisajul atât de frumos de sculptat de natură, puteți închiria unul sau merge într-o excursie organizată, mai ales că sunt și peșteri și grote care se pot vizita de pe apă. Plecările se fac din Ponta da Piedade, sau din portul sportiv din Lagos.

Iar dacă mai aveți timp, vă așteaptă în apropiere sătucul Sagres, orășelul arab Silves sau moderna destinație turistică Praia da Rocha, o altă plajă superbă. Pe noi vor trebui să ne mai aștepte, pentru că Algarve merită, așa cum au mai spus și alții, o vacanță numai și numai acolo. Sunt atâtea lucruri de făcut și de vizitat... Și vă puteți și odihni și relaxa!

Lagos poate fi opțiunea perfectă și atunci când nu vă doriți nebunia și masificarea din Albufeira, de exemplu. Oferta de hoteluri și de restaurante, deși în continuă creștere, nu este atât de mare precum în Albufeira, și asta se vede în reducerea vitezei ritmului cu care suntem obișnuiți în marile orașe din Europa.

Citisem că Lagos este un loc fantastic pentru a te bucura și de viață de noapte, aviz amatorilor. Strada cea mai reprezentativă în acest sens este Rua 25 do Abril, plină de restaurante, baruri și terase. Am fotografiat Zanzi-Bar fără să știu că este unul din cele mai cunoscute din oraș. Sau Bom Vivant, un local cu trei etaje, unde probabil noaptea, pe terasă, briza oceanului îți poate relaxa toate simțurile... Curios e faptul că tinerii din nordul Europei, spre care își îndrepta atenția (sau poponețul) funcționarul de la muzeu, sunt cei mai numeroși turiști, ca de altfel peste tot și-n Spania, mă refer la zonele de litoral.

Lagos, și Algarve în general, vă așteaptă cu brațele deschise. Veți avea o vacanță cu de toate, fără nicio îndoială!

---

VIZUALIZĂRI: 4180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI