De-a lungul ţărmurilor lusitane

TIPĂREȘTE

În urmă cu câteva săptămâni, într-un articol despre nordul Portugaliei, aminteam de staţiunea Costa Nova do Prado şi casele ei vopsite în dungi viu colorate – vezi impresii.

A sosit, cred, timpul, să vă prezint şi alte locuri interesante de pe ţărmurile lusitane. Nu de alta, dar poate unii din voi sunteţi în căutarea unor plaje şi staţiuni (altele decât cele din Grecia, Bulgaria şi Turcia) unde să petreceţi un sejur relaxant sau v-aţi planificat un circuit în Portugalia ori o excursie la Lisabona şi doriţi să vedeţi şi împrejurimile capitaleitre.

Înainte de a purcede la drum, aş vrea să fac însă nişte precizări, cred eu utile celor ce vizitează pentru prima oară Portugalia şi sunt interesaţi de plajele ei:

- nu vă aşteptaţi la temperaturi în aer şi mai ales în apă similare cu cele din Turcia sau Grecia: Portugalia este aşezată pe ţărmul oceanului şi briza răcoroasă se simte din plin şi în lunile de vară, mai puternică în nord şi scăzând în intensitate pe măsură ce vă îndreptaţi spre sud. Temperaturile medii nu depăşesc pe timpul verii 27 de grade în aer în zona cea mai sudică a ţării (Algarve) şi 22 de grade în apă iar iulie şi august sunt lunile în care aveţi cele mai mari şanse de a vă bucura de o partidă de înot în larg. Motiv pentru care vă sugerez, ca alternativă, să vă rezervaţi camera la un hotel dotat cu piscină.

- pe ţărmul lusitan plajele cu suprafeţe întinse cu nisip fin alternează cu golfuleţe spectaculoase dar mărginite de stânci care se prelungesc periculos şi în apă. Informaţi-vă înaintea plecării cu privire la cele mai apropiate plaje, altfel riscaţi să rămâneţi „neîmbăiaţi”.

- unele plaje se află „in the middle of nowhere”, deci nu în cadrul unor staţiuni amenajate cu tot confortul necesar turiştilor, fiind greu accesibile altfel decât cu maşina. Dacă nu intenţionaţi să ajungeţi în Portugalia cu vehiculul propriu (ceea ce e, oricum, mai puţin fezabil) sau să închiriaţi unul, interesaţi-vă de mijloacele de transport în comun ce pot fi folosite pentru a ajunge de la locul cazării la plajă. Vestea bună vine pentru amatorii de sporturi nautice: ţărmul Portugaliei este unul din cele mai căutate locuri de surfing din Europa.

CABO DA ROCA ŞI ÎMPREJURIMILE

Cabo da Roca, „promontorium magnum”, cum îl numeau romanii, sau „locul unde se termină pământul şi începe marea”, cum l-a definit poetul naţional Luís de Camões (1524-1580), este punctul cel mai vestic al Europei continentale, după cum o arată şi textul inscripţionat pe monumentul de piatră ridicat aici. Mai nimic altceva nu se găseşte pe această stâncă de peste o sută de metri înălţime de care valurile se izbesc cu furie, doar oceanul nesfârşit, un far din 1772 care nu se vizitează dar dă bine în poze, un câmp cu floricele de toate culorile prin care vântul suflă cu putere şi o clădire care adăposteşte o cafenea şi un magazin cu suveniruri. Dar, fapt important, vizita ta poate fi „certificată”, dacă alegi să plăteşti câţiva euro (cred că zece), de către oficiul de turism poziţionat vizavi de cafenea printr-un document care îţi atestă prezenţa „la capătul lumii”, aşa cum era ea cunoscută europenilor înainte de epoca marilor descoperiri geografice. Evident, n-am rezistat nici eu tentaţiei de a mă făli că AmFostAcolo (vezi foto).

Pe clădirea oficiului de turism există o placă prin care eşti informat că începând din 1999 Cabo da Roca este înscris în programul „Sri Chimnoy Peace Blossom”, care promovează pacea şi prietenia în lume. Peste 1 000 de locuri, de la Taj Mahal la muntele Everest, lacul Baikal sau cascada Niagara, dar şi ţări precum India, Japonia, Africa de Sud, Australia, Canada fac parte din programul iniţiat de liderul spiritual de origine indiană, scriitorul şi artistul Sri Chimroy (1931-2007), care şi-a dedicat viaţa găsirii prin meditaţie a „căii inimii”, armoniei şi dragostei între oameni.

La Cabo da Roca este relativ uşor de ajuns, chiar şi în lipsa unui mijloc de locomoţie personal sau a autocarului care „varsă” zilnic sute de turişti veniţi în excursii organizate. De la Lisabona, aflată la circa 40 km distanţă, se poate ajunge cu trenul, din Gara Cais do Sodre, până la Cascais, de unde se ia autobuzul 403, care parcurge cei circa 15 km în maxim o jumătate de oră. O altă variantă este cu plecare din Lisabona din Gara Rossio căre Sintra şi de acolo, tot cu autobuzul 403, şi tot pe N247 mai sunt 18 km până la Cabo da Roca. Aşadar, puteţi cupla vizita la Cabo da Roca cu Sintra şi/sau Cascais.

Noi am ales varianta Lisabona - Cabo da Roca+Cascais, cu maşina închiriată. Iar în drum de la Cabo da Roca la Cascais ne-am abătut un pic de pe şosea pentru a arunca o privire spre Praia do Guincho, situată la 6 km nord de Cascais – legătura între cele două este asigurată de autobuzele 405 şi 415. Plaja Guincho, lungă de vreo 800 metri, este considerată una dintre cele mai bune din Europa pentru practicarea surfingului, wind- sau kitesurfingului, şi găzduieşte, din câte am citit, competiţii de acest gen. Deloc de mirare, căci toată această zonă de coastă îndreptată spre vest, direct către ocean, este expusă permanent unor vânturi puternice, motiv pentru care nu este indicată familiilor cu copii şi adulţilor „inocenţi”, dornici să facă plajă sau o baie „de voie”. Temperatura medie a apei nu depăşeşte 18 grade vara. În schimb amatorii de sporturi nautice au la dispoziţie centre de închiriat echipamente şi şcoli de instruire. Cu excepţia câtorva hoteluri şi restaurante, natura a rămas aici sălbatică, neatinsă de civilizaţie, tocmai bună de decor pentru un film din seria James Bond – „În slujba majestăţii sale” (1969).

CASCAIS

Cu totul altfel se prezintă situaţia la Cascais şi Estoril. Dacă vă veţi uita pe o hartă a Portugaliei veţi înţelege de ce. Ţărmul face aici o cotitură dramatică spre sud, fiind mult mai adăpostit din calea vânturilor iar apele sunt mult mai liniştite. Cascais se află la 30 km vest de Lisabona (se ajunge cu trenul din Gara Cais do Sodre sau cu maşina pe A5) şi este una dintre cele mai cosmopolite şi mai bogate localităţi portugheze. Spre deosebire de suratele mai sudice, şi în special de staţiunile din Algarve, Cascais a fost „descoperit” de mult, fiind transformat la sfârşitul secolului al XIX-lea dintr-un banal sat de pescari atestat de prin secolul al XII-lea în reşedinţă regală. Toponimia sa de altfel îi confirmă originile marine, monte de cascas însemnând „munte de scoici”. Principalul său atu a fost dintotdeauna clima blândă, cu temperaturi în jur de 27 de grade vara şi rareori scăzând sub 10 grade iarna. Luís I a fost cel care a mutat curtea regală de vară din Sintra la Cascais în 1870, inaugurând „epoca de aur” care a adus în Cascais-Estoril numeroase (foste sau viitoare) capete încoronate, dictatori, scriitori şi artişti printre care Umberto II, ultimul rege al Italiei, Juan Carlos al Spaniei, în lungul său exil de dinainte de 1975, Edward VIII al Marii Britanii împreună cu americanca Wallis Simpson, Carol II al României cu Elena Lupescu, dictatorul Salazar însuşi, o mulţime de prinţi moştenitori sau nu, dar şi pe scriitorul-pilotul Antoine de Saint-Exupéry. Şi lista ar putea continua.

Rezultatul? O trecere bruscă de la sălbăticia ţărmului din zona Cabo da Roca la eleganţa şi rafinamentul străzilor înguste, pline de restaurante cu fructe de mare şi magazine de firmă, în spatele cărora se iţesc conace, vile şi hoteluri cu arhitectură care de care mai frumoasă şi sofisticată. Am făcut plajă (nu şi baie!) pe Praia da Ribeira şi ne-am plimbat prin Largo Luís de Camões, cea mai mare piaţă din Cascais, unde am şi mâncat, după care am mers pe faleză, de unde se văd fortăreaţa din secolul al XVI-lea şi turelele de la Museu dos Condes Castro Guimarães, care cuprinde, cum am citit ulterior, o colecţie privată de artă decorativă. Cascais mai are şi un muzeu marin dar probabil că interesul cel mai mare îl suscită plajele da Rainha, da Conceição, Duquesa şi Tamariz, aceasta din urmă, aflată în Estoril, fiind cea mai mare, toate bune şi de scăldat, şi pentru practicarea sporturilor nautice, la care se adaugă portul de agrement cu iahturile sale luxoase, barurile şi terasele. Cascais şi Estoril sunt staţiuni plăcute, recomandate atât familiilor cu copii cât şi găştilor de prieteni puşi pe ditracţie sau cuplurilor de îndrăgostiţi care vor avea parte aici de peisaje romantice. A, şi să nu uit: dacă aveţi bani de aruncat, nu ocoliţi celebrul cazinou din Estoril, unul din cele mai mari din Europa, dacă nu cel mai mare, conform unor site-uri.

PENINSULA SETUBAL

De cealaltă parte a estuarului fluviului Tagus, cel mai uşor accesibilă din Lisabona traversând Podul 25 Aprilie, se întinde Costa da Caparica, cea mai lungă plajă din Portugalia (30 km), în spatele căreia se înalţă păduri de pin dar şi antrepozite şi alte tipuri de clădiri industriale. Peisajul mi s-a părut deconcertant: principala localitate se numeşte tot Costa da Caparica şi este o combinaţie de sat tradiţional, cu case modeste cu băbuţe în prag şi pescari meşterind la năvoade, şi staţiune populară, cu suficiente hoteluri, buticuri, localuri şi magazine pentru a satisface toate gusturile. Este frecventată vara în special de locuitorii capitalei, un motiv în plus pentru a o vizita pentru o zi fiind prin urmare, în afara plajei fabuloase, şi preţurile rezonabile practicate. Dacă nu aveţi maşină, din Lisabona puteţi lua atutobuzul 153 sau 161 din staţia Mercadore, pe Av. da Liberdade.

Fiind cu maşina, după o oprire de circa două ore pentru plajă şi o plimbare prin Costa da Caparica am traversat rezervaţia naturală Serra da Arrábida, cuprinzând dealuri îmbrăcate în stejari de plută, tufe de plante aromatice şi podgorii, şi am ajuns într-un loc minunat, Portinho da Arrábida, o plajă aflată la poalele satului cu acelaşi nume. Este considerată una dintre cele mai frumoase din Portugalia, fiind aşezată într-un golf cu ape liniştite (dar reci!). Câteva pensiuni stau agăţate pe dealurile care înconjoară golful, dar altfel mai nimic în afara unui mic restaurant aflat la intrarea pe plajă nu tulbură calmul întinderii de nisip fin, cu atât mai mult cu cât către această destinaţie nu există mijloace de transport în comun. În spatele său, păduricea în care consortul – botanistul familiei – a detectat tot felul de plante sălbatice, degajă parfumuri ameţitoare. Plaja, amenajată pe o mică porţiune, nu era deloc aglomerată la jumătatea lui iunie, când am fost noi, dar am văzut ancorate la mică distanţă de mal câteva bărci care îşi aşteptau probabil proprietarii mai spre mijlocul verii.

După ce am făcut plajă la Portinho da Arrábida ne-am îndreptat spre Setubal, pe o şosea ce şerpuieşte pe malul estuarului Sado şi de pe care se vede Peninsula Troia. O menţionez (deşi nu am ajuns la acest deget de pământ) deoarece am citit despre plajele sale frumoase, cu dune de nisip, şi satele pescăreşti. Din Setubal se ajunge cu feribotul. Noi ne-am oprit însă în Setubal, căci traversând acest port, al treilea ca mărime din Portugalia, ne-a făcut cu ochiul un mic restaurant, cu patru mese afară pe terasă şi un grătar din care se înălţa fum (şi un miros îmbietor de peşte). Iar după ce ne-am pototlit foamea şi setea cu nişte fructe de mare delicioase (şi ieftine), plus două berici de căciulă (fără alcool pentru soţ!), am revenit la Lisabona pe Podul Vasco da Gama, o realizare inginerească de toată isprava, despre care am pomenit şi în reviewul dedicat capitalei lusitane – vezi impresii.

ALBUFEIRA

Albufeira se află în extremitatea sudică a Portugaliei, în provincia Algarve, cea mai populară destinaţie de vacanţă din ţară – circa 7 milioane de vizitatori anual, majoritatea englezi, olandezi şi germani. Dintre staţiunile din Algarve, Albufeira, situată cam la jumătatea coastei (vezi foto hartă), între celelalte două mari oraşe (Lagos în vest şi Faro în est, care deţine şi un aeroport), este cea mai accesibilă din Lisabona: 260 km pe A2 sau pe calea ferată. Rădăcina „-al” din cele două toponime indică originea maură: Algarve vine de la „al-gharb”, adică „vestul”, cu referire la teritoriul aflat timp de secole sub stăpânire arabă, respectiv „al-buhera”, adică „lac mic”, probabil numele unei fortăreţe construite în faţa lagunei din partea de jos a oraşului.

Algarve a intrat în atenţia turiştilor în anii 1960, când, la fel ca pe Costa del Sol, val după val de britanici au poposit aici, unii din ei, încântaţi de clima însorită şi blândă (comparativ cu cea din ţara lor de baştină!), stabilindu-se în satele pescăreşti de pe coastă şi mai nou retrăgându-se în interior, în micile localităţi care au reuşit să-şi păstreze intact specificul rural. Încetul cu încetul au răsărit apoi staţiuni cu hoteluri, baruri, restaurante şi magazine cochete, dar şi cu terenuri de golf şi facilităţi pentru amatorii de sporturi nautice.

Albufeira, considerată „capitala” turismului portughez, are însă o istorie cu mult mai veche, cu rădăcini feniciene, greceşti, cartagineze şi romane – vestigii ale coloniei Baltum, constând din porţiuni de apeducte, viaducte şi poduri, pot fi văzute şi acum în apropiere. Dar dacă veţi arunca o privire pe harta Albufeireri (vezi foto), veţi observa că în partea de vest, cea veche, sunt şi câteva biserici, în majoritate baroce, ridicate în secolul al XVIII-lea, după cutremurul devastator din 1755 care a distrus o mare parte din oraşele şi satele Portugaliei.

Dar nu pentru turismul cultural este cunoscută Albufeira, ci pentru soare, plajă şi distracţii. Hotelurile şi vilele din Albufeira nu au, în general, peste patru etaje şi sunt zugrăvite în alb, alcătuind genul acela de peisaj tipic mediteranean după care personal mă dau în vânt. La cele două plaje – Praia do Peneco şi Praia dos Pescadores –, aflate una în continuarea celeilalte, se poate ajunge de pe porţiunea mai înaltă în parte din vest cu liftul iar în est coborând o scară rulantă, ceea ce, recunosc, a fost extrem de convenabil pentru noi căci am lăsat mereu maşina în parcarea subterană de pe Rua Sacaduras. Se poate intra pe plajă, cam pe la jumătatea ei, şi printr-un tunel printr-unul din hotelurile de pe faleză. Noi l-am folosit şi pe acesta pentru a ieşi spre Rua 5 de Outubro. De-a lungul său şi pe străzile din jur, o parte din ele pietonale, ca şi pe Rua da Bateria, paralelă cu plajele, se înşiră magazine simpatice cu suveniruri şi produse artizanale precum şi restaurante pescăreşti unde se mănâncă bine şi la preţuri relativ convenabile şi multe baruri şi cluburi de noapte. Plajele sunt amenajate, nisipul este fin şi intrarea destul de lină în apă: da, aici, la Albufeira, am reuşit şi noi, în fine, să facem baie în Atlantic!

Partea de entertainment destinată copiilor (şi nu numai) este şi ea excelent reprezentată: există un Sea Life Amusement Park (Zoomarine), aqualanduri, croaziere cu intrări prin gotele de pe ţărmurile stâncoase şi care îţi „garantează” că vei vedea delfinii în larg, safariuri combinate cu barbeque, închirieri de echipamente pentru sporturi nautice, excursii la Vilamoura sau Loulé, două sate pitoreşti aflate în vecinătate, ş. a. m. d. Pe scurt, Albufeira este o staţiune estivală tipică şi cu o ofertă completă şi tentantă.

La începutul acestui review menţionam că plajele largi, cu nisip fin, alternează pe ţărmurile lusitane cu golfuri spectaculoase dar pline de stânci care se prelungesc şi în apă. Am văzut asta pe pielea noastră, căci din motive strict financiare nu ne-am cazat în Albufeira, ci am petrecut ultimele trei zile ale excursiei în Portugalia la Torre Velha Guesthouse, în fapt un hotel aflat la vreo 6-7 km de Albufeira, în cadrul unei localităţi, nu ştiu cum s-o numesc – sat sau mini-staţiune – pe nume Evaristo. Camera ne-a costat 34 euro/noapte, hotelul avea condiţii foarte bune (rezervarea am făcut-o pe booking): parcare gratuită, piscină înconjurată de terasă cu umbrele şi şezlonguri şi un bar-restaurant care se mândrea cu o colecţie de 2.000 de sticle de whisky, un mic „amănunt” de natură să vă dezvăluie faptul că majoritatea oaspeţilor erau britanici pe care îi găseam permanent, de la prânz şi până pe la 11 seara, când ne întorceam de la cina luată în Albufeira, stând la taclale şi bând în preajma piscinei. Din fericire, camera noastră era cu vedere spre partea opusă intrării şi piscinei, aşa că până la noi nu răzbăteau ecourile chefurilor lor din miez de noapte.

Marea problemă cu acest hotel este că în apropiere nu se găsesc decât case (vile folosite ca reşedinţe de vară sau pentru închiriat) şi niciun magazin, niciun restaurant. Ne-am oprit la un moment dat la un supermarket chinezesc aflat pe drumul spre Albufeira pentru o mică aprovizionare (aveam frigider în cameră) şi de acolo am fost nevoiţi să cumpărăm de-ale gurii pentru micul dejun, deşi preţurile erau exorbitante. Dar capacul l-a pus Praia do Castelo, cea mai apropiată plajă. Este situată la vreo 500 m de hotel şi e de fapt un petic de nisip între nişte stânci ameninţătoare de care valurile se spărgeau şi pe mal, şi în apă, plus un restaurant cocoţat pe piloni din lemn, cu preţuri neruşinat de mari! Privelişte spectaculoasă, fără îndoială, dar de intrat în apă nici nu se punea problema. N-am avut aparatul foto la mine, aşa că pentru conformitate şi ca să vă „clătiţi” ochii cu un peisaj tipic de golf ataşez o poză pe care sper ca Webmasterul să o accepte; am preluat-o de pe praiaportugal.com/praia-d ... lo-em-albufeira. Repet: informaţi-vă înaintea plecării, ca să nu aveţi surprize neplăcute, aşa ca noi. În fine, după o inspecţie sumară a Plajei Castelului ne-am reorientat spre Albufeira, o staţiune exact pe gustul nostru, cu o atmosferă plăcută, primitoare, unde am petrecut de fapt ultimele trei zile (de relaxare totală!) din cele 18 dedicate Portugaliei prăjindu-ne la soare, făcând baie, plimbându-ne pe străduţele din oraşul vechi şi oprindu-ne să luăm masa sau să servim o cafea. Observ că cel puţin deocamdată agenţiile noastre de turism nu au inclus în ofertele lor şi Albufeira, pe lângă Cascais – bănuiesc că principalul impediment este distanţa faţă de Lisabona, unde se află unicul aeroport pe care compania aeriană Tap operează zboruri directe din Bucureşti spre Portugalia. Dar, pe viitor, cine ştie...

Sper ca aceste informaţii să îi ajute pe aceia din voi care se gândesc la un circuit în Portugalia sau la un sejur într-o staţiune estivală ori în Lisabona, punctat eventual de scurte escapade pe ţărmurile din împrejurimi. Vacanţe frumoase şi alegeri inspirate vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 3026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI